MANUALUL REVOLUŢIEI AUTENTICE ŞI PAŞNICE  CARE VA SALVA  ROMÂNIA PARTEA A ȘASEA

 

    ÎN SFÂRȘIT, A DAT BUNUL DUMNEZEU ȘI AVEM PRIMA DOCTRINĂ SOCIAL-POLITICĂ NAȚIONALĂ DIN ISTORIA NOASTRĂ FINALIZATĂ ȘI FUNDAMENTATĂ FILOZOFIC, SOCIOLOGIC, ECONOMIC, PSIHOLOGIC, EDUCAȚIONAL, DUPĂ CARE URMEAZĂ SĂ SE CONDUCĂ POPORUL ROMÂN ÎN ISTORIE. PÂNĂ ACUM PARTIDELE POLITICE ROMÂNEȘTI S-AU CONDUS DUPĂ DOCTRINE SOCIAL POLITICE STRĂINE, LIBERALISMUL, SOCIALISMUL, COMUNISMUL FIIND DOCTRINE MASONICE, IMPORTATE. ELE NU AU FOST CRESCUTE DIN SOL ROMÂNESC, NU AU FOST EXPRESIA NEVOILOR, A SPIRITUALITĂȚII ȘI A ASPIRAȚIILOR POPORULUI DACO-ROMÂN. DE ACEEA NE-A ȘI MERS RĂU ÎN ISTORIE. NE-AM CĂLĂUZIT DUPĂ DOCTRINE STRĂINE DE NEVOILE, ASPIRAȚIILE ȘI DE SPIRITUALITATEA NOASTRĂ, AM MERS PE CĂI STRĂINE DE SPIRITUL NOSTRU, CARE NE-AU FĂCUT MAI MULT RĂU. ACUM, CU AJUTORUL DOMNULUI, CĂCI ESTE DARUL LUI, AVEM PRIMA DOCTRINĂ ROMÂNEASCĂ, EXPRESIE INTEGRALĂ A SUFLETULUI ȘI A SPIRITUALITĂȚII ROMÂNEȘTI, PRIMUL PROIECT DE ȚARĂ, PRIMA STRATEGIE SOLID FUNDAMENTATĂ CARE NE VA AJUTA SĂ NE SALVĂM ÎN ISTORIE. MERGÂND PE CALEA  ARĂTATĂ DE DOCTRINA ORGANICIST EVOLUTIVĂ ȘI EDUCAȚIONALĂ POPORUL ROMÂN ȘI ROMÂNIA SE POT SALVA ÎN ISTORIE IEȘIND DIN FUNDĂTURA ISTORICĂ ÎN CARE AM FOST BĂGAȚI ȘI ÎN CARE NE-AM SCUFUNDAT NOI ÎNȘINE. MERGÂND PE CALEA ARĂTATĂ DE DOCTRINA ORGANICIST EVOLUTIVĂ VOM PUTEA SĂ REZOLVĂM DUPĂ APROAPE DOUĂ MII DE ANI PROBLEMA ROMÂNEASCĂ, PROBLEMA NUMĂRUL 1, CEA MAI DUREROASĂ ȘI GRAVĂ A POPORULUI DACO-ROMÂN. DUPĂ CĂDEREA LUI CEAUȘESCU ROMÂNIA A FOST INTRODUSĂ DE MARII ASASINI ECONOMICI PE O LINIE DE EVOLUȚIE NEGATIVĂ, ÎNTR-O MACRO-SITUAȚIE DISTRUCTIVĂ ȘI AUTODISTRUCTIVĂ, ȘI ÎN CEA MAI DISTRUCTIVĂ FUNDĂTURĂ  ISTORICĂ ÎN CARE S-A GĂSIT POPORUL ROMÂN ÎN ISTORIE. URMÂND ACEASTĂ DOCTRINĂ, LUÂND-O CA BAZĂ A GÂNDIRII NOASTRE SOCIAL POLITICE ȘI PRACTICE POPORUL ROMÂN POATE SĂ IASĂ DIN MACRO-SITUAȚIA DISTRUCTIVĂ ȘI DIN FUNDĂTURA ÎN CARE AM FOST BĂGAȚI ȘI ÎN CARE NE-AM AUTODISTRUS. CĂLĂUZIȚI DE DOCTRINA ORGANICIST EVOLUTIVĂ ORGANISMUL ROMÂNESC VA ÎNCEPE SĂ SE DEZVOLTE ȘI SĂ EVOLUEZE ÎNTR-UN MOD EXTRAORDINAR, URMÂND CA ÎNTR-UN VIITOR APROPIAT SĂ NE RIDICĂM PE URMĂTORUL NIVEL DE EVOLUȚIE. BINECUVÂNTAT ÎN VECI SĂ FIE DOMNUL MIHAI EMINESCU, PENTRU CĂ EL A FOST PRIMUL CARE S-A GÂNDIT SĂ SCRIE DOCTRINA NAȚIONALĂ A POPORULUI ROMÂN, DE CARE NOI, ROMÂNII, AM AVUT TOT TIMPUL MARE NEVOIE. CU ACEASTĂ DOCTRINĂ NOI NU MAI RĂTĂCIM ÎN CEAȚA ȘI ÎN NOAPTEA ISTORIEI MANIPULAȚI DE AGRESORI ȘI DUȘMANI, PENTRU CĂ AVEM ACUM UN FAR CĂLĂUZITOR DUPĂ CARE SĂ NE CONDUCEM. ÎI MULȚUMIM DOMULUI CĂ NE-A INSPIRAT ȘI NE-A AJUTAT SĂ O FINALIZĂM, RUGÂNDU-L SĂ NE AJUTE ÎN CONTINUARE SĂ O ȘI APLICĂM ÎN PRACTICĂ. URMÂND CALEA INDICATĂ DE DOCTRINA NAȚIONALĂ ORGANICIST EVOLUTIVĂ ROMÂNEASCĂ MULTE POPOARE ȘI NAȚIUNI SE VOR SALVA ÎN VIITOR. ÎȚI MULȚUMIM, DOAMNE, CU TINE AM PLECAT LA DRUM, CU TINE MERGEM LA DRUM PÂNĂ LA CAPĂT. FIERBINTE TE RUGĂM SĂ CĂLĂUZEȘTI ÎN CONTINUARE ACEST POPOR BUN, RĂBDĂTOR ȘI AMĂRÂT, ȘI SĂ NU NE LAȘI NICIODATĂ ! CUM ȘTIM, DOAMNE, CĂ ACEASTĂ DOCTRINĂ VA STÂRNI MULTE INVIDII ȘI RĂUTĂȚI, CĂ SUNT INTERESE STRĂINE ȘI CHIAR ROMÂNEȘTI CARE VOR SĂ NE DISTRUGĂ, TE RUGĂM DE ASEMENEA  FIERBINTE SĂ NE APERI. CU DUMNEZEU ÎNAINTE. AMIN ! SLĂVIT SĂ FIE DOMNUL !

