DOAMNE CUM NE CĂUTĂM PRIN LUME, IUBITO !

 

  ÎNCĂ UN BUCHET DE POEME ÎNTINS CELOR CARE MAI AU SUFLETELE FRUMOASE ȘI MAI SUNT CAPABILI  DE IUBIRE ÎN LUMEA ACEASTA.  ÎNCĂ O RUGĂCIUNE PENTRU CEI CARE AR MERITA SĂ FIE IUBIȚI ÎN ACEASTĂ EXISTENȚĂ !

 

 

  

 DOAMNE  CUM NE CĂUTĂM PRIN LUME, IUBITO !

 

 DOAMNE  CUM NE CĂUTĂM PRIN LUME, IUBITO !

 

 Doamne, cum ne căutăm prin lume, iubito

Ca nişte orbi cu mâinile întinse

Prin ploile şi prin ninsorile amarnice

Ca două ţipete înalte, spectrale, ucise

 

 De la începutul lumii te strig, iubito

Ţipătul meu colindă năuc prin noaptea universală

Pierzându-se pe  mări şi pe coclauri

Pe fundul lumii Domnul din moarte se scoală

 

Toată materia din mine iubito mă doare

Aş vrea să te văd  să te aud să te ating

Prin păduri paltinii hohotesc în gura mare

 În lumea subatomică, iubito,  e trist şi e frig

 

 ATÂT DE MULT TE-AŞ IUBI

 

 O, iubito, te iubesc atât de mult încât

Dacă aş fi o piatră

Ţi-aş spune  tot timpul că te iubesc

Pe limba pietrească

Încât de atâta iubire

Vom începe amândoi să ne înroşim

Ca metalul topit

Care începe să crească

Şi vom curge unul înspre altul

Nefire înspre fire

Vărsându-ne unul în altul

Cântând

În gura mare

Înalt țipător și subțire

 

 Sau aş mai vrea să fiu un stejar

Uriaş cu mii de crengi

Un munte de frunze până la cer

Şi tu să fii o stejară

Înaltă, subţire, abstractă

Orbitoare dulce amară

Ţi-aş spune toată ziua că te iubesc

Prin toate frunzele şi prin toate ramurile mele

În limba uriaşă stejerească

Şi mi-aş întinde către tine

Zeiască

Toate ramurile şi toate crengile să te cuprind

Încât la un moment dat o să începem să plutim

Unul către altul

Cântând și venind

Cu rădăcini cu tot

De parcă pământul s-ar fi transformat într-o apă

Până când vom deveni

Un singur stejar

Cântând pe culmea

Dealului în gura mare

Înalt sfâşietor și amar

 

 Iar dacă aş fi un râu,

Iubito,

Şi tu ai fi un râu

Ţi-aş spune tot timpul clipocind

Că te iubesc

În limba noastră a râurilor

Prin toate valurile mele

Şi prin toate pietricelele şi firele de nisip

De pe fundul  tuturor râurilor

Încât unul din maluri

Se va întinde către tine

Astfel că la un moment dat

vom deveni un fluviu

cutremurător de rubine

amare

ale cărui maluri se vor

întinde la nesfârşit

cântând în gura mare

 

Atât de mult te iubesc

Iubito

Încât aş vrea să fiu toate fiinţele,

toate lucrurile şi toate fenomenele naturii

şi să-ţi spun toată ziua şi toată viaţa şi toată veşnicia

că te iubesc

şi marginile mele se vor întinde

către tine clipocind

cântând în gura mare

până când toate fiinţele şi toate lucrurile

şi toate fenomenele naturii ar deveni o Fiinţă

Adâncă Nesfârşită Sfâşietoare

 

 CA ANII VOR TRECE MILENIILE

 

 Ca anii vor trece, iubito, veacurile, mileniile

În lume va fi mai trist şi mai ger

Imperiile se vor trece unul câte unul

Dragostea noastră va răsări mai mare pe cer

 

Soarele va răsări şi el şi va apune

Şi nu va mai auzi nimeni glasul dulce de miel

Oraşele se vor surpa triste-n adâncuri

Numai dragostea noastră va rămâne la fel

 

S-ar putea ca civilizaţia aceasta să se treacă

Aşa cum trecutu-s-au mândre cetăţi

În mintea mea venind pe coline

Tu mai înaltă și mai frumoasă te-arăţi

 

Miresmele de crini vor umple văzduhul

Oamenii se vor trece şi ei pe pământ

Iubirea noastră va urca pe cer ca un astru

Cutremurând, mai mare şi mai sfânt

 

AŞTEPTARE

 

 Fiu al răbdării parc-aş fi

Văzduh plutind într-un văzduh

Şi setea sfântă a unui duh

Aceea de-a se mărgini

 

Parc-aş fi streaşină de lume

Substanţă  fără conţinut

Durere ce nu s-a durut

Un vis visat de el anume

 

Corabie fără de port

Sămânţa unui aer trist

Ştiind atât doar că exist

Durere care mă suport

 

 PUBLICATE AZI,  27. 05. 2017      CU DRAGOSTE,  ȘTEFAN DUMITRESCU