Motto:
“Am venit cu toții în această lume pentru a iubi și pentru a face bine.” - Ștefan Dumitrescu

POEME DE DE DRAGOSTE ȘI DE DOR DĂRUITE DOMNIȘOARELOR ȘI DOAMNELOR DE MĂRȚIȘOR

Dacă aș avea milioane sau miliarde de euro le-aș  dărui  copiilor și oamenilor săraci  să-i scot din sărăcie.  Dacă aș avea 7 miliarde de inimi le-aș dărui câte o inimă celor care nu au. Dar cum Domnul mi-a dăruit mii de poeme aleg dintre poemele de dragoste nestemate pe care le dăruiesc  acum de 1  Marie domnișoarelor și doamnelor ! La mulți ani tuturor celor care mai sunt capabili de iubire în aceastî lume în care egoismul și ura ne-au invadat. Fie ca Domnul să ne țină în inima Lui mare !

 

 

POEME DE DE DRAGOSTE ȘI DE DOR DĂRUITE DOMNIȘOARELOR ȘI DOAMNELOR DE MĂRȚIȘOR

                           SUNT

 

 În dimineaţa aceasta sunt Ţărm

Cântând imens. Abstract. Iar tu eşti mare

Toată materia este adâncă şi de miere

Valurile sunt şoaptele noastre sfâşietor ameţitoare

 

La prânz eu sunt rădăcina adâncă şi grea

Tu eşti plopul melodios şi foşnitor

Frunzele sunt ţipetele noastre căutându-se

În înaltul  cerului strălucitor ţipător

 

 La apus eu sunt zarea înroşită a lumii

Tu eşti câmpia încărcată de flori, de ninsoare

Ne strângem unul pe altul în braţe ne topim

Devenind osia universului dureros orbitoare

 

Noaptea tu eşti materia ca o lavă fierbinte

Eu sunt universul care te-nconjur, te mângâi

Stelele sunt cuvintele noastre arzând

În veci iubito cu tâmpla pe pieptul meu rămâi !

 

                     NAŞTEREA POETULUI                                        

                                    tatălui meu, Nicolae !

 

 Venea sufletul de departe

 Doamne, să mă opresc la această casă

cu mâinile arătă pântecul 

mă aşteaptă sânge şi miere pe masă

Ieşi o femeie frumoasă la poartă

Doamnă, venim de pe drum obosiţi

adăpostiţi-ne pentru o noapte

 şi cu lumină binecuvântată să fiţi

 

 Şi doamna-i purtă pe o stradă

întunecată şi luminată

cântau pietrele-n ziduri şi acoperişurile

şi plutea un miros de carne arsă de fată

 

 Trecură apoi printr-un parc

 fiare flămânde îi luminau cu ochii din cuşti

 acum trebuie din fiecare

 suflete câte o gură să muşti

 

După ce se îndestulă sufletul porniră

mergeau pe o câmpie îmbrăcată în zale

trebuie acum să ari această câmpie

şi s-o semeni cu lacrimile tale

 

 Începu sufletul să are şi să semene

pe întuneric pe ploi şi pe vânt

 îşi punea sufletul mâna la gură

 Doamne, cum miroase a carne de om acest pământ

 

 După ce sfârşi munca se făcu lumină

însă o noapte mare mergea înaintea lor

 ajunseră sub un tei înflorit

 Doamnă, de atâta trudă eu am să

 

Şi se întinse jos să se culce

Însă Doamna îl zori mai departe

 treceau acum peste un pod

 care marea în două câmpii o împarte

 

 Acum trebuie să pritoceşti marea

 plângând sufletul se apucă de pritocit

 o lumină mare era în văzduh

 abia termină munca la asfinţit

 

 Doamnă, nu mai ajungem o dată

 acum ziua mergea în faţa lor

 să ajungem o dată acasă

 îmi e dor de tine, Doamnă, mi-e dor

 

Şi mergeau pe un câmp de zăpadă

 sufletul tremura şi plângea

trebuie acum să topeşti întinderea

de zăpadă cu răsuflarea ta

 

Doamnă, gheaţa e până-n adâncul pământului

cu cât o topesc cu atât coborâm

în timp ce deasupra noastră aburii îngheaţă din nou

în curând în centrul pământului o să fim

 

Stinge acest foc cu picioarele porunci

când ajunseră în adâncul pământului

dansând îşi turna cenuşă în păr

şi cânta în lumina vântului

 

Sufletul adormi greu istovit

în timp ce Doamna cânta şi dansa

dar Doamna-l văzu şi-l strigă

s-o vadă cum cânta şi dansa

 

Doamnă, nu mai ajungem o dată

trebuia să fiu a doua zi într-un loc

mă grăbesc şi de aceea te rog

opreşte-ţi trupul din acest joc

                                         

 Doamna se opri şi-l privi cu uimire

o, tu eşti, dragul meu, o, tu eşti

sânt obosită mă voi culca în cenuşă

cât o să dorm tu să mă iubeşti

 

Se trezi frumoasa doamnă din somn luminată

el tot o mai iubea în neştire

îl bătu cu mâna pe umeri şi-l stropi

cu două lacrimi să-şi vină în fire

 

Doamnă, unde suntem strigă

şi ce-i în jurul nostru cu această ceaţă

doamna îi puse palma pe gură

acum trebuie să rozi pământul până la suprafaţă

 

Obosit mergea sufletul urmat de femeie

Doamnă, pământul acesta pe care-l mănânc

e carne de om dau de oase

cu cât înaintez din adânc în adânc

 

Iată acolo lacuri de sânge

pe care plutesc corăbii de oase

încărcate cu grădini suspendate

prin care se plimbă femei frumoase

 

Ajunse sufletul la un mormânt

şi deschizând mormântul ieşi afară

în zare se vedeau sate-nflorite

Şi cântau păsări a primăvară

 

Doamnă, ce lume e aceasta frumoasă

Să stăm puţin şi să ne odihnim

Dar doamna-i făcu semn din privire

Să pornim dragul meu să pornim

 

Mergeau plângând pe această lume

doamnă, nu mai pot îmi e greu

de cât timp călătorim noi aşa

de miliarde de ani dragul meu

 

Păsări treceau întruna pe cer

o cetate părăsită se vedea la răsărit

sufletul o privi cu uimire şi zise

doamnă, dar acesta e drumul pe care-am venit.

 

CE ADÂNCĂ MELANCOLIE, IUBITO

 

Oh, cum aleargă efebii ca nişte căpriori

Pe piscurile munţilor de sare

Cumpenile fântânilor sunt semne de întrebare

Din adâncul timpului tu te-nfiori

 

Ce adâncă melancolie, iubito, e-n lume,

Cărţile se sinucid în biblioteci

Ca o linie visătoare pe zare treci

Istoria lumii îmi vine aţi spune

 

Iubirea noastră se vede ca  ceaţa

Dormitând pe câmpuri, pe lunci şi pe văi

Din ea mă privesc pătrunzător ochii tăi

În timpul acesta, în univers, ne trece viaţa !

 

28 02 2017             ȘTEFAN DUMITRESCU

 

Lasă un răspuns

Autentificat ca Ștefan Dumitrescu. Dezautentificare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *