UNDE SUNT GLORIOASELE IUBIRI ! POEME DE FLORII DEDICATE CELOR CAPABILI DE IUBIRE

 

 Aceste „POEME DE DRAGOSTE” le dedic astăzi,  în sfânta  zi a Floriilor tuturor celor care într-o lume atroce mai sunt capabili de  iubire, mai sunt capabili să se dăruiască semenilor lor și să facă lumea aceasta mai bună și mai frumoasă fie și cu un strop

 

 

                    UNDE SUNT GLORIOASELE IUBIRI !

 

 Unde sunt glorioasele și marile iubiri,

unde s-au dus, Doamne, iubirile de altă dată

pe culmile munților  pe mări pe oceane

prin mari  ninsori ele plâng și înoată

 

unde sunt, Doamne, anticele mituri

pierdutele Civilizații înfloritoare

ca o jelanie auzim cântecul lor

și simt cum tot universul mă doare

 

ce tristețe, Doamne, e în lumea aceasta,

și ce pustiu e, Doamne, în lumea ailaltă

ca un astru iubirea mea răsare pe boltă

marmoreană strălucitoare înaltă

 

 O, DE CE A FĂCUT DUMNEZEU CRINUL ?

 

Oh, de ce a făcut Dumnezeu crinul

Oh, de ce a făcut Dumnezeu crinul

atât de subțire și de frumos

ca un turn de zăpadă mândru pe colină

cântând ca o privighetoare

răspândind în univers o mireasmă amețitoare

ca un turn de zăpadă mândru pe colină

răspândind în univers o mireasmă amețitoare

 

Oh, de ce a făcut Dumnezeu crinul

prințul florilor ca un luceafăr de zăpadă pe țărmi

oh, de ce a făcut Dumnezeu crinul

ca un țipăt dulce sfâșietor ce se înalță spre cer

oh, de ce a făcut Dumnezeu crinul

ca un țipăt dulce sfâșietor ce se înalță spre cer

 

Oh, eu sunt țipătul acela ca o trestie

oh, eu sunt țipătul acela ca o trestie

ca o coloană pe un munte ca un țipăt amețitor

îmbolnăvind  lumea

cu frumusețea și mireasma lui sfâșietoare

ca o coloană pe un munte ca un țipăt amețitor

îmbolnăvind lumea

cu frumusețea și mireasma lui sfâșietoare

 

Oh, de ce a făcut Dumnezeu crinul

de ce ?

oh, de ce a făcut Dumnezeu crinul

de ce ?

 

 Ca să vii tu iubitule grațios ca un balerin pe câmpie

 ca să vii tu iubitule grațios ca un balerin pe câmpie

 să îngenunchezi la picioarele mele

 îmbătat de mireasma mea să adormi mii de ani

 îmbătat de mireasma mea să adormi mii de ani

 

apoi să mă rupi cum se rupe orice floare

să mă pui în inima ta

apoi să mă rupi cum se rupe orice floare

să mă pui în inima ta

 

cum ai pune un plop alb

nesfârșit de înalt

într-o amforă de cristal

pe vârful unui munte

într-o amforă de cristal

pe vârful unui munte !

 

 

 

     CUM  IZBUCNEŞTE DRAGOSTEA TÂRZIE

 

 

 Cum izbucneşte dragostea târzie

Ca merii toamna încărcaţi de floare

În trupul meu necheaz-o herghelie

De crini sălbatici şi de căprioare

 

I-auzi iubito sângele în noi

Cum urlă ca un viscol pe coline

Eu vin pe ţărmuri încărcat de ploi

De codri şi de roiuri de albine

 

Iubirea mea e ca o catedrală

Prin care ne vom pierde într-un târziu

Lumea-i acum mai mare şi mai goală

Şi timpul mai înalt şi mai pustiu

 

 EU SUNT, IUBITO

 

   Eu sunt, iubito, limba ta

cea dulce

și tu ești gura mea înmiresmată

cerul și pământul

care mă-nvălui și mă aperi

și astfel se naște rostirea

cuvântul

 

Numai astfel îți pot spune

te iubesc

și astfel te strig pe Tine,

Doamne !

și pot s-o numesc pe mama mea

mamă

și primăverile primăveri

și toamnele toamne

 

Numai împreună  iubindu-ne

atingându-ne și îmbrățișându-ne

nebuni

se nasc în noi vocalele cele rotunde

înmiresmate ca florile

de gutui și de pruni

gustoase și ude

care pornesc de pe buzele noastre

ca albinele

din niciunde către unde

devenind privighetori și lăstuni

 

Așa s-a născut limba română

cea dulce cea înaltă

ca o mireasă

care ne-a îmbrățișat și ne-adună pe toți

în pântecele ei mare

ca o ninsoare adâncă măreață

maiestuoasă !

 

DOAMNE, ÎNTIND MÂINILE

 

   Doamne întind mâinile tremurând

simt nevoia  să mă sprijin de Tine

și dau de ceață și de miresme de buruieni

de întuneric, de pietriș și de lumine

 

am nevoie de tine, Doamne

ca de aer ca de apă ca de mâncare

întind ca orbul mâinile să te caut

și toată materia din jurul meu mă doare

 

mă fascinezi și mă zdrobești cu măreția Ta

cu imensitatea universului încărcat de stele

și eu un fir de praf pe lumea asta

rămas cu ochii mari zgâiți la ele

 

mi-e frică sunt uimit sunt fascinat

un tremur sunt de jos și până sus

un fir de iarbă singur pe colină

 și cruce răstignit pe mine ca Iisus

 

încotro s-o iau Doamne încotro s-o apuc

sunt ciungul căruia-i lipsește mâna dreaptă

și tu ești, Doamne, mâna mea lipsă

care mă cheamă și mă așteaptă

 

                 SUNTEM MÂINI

 

    Păsările sunt mâinile mele întinse către tine

să te mângâie, iubito,

vântul este mâna mea gingaşă întinsă către tine

râurile sunt mâinile mele limpezi care te caută pe tine,

să te mângâie, iubito

şi crinii sunt mâinile mele înflorite

care te caută pe tine, iubito, să te mângâie

 

şi eu sunt o mână, iubito

din care pornesc mii de  mâini

ca ramurile unui copac ca să te caut pe tine,

oh, dar a cui mână sunt eu,iubito

a cui mână întinsă sunt eu

a cui mână ?,

şi Acela a cărui mănă sunt eu

a cui mână întinsă este, iubito,

a cui mână,

a cui mână întinsă este, iubito ?

 

 şi tu eşti o mână întinsă,  catifelată, gingaşă, iubito

pe care te caut cu toate mâinile mele întinse să te mângâi

oh, şi către cine te întinzi tu, iubito,

să-l mângâi,

către cine te întinzi tu , iubito

să-l mângâi,

către Cine ?

 

şi  El a cui mână întinsă o fi, iubito,

a cui mână,

şi  El a cui mână întinsă o fi, iubito,

a cui mână ?

 

  1. 04. 2017 ȘTEFAN DUMITRESCU