A ŞAISPREZECEA ŞI A ŞAPTESPREZECEA SCRISOARE LITERARĂ ȘI PEDAGOGICĂ ADRESATĂ ROMÂNILOR PROBLEMA REVOLUŢIEI NAŢIONALE ŞI A SALVĂRII ROMÂNIEI DE LA PRĂBUŞIRE ŞI DE LA DISPARIŢIE PRINTR-O REVOLUŢIE NAŢIONALĂ AUTENTICĂ

        O DATĂ CU PUBLICAREA „SCRISORILOR LITERARE ŞI PEDAGOGICE CĂTRE ROMÂNI PE DRUMUL SALVĂRII ROMÂNIEI, NR 16 ŞI NR 17”, MAI STRĂBATEM ÎNCĂ DOUĂ SEGMENTE DE DRUM, APROPIINDU-NE DE FINAL, CÂND VOM  CUNOAŞTE CU ADEVĂRAT CUM POATE FI SALVAT POPORUL ROMÂN DE LA DISPARIŢIA SA.  SAU MAI BINE ZIS CUM SE POT SALVA ÎN ISTORIE POPORUL ROMÂN ŞI ROMÂNIA DE LA MOARTE, DE LA MIZERIE, SUFERINŢĂ, UMILINŢĂ ŞI RUŞINE. PENTRU CĂ AŞA DUPĂ CUM VEDEM DE 27 DE ANI PARTIDELE POLITICE GĂSINDU-SE ÎN SITUAŢIA DE FENOMEN MINUS INFORMAŢIE ŞI PENTRU CĂ SUNT FORMATE DIN MEDIOCRITĂŢI VICLENE, SETOASE DE PUTERE, INTERESATE NUMAI DE ÎMBOGĂŢIREA LOR, AU FOST TOTAL INCAPABILE SĂ-I OFERE POPORULUI ROMÂN NICI MĂCAR O SOLUŢIE, O IDEE PRIN CARE ROMÂNIA AR PUTEA SĂ O DUCĂ MAI BINE. NICI SOLUŢIILE OFERITE DE AUTORUL CURENTULUI MERITOCRAŢIEI, NEADAPTAT LA SPECIFICUL ROMÂNIEI, DL LAURENȚIU PRIMO, DE DL CONSTANTIN COJOCARU, DE DL CĂLIN GEORGESCU NU SUNT SOLUŢII VIABILE, ELE FIIND MAI MULT PSEUDO-SOLUŢII ALE UNOR OAMENI CARE AU VRUT SĂ PARĂ INTERESAŢI, AŞA CUM VOM DEMONSTRA MAI JOS…               

 

SCRISORI LITERARE ȘI PEDAGOGICE

APEL ADRESAT POPORULUI ROMÂN !

PATRIOŢI ROMÂNI, NU MAI PUTEM AȘTEPTA, ȚARA ESTE APROAPE TERMINATĂ.  DACĂ NU  SE VA ÎNTÂMPLA UN MIRACOL ÎN ISTORIA NOASTRĂ CARE SĂ NE SALVEZE VOM DISPĂREA CA POPOR ȘI CA NAȚIUNE.

DE ACEEA TREBUIE SĂ NE ORGANIZĂM,  SĂ PORNIM LA LUPTĂ SĂ SALVĂM  ROMÂNIA ȘI POPORUL ROMÂN !

 

 A ŞAISPREZECEA ŞI A ŞAPTESPREZECEA  SCRISOARE LITERARĂ ȘI PEDAGOGICĂ

ADRESATĂ ROMÂNILOR

PE DRUMUL SALVĂRII POPORULUI ROMÂN ȘI AL ROMÂNIEI

 

PROBLEMA REVOLUŢIEI NAŢIONALE ŞI A SALVĂRII 

PROBLEMA REVOLUŢIEI NAŢIONALE ŞI A SALVĂRII ROMÂNIEI DE LA PRĂBUŞIRE ŞI DE LA DISPARIŢIE PRINTR-O REVOLUŢIE NAŢIONALĂ AUTENTICĂROMÂNIEI DE LA PRĂBUŞIRE ŞI DE LA DISPARIŢIE PRINTR-O REVOLUŢIE NAŢIONALĂ AUTENTICĂ

 

                          

    De multe ori Domnul ne trimite semne şi mesaje pe care noi nu ştim să le interpretăm. Şi tot de multe ori Domnul ne ajută în ceasul AL DOISPREZECELEA, când noi ne găsim într-o situaţie grea, desigur cu scopul de a ne salva. Căci pentru Prima dată de la Eminescu încoace, aflat în cea mi grea perioadă istorică pe care o traversează, când poate pieri, poporul român are o Doctrină social-politică naţională care îi arată Calea pe care să meargă pentru a se salva în Istorie !

   Acesta este argumentul sigur că Domnul ne inspira, şi ne arăta Calea pe care să mergem. După căderea lui Nicolae Ceauşescu, aşa cum am arătat în „Scrisorile literare şi pedagogice” anterioare, poporul român şi România au devenit Victima şi Obiectul celui mai Mare Război din istoria noastră de la daci încoace. Acum, în anul 2017, după aproape 30 de ani de Război mascat invizibil, România este aproape distrusă, terminată. Suntem o ţară captivă, învinsă, jefuită, o colonie a Capitalului extern şi o piaţă de desfacere pentru Asasinii Economici. Suntem un popor eşiat şi o naţiune eşuată.

        Distrugerea României atât de imensă, de gravă în aceşti 28 de ani este, aşa cum am arătat, rezultanta a doi vectori : 1. a Războiului mascat invizibil al cărui Obiect am fost, care ne-a jefuit şi ne-a distrus Economia şi societatea, 2. a vânzării Ţării de către clasa politică formată din indivizi mafioţi, veroşi, fără conştiinţă, fără ruşine şi milă, şi a patologiilor psihologiei poporului român.  Aceştia  au fost Vectori negativi, distructivi, care au participat direct şi însumat la distrugerea Economiei româneşti şi a societăţii româneşti. 3. Şi a mai existat un Vector intern pozitiv, format de elementul  patriotic românesc, forte mic, lipsit de coeziune şi de forţă, aproape insignifiant, care s-a opus, fără eficienţă însă, celor doi Vectori amintiţi mai sus.

       Este vorba despre vectorul pe care îl numim Rezistenţa opusă de poporul român acţiunii primilor doi Vectori distructivi. Acest al Treilea vector  (al patriotismului) a fost atât de slab încât nu a putut împiedica distrugerea României de către primii doi Vectori distructivi. Vectorul Capitalului străin, în spatele căruia au stat şi stau Asasinii economici din exterior, Instrumentele Marilor Bancheri internaţionali, care sunt Stăpânii lumii, s-a dovedit a fi foarte eficient, atingându-şi toate obiectivele de-a  lungul istoriei. Dar mai ales în această perioadă postcomunistă

      Am arătat în lucrările noastre cum datorită patologiilor psihologiei poporului român partidele politice la noi au funcţionat ca un fel de aparate capcană care au momit în interiorul lor indivizii setoşi de putere, bolnavii de egoplasm, corupţii, demagogii, dotaţi cu instinctul puterii şi cu inteligenţă negativă, pe care i-au perfecţionat în rău şi i-au propulsat în funcţiile importante ale Ţării. Aşa s-a format clasa politică postcomunistă la noi, din cei mai setoşi şi bolnavi de putere, din oameni fără caracter, fără ruşine, fără conştiinţă. Oameni pe care nu i-a interesat absolut deloc poporul acesta amărât, pe care l-au jefuit cât au putut. Şi care au fost interesaţi numai de rămânerea lor la putere cu orice preţ, şi de îmbogăţire. Clasa politică românească împreună cu mafia naţională furând economia românească pentru a se îmbogăţi, ea nu a făcut altceva decât să distrugă Organismul naţional românesc.

     A făcut, altfel spus, jocul Marilor Asasini Economici, al Capitalului extern, al multinaţionalelor din exterior şi al Marilor Puteri care au vrut să ne ia resursele economice, forţa de muncă, etc. Să ne transforme într-un anti-stat, într-un popor atât de slab încât să fim la cheremul lor. Să pună stăpânire pe spaţiul nostru economic, social, cultural şi geografic, pentru a ne manipula cum vor ei şi pentru a controla întregul spaţiu geopolitic din jurul Mării Negre…Marea Putere care controlează România, care îşi implantează aici Forţele militare şi tehnologie militară controlează întregul spaţiu geopolitic o mie sau două mii de kilometri în jur. Controlează Puntea Euroasiatică din nordul Mării Negre până în Centru Asiei şi Orientul Mijlociu.

     De aceea peste capul nostru pentru controlul spaţiului românesc, pentru distrugerea Economiei româneşti şi a poporului român, pentru e ne controla cât mai bine şi a ne face instrumentul lor docil, (slugile şi sclavii lor, obiectiv reuşit pe deplin) concurează şi se luptă atât Statele Unite, Germania, etc, într-un cuvânt Capitalul Occidental, cât şi Rusia. Astfel evenimentele din decembrie 1989 care au păcălit poporul român şi s-au folosit de el, după ce l-au adus în starea de revoltă, asmuţându-l asupra lui Ceauşescu (cel care a fost şi a reprezentat 25 de ani Satul român autentic. Este adevărat un stat dictatorial, dar stat autentic, şi care a dispărut o dată cu Ceauşescu) nu au fost, aşa cum am demonstrat, decât un Război mascat invizibil, mai precis un Război mixt, hibrid dus împotriva poporului român şi a României.

   Adevărul este că România este vizată, penetrată şi folosită (manipulată, păcălită, jefuită) de către Capitalul extern (de Marea Finanţă mondială, şi de mica finanţă mondială şi internă) nu numai din anul 1990, după căderea comunismului, ci aşa a fost dintotdeauna, am spune. Aşa cum se va vedea din „MANIFESTUL REVOLUŢIEI ROMÂNE” pe care îl vom citi mai jos. În Evul mediu Ţările Române au trebuit să plătească tribut turcilor…Pentru turci Ţările Române au fost o mină de aur, un instrument care le aducea lor venit, capital. În 1775 Austriecii ne-au luat Bucovina, în anul 1812 Rusia ne-a luat Basarabia. După obţinerea, chipurile, a Independenţei faţă de Turcia în anul 1878, România a ieşit din sfera de influenţă a Turciei şi a intrat în sfera de influenţă a Austro-Ungariei şi a Germaniei. Altfel spus, am intrat în sfera de influenţă şi de  jecmănire a Capitalului occidental. Sigur se va spune că în timpul lui Carol I Capitalul german a construit în România căi ferate, unităţi industriale, bănci, care au dus la dezvoltarea economiei capitaliste româneşti. Aşa este, desigur, şi asta ne-a ajutat să ne dezvoltăm ca ţară, dar tot foarte adevărat este că acest Capital extern care a venit în România, mai mult ne-a jefuit decât ne-a construit căi ferate şi unităţi industriale. Altfel spus ne-a exploatat destul de mult.

     Subliniem : Capitalul occidental înstăpânit în România încă din vremea lui Cuza şi a lui Carol I ne-a ajutat să ne dezvoltăm în perioada lui Carol I, şi apoi în perioada interbelică îmbogăţindu-se însă  mai mult el decât noi.

     În Primul război mondial Germania ne-a făcut mult rău cotropindu-ne aproape  toată ţara…Bunul Dumnezeu şi soldaţii români, la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Mateeşti au făcut minunea şi am întors frontul în favoarea noastră. Jertfele soldaţilor români au ajutat acest neam să realizeze România Mare. De ce i-am fi spus şi îi spunem România Mare nu ştim, când de fapt ea este România normală, România firească. România interbelică aceea este România normală, adevărata Românie, ce am devenit după al doilea Război mondial  suntem România mică, România infirmă. România ne-normală

    În anul 1940 am avut nenorocul,  (blestemul) aşa după cum se ştie să înceapă (iniţiat tot de Marii Bancheri internaţionali, adică de Capitalul mondial, de Marea Finanţă, deţinută de Stăpânii lumii) al Doilea Război mondial, care pentru noi a fost o mare nenorocire, căci am pierdut părţi mari din teritoriu. Apoi acest Război, datorită trădării de neam şi de ţară al celor care l-au arestat pe Ion Antonescu, la 23 august 1944, avea să ne arunce în braţele ruşilor !

     Clasa politică românească, formată din aceleaşi lichele politicianiste, al căror unic scop a fost îmbogăţirea indivizilor bolnavi de putere, de egoplasm care o formau nu s-a îngrijit absolut deloc de starea poporului român şi de dezvoltarea României ca Organism naţional. Care prin dezvoltare şi evoluţie ar fi putut să devină un Organism naţional mai mare şi mai puternic. Aşa se face că partidele politice, Guvernanţii, Guvernele, aflate la Conducerea Ţării sub domnia lui Carol I (pe care îl preamărim mai mult decât trebuie) au lăsat ţăranii români de izbelişte, să fie exploataţi la sânge de vechilii greci şi evrei. Fapt care a dus la izbucnirea Răscoalei de la 1907. Bineînţeles că  pe boierii şi pe Guvernanţii români care aveau moşii întinse, pe care le exploatau cu vechili evrei şi greci, i-a durut în fund că ţăranul român îşi scuipa bojogii sărăcit şi călcat în picioare. Nu le-a păsat câtuşi de puţin că ţăranii români exploataţi la sânge, trăiau într-o mizerie de nedescris. Această exploatare cruntă a ţăranului român de către boieri, de către clasa apolitică, şi de către vechilii evrei şi greci a fost, aşa cum ştim, cauza răscoalei ţăranilor români din anul 1907.

      Aceiaşi clasă politică, aceiaşi guvernanţi aflaţi la conducerea Ţării, şi înaintea Primului război mondial şi în perioada interbelică nu s-au îngrijit absolut deloc de înzestrarea Armatei, de îmbrăcarea şi de instrucţia soldatului român. Faptul acesta a făcut ca atât în Primul război mondial cât şi în al Doilea război mondial…datorită politicienilor români, armata română fiind prost echipată şi înzestrată, să avem multe pierderi în vieţi omeneşti şi materiale. Subliniem, atât în Primul război mondial, cât şi în cel de al Doilea război mondial. Ceea ce ne spune  foarte clar că Guvernanţii, clasa politică românească nu a învăţat absolut nimic din tragedia Armatei române din Primul război mondial. Şi nu a învăţat nimic pentru că clasa politică românească a fost întotdeauna, prin esenţa sa, prin formaţia sa psihică şi educaţională total dezinteresată de poporul român şi de destinul României…Acelaşi lucru s-a întâmplat şi înaintea Războiului pentru independenţă din anii 1877 şi 1878, când armata română a fost la fel, prost echipată, prost hrănită şi prost înzestrată. Fapt pentru care a avut mari pierderi în vieţi omeneşti şi materiale. Asta tot datorită clasei politice şi Guvernanţilor din acea vreme. Clasă politică românească a fost formată de la Cuza încoace din lichele, din mediocrităţi, din oameni lipsiţi de conştiinţă şi de patriotism, foarte setoşi de putere, care şi-au pus mai presus de interesele ţării interese lor personale şi câştigul fără muncă. Să ne intre bine în cap, Clasa românească din toate perioadele istoriei a fost aceiaşi clasă politică din vremea lui Eminescu, fiind exact aşa cum ne-a descriso el…

 Ei bine, această clasă politică, din toate tipurile, o vedem cât se poate de bine, acum, în perioada postcomunistă, când ca să se îmbogăţească ei, politicienii, au jefuit economia românească şi au distrus România.

    Tot ce am spus până acum ne convinge să tragem această concluzie: Clasa politică românească, încă din vremea lui Cuza, după Revoluţia de la 1848, şi după realizarea Unirii din anul 1859, i-a produs Orgasmului naţional românesc mai mult rău decât bine. A produs în Corpul Organismului naţional românesc mai multe efecte negative, care au tras ţara în jos, decât pozitive. Lucrul acesta este bine să îl avem  în vedere atunci când vorbim despre istoria acestui popor, despre nefericirea lui. Despre starea de Victimă în istorie a poporului român, şi despre şansa lui de a se salva în istorie.

 Aşadar, destinul  poporului român în istorie a  fost dat de Rezultanta dintre aceşti doi Mari Vectori care s-au confruntate de-a lungul istorie : 1 Vectorul, sau mai bine zis Sistemul de vectori  externi care au agresat Organismul românesc pentru a-l controla şi exploata, şi 2 Vectorul sau Sistemul de vectori interni care s-au opus de-a lungul istoriei agresiunilor de tot felul, pe care i-a dezvoltat, i-a putut opune Fiinţa naţională românească pentru a-şi conserva existenţa în istorie…Dintre aceşti doi Mari Vectori, Sisteme de vectori, aşa cum o să vedem mai jos, mai puternic, mai perfid şi distructiv a fost Vectorul agresiunii externe şi interne asupra Fiinţei naţionale româneşti. Vectorul  intern format de elementul patriotic a fost neorganizat, slab, incapabil să apere Ţara.

                                                    1

      Acum câţiva ani ne-a sosit pe internet un Document istoric puţin cunoscut, de o importanţă extraordinară. Este vorba de „MANIFESTUL REVOLUŢIEI NAŢIONALE”, care este într-adevăr ceea ce se cheamă un Manifest, gândit în perioada interbelică de un Grup de şase Intelectuali patrioţi, dintre care cel mai cunoscut este filozoful Petre Ţuţea. Iată-i pe aceşti patrioţi români Autori ai acestui Manifest în faţa cărora ne înclinăm şi le mulţumim respectuos pentru dragostea lor faţă de ţară şi pentru acest act de patriotism şi de luciditate :  Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă.  Manifestul a fost publicat la Tipografia Miron Neagu, Sighişoara, în 1935. Să-l lecturăm cu atenţie. 

~ Carti putin cunoscute – Manifestul Revoluţiei Naţionale (1935)

ARP @

Manifestul Revoluţiei Naţionale

de Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă (tipografia Miron Neagu, Sighişoara, 1935) – Prefaţă


Rostul nostru. Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele Iui: banul occidental şi naţionalismul român.

Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).

   Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi satisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român – lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?

Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma de la
Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile Ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: „De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum! Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe furgoane. Rămânându-i un rest – cam o căruţă ţărănească – vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: „Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma“.

    Într-un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar. Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e sfatul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu.

Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolentei româneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebuie nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor. Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne zbatem, ei – ca să ne sugă mai bine. Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea e în rezistenţă pasivă. De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. De aceea suntem ţara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă“.

Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare. Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuiesc demascaţi şi naţiunea dezlănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.”

 

      Impresionat acest Manifest, de un realism şi de o luciditate crudă, care ne-a cutremurat. După lectura lui privind la ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu poporul român nu poţi decât să te cutremuri şi să urli de durere. Aşadar, în perioada interbelică (pe care o preamărim pentru că nu o cunoaştem) aceasta era situaţia României Mari: România Mare era Colonie a Capitalului occidental, aşa cum suntem şi acum în perioada postcomunistă. Numai că acum suntem şi colonie a Capitalului rus, o dată ce acesta deţine mari părţi din Economia românească pe care le-a distrus. În prima şi în cea de-a doua jumătate a secolului XIX am fost vasalii turcilor, colonia lor, putem să spunem aşa… Oricum am fost vaca lor de muls patru secole. Iar după ce ne-am obţinut „chipurile” Independenţa în anii 1877-78 am intrat în sfera Germaniei şi a Austro-Ungariei. Adică în sfera Capitalului occidental, despre care ne vorbesc Autorii Manifestului, fiind colonia lor. Unde am rămas până la Primul Război mondial, fiind şi acum Vaca de muls a Capitalului occidental. S-a terminat Primul război mondial, România Mare a intrat din nou în sfera Capitalului occidental, fiind în continuare aceiaşi Vacă de muls a Capitalului străin, aşa cum ne spun autorii Manifestului. Ceea ce este foarte adevărat.

   Să rezumăm şi să descifrăm Ideile importante ale  Manifestului:

    Nu ştim de ce Manifestul începe cu aceste cuvinte „Rostul nostru”.  Ni se sugerează ideea că acesta este rostul nostru, să fim colonia Capitalului Occidental ? Sau „Rostul nostru” înseamnă Calea noastră, altfel spus acest Manifest ne dezvăluie Calea pe care ne găsim şi Calea pe care trebuie să meargă poporul român. Din păcate acest Manifest ne arată mai mult care a fost şi care este starea neamului românesc în ultimele două veacuri, şi care este acum, în perioada interbelică. Şi mai puţin ne arată Calea pe care s-o urmăm ca să ieşim din această situaţie de Vacă de muls a Capitalului Occidental. Nu putem să nu sesizăm că Autorii Manifestului nu intuiesc faptul că poporul român a fost toată Istoria lui o Victimă, o Vacă de muls. Aceasta fiind Problema Românească, despre care tot vorbim noi de ani de zile. Nici nu pronunţă expresia, „Popor Victimă al Occidentului”, lăsând să se înţeleagă totuşi lucrul acesta. Iar ca dovadă că aşa stau lucrurile este faptul că de la anul când a fost gândit (1935) şi publicat Manifestul, poporului român i-a fost tot timpul rău, A FOST TOT TIMPUL VACA DE MULT A ALTORA.

Să reţinem ideea centrală manifestului:

„Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele Iui: banul occidental şi naţionalismul român”. Prin naţionalism românesc, interpretăm noi, Autorii înţeleg Vâna patriotică a acestui popor. Dimensiunea patriotismului Fiinţei naţionale, elementul patriotic care ar fi trebuit să fie, dar nu a fost, latura tare a acestui neam.

    Statul român modern începe cu Statul lui Ion Al Cuza, mai precis cu Statul român care a rezultat în urma Unirii Moldovei cu Ţara Românească. Aşadar istoria Statului român modern coincide cu Agresiunea permanentă, insistentă şi distructivă a Capitalului occidental asupra Organismului românesc.

    „Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).”

     Aşadar, Capitalul occidental, Marea Finanţă are la Gurile Dunării mai multe interese. Vedeţi, Autorii Manifestului nu spun Guvernul, Angliei, Germaniei, Franţei are interese la Gurile Dunării, ci spun Banul occidental, Capitalul Occidental adică. (Termenul Capitalul occidental este foarte precis şi totodată sugestiv. Ni se spune cu asta că Guvernele occidentale sunt în slujba Capitalului occidental, care este foarte adevărat. Şi totodată că Marile Bănci Occidentale operează în Ţara aceasta ca „trimise” ale Guvernelor occidentale, ca să se îmbogăţească, să crească ele.

Interesele banului (Banul, Capitalul este stăpânul care operează, care lucrează) aici în spaţiul românesc sunt mai multe:

  1. Interesul politic, să oprească înaintarea Rusiei către Constantinopole. La care noi adăugăm ca să controleze Statul român, să domine în ceastă ţară, să ne stăpânească, pentru  a profita pe toate planurile de noi. După al Doilea Război mondial Capitalul occidental nu a mai oprit Rusia, o dată ce la Yalta în februarie 1945 a predat România, cu bogăţii cu tot,  Uniunii Sovietice. Făcând la fel cu toate Ţările din Estul Europei.
  2. interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus;”. Această practică se face intre o Ţară metropolă, o Putere colonială şi o colonie. Cumperi din colonie materii prime, produse agrare ieftine şi îi vinzi coloniei înapoi produse industriale scumpe…Altfel spus suntem o Vacă de muls, o Mină de exploatat pentru Occident, pentru Capitalul occidental. O biată Colonie.  Este limpede  că aceasta este o excrocherie comercială şi economică, o Metodă a Capitalului Occidental de a se îmbogăţi pe spinarea ţărilor sărace. Pe care le sărăceşte în timp ce el se îmbogăţesc mai mult. Metodă pe care Ţările colonialiste au folosit-o  din plin cu coloniile lor.  Şi iată că ajungem  la conceptul de Asasin Economic, de Asasini Economici, despre care ne-a vorbit John Perkins, într-o formă primară. Aşadar încă înainte de al Doilea Război mondial Capitalul occidental a fost Asasinul economic Al României
  3.  „interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări;”. Este ceea ce au făcut Multinaţionale şi Guvernele Ţărilor occidentale cu România postcomunistă, o dată întrată în ghearele lor după căderea lui Ceauşescu.
  4. interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea)”.