 

ACEASTĂ DOCTRINĂ SOCIAL POLITICĂ, DENUMITĂ DOCTRINA ORGANICIST EVOLUTIVĂ SE GĂSEȘTE EXPUSĂ ÎN CARTEA NOASTRĂ „MANUALUL REVOLUȚIEI AUTENTICE ȘI PAȘNICE CARE VA SALVA ROMÂNIA” PE CARE O PUBLICĂM ÎN SERIAL PE SITE-UL NOSTRU www.stefandumitrescu.com. OAMENII  CARE MAI AU SUFLET ȘI CARE MAI ȚIN LA ȚARA ACEASTA CA SĂ O CITEASCĂ SUNT RUGAȚI SĂ INTRE PE SITE-UL NOSTRU www.stefandumitrescu.com.  APOI INTRAȚI ÎN SECȚIUNEA REVISTA „RECONSTRUCȚIA ROMÂNIEI” MULȚUMIM !

 

 

BIROUL DE VIITOROLOGIE DE LA BUCUREȘTI

 

ȘTEFAN DUMITRESCU

 

 

MANUALUL REVOLUŢIEI AUTENTICE ŞI PAŞNICE

 CARE VA SALVA  ROMÂNIA

 

 

ŞTIINŢA SALVĂRII POPORULUI ROMÂN DE LA DISPARIŢIE

 

(ŞTIINŢA SALVĂRII POPOARELOR DE LA DISPARIŢIE)

               

    Continuare din partea a cincea

 

CE ESTE SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC NAŢIONAL DE EVOLUŢIE

 

    Ce este şi cum arată Sistemul socio-economic de evoluţie ? Este Sistemul socio-economic care spre deosebire de Sistemul socio-economic capitalist, care este axat, structurat, gândit, aceasta este natura şi esenţa lui, să producă, să creeze capital, un capital din ce în ce ai mare,  produce în primul rând Evoluţie, Evoluţia Omului şi a Societăţii naţionale pe linia de evoluție a vieții şi  un Nivel educaţional înalt.

 El este condus nu de un Stat capitalist, ci de un Stat organicist, evolutiv şi educaţional, (aceasta este denumirea Statului viitorului) care este Creierul Sistemului socio-economic național. Este un stat autentic (spre deosebire de Pseudo-Statul şi Anti-Statul) pentru că îşi îndeplineşte toate funcţiile unui Stat autentic. Este un stat evolutiv şi educaţional pentru că rolul său principal este construirea Sistemului socio-economic evolutiv, formarea unei societăţi cu un Nivel educaţional foarte ridicat, asta însemnând şi un nivel de cunoştinţe şi de conştiinţă foarte ridicat. Sistemul socio-economic de evoluţie şi Statul evolutiv nu pot exista şi nici funcţional unul fără altul şi fără un Nivel educaţional foarte ridicat. Pentru că Omul educat şi creator este valoarea supremă în acest Sistem socio-economic, spre deosebire de Sistemul socio-economic capitalist în care Banul este valoarea supremă. Toţi cei care trăiesc în acest Sistem economic capitalist sunt sclavii banului, trăiesc şi muncesc pentru a produce bani cât mai mulţi. Adică un Capital cât mai mare. Capitalul este cel care târăşte asemenea unei maşinării, a unui bolid blestemat Sistemul socio-economic capitalist după el. Trăgând o dată cu el întreaga societate umană, pe toţi indivizii umani, îmbolnăvindu-i, dezumanizându-i…În capitalism chiar şi Marii Bancheri internaţionali, Marii Bancheri, în general, capitaliştii, sunt sclavii banului. Aşadar aceasta este Funcţia şi Obiectivul principal al Sistemului socio-economic de evoluţie în Istorie, de a crea Evoluţia Omului ţi a Societăţii.

