GRĂDINILE DE CRINI ÎNFLORITE ALE POEMELOR DE DRAGOSTE

Ștefan Dumitrescu - DOAMNE, CE SE ÎNTĂMPLĂ CU NOI ?!

 

LE DĂRUIESC  CU UMILINȚĂ ȘI DRAGOSTE  SEMENILOR MEI, COLEGELOR ȘI COLEGILOR MEI DE EPOCĂ ISTORICĂ ACESTE DARURI FRUMOASE CA NIȘTE CUPE DE CRINI PRIMITE DE MINE DE LA DOMNUL, PE CARE LE DĂRUIESC ȘI EU MAI DEPARTE ! FIE CA POEMELE NOASTRE SĂ ÎNTÂLNEASCĂ ÎN CALEA LOR OAMENI MINUNAȚI, SUFLETE FRUMOASE , CURATE ȘI GENEROASE CARE SĂ SE BUCURE. ȘI CARE LA RÂNDUL LOR SĂ FIE CAPABILI DE IUBIRE ȘI SĂ LE DĂRUIASCĂ MAI DEPARTE !

 

Ștefan Dumitrescu - DOAMNE, CE SE ÎNTĂMPLĂ CU NOI ?!

 

GRĂDINILE DE CRINI ÎNFLORITE ALE POEMELOR DE DRAGOSTE

 

CUMPENELE AU ÎNCEPUT SĂ CÂNTE

 

Cumpenele au început să cânte ca berzele

acoperișurile s-au întors cu concavitatea în sus

se aude cum viermii rod în temelia lumii

pe mii de cruci e răstignit acum Domnul nostru Iisus

 

ce se întâmplă, Doamne, cu lumea cu noi

mările și oceanele vor seca în curând

dealurile și munții se vor face câmpie

eu te caut, iubito, plângând

 

în lumea ailaltă  ninge de-ngroapă

ghețarii trec melancolici prin sate

în sufletul meu e toamnă târzie

tu strălucești mândră și bună, iubito, în moarte

 

 

DRAGOSTEA A PÂRJOLIT TOTUL

 

Sentimentele mele de dragoste

s-au înălțat, iubito,

ca flăcările înflorite

întinzându-și mâinile

înspre tine

făcute scrum

însângerate și sfinte

 

de la ele a început

să ardă totul

în jur

se auzea țipătul

ierbii al semințelor

al atomilor

dureros și pur

 

de la iubirea noastră,

iubito,

au luat toate lucrurile

și fenomenele foc

cenușă și pulbere

s-au făcut toate

de la dragostea mea

imensă și

fără noroc

 

ierbul s-a îndrăgostit

și el de iarbă

plângeau toate

dealurile și văile

și-au început mările

să fiarbă

 

stejara s-a îndrăgostit

de stejar

și-a întins toate

crengile și ramurile către el

murmurându-și pierdută

și rar

iubirea ei

limpede și curată

de cleștar

apoi de durere

a început să jelească

sfâșietor și barbar

că pământul

s-a transformat în iască

 

plămânii și ei

și inimile

s-au îndrăgostit

de sânge și de meninge

noi vom asculta, iubito

triști și pierduți

cum ninge

în univers

cum plouă de-ngroapă

în haos

cutremurător și invers

 

cât de mult a iubit-o

pietrul pe piatră

s-a înroșit pământul

sub ei

devenind temelie

și vatră

și s-a auzit jalnic

și melancolic

cățelul pământului

în lună cum latră

 

parc-au înnebunit,

iubito,

toate lucrurile și ființele

valurile au înflorit

pe mări

tragic s-au aruncat

în adâncul lor

semințele

 

plopul din mijlocul câmpiei

s-a îndrăgostit nebunește

de bolta cerească

au început deodată

la subțiori

ca un țipăt dulce

să-i crească

aripe

care deveneau

pe dată

clipe

și o muzică dumnezeiască

s-a auzit în univers

că astrele  au

început să se învârtă

dureros

și invers

 

lucrurile și ființele

din lumea subatomică

s-au îndrăgostit

și ele

de țărmi de mări

de dealuri

de luceferi și stele

 

pe cer s-a văzut crescând

o lumină orbitoare

albastră,

tot universul, iubito,

a început să ardă

de la dragostea noastră.

 

VA RĂMÂNE DOAR IUBIREA NOASTRĂ

 

Voi alerga mii de ani, iubito

pe țărmi pe coclauri prin păduri

cu mâinile alungite dureros înspre tine

cântând ca un nebun prin mii de guri

 

păsările vor începe să zboare înlăuntrul lor

râurile vor curge către izvoară

voi simți cum tot univers se contractă

și materia începe adânc să mă doară

 

eu voi continua să alerg înspre tine

prin ploi prin ninsori fabuloase

ascultă, iubito, din lumea aceasta

va rămâne iubirea noastră și câteva oase.

 

DOAMNE, CUM TREC VEACURILE

 

Doamne, cum trec anii și veacurile

și toate sunt cum fi-va să fie

eu, iubito, voi fi un deal încărcat de livezi

tu vei fi acoperită de crini o câmpie

 

apoi eu voi fi, iubito, un țărm înflorit

tu vei fi o mare nesfârșit de înaltă

cântând în gura mare ne vom pierde

în depărtări până în lumea ailaltă

 

în urma noastră vor înflori pietrele

în pustiuri vor  crește păduri de crini

noi vom răsări senini pe bolta lumii

ca niște  munți încărcați de vini

 

MII DE ANI VOM MERGE

 

Mii de ani vom merge, iubito,

ținându-ne de mâini pe colinele nalte

prin crânguri adânci pe țărmi prin păduri

cântând în gura mare plutind înspre moarte

 

pe culmi de munți somptuoși vom urca

ne vom pierde prin cețuri prin ninsori nesfârșite

și vom intra în moarte cântând în gura mare

străbătând mari pustiuri și câmpii înflorite

 

și va fi în lume o jale adâncă și-un dor

ninsori mari vor începe să-ngroape în univers

ținându-ne de mână cântând în gura mare

noi vom face, iubito, drumul invers

 

PUBLICAT AZI 20. 05.2017  CA DAR

DOAMNELOR  ELENE, CONSTANTINE

ȘI DOMNILOR CONSTANTINI !  CA DAR TUTROR  OAMENILOR FRUMOȘI, MINUNAȚI !

 

ȘTEFAN DUMITRESCU