Şi pentru Războiul de Independenţă, şi pentru Războiul Balcanic, şi pentru intrarea în Primul război mondial, şi pentru industrializarea ţării în perioada interbelică, şi pentru construirea Economiei socialiste România s-a împrumutat la Băncile Occidentale, devenind ulterior Victima lor. Aceste împrumuturi cu dobânzi grase au îmbogăţit Capitalul occidental pe spinarea  bieţilor români.  După ce a venit la Putere, în anul 1965 Ceauşescu, pentru a industrializa şi dezvolta Ţara a făcut împrumuturi, mari pentru vremea aceea, la Băncile Occidentale,  11 miliarde de dolari, dacă am reţinut bine…Cu aceste miliarde de dolari Ceauşescu a ridicat o Industrie excedentară, a dezvoltat foarte mult Economia românească, astfel încât în ţara aceasta se producea absolut tot ce aveam nevoie…

     Aceste împrumuturi au fost capcana întinsă de Marii Bancheri internaţionali lui Ceauşescu, (de fapt României) pentru că după ce a construit fabrici şi uzine, hidrocentrale, combinate metalurgice şi agro-industriale, când a venit scadenţă ca România să plătească datoriile,  Economia socialistă nefiind una performantă, a intrat în criză, nivelul de trai a scăzut,  oamenii stăteau acum la cozi şi îngheţau iarna în case…În anul 1989 Marii Asasini economici din exterior s-au folosit de situaţia grea a românilor aduşi în stare de revoltă,  care se săturaseră  de comunism, de securitate, de Ceauşescu şi de viaţa grea şi s-au revoltat. Capitalul Occidental (Marii Bancheri internaţionali, Marii Asasini Economici)a fost cel care a organizat, prin G Busc, Preşedintele SUA şi Mihail Gorbaciov, Preşedintele URSS, şi prin Serviciile secrete ale lor, CIA şi KGB, răsturnarea lui Ceauşescu pentru ca România să intre în ghearele lui, să-i distrugă economia şi să transforme Ţara în piaţă de desface pentru ei şi Colonie. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Manifestul  ne spune că : „Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei.”.

      Să precizăm, poporul român, puţin, a început să se trezească  o dată cu  Revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Habar nu avea Tudor Vladimirescu de noţiunea de revoluţie. Marşul lui către Bucureşti nu a fost o simplă răscoală, ci a fost un marş către  cucerirea Puterii, care era în mâinile fanarioţilor, a străinilor, a Capitalului turcesc şi grecesc.  Şi pentru un moment Tudor Vladimirescu chiar a fost Domnul Ţării Româneşti. Să mai subliniem faptul că Tudor Vladimirescu este primul Mare Gânditor politic şi Om politic pe care îl dă poporul român la începutul secolului XIX. În afară de el avea să mai dea alţi doi Mari Gânditori politici, Nicolae Bălcescu (care a fost şi un Mare Om politic) şi  Mihai Eminescu (care n-a mai fost şi un Mare Om politic. A fost în schimb cel mai mare poet român). În secolul XX poporul român nu a mai dat nici un mare Gânditor politic şi nici un Mare Om politic, şi asta ne-a costat mult. Am plătit scump lucrul acesta.

       Când Manifestul ne spune că „„Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei.”, Manifestul se referă  probabil la Gruparea paşoptistă (nu la Tudor Vladimirescu, un mare patriot) care a fost într-adevăr primul mare Val de intelectuali patrioţi, care au colaborat şi au lucrat pentru  Progresul  poporului român. Au lucrat foarte inteligent astfel că peste 11 ani au realizat Unirea Moldovei cu Ţara Românească, prima mare treaptă către realizarea Marii Uniri din anul 1918. Autorii Manifestului nu sunt realişti şi nu au dreptate însă când se referă la maturizarea poporului român. Când afirmă că naţionaliştii, adică patrioţi români, sunt „prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei”. Nici pe departe poporul român nu era maturizat, pregătit să iasă în lumina istoriei.  Uitându-ne la actualul Imn naţional al României care ne spune şi ne cere „Deşteaptă-te, române din somnul cel de moarte” şi care a fost cântat începând cu anul 1848, vedem după 150 de ani şi mai bine, că nu ne trezim deloc din moarte. Că nici după 150 de ani şi mai bine poporul român nu numai că nu s-a maturizat, dar nici măcar nu s-a trezit la realitate, fiind total incapabil să iasă din starea de victimă a istoriei. Sau cum ne spun Autorii acestui Manifest, din starea de „Vacă de muls” a istoriei de  către Capitalul occidental.

    Ce ne spune Manifestul în continuare despre patrioţii care au fost prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi la lumina istoriei :

„În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii”

    Care energia şi tenacitatea unui neam al cărui act de naştere este Columna lui Traian ? când noi suntem la anul Domnului 2017 un neam  muribund, prăbuşit la pământ ca vita căreia i s-a dat cu parul în cap, sau a fost înjunghiată şi acum trage să moară fără să schiţeze nici cel mai mic gest de împotrivire. Şi apoi este fals că noi ne tragem din Traian, din romani, noi suntem poporul dac care a interiorizat şocul  războiului roman, al înfrângerii şi al jafului roman la care am fost supuşi în anul 106 şi după aceea, incapabil de a se mai reuni şi de a forma poporul dac unit şi viteaz de pe vremea lui Decebal.

     Se vede că autorii manifestului sunt subiectivi, şi cad într-un naivism desuet…Cât despre „copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii”, să fim serioşi. Ce copilărie prodigioasă când bieţii noştri strămoşi, proto-românii din mileniul întâi, incapabili să se unească şi să-şi formeze o armată care să-i respingă pe năvălitori de cum ar fi intrat în spaţiul Daciei, fugeau de fiecare dată când veneau popoarele migratoare să se ascundă în codri. Fugeam ca să ne salvăm individual, pe familii, nu în mod colectiv. Pentru că în codul genetic aveam tendinţa către dezbinare, nu pe cea către unire, către unitate şi organizare sub sceptrul unui Conducător.   Ne salvam fiecare cum putea, la voia întâmplării şi la mila Domnului…Bolnavi fiind de atomită şi de individualită, patologii ale psihologiei poporului daco-român (pe care le tratăm în cartea noastră „Psihologia şi Pedagogia poporului român”) generaţiile de daci de după Decebal nu s-au mai unit. Au preferat să trăiască în sătucele lor construite pe malul apelor şi în poienele codrilor risipite pe întregul teritoriu al fostei Dacii. Care se întindea din nordul Mării Negre peste Moldova şi Transilvania până în Centru Europei. Pentru că erau bolnavi de atomită şi de individualită, (de egoplasm şi de inteligenţă negativă) de aceea nu se adunau şi nu se organizau protoromânii în Grupuri mai mari, care să se înarmeze şi să-i izgonească pe invadatorii pe care i-am numit popoare migratoare. Bine înţeles că nici vorbă de „copilărie prodigioasă” şi de „adolescenţă vajnică” în primul mileniu al bietului şi nefericitului popor daco-român, care a supravieţuit ca vai de el fugind şi adăpostindu-se în întunericul codrilor…

     După ce au trecut două mii de ani spunem oftând din toţi rărunchii, vai de mama  strămoşilor noştri, protoromânii, bine că ne-a ocrotit Dumnezeu şi nu am pierit. Acest naivism al Autorilor „Manifestului revoluţiei române” ne caracterizează ca popor şi se datorează în primul rând Situaţiei de Minus informaţie şi de Fenomen Minus informaţie în care s-a găsit acest Grup de intelectuali patrioţi în perioada interbelică. Altfel oameni de toată isprava aşa cum au fost autorii acestui Manifest s-au lăsat păcăliţi de legendele  auzite.

 Următorul fragment este foarte revelator, de o valoare extraordinară :

„Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi satisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român – lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?”

     Aflăm că Banul, Capital Occidental, utilizează metode forte subtile, perverse, cu măiestrie în părţile noastre, prin care îşi asigură câştiguri coloniale (pentru ei noi fiind o colonie n. n). În plus noi (Guvernanţii, de fapt) îi satisfacem dorinţele Capitalului occidental, altfel spus fiind vânduţi capitalului Occidental, care sunt : forma de stat şi regimul politic. În schimb ei ne asigură calitatea de român. De parcă fără să ne ofere ei, Occidentalii, această calitate noi nu am fi români, poporul acesta, care este cel mai vechi popor european, nu ar fi român.”

       Noi cei de azi nu mai reuşim să descifrăm aceste dorinţe-obiective ale Capitalului Occidental, adică ale Marilor Bancheri internaţionali, care sunt de fapt Marii Asasini economici despre care ne-a vorbit John Perkins şi care au distrus Organismul naţional românesc după 1989, transformând România într-o piaţă de desfacere şi într-o Colonie.