    Proprietatea în Sistemul socio-economic de evoluţie. În Sistemul socio-economic proprietatea nu mai este una capitalistă. Adică nu mai există un capitalist, sau zece, care sunt proprietarii  unei uzine, sau al unei părţi din economii, sau mai mulţi bancheri, capitalişti care sunt proprietarii mai multor Corporaţii, Multinaţionale, aflate pe teritoriul altei, sau altor Ţări.  Sistemul socio-economic de evoluţie este al unui popor, al întregii naţiuni. El este fixat, centrat pe vatra naţiunii şi pe poporul care formează acea naţiune. În acest Tip de Sistem proprietatea este mixtă, a statului şi a oamenilor. Fiinţa umană şi Statul formând o unitate,  un Proprietar, fiind împreună, acţionând împreună, legaţi prin interesul comun şi sufleteşte, de proprietatea lor. O uzină în care lucrează cinci mii de ingineri, tehnicieni, muncitori, este 40 la sută proprietatea statului, Statul deţine 40 la sută din acţiuni (aceasta însemnând proprietatea întregului popor), iar 60 la sută este proprietatea celor care lucrează în uzină. Fiecare om este proprietarul uneltei, al instalaţiei, al tehnologiei cu care lucrează, al locului de muncă, acest tip de proprietate  concretă numindu-se Proprietate funcţională. Fiecare muncitor, tehnician, inginer, are un număr de acţiuni în uzina. În Laboratorul în care este cercetător, sau în spitalul în care este medic şi în care lucrează, aceste acţiuni fiind proprietatea lui privată. Nu există uzină, întreprindere în care  cei care lucrează să nu aibă acţiuni. Aşadar în sistemul socio-economic de evoluţie toţi oamenii sunt proprietari. Aceasta este proprietatea mixtă, comună stat-individ uman. Astfel Statul şi fiinţa umană sunt uniţi prin proprietatea pe care o deţin, şi prin interesul şi scopul pe care îl au. Iar asta face ca o Uzină, un laborator de cercetare să fie formate din colective unite, care se apropie de conceptul de familie. La nivelul Sistemului socio-economic Statul are de asemenea 40 la sută din acţiunile Sistemului (care sunt acţiuni ale întregului popor văzut ca un Colectiv sudat) iar restul de 60 la sută sunt acţiuni ale oamenilor care trăiesc şi muncesc în Sistem. Desigur unii muncitori sau ingineri pot avea mai multe acţiuni decât alţii, în funcţie de contribuţia fiecăruia la dezvoltarea şi evoluţia Uzinei în care lucrează, dar şi al dezvoltarea şi evoluţie Sistemului socio-economic în ansamblul său, care este şi el o Mare Uzină…

      Aşadar în Sistemul socio-economic toţi  oamenii unei naţiuni sunt proprietari pentru că au acţiuni în întreprinderea în care lucrează, în Marea  Uzină care este Sistemul socio-economic de evoluţie. Asta nu înseamnă că proprietatea privată a dispărut. Casa, maşina, o grădină, livada în care lucrează omul după ce vine de la serviciu sunt proprietatea lui şi a familiei. Nu sunt proprietari oamenii  bolnavi psihic, cei care nu au discernământ, cei care comit crime. În sistemul socio-economic de evoluţie, care are ca prim obiectiv ridicarea Nivelului educaţional al oamenilor, aceştia sunt foarte puţini.

     Remuneraţia în Sistemul socio-economic de evoluţie. În sistemul socio-economic de evoluţie nu există şomaj şi şomeri. Fenomenul şomajului ca şi al crizelor economice dispare definitiv din istorie, pentru că Sistemul socio-economic de evoluţie se află tot timpul pe o traiectorie  ascendentă, evolutivă. Aşa cum am arătat mai sus şi în alte lucruri un sistem socio-economic se află în criză numai dacă se găseşte în starea de stagnare sau de involuţie. Or sistemul socio-economi  de evoluţie se găseşte permanent în starea de evoluţie. Sistemul  socio-economic de evoluţie este gândit, aceasta este natura  lui, ca să le dea de lucru tuturor oamenilor, pentru a fructifica o cât mai mare cantitate şi calitate din inteligenţa, creativitatea şi forţa de muncă a oamenilor, a societăţii. Care merg în procesul dezvoltării şi evoluţiei Sistemului.…Prin muncă şi prin întreprinderile proprietate mixtă oamenii se leagă între ei,  statul şi individul uman formează un întreg, sunt legaţi unul de altul. Sistemul socio-economic este un Întreg viu, care pulsează, un Organism viu care evoluează. Evoluţia (susţinută de dezvoltare) fiind cheia salvării unei Societăţi, a Civilizaţiei umane, factorul principal, fundamental care ajută sistemul să existe, să funcţioneze, să-i facă pe oameni fericiţi. Să dezrobească inteligenţa şi creativitatea din oameni şi din societate, pentru că numai aşa Sistemul va fi propulsat pe următorul nivel de evoluţie.

       Referitor la remuneraţie oamenii vor fu remuneraţi în funcţie de participarea lor la dezvoltarea şi evoluţia Sistemul. Vor fi remuneraţi  mai bine cei care contribuie cel mai mult la dezvoltarea şi evoluţia sistemului socio-economic de evoluţie, aşa cum sunt cercetătorii, care vor face descoperiri în genetică, în psihologie, în fizică, în chimie, care prin aplicarea lor în practică vor ajuta Sistemul să evolueze pe noi trepte. Creatorii, cercetătorii, în primul rând cei care creează descoperiri, opere care ajută sistemul să evolueze vor fi mult mai bine plătiţi decât cei care lucrează în Administraţie, formează clasa conducătoare (care s-a despărţit de clasa politică, dispărută acum în Sistemul socio-economic de evoluţie).  Vor fi remuneraţi mai bine cei care sunt exemple pentru semenii lor, oamenii de valoare, cei care îşi dedică viaţa progresului şi evoluţiei societăţii, semenilor lor, cei care fac cât mai mult bine în societate…Cum în sistemul socio-economic nu vor fi nici bogaţi, nici săraci, şi cum Sistemul socio-economic nu este o societate de consum, vor exista desigur oameni care vor câştiga mai mult. (Banii nu vor dispărea în Sistemul socio-economic, dar nu vor mai fi ca în capitalism  valoarea supremă, care îi transformă pe oameni în sclavi ai banului, ci vor fi folosiţi doar ca instrument de măsurare  al muncii). Cei care vor câştiga foarte mult sau mai mult decât au nevoie, aşa cum sunt cei care vor face mari descoperiri, mari realizări în ştiinţă, care vor împinge societatea pe linia de evoluţie, cum Omul nu mai este fiinţă de consum în acest Sistem, ci va trăi  foarte bine dar şi normal, o parte din bani îi va depune într-un Cont naţional al dezvoltării naţionale. Aşa cum ar depune bani la CEC urmând ca în viitor el sau familia lui, fii lui să folosească aceşti bani.

      MODUL PREDOMINANT DE PRODUCŢIE. În sistemul socio-economic de evoluţie modul predominat de producţie este cercetarea. Vor dispărea sau se vor restrânge, desigur, o mulţime de profesii, cum ar fi omul de afaceri, omul politic, comerciantul, poliţistul, etc. Sistemul socio-economic de evoluţie al viitorului fiind un sistem automatizat şi cibernetizat într-o mare măsură profesiile axate pe munca fizică se vor reduce şi ele foarte mult, oamenii eliberaţi din profesiile care presupun munca fizică vor trece însă să lucreze în cercetare, în educaţie. Cor face sport, excursii, se vor relaxa, vor fi preocupaţi de dezvoltarea personalităţii lor prin autoeducaţie şi educaţie… În sistemul socio-economic de evoluţie vor exista forme  de învăţământ plăcute, axate pe vocaţia şi pe talentul oamenilor, care îl vor ajuta pe om să înveţe toată viaţa, tocmai pentru a se realiza cât mai mult ca personalitate umană. Pentru a fi un creator cât mai productiv. Cum în Sistemul socio-economic de evoluţie se vor face descoperiri  importante în genetică, în bilogie, în chimie Vârsta medie a Omului şi vârsta de muncă vor creşte la 150-200 de ani. Apoi la 300, 400 de ani, lucru care va duce la o creştere demografică foarte mare. Însă cum Sistemul socio-economic de evoluţie poate să dea de lucru şi să hrănească un număr cât mai mare, progresiv cu evoluţia sa, creşterea demografică nu numai că va fi posibilă, că oamenii vor avea şi de lucru şi condiţii de viaţă şi de creaţie foarte bune, dar asta va ajuta Sistemul să se dezvolte şi să evolueze cât mai mult.  Cu cât într-un Sistem socio-economic naţional sunt mai mulţi oameni, mai mulţi creatori, cu atât Sistemul va evolua mai repede. În sistemul socio-economic creşterea demografică, aşa cum am demonstrat, duce ala creşterea şomajului, şi la intrarea sistemului în criză. În Sistemul socio-economic de evoluţie este invers. Cu cât creşterea demografică este mai mare cu atât sistemul se dezvoltă şi evoluează mai repede. Şi bineînţeles că oamenii având un nivel educaţional, de conştiinţă ridicat, şi cum vor lucra în profesii în care le place lor să lucreze, potrivit vocaţiei lor, viaţa omului în  acest Sistem al viitorului va fi mult mai fericită. Omul nu va mai fi ca în capitalism  o fiinţă de consum, un sclav care alergă cu limba scoasă după bani, să facă un capital cât mai  mare. Ci va trăi şi va munci lejer în profesii care vor fi profesii ale cunoaşterii, cunoaşterea ajutându-i pe oameni să se dezvolte ca personalitate umană şi să fie fericiţi. Abia în acest sistem socio-economic omul îşi regăseşte  deci esenţa sa.

     Fiind creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, care este Creatorul, şi omul pe pământ trebuie să fie creator. El poate fi creator fiind cercetător, fiind om de ştiinţă, artist, educator, medic. În sistemul socio-economic de evoluţie cercetătorii vor deveni clasa socială dominantă şi conducătoare, cea mai numeroasă, cum ar veni. Aşadar în sistemul socio-economic de evoluţie dispar capitaliştii şi oamenii de afaceri. Omul nu mai trebuie să alerge după bani, să fie sclavul banului, raţiunea lui va fi de acum înainte nu să facă mulţi bani, să fie sclavul lor, ci să se împlinească în profesia sa, în creaţie, şi desigur să fie un bun familist,  să aducă pe lume copii şi să-i crească. El va câştiga bani şi va fi remunerat, aşa cum am spus, în funcţie de participarea sa la progresul şi evoluţia Sistemului socio-economic de evoluţie. Cei care vor descoperi medicamentele sau metodele prin care pot fi vindecate bolile, sau metoda prin care poate fi prelungită vârsta medie sau cei care descoperă metode, mijloace prin care capacitatea de cunoaştere şi de creaţie a Creierului uman  poate fi mărită, sunt printre cei care participă cel mai mult la evoluţia Sistemului socio-economic.

     ÎN SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC DE EVOLUŢIE DISPARE FENOMENUL POLITIC. În Sistemul socio-economic capitalist fenomenul de administrare şi conducere al Sistemului este contopit cu fenomenul politic, care nu este altceva decât lupta pentru putere. În Sistemul socio-economic capitalist, aşa cum este România şi cum sunt mai toate ţările din această perioadă, există sistemul pluripartidist bazat pe alegeri libere.  Ca să ajungi  într-o funcţie de conducere, mai întâi trebuie să te înscrii într-un partid. Partidele am spus că sunt şi funcţionează ca nişte aparate capcană care îi atrag, îi „cheamă” să intre în ele pe cei care fac parte din tipologia umană a bolnavilor de putere, de egoplasm. Cine se înscriu în partidele politice? Cei care sunt bolnavi de egoplasm, de putere, care vor să se dea mari, să fie mari, bogaţi, să se îmbogăţească. Am văzut cât se poate de bine lucrul acesta când s-a trecut după al doilea război mondial la comunism. Cine s-au înscris primii în Partidul Muncitoresc Român, cum s-a numit între 1948 şi 1965 Partidul comunist la noi ? În nici un caz oamenii serioşi, de valoare, muncitori, aşezaţi, înţelepţi. Ci parveniţii, mediocrităţile şi lichelele setoase de putere, cei  care voiau să ajungă în posturi înalte. Tupeiştii, oamenii fără scrupule, cei dotaţi cu instinct politic.