     De ce ne cere Capitalul Occidental să avem în România regimul politic bazat pe pluripartidism şi pe alegeri libere, adică democraţie, şi această formă de stat, chipurile democrat, rezultate în urma alegerilor libere ?  Noi n-am ştiut până acum, nu am descoperit acest lucru, pe care Capitalul Occidental îl ştia încă din secolul XIX. Pentru că dispunea de informaţii superioare nouă, care ne găseam atunci, ca şi acum, în inferioritate ştiinţifică faţă de ei, adică în Situaţia de Minus informai şi de Fenomen Minus informaţie. Altfel spus ei deţineau ştiinţa exploatării unui popor, şi al menţinerii lui într-o stare de  inferioritate, de înapoiere fără ca acesta să-şi dea seama. Şi anume că acest Stat capitalist democratic, chipurile, care este rezultat în urma sistemului pluripartidist, creat pe baza alegerilor libere, este de fapt un Subsistem de decizie şi control (în mâna lor) care produce mai multe efecte negative decât pozitive ce distrug Organismul Naţional Românesc. Or asta i-a avantajat pe ei, şi ne-a dezavantajat pe noi, ne-a distrus pe noi, ne-a făcut nouă rău ! De aceea le-a convenit lor, Capitalului occidental, Corporaţiilor străine această formă de stat, şi le convine şi acum în perioada postcomunistă.

      Altfel spus, acest Stat capitalist democratic, bazat pe alegeri libere, este o Armă mascată, creaţie a lor, a Capitalului occidental, care ne distruge şi ne face rău nou, avantajându-i pe capitaliştii occidentali. Şi dezavantajându-ne pe noi. Lucru acesta, pe care îl putem privi acum ca pe un Experiment social-politic care s-a consumat în perioada interbelică, total revelator, ne spune cât se poate de limpede că Subsistemul de decizie şi control burghezo democratic, adică Statul capitalist interbelic al Sistemului socio-economic românesc, format din mai multe partide politice, în loc să fie Creierul bun al Ţării, care ia decizii  bune, utile în favoarea Ţării, el este un creier bolnav, cancerigen, care lucrează împotriva Organismului naţional românesc. Statul democratic capitalist interbelic a fost de fapt un Creier canceros (să ne gândim la certurile dintre partide, la luptele intestine interminabile, la politicianismul şi demagogia mizerabile, şi la jefuirea şi la vânzarea ţării de către clasa politică, la sărăcia în care trăia poporul, la analfabetism, la înapoiere şi la boli ) care a distrus România Mare. Pe care soldaţii români le-au pus-o politicienilor în braţe la sfârşitul Primului război mondial ca ei, ticăloşii, s-o facă praf. Ei, cei 300 de mii de soldaţi care s-au jertfit în Primul război mondial, le-au pus România Mare politicienilor în braţe, iar aceştia, nenorociţii, blestemaţii, în nici 20 de ani au făcut-o praf. De ce ?

       Pentru că forma de stat, adică forma de guvernământ, Statul capitalist bazat pe partidele politice, rezultat în urma alegerilor, chipurile libere şi democratice, aşa cum am mai spus, este un Aparat de conducere al societăţii româneşti negativ, distructiv, care distruge Organismul naţional pe care îl conduce…Care produce mai multe efecte negative Organismului naţional, şi în loc să ajute Sistemul socio-economic românesc să se dezvolte, îl împiedică să evolueze. Este ceea ce se întâmplă acum în perioada postcomunistă, când vedem foarte clar că pseudo-statul  român, numit în mod fals Statul de drept, a distrus România, împreună cu clasa politică.

     Această formă de stat, statul capitalist liberal bazat pe pluripartitism şi alegeri  libere, vedem acum că a fost o nenorocire şi în cea de a doua jumătate a secolului XIX, când a fost format de clasa politică descrisă de Eminescu, şi în perioada interbelică, despre care vorbeşte acest Manifest şi în perioada postcomunistă. Ca dovadă că în timpul regimului Ion Antonescu, adică în timp de război, deci în timp ce România se afla în război, în numai doi ani s-au construit, ca lungime, drumuri de două ori mai mult decât în cei 20 de ani ai perioadei dintre cele două Războaie mondiale când la conducerea României s-au aflat cele două partide burgheze, PNL şi PNŢ. Adică statul capitalist burghez, bazat pe sistemul pluripertidist şi pe alegeri libere.

      Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în perioada postcomunistă, când la Conducerea României s-au aflat mai multe partide politice, Sistemul pluripartidist bazat pe alegeri, chipurile libere, pentru că de fapt toate aceste alegeri au fost măsluite şi furate. Ca dovadă vom compara perioada de 25 de ani când la conducerea României s-a aflat Partidul comunist român, condus de Nicolae Ceauşescu,  cu perioada post comunistă, de 27 de ani, când România a fost condusă de partidele politice pe care le cunoaştem, adică de statul liberal bazat pe sistemul pluripartidist rezultat în urma alegerilor libere. Când România sub Ceauşescu a fost condusă de un singur partid, condusă de un singur Creier, acesta fiind un Creier care a dorit şi a fost interesat să construiască o Economie dezvoltat şi puternică, în România s-a construit foarte mult. Or ce vedem, făcând această comparaţie: ? Că în perioada comunistă de după 1965, în România s-a construit enorm, acesta fiind perioada din istoria României de la daci încoace când s-a construit cel mai mult. Pe când în perioada postcomunistă, când la putere s-a aflat Statul bazat pe sistemul pluripartidist acesta n-a fost în stare să construiască nimic, ci a distrus şi a vândut tot ce s-a construit în România în perioada comunistă, aducând România în pragul falimentului.

    De aceea le convine Occidentului, Uniunii Europene, Capitalului occidental, şi chiar ne obligă, ca aici în România să existe stat de drept liberal şi democraţie bazată pe statul pluripartidis şi pe alegeri libere. Să nu existe un singur partid, că, Doamne fereşte, asta înseamnă dictatură. Şi Dictatura poate să reconstruiască Ţara. Să nu existe un singur Creier care să conducă Ţara,  că asta înseamnă dictatură, ci mai multe partide care să se mănânce şi să se încaiere între ele, şi care să distrugă Economia ţării.

                                                            2

      Aşadar, Capitalul occidental, în cea de-a doua jumătate a secolului XIX şi în perioada interbelică ne-a pus cerinţa ca să avem un Stat bazat pe sistemul pluriartidist şi pe alegeri chipurile democratice, tocmai pentru că ştiau că acest Stat este unul rău, care produce efecte negative. Aceiaşi cerinţă ne-o pune Capitalul occidental şi acum când suntem în Uniunea Europeană, tocmai pentru că ştiu că acest tip de Stat, această structură statală bazată pe partide politice şi pe alegeri libere nu ajută Organismul naţional să se dezvolte, ba dimpotrivă distruge şi sărăceşte Sistemul socio-economic românesc. Această structură statală formată din sistemul pluripardisit şi din statul rezultat în urma alegerilor libere nu merge pe psihologa noastră a poporului român (datorită în primul rând patologiilor psihologiei poporului român), pe specificul nostru naţional. Această structură statală, stârneşte, cultivă în români patologiile psihologiei poporului român, setea de putere, viclenia, hoţia, demagogia, lupta pentru putere, fapt care face ca la conducerea Ţări să ajungă oamenii bolnavi de putere, demagogii, hoţii, parveniţii, oameni lipsiţi de conştiinţă şi de patriotism. Îi vedem astăzi la conducerea României cum au distrus  România. De aceea România interbelică, şi Statul burghez interbelic, şi România postcomunistă şi Anti-statul  postcomunist au eşuat, din cauza faptului că sistemul pluripartidist  produce efecte negative în corpul societăţii româneşti.

    Asasinii Economici din Uniunea Europeană cunosc bine lucrul acesta, politicienii români, care sunt interesaţi să rămână la putere ca să se îmbogăţească, economiştii, sociologii şi oamenii de cultură nu-l cunosc. Le dezvăluim noi acum acest adevăr groaznic pe care Autorii Manifestului revoluţiei române l-au observat încă din anul 1935.

    Aceste două Experimente făcute cu statul liberal bazat pe sistemul puripartidist şi pe alegeri libere, făcute în perioada interbelică şi în perioada postcomunistă sunt cât se poate de elocvente. Concluzia este indubitabilă: această formă de stat a nenorocit şi nenoroceşte România, de aceea trebuie să renunţăm la ea, şi să găsim o altă formă de conducere şi autoconducere a Societăţii româneşti. Statul bazat pe sistemul pluripartidist şi pe alegeri libere din perioada interbelică şi cel din perioada postcomunistă ne demonstrează cu prisosinţă acest Adevăr îngrozitor: forma de stat bazată pe Sistemul pluripartidist, pe mai multe partide politice şi pe alegeri libere (alegeri care aduc la conducerea societăţii elementele cele mai rele ale societăţii, hoţii şi mafioţii, aşa cum vedem azi) este o formă statală care ne distruge. Care nu „merge”, nu „funcţionează”. Şi din cauza ei nu „funcţionează nici poporul român, nici România”. Ne  menţine pe o linie de involuţie, de aceea trebuie să renunţăm cât mai repede la ea. În cadrul Biroului de viitorologie noi am găsit acea Formă statală de conducere şi autoconducere a poporului român care este foarte bună, foarte eficientă pentru noi, pentru România şi de care Sistemul socio-economic românesc are nevoie.