     Aşa s-a format clasa politică românească în perioada comunistă până în anul 1989. Din  parveniţi setoşi de putere, şi fără scrupule ! Nu din valori, nu din gânditori politici şi oameni politici autentici.  Ci din parveniţi care executau fără să crâcnească ordinele şi Linia partidului. Dacă ne uităm cu atenţie la clasa politică din perioada comunistă, 1948-1989, observăm că, deşi era o clasă politică nouă (clasa politică interbelică fusese băgată în puşcării, o mare parte din deţinuţii politici de atunci murind în puşcării) era formată din aceiaşi oameni, din acelaşi tip de personalităţi, din care era formată clasa politică pe vremea lui Eminescu, şi din perioada interbelică. La fel, ba încă şi mai  rău, este şi clasa politică din perioada postcomunistă. Ca să ajungi ministru, şi în perioada interbelică şi în perioada comunistă şi în perioada postcomunistă trebuie să te fi înscris în partide, şi partidul să fi ieşit câştigător, altfel nu formează guvernul, şi omul nu ajunge în guvern sau în parlament. Or aceasta este fenomenul politic, care în esenţa sa este un proces de luptă sălbatică pentru Putere între indivizi bolnavi de egoplasm, de setea de putere. Numai cine a „luptat” cu sete de putere, cu ştiinţă și cu instinctul puterii, numai cine a avut bani să dea la partid ca să fie propus pe listele parlamentare, să-și facă publicitate ajunge în parlament.

     După 1990 cine au putut candida la parlament ? Cine au avut bani (făcuți din furat, adică hoţii), cei care s-au înscris într-un partid ca să ajungă în parlament, sau  în alte funcţii din care au putut să „tragă” pentru a se îmbogăţi, și care la alegeri au cotizat cu 50 de mii, cu 100 de mii de euro au putut să se înscrie pe liste și să candideze la alegeri. Cine au ieșit în alegeri ? Oamenii aceștia, care sunt de fapt nu valorile nației, ci cei mai hoți, cei mai setoși de putere, cei fără scrupule, care o dată ajunşi în Conducerea instituțiilor Țării primul lor gând a fost să se îmbogățească. Și s-au îmbogăţit  furând economia Țării. Așa s-a format la noi clasa politică românească în toate perioadele. Și în înaintea Primului război și în perioada interbelică și în perioada comunistă, și în perioada postcomunistă. Așa se explică de ce tot ce au afirmat Eminescu și Caragiale despre Clasa politică a vremii lor, coruptă, formată din lichele politicianiste, este valabil și azi. Pentru că de fapt cu trecerea timpului s-au schimbat numai persoanele, care au murit, dar instituția partidelor politice, sistemul pluripartidist, și alegerile libere, mecanismele de selectare a candidaților (exact ca în ”Scrisoarea pierdută”) mentalitatea partidelor şi a politicienilor, obiceiurile, năravurile au rămas.

     Așadar fenomenul politic la noi, la români, datorită în primul rând patologiilor psihologiei poporului român, a fost unul cancerigen, negativ, a produs mai multe efecte negative decât pozitive. Și după ce se terminau alegerile, câștigătorii în alegeri ocupau funcțiile înalte în Instituţiile Țării, formau Parlamentul, Guvernul, și Statul, adică în Administraţie. Ei erau de acum înainte cei care administrau bunurile ţării, şi bineînţeles că îşi făceau partea lor, aşa cum îşi fac miniştri, parlamentarii, politicienii de azi. Şi dintotdeauna. Aceștia erau oamenii care au condus și administrat România. Și au administrat-o așa cum o conduc și o administrează oamenii politici din perioada postcomunistă, pe care acum îi cunoaștem foarte bine. Așadar, ca să se formeze clasa conductoare (și administrativă) a României ea a trebuit să fie formată și selectată de fenomenul politicianist. Care atențiune, nu selectează și nu formează oameni politici, ci politicianiști, setoşi de putere, parveniţi, hoţi. Or știm cine sunt oamenii politicianiști. Cei care își urmăresc numai interesele personale şi nu pe ale țării. Așa se explică eșecul României în toate perioadele istorice de la Cuza încoace, de când există partidele politice, iar clasa administrativă, conducătoare a țării se formează prin aceste partide politice. Din cauza sistemului pluripartidist și a alegerilor libere.

     Iată de ce în Sistemul socio-economic capitalist, liberal, partidele politice, și alegerile libere, într-un cuvânt fenomenul politic, nu i-au selectat ca să formeze clasa Conductoare, administrativă a țării pe cei mai buni fii ai poporului, valorile, pe oamenii politici care ar fi luptat pentru nevoile și interesele poporului. Ci pe politicianiști, adică această categorie bolnavă de putere, parvenită, coruptă, care venind la conducerea instituțiilor Țării numai de problemele țării să le rezolve nu s-au ocupat. Ei s-au ocupat de singura lor problemă, îmbogățirea  lor și rămânerea  lor la Putere.

      Iar al doilea lucru foarte important care trebuie să se știe este faptul că sistemul pluripartidist bazat pe alegeri libere nu a produs democrație în România, în toate epocile, ci cleptocrație. Cleptocrație însemnând hoția democrației, sau democrație hoață, falsă,  mincinoasă. De aceea vom spune că în România nu a existat niciodată ceea ce se numește democrație. Ci cleptocrație. Ca să existe democrație cu adevărat ar trebui ca cei pe care îi votăm când merg în parament, cei care ne reprezintă pe noi, demosul, să se lupte pentru interesele noastre, ale  alegătorilor, pentru interesele poporului. Or ei ne trădează pe noi, trădează poporul, și o dată ajunși în Guvern, în parlament, ei nu mai luptă pentru interesele cetățenilor și ale Țării, ci numai pentru interesele lor. Or lucrul acesta, așa cum spun și autorii „Manifestului revoluției naționale”, din anul 1935, a făcut ca România să fie o colonie a Capitalului occidental, iar statul să fie un stat captiv. Aşa cum este şi în această perioadă postcomunistă..Așadar în Sistemul socio-economic de evoluţie vom renunța la partidele politice, la sistemul pluripartidist, la alegerile pentru parlament și la parlament, toate acesta alcătuind baza Sistemului de conducere al Sistemului socio-economic românesc, și modalitatea formării lui.   Dar nu vom renunţa la alegerea oamenilor valoroşi în Sistem.