    Autorii „Manifestului revoluţie române” au meritul de a ne fi spus încă de acum 80 de ani că aceste cerinţe ale Capitalului Occidental, după 1990 ale Asasinilor economici din exterior, sunt inacceptabile, sunt „lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran”.

      Din păcate noi nu am fost niciodată un stat suveran, poate doar în perioada lui Ceauşescu, dar nici atunci. Fapt pentru care Ceauşescu a şi fost distrus de Asasinii Economici din Exterior, care o dată cu Ceauşescu au distrus poate pentru totdeauna Statul român autentic, înlocuindu-l cu un Pseudo-stat şi cu un Anti-stat format din mafioţi, care jecmănesc şi distrug Ţara .

      Mai departe Autorii Manifestului revoluţiei române ne spun ironic : „şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale”.

Şi mai departe manifestul ne spune :

„naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?”

 Tot autorii Manifestului ne spun mai încolo că statul pus pe drum de naţionaliştii secolului XIX nu este al nostru. Iată ce spune Manifestul :

„    Într-un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar.”

 Acesta este adevărul, Satul român în cea dea doua jumătate a secolului XIX, cel pus pe drum de patrioţii români paşoptişti şi în perioada interbelică a fost politiceşte vasal Capitalului occidental, şi şi-a vărsat sângele la comanda altora. Aşa cum fac acum în perioada postcomunistă soldaţii români care îşi varsă sângele în Irak, în Afganistan, în timp ce aici Ţara dispare continuu, neapărată nici de armată, nici de serviciile secrete. Iar România este „etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii”.

 Este exact ce se întâmplă astăzi în perioada postcomunistă cu România şi cu poporul român când 80 la sută din capitalul care se produce în România, pentru că nu este al nostru, ia calea străinătăţii, merge la Capitalul Occidental care se îngraşă. Din această cauză ne găsim în situaţia de veacuri că „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă în poartă”, sau cum spune Eminescu în „Doina”,  că românul, săracu, înapoi tot dă ca racu.

 După ce ne spun aceste adevăruri crude autorii „Manifestului revoluţiei române” ajung la tema: de ce nu munceşte românul ? Pentru că mai toată munca românului merge peste graniţă „ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar.” (teză cu care noi nu suntem în totalitate de acord)

 Ţăranul român nu munceşte, şi nu se munceşte în România (nici în România Mare, nici în România comunistă, nici în România postcomunistă) nu pentru că românul ar fi leneş, ci pentru că munca lui îi este furată de Capitalul occidental. Dar şi de clasa politică, precizăm noi. Iată cât de limpede ne spun asta Autorii „Manifestului revoluţiei naţionale acest lucru” : „Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e sfatul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene. Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu”

 Aşadar Statul român nu apără bogăţiile Ţării şi nu garantează munca naţiunii. De ce ? Pentru că aşa zisul Stat românesc interbelic „nu este statul naţional al românilor, ci statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene”. Noi spunem azi că şi Statul român din perioada postcomunistă este sucursală a Asasinilor economici din afara Ţării. Adică al Marilor Bancheri din afară, al Multinaţionalelor. Se înţelege de la sine că atât Statul interbelic, cât şi statul postcomunist, sunt de fapt pseudostate infiltrate de agenţi români, docili, care ascultă de ordinele din afară.

 Mai departe aflăm un adevăr care ar fi trebuit sesizat demult. Şi ar fi trebuit să ne pună pe gânduri. Statul acesta român din perioada interbelică, dar şi cel din perioada lui Carol I,  a fost creat de burghezia apuseană, ne spune Manifestul, de către Capitalul occidental. „Creat cu ajutorul ei, (al burgheziei occidentale) pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi”. Este Adevărul gol goluţ pe care ni l-a spus şi Eminescu atunci când se opunea împrumuturilor de instituţii din afară, care aplicate la noi nu numai că nu dădeau rezultate, dar produceau efecte negative. Este celebra formulare a „Formelor fără fond”, care ca idee îi aparţine lui Mihai Eminescu nu lui Titu Maiorescu, asasinul moral al Marelui Gânditor politic şi poet Mihai Eminescu

 Satul burghez interbelic românesc, nu îi apăra pe români de străini, ci pe străini de noi: „pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii”.  Este exact ce face Anti-statul român din perioada postcomunistă în care ne aflăm. Le apără străinilor siguranţa transporturilor, le apără creditele, plasamentele, îi apără pe funcţionarii lor”. Pe noi nu ne apără, ne fură şi ne jecmăneşte.

    Citind aceste afirmaţii nu poţi să nu rămâi blocat,  să nu ţi se întunece conştiinţa, ceea ce se întâmpla în perioada interbelică, ceea ce s-a întâmplat înainte de Primul război mondial, se întâmplă la fel astăzi. De ce ? Pentru că România în perioada interbelică, şi România post comunistă A FOST ŞI ESTE O COLONIE. O spune limpede acest Manifest. Şi ajungem din nou la  tema demotivării românilor. De ce nu muncesc românii, de ce nu doresc ei mai mult, de ce nu se zbat, nu luptă să aibă mai mult. De ce fug  peste graniţă ca potârnichiile, să lucreze în  ţări străine, unde sunt slugi, în loc să rămână acasă şi să lupte pentru Ţara lor, pentru viitorul copiilor lor ? De ce nu luptă pentru Ţara lor, măcar să o salveze dacă nu s-o ajute să se dezvolte ? ne întrebăm noi.. „De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu”. „Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte vile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolentei româneşti: în exploatare”.

Manifestul acesta are meritul de a ne spune adevărul fundamental despre noi, poporul român, şi despre soarta noastră, dezvăluindu-ne cauzele care ne fac să nu fim activi, să nu fim luptători pentru cauza noastră : „Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebuie nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor. Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne zbatem, ei – ca să ne sugă mai bine. Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea”.

Doamne  Dumnezeule, dar este exact ceea ce se întâmplă cu România şi cu poporul român acum în perioada postcomunistă ! Capitalul occidental, Marii Asasini Economici au pus ghearele pe România şi o sug cât pot de mult, folosindu-se bineînţeles de cozile de topor din ţară, de clasa politică şi de partidele politice trădătoare, de statul liberalo-democratic, chipurile,  despre care noi am afirmat că este cancerul poporului român. Care trebuie înlocuit imediat cu  un Stat naţional autentic.

                                                   3

Ajungem acum la o realitate care pe noi ne-a interesat foarte mult. Lucrând la „Psihologia şi Pedagogia poporului român”, şi la „Explicarea poporului român”, am fost obsedaţi de întrebarea aceasta: cum este posibil ca poporul român să fi rezistat 1900 de ani în faţa năvălitorilor, ca acum după căderea dictaturii comuniste, anul 1989, să ne prăbuşim aşa deodată, foarte uşor şi foarte repede, fără să opunem nici o rezistenţă ? Inimaginabil de repede ne-am prăbuşit. De ce majoritatea românilor în loc să opună rezistenţă, să se opună celor care le vindeau şi le închideau fabricile şi uzinele, în loc să se ia cu ei de gât şi să dea cu ei de pământ au preferat să fugă în străinătate la muncă, să se bage slugă la străini ? Exact aşa cum făceau strămoşii noştri în primul mileniu când veneau popoarele migratoare peste noi. În loc să se adune să se organizeze în grupuri, înarmaţi cu suliţe, securi, topoare şi să lupte cu cetele de migratori, proto-românii fugeau în întunericul codrilor ca să se salveze.  Gestul acesta reflex format la strămoşii noştri în primul mileniu îl vedem şi astăzi în perioada postcomunistă, la începutul mileniului III la majoritatea românilor.

 Iată ce ne spun Autorii manifestului despre rezistenţa noastră şi cum o motivează ei : „Naţiunea e în rezistenţă pasivă. De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. De aceea suntem ţara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă“.

 Din păcate ne vedem nevoiţi să-i contrazicem pe autorii „Manifestului revoluţiei  naţionale”. România nu a fost şi nu este în nici o rezistenţă pasivă. Despre o rezistenţă, dar activă, putem vorbi după al doilea Război mondial când s-au format grupuri de partizani care au luptat în munţi împotriva ocupantului sovietic şi a comunismului, şi care au fost lichidaţi de securitatea comunistă. Din păcate oamenii aceştia au fost foarte puţini. Şi ce este mai rău este că au fost trădaţi, asasinaţi de românii lor ! Tot o rezistenţă şi activă şi pasivă au opus ţăranii români în faţa procesului de colectivizare forţată a Ţării. Oamenii aceştia au fost însă puţini.

 Marea Majoritate a românilor nu au opus nici o rezistenţă, aşa cum nu am opus acum, în perioada postcomunistă nici o rezistenţă în faţa celor care ne-au jefuit şi ne-au furat economia. Singura formă de rezistenţă, dar aceea a fost mai degrabă un proces invers rezistenţei, a fost fuga românilor în străinătate. Fuga nu este o formă de rezistenţă. Ci un gest de laşitate, de slăbiciune, este trădare curată de ţară.  Rezistenţă nu a fost nici în primul mileniu, nu a fost nici în perioada comunistă (când nu ar fi avut nici o şansă, după ce Complotiştii care l-au arestat pe Ion Antonescu la 23 august 1944 au dat ţara pe mâna  ruşilor, fără măcar să încheie un act) şi nu este nici acum în perioada post comunistă, când România a fost deposedată de toată industria ei, de toate bogăţiile ei, de pământul ei.

Până acum Manifestul ne-a vorbit numai despre starea poporului român şi a României pe care o explică prin aceea că România a fost vândută de Conductorii ei, Capitalului străin. Situaţie în care Statul român îi apără pe străini şi lucrează pentru ei.

     În final Autorii Manifestului, un Document strălucit de conştiinţă al unui Grup de intelectuali de mare valoare din perioada interbelică, ne spun şi cum va arăta Revoluţia naţională. Iată cum :  „Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină. Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare. Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuiesc demascaţi şi naţiunea dezlănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.”

    Ni se spune limpede, deci, că naţionalismul românesc a fost învins de capitalul occidental prin minciună, şi prin metode imorale. „Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină”. Mai târziu John Perkins avea să numească acest mod de a subjuga şi exploata o Ţară, Război economic.

  După care ne îndeamnă, metaforic, să distrugem „Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor (trădătorii din ţară n. n) ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare”.

      Trebuie să distrugem contuarul burgheziei apusene (dar ce înseamnă această metaforă, contoarul, Marile Bănci internaţionale, Guvernele occidentale ?) fără zăbavă şi în locul statului român burghez pe care capitalul occidental l-a uzurpat prin silnicie şi minciună, „trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare”.

   Aşadar aceasta ar fi revoluţie naţională preconizată de Autorii Manifestului. Ea se rezumă la dărâmarea Pseudo-statului român interbelic, vândut străinilor şi punerea în locul lui a unui Stat autentic românesc. Uşor de spus,  şi foarte vag şi general, dar greu de făcut. În final ni se pune că nu va fi uşor, că vor fi mari piedici, că se vor îndura multe mizerii, că vor fi mulţi care vor plăti cu viaţa. Şi din păcate chiar aşa avea să se întâmple : „Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuiesc demascaţi şi naţiunea dezlănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.”

 Ah, dacă v-aţi scula din groapă, dumneavoastră, sărmani Autori ai acestui nobil  Manifest, şi aţi vedea în ce hal a ajuns România, v-aţi plânge de milă şi i-aţi plânge de milă şi poporului acesta, ajuns sărac umilit, distrus, ameninţat cu dispariţia din istorie.

      De ce s-a întâmplat acest lucru, de ce Capitalul occidental, folosind metode perverse ale Războiului economic a distrus România, de ce Capitalul occidental a învins naţionalismul românesc, sau elementul patriotic al acestui popor, cum numim noi elementul naţionalist ? Cunoaştem acest răspuns, am studiat cu atenţie cauzele şi factorii care au făcut ca poporul român să fie un popor victimă  toată istorie. De ce a fost incapabil până azi să iasă din  această stare de popor  victimă al istoriei, sau din starea de subistorie, cum o numeşte Eminescu. Răspunsul îl găsiţi în lucrările noastre. Cititorii pot găsi aceste explicații, aceste adevăruri în lucrările noastre „Psihologia și Pedagogia poporului român”, și în ”Explicarea poporului român”. În primul rând din cauza noastră,  a poporului român, și mai precis în primul rând din cauza Sistemului de patologii al psihologiei poporului daco-român. Și tot din cauza acestor patologii ale Psihologiei poporului român am avut și înaintea Primului Război mondial, și în perioada interbelică, și în perioada comunistă, și în cea comunistă  o Clasa politică și un Stat care au eșuat. România, vedem acum,  în anul 2017, a eșuat la sfârșitul fiecărei epoci istorice. 

     Ne place să ne mințim  că am fost o țară câștigătoare în Primul război mondial, fapt care ne-a ajutat să realizăm România Mare. În Primul Război mondial am avut însă un noroc chior, pur și simplu am putea să spunem că Dumnezeu ne-a ajutat cu mâna să câștigăm și să realizăm România Mare. Am avut noroc, cum spuneam, în primul rând cu întorsătura pe care a luat-o Primul Război mondial după intrarea Statelor Unite în Război.. Până atunci Germania și Austro-Ungaria câștigaseră pe toate fronturile. O dată cu intrarea Statelor Unite în Primul Război mondial, și cu prăbușirea  frontului francez… Și desigur o dată cu victoriile obținute de Armata română, cu sacrificii de neimaginat pe frontul din Moldova, la Mărăști, Mărășești, Oituz, Mateești, Primul război mondial a lut o altă  turnură, care ne-a și dus la realizarea Marii Uniri. Clasa politică românească din acea perioadă nu a avut nici un merit în Primul război mondial. O spune  Ion Antonescu într-o Scrisoare adresată șefului Partidului Liberal,  Brătianu, în toamna anului 1942. Scrisoare în care Șeful Statului, Ion Antonescu,  ne  spune foarte limpede că oamenii politici în timpul Primului Război mondial au fost preocupați mai mult să se îmbogățească prin chilipiruri şi furnituri negustoreşti. Tot în Scrisoarea aceasta ne vorbeşte Mareşalul Ion Antonescu  şi despre drumurile de două ori mai  mari ca lungime construite în doi ani în tipul războiului, în comparaţie cu cele construite în perioada celor 20 de ani de guvernare liberală şi ţărănistă.

                                                    4

DE CE NU AM FOST CAPABIL POPORUL ROMÂN SĂ REALIZEZE O REVOLUȚIE AUTENTICĂ ÎN SECOLUL XX ? DE CE NU PUTEM  REALIZA ACUM O REVOLUŢIE ÎN ROMÂNIA ?

 

    Așa după cum am văzut „Manifestul revoluției naționale”, lansat de Grupul de intelectuali patrioți amintiți mai sus în anul 1935 chema românii, națiunea română la realizarea unei revoluții naționale. Nu se mai întâmplase niciodată un asemenea eveniment în istoria noastră  de la Proclamația de la Izlaz.  De la revoluţia Paşoptistă.

    Cum au decurs lucrurile în istorie am văzut :  pe scena politică  la începutul  perioadei interbelice s-au impus Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc,  ca începând cu anii 1933 aceste partide să se erodeze, să se compromită şi să facă loc (un fel de a invita , de a chema) pe scena politică Partidului Mişcarea legionară, condus până la asasinarea sa în anul 1938 din ordinul regelui Carol al II-lea de Zelea Codreanu…Criminalul rege (a fost criminal în adevăratul sens al cuvântului) Carol al II-lea în 1938 a dizolvat partidele politice şi și-a format partidul lui, „Totul pentru patrie”, eveniment politic care a echivalat cu  impunerea Dictaturii carliste. Și acest Proiect politic a eșuat, ca întregul Sistem pluripartidist din perioada interbelică.

    O dată ajuns în situația de eșec istoric la sfârşitul perioadei interbelice Organismul național, așa după cum se știe, a fost sfâșiat în urma Pactului Ribbentrop Molotov de Germania şi de Uniunea Sovietică, de Ungaria şi de Bulgaria, care ne-au luat părţi din teritoriu naţional…Carol al II-lea şi-a recunoscut eşecul, într-un fel, chemându-l pe generalul Ion Antonescu să salveze el Statul român. Care, să notăm, era Eşecul cu E mare, al clasei politice interbelice, al sistemului pluripoartidist bazat pe alegeri libere, al democraţiei burghezo-liberale,  al partidelor politice,  al Sistemului socio-economic capitalist interbelic, al poporului român şi al României. Al întregii Culturi române, adăugăm noi ! Cu aceasta se mai închide  încă o perioadă istorică în care eșuăm  ca Stat şi ca Naţiune și începea o nouă  perioadă de mari încercări pentru România.

      Este vorba despre perioada Războiului al  Doilea mondial 1941-1945, perioadă în care România eșuează din nou. În primul rând datorită clasei politice interbelice.  Partidelor politice care nu au fost capabile să-i ofere Ţării care se afla ÎNTR-O SITUAŢIE FOARTE GREA soluţii de ieşire din criză. Datoriră poporului român, Culturii şi Învăţământului românesc care nu au fost capabile să-i dea Ţării Mari Gânditori politici şi Mari Oameni politici, capabil să scoată Organismul naţional din criza istorică în care ne aflam. Şi nu în ultimul rând, de data aceasta decisiv,  datorită Marii Trădării naționale de la 23 august, când o dată cu arestarea lui Ion Antonescu, regele și complotiștii, în frunte cu șefii partidelor istorice, au predat pur și simplu România pe degeaba, prosteşte, în mâna Uniunii Sovietice. Adică a duşmanului secular care viza cucerirea noastră, pentru că visul lui era să ajungă al Strâmtori, la Bosfor şi la Dardanele.

        O dată cu terminarea celui de al Doilea Război mondial România intră într-o etapă istorică mai lungă şi foarte grea, Perioada comunistă, formată din două etape, cea din 1948- până în 1964,65, dezastruoasă, și cea dintre 1965-1989, care a început bine dar a eșuat lamentabil în anul 1989. Aşadar la sfârșitul Perioadei comuniste România eșuează din nou, în decembrie 1989. După care Organismul românesc intră într-o nouă etapă istorică, pe care o numim Perioada postcomunistă, care durează de 27 de ani, când eşuează încă o dată. Așadar România,  condusă de Partidele politice, de Statul  bazat pe sistemul pluripartidist a eșuat de cinci ori, adică de fiecare dată în ultimele cinci perioade istorice.  

    Să recapitulăm, România a eşuat  în perioada A I Cuza, care  deşi a fost o perioadă benefică de mari reforme, se termină în mod ruşinos cu lovitura de stat care îl alungă pe Cuza din Domnie. Deşi Cuza acceptase  dinainte că va preda Puterea unui Domn străin. Ca să ne facem de râs bine, cum ne este în fire, a trebuit să dăm aceasta Lovitură de stat, care, atenţie, culmea, în epocă a fost numită revoluţie. Revoluţia din februarie 1866. Caragiale a ironizat-o mai târziu numind-o „rivuluţie”.

     Perioada de după Cuza, perioada Regelui Carol I, care a fost o perioadă totuşi de dezvoltare (dar nu atât cât ar fi trebuit să ne dezvoltăm, ceea ce avea să ne fie fatal în istorie) eşuează prin Răscoala din anul 1907, şi prin înfrângerea în Primul Război mondial, în prima etapă, când semnăm Pacea de la Buftea. Armata României în Primul Război mondial a suferit înfrângeri grave, şi a  fost  înghesuită, încolţită în triunghiul de la Iaşi, datorită în primul rând proastei  înarmări, echipări, de cei care erau plătiţi şi aveau datoria să o înarmeze aşa cum ar fi trebuit. Adică datorită în primul rând Clasei politice româneşti, partidelor politice.  Daca nu intrau Statele Unite în Primul Război mondial (şi asta datorită evreilor, lor trebuie să le mulţumim. Dar mai ales trebuie să le mulţumim soldaţilor români care au luptat ca nişte lei, în condiţii total dezavantajoase.) Germania avea să fie învingătoare.  Fapt care ar fi echivalat cu dispariţia noastră ca Stat. În perioada interbelică am văzut că România a terminat prin a eşua  din toate punctele de vedere. În perioada Războiului am eşuat din nou. În perioada comunistă am eşuat iar. În perioada postcomunistă în care ne găsim acum am eşuat din nou !

AŞADAR DE 150 DE ANI POPORUL ROMÂN ŞI ROMÂNIA AU MERS DIN EŞEC ÎN EŞEC !

DE CE ?  DE CE ȚARA ACEASTA ȘI POPORUL ACESTA EȘUEAZĂ DE FIECARE DATĂ ? CE SE ÎNTÂMPLĂ CU NOI, CE MARE BLESTEM APASĂ ASUPRA ACESTUI NEAM ? ȘI CE TREBUIE SĂ FACEM CA SĂ NU MAI EȘUĂM.

        Este adevărat că  Autorii „Manifestului revoluției naționale, publicat în 1935 habar nu aveau ce este aceea o Revoluție națională autentică, în ce constă ea, ce trebuie să facă o revoluţie adevărată, ca să fie revoluţie autentică şi nu o pseudo-revoluţie, şi o anti-revoluţie, aşa cum au fost loviturile de stat de la 23 august 1944, şi cea din 22 decembrie 1989. Deși existase o Revoluție autentică eșuată în istoria noastră, este vorba de Revoluția pașoptistă. Pașoptiștii făcuseră o Revoluție, sau mai degrabă o inițiaseră,  la inspiraţia Revoluţiei franceze,  în ton cu valul de revoluţii din Europa anului 1848, care au fost revoluţii făcute de masonerie. Din păcate revoluţionarii români care o organizaseră şi o iniţiaseră  nu au definitivat Revoluţia  de la 1848 niciodată. Cu siguranţă fără să știe ce este aceea revoluția autentică a unui Sistem socio-economic național, şi că ei făcuseră singura Revoluţie autentică din istoria noastră. În cazul Revoluţiei paşoptiste au funcţionat în primul rând curentul european de idei, revoluţionar (premergător fenomenului modei de mai târziu) care cuprinsese întreaga Europă şi contextul social istoric, valul care a dus suflul revoluţiei paşoptiste mai departe în deceniile următoare.

     Mai târziu, comuniștii au afirmat, făcând-o o temă fundamentală a propagandei comuniste, (un proces amplu mass-media de manipulare a societății românești, căci asta a fost propaganda comunistă, proces de manipulare a conştiinţelor. Şi un proces anti-educaţional)  că Lovitura de stat de al 23 august 1944, când a fost arestat Mareşalul Ion Antonescu iar România a fost predată cu totul Sovieticilor, a fost o Revoluţie. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Lovitura de stat din decembrie 1989 care a dat jos Regimul comunist şi pe care o numim ca  idioţii de atunci încoace revoluţie. Am mai demonstrat încă o dată că habar nu avem ce este aceea o Revoluţie autentică şi ce este aceea o Pseudo-revoluţie. Şi nici ce este aceea o Anti-revoluţie, aşa cum a fost Anti-revoluţia din decembrie 1989 din România. Or noi am definit foarte precis aceste concepte.

   Ajunşi la finalul acestei Scrisori – a cărei temă a fost Revoluţia naţională –  vom spune că după atâtea eşecuri în istorie, după 27 de ani de când România este Victimă a celui mai Mare Război mascat din istoria noastră care ne-a distrus aproape total, a venit momentul să ne punem  cu toată gravitatea Problema salvării noastre în istorie. Să încercăm,  să ne apucăm o dată să REZOLVĂM PROBLEMA ROMÂNEASCĂ ! Or în urma mai multor studii şi cercetări Concluzia noastră este că România, Organismul naţional românesc, se găsesc într-o situaţia atât de gravă, de periculoasă (încât putem să dispărem) că NUMAI PRINTR-O REVOLUŢIE AUTENTICĂ NE MAI PUTEM SALVA  CA POPOR ŞI CA NAŢIUNE ÎN ISTORIE.

 Dar cum se va face această Revoluţia autentică naţională, ce este ea, în ce constă ea, și cum poate ea salva România  o să vedem  într-o Lucrare viitoare.

 

 PUBLICAT AZI 15. 05. 2017           PROF ȘTEFAN DUMITRESCU, SCRIITOR , PURTĂTOR DE CUVÂNT AL BIROULUI DE VIITOROLOGIE