       ÎN SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC DE EVOLUŢIE CONCURENŢA, COMPETIŢIA NU DISPAR, CI DEVIN UMANE. Aşa cum am spus în Sistemul socio-economic de evoluţie vor câştiga cel mai mult şi se vor bucura de darurile Sistemului cei care prin activitatea lor vor participa cât mai mult la dezvoltarea şi evoluţie Sistemului. Altfel spus oamenii se vor întrece, se vor depăşi pe ei ca să  contribui prin activitatea, prin descoperirile şi creaţia lor la evoluţia Sistemului socio-economic. Dar competiţia şi concurenţa nu vor mai fi atât de acerbe şi murdare ca în capitalism, unde se folosesc mijloace şi metode necinstite pentru a câştigă. Unde oamenii au devenit sclavii concurenţei. În Sistemul socio-economic de evoluţie toţi oamenii din sistem muncind, trăgând în aceiaşi direcţie, cooperarea dintre ei va fi o dimensiune importantă a vieţii şi a muncii.

 ÎN SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC DE EVOLUŢIE FACTORUL INTERN CARE ARE MENIREA DE A STĂVILI ŞI DISTRUGE ACŢIUNILOR FACTORULUI EXTERN DISTRUCTIV VA FI FOARTE DEZVOLTAT. Dacă este adevărat că în Sistemul socio-economic al viitorului oamenii având un nivel educaţional ridicat, fiind mult mai evoluaţi ca fiinţe umane decât oamenii din acest nivel capitalist pe care ne aflăm (unde oamenii se comportă ca nişte fiare unii cu alţii) fapt care va face ca în societate să fie un climat uman, moral, ca oamenii să fie  morali, buni unii cu alţii, tot atât de adevărat este că Statul evolutiv educaţional care  este Creierul Sistemului va avea grijă ca Sistemul să dispună de mijloace de apărare, de a-şi conserva existenţa şi funcţionalitatea mult mai mari, care îl vor face inexpugnabil, de neînvins. În viitor când Civilizaţia umană va fi formată din Sisteme socio-economice de evoluţie Războiul de orice fel va fi scos în afara legii.

 

NOUL SISTEM DE DECIZIE ŞI CONTROL, SAU NOU STRUCTURĂ STATALĂ DE CONDUCERE ÎN SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC DE EVOLUŢIE

 

 

     Şi iată ce vom pune în locul lor. 1. În locul parlamentului, așa cum îl cunoaștem astăzi, și cum l-am avut dintotdeauna, pe care îl au și statele europene (și care a fost baza pseudodemocrației în Țările de așa zisă democrație parlamentară), vom  înființa Sfatul Mare al Țării și Sfatul mic al Țării.  Ce este Sfatul Mare al Ţării, cum se formează şi cum arată el ? În fiecare localitate  prin alegeri în localitatea respectivă se alege, în funcție de mărimea localității, un Sfat al înțelepților. Sunt oamenii cei mai învăţaţi, apreciaţi şi cei mai respectaţi din comuna, oraşul sau Municipiul respectiv. Alegerile care sunt secrete nu costă nimic pentru că se vor face astfel: la primărie există o urnă în care fiecare om al localităţii, pe parcursul unei săptămâni, al Săptămânii de vot, vine şi pune în urnă un bilet de vot, cu cel, sau cei pe care îi propune el. După ce se termină săptămâna de vot Conducerea Comunei, a localităţii, va desigila urna şi va număra voturile. Cei care au fost votaţi de cei mai mulţi oameni vor forma Sfatul Înţelepţilor, care va fi Paramentul localităţii. Sfatul înţelepţilor îl va desemna pe unul dintre ei, care va fi membru al Sfatului Mare al Ţării. Așa cum ar fi un parlamentar azi Funcţia esenţială a Sfatului înţelepţilor localităţii este aceea de a urmări activitatea Conducerii Comunei, a Localităţii, care va fi controlată şi consiliată de ei, şi de a asigura ca localitatea respectivă să se dezvolte şi să evolueze, prin folosirea la maximum a inteligenţei şi creativităţii oamenilor, ca şi a resurselor de care dispune localitatea…Membri Sfatului înţelepţilor nu vor fi plătiţi, sau vor fi plătiţi cu o sumă modică. (Astfel încât să nu se înghesuie mediocrităţile setoase de îmbogăţire, ci oamenii care sunt şi patrioţi) Prin Lege sunt aleşi în Sfatul Înţelepţilor ai unei localităţi cei mai învăţaţi, cei mai morali oameni ai localităţii. Care în activitatea lor au arătat că sunt oameni harnici, care ştiu să se gospodărească, sunt morali şi creativi… Acestea sunt Criteriile esenţial ale selectării şi votării oamenilor care fac parte din Sfatul Înţelepţilor. Aceste criterii vor face ca în sfatul înţelepţilor să ajungă Meritocraţia localităţii.

            Subliniem ca să se înţeleagă mai bine: Sfatul acesta al înțelepților va fi deci un fel de parlament al Localității respective.  Oamenii din Sfatul înţelepţilor vor fi totodată şi consilierii localităţii şi ai Conducerii ei. Sau cum erau în evul mediu românesc Sfatul Obştilor El va fi format din cei mai înțelepți și buni oameni ai localității. Ei sunt cei care aprobă în ședințe Deciziile pe care le ia Primăria, proiectele pe care vrea să le implementeze pentru bunul mers al colectivității. Din rândul lor ei îl vor alege pe  cel, sau pe cei, care îi va reprezenta în Marele Sfat al Țării, cel care înlocuiește parlamentul de azi. Marele Sfat al Ţării va fi alcătuit de acești oameni care sunt delegați de Sfatul înțelepților al colectivităților din Ţară. Ei vor fi atâţia câte localităţi sunt în ţară, şi aici precizăm că marile localităţi vor avea mai mulţi  oameni în Marele Sfat al Ţării. Şi ei sunt, aşa cum am  spus, oamenii cei mai învăţaţi, cei mai buni ai unei colectivităţi, aleşi de către colectivitatea respectivă. Colectivitate îi alege, dar dacă nu-şi fac treaba îi poate revoca printr-o simplă listă de semnături…Sfatul Mare al ţării are funcţia de a-i raporta şi de a discuta cu Preşedintelui şi Guvernului problemele cu care se confruntă colectivităţile româneşti, ţara. Şi de a le rezolva împreună. Ei  propun şi aprobă Legile şi Proiectele gândite de conducerea Ţării pentru societatea românească. În cazul în care Preşedintele Ţării şi Guvernul se dovedesc a fi  incapabili să conducă Ţara, să asigure un ritm susţinut de dezvoltare şi evoluţie a Organismului naţional românesc, ei îi pot cere Preşedintele să demită Guvernul. Oamenii care formează Sfatul Mare al Ţării nu se adună la Bucureşti în clădirea parlamentului (care propunem să fie transformată într-un Ermitage românesc, într-un Mare Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei române), care consumă de ani de zile sume mari pentru întreţinere…Oamenii care alcătuiesc Sfatul Mare al Ţării pot să nu fie remuneraţi, aşa cum sunt parlamentarii azi, ei făcând această muncă din patriotism, sau pot să fie remuneraţi, dar cu o sumă modică, salariul minim pe economie. Aşa se face că nu se vor mai înghesui să facă parte din Sfatul mare al ţării cei dornici de îmbogăţire şi cei setoşi de putere.

     Conducerea unei localităţi se alege la fel, fără cheltuieli mari. Din patru în patru ani se stabileşte o săptămână când se alege Conducerea Comunei, Preşedintele şi Vicepreşedintele că restul vor fi funcţionari. Când cetăţenii vor veni la sediul primăriei şi vor depune într-o urnă, acesta fiind votul secret, o listă cu numele Primarului şi al Vicepreşedintelui. Şi cine va fi votat de cei mai mulţi oameni va fi Primarul localităţii. Conducerea Primăriei va fi  controlată permanent  de Sfatul înţelepţilor.

      CONDUCEREA Ţării.  În sistemul socio-economic de evoluţie oamenii nu trăiesc şi nu muncesc pentru a acumula sume mari de bani, pentru a se îmbogăţi, ci pentru a trăi bine și a se realiza ca fiinţe umane pe pământ. Pentru a munci şi crea ca să ajute Sistemul socio-economic de evoluţie să se dezvolte şi să evolueze cât mai mult. Nici un om capabil de învăţare, de muncă şi de creaţie nu va fi lăsat fără loc de muncă, ci i se va da un loc de muncă potrivit înclinaţiilor şi vocaţiei sale. În Sistemul socio-economic de evoluţie oamenii vor munci de plăcere şi din conştiinţă. În sistemul socio-economic de evoluţie nu există fiinţe umane de consum şi societate de consum, oamenii nu mai sunt sclavii banului. Sistemul socio-economic de evoluţie al Ţării, prin faptul că asigură locuri de muncă pentru toţi oamenii şi prin faptul că fructifică în gradul cel mai înalt capacitatea de muncă şi de creaţie a oamenilor, ca şi prin faptul că asigură un ritm de dezvoltare şi evoluţie înalt al Sistemului, poate să le asigure oamenilor condiţii de viaţă  şi de muncă bune şi foarte bune, dar nu de lux.

    Ca orice Sistem socio-economic naţional şi Sistemul socio-economic de evoluţie românesc, care va exista în viitor, va avea un Sistem de decizie şi control, adică un Creier, care este Statul naţional organicist, evolutiv şi educaţional. Funcţia Creierului național este de a cunoaşte nevoile, evenimentele şi problemele Sistemului, ale Organismului naţional, de a le analiza şi de a lua decizii care să rezolve toate problemele cu care se confruntă sistemul socio-economic românesc. Şi de a aplica Proiectele prin care este realizată dezvoltarea şi evoluţie sistemului. 

    Acesta va fi format din: Regele Iisus Christos, care av fi Regele viitor al României. Vom urma exemplu Poloniei, o ţară şi un popor de admirat, care nu cu mult în urmă a luat hotărârea ca  Polonia să aibă un rege, şi regele Poloniei să fie Iisus Christos. Nu este nici o metaforă, este un lucru cât se poate de inspirat şi de binevenit pentru un Popor. Cristos prin venirea Sa pe pământ, nu numai că ne-a luat păcatele (adică energie negativă generată de faptele noastre şi de gândurile noastre rele), dar El a fost şi un Mare Învăţător, care ne-a spus pentru ce  venim noi pe lume. Pentru a ajunge apoi în Împărăția cerească. Ne-a arătat cum trebuie să gândim, în legea creştină, ce trebuie să facem pe pământ (să ne iubim aproapele ca pe noi înşine și să face bine), cum să ne purtăm şi ce să facem în viaţă, astfel încât să facem numai fapte bune. Şi mai mult, El ne-a arătat Calea, Adevărul şi Viaţa. Ei bine, dacă Polonia după ce l-a ales Rege pe Domnul nostru Iisus Christos a continuat să aibă în continuare Instituţia Preşedinţiei Ţării, noi propunem ca România să nu aibă un Preşedinte, ci un Domn al României,  Conductorul să se numească Domnul Ţării, aşa cum au fost Domnitorii Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. Domnul României va fi Conductorul Ţării, cu atribuţii lărgite. Aşa cum sunt Preşedintele Franţei şi al Statelor Unite ale Americii. Nu cum este Preşedintele României, care are atribuţii restrânse, şi care nu face mai nimic. Pe lângă Domnul Ţării, adică Preşedintele ţării, Subsistemul de decizie şi control al Naţiunii mai este format din Guvernul Ţării. Ca orice Guvern se va ocupa de administrarea şi conducerea treburilor ţării, de rezolvarea Problemelor cu care se confruntă societatea şi ţara, de implementarea unor Proiecte, de procesul de dezvoltare şi evoluţia al Organismului românesc. Pentru că trebuie spus că o dată cu trecerea la construirea Sistemului socio-economic de evoluţie Organismul  românesc iese de pe traiectoria  involutivă pe care se află de 27 de ani şi intră pe o traiectorie evolutivă. Începe să se dezvolte şi să evolueze pe o traiectorie ascendentă.

        Nu oricine poate să devină Domnul, Conducătorul Țării, așa cum s-a întâmplat în perioada postcomunistă când au devenit Președinți, Prim Miniștri, Miniștri, parlamentari, oameni de slabă calitate, mafioți, lichele politicianiste care au slujit statul mafiot, au participat direct la distrugerea Țării și s-au îmbogățit cât au putut. Domnul Țării poată să fie numai unul din Marile Minți, din Marile Caractere și Exemple, din Marii Oameni de cultură ai țării, care au avut realizări deosebite în viață, cu înclinații către conducerea și administrare Țării. Dacă atât timp cât el conduce Sistemul socio-economic românesc foarte bine și sistemul evoluează în mod substanțial el nu va fi schimbat la cinci sau la șapte ani…Dacă nu dă randament în funcția aceasta de Conductor al țării și rezultatele dezvoltării  și evoluției României sunt slabe, el va  putea fi înlocuit la propunerea Sfatului mic al Țării, prin votul majoritar al Sfatului mare al țării. Care va vota prin televoting.

 Sfatul mic al Țării, atunci când trebuia ales Domnul Țării, poate propune doi sau trei Candidați , urmând ca Sfatul mare al țării să aleagă dintre aceștia.

    La vârful Ţării, la dreapta Domnitorului va exista, cum spuneam, un al doilea Sfat al Ţării, Sfatul Mic al ţării, format din cele mai Mari Minţi și Caractere ale naţiunii. La început Oamenii care vor forma  Sfatul Mic al Țării vor fi propuși să fie aleși dintre mințile mari ale Țării, specialiști în toate domeniile, oameni de o înaltă moralitate, înțelepți, cu experiență, cu realizări deosebite în domeniul lor, patrioți, exemple de urmat pentru semenii lor. Ei vor fi validați de Sfatul mare al Țării.   Aceştia vor fi Consilierii Domnului, dar va avea şi atribuţiile unui parlament.  În sensul că va analiza şi va aproba Proiectele Propuse de Domnul Ţării. Acesta este Sfatul Domnesc de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Când rezolvă o problemă, când ia o decizie majoră, când gândeşte şi aplică în practică un Proiect, când construieşte o uzină, Domnul Ţării se sfătuieşte cu Sfatul mic al ţării. Sfatul mic al Ţării votează sau nu votează ca Domnul să semneze acel Proiect care urmează să fie realizat în practică. Ei  gândesc împreună cu Domnul și aprobă politica externă a Conducerii Țării. Prin faptul că din Sfatul Mic al Ţării fac parte cele mai mari Minţi  aceştia  asigură funcţionarea Principiului Meritocraţiei.

     Altfel spus, vechiul Parlament, cel pe care îl avem acum, care a fost numai un circ şi care este vinovat într-o mare măsură de distrugerea Ţării, este înlocuit cu două Parlamente, cu un Parlament Mic, la vârful Ţării, numit de noi Sfatul Mic al Ţării, format din cele mai Mari Minţi ale Naţiunii, care sunt Consilierii Domnului Țării şi un Parlament mare, la baza Ţării, a  societăţii româneşti, pe care l-am numit Sfatul Mare al Ţării. Dacă Sfatul Mic al ţării are funcţia de a gândi cele mai bune Decizii pe care le ia Domnul Ţării (care vor fi  votate de Sfatul Mare al ţării prin televoting), Sfatul Mare al Ţării este instituţia care asigură existenţa şi funcţionarea democraţiei directe. A democraţiei participative. (Spre deosebire de democraţia actuală numită reprezentativă, indirectă, pentru că se exercită în mod indirect, prin reprezentanţii pe care votându-i îi trimitem în parlament. Şi în parlament ei dorm şi îşi urmăresc numai interesele lor. Aceasta fiind de fapt o pseudodemocraţie,  prin care ne păcălim pe noi înşine ca proştii, sau mai precis o Cleptocraţie). Sfatul Mare al Țării este cu adevărat un Organism de conducere democratic pentru că el dă posibilitatea unui mare număr de oameni, a celor mai învățați și buni oameni pe care îi are o comunitate, care sunt legați, apropiați de comunitatea lor, să participe în mod direct la deciziile de interes național, la rezolvarea problemelor țării. De asemenea el asigură o legătură directă și rapidă între conducerea țării și talpa Țării. Acesta este deci Subsistemul de decizie şi control, Vârful Conducerii Țării, sau Statul evolutiv şi educaţional, instrumentul de conducere şi autoconducere al Sistemul socio-economic de evoluţie al României.  Abia acest Stat evolutiv şi educaţional al ţării, care se bazează pe cele două  Parlamente, pe Sfatul Mic al Ţării şi pe Sfatul mare al ţării, asigură exercitarea democraţiei  autentice. Care nu a existat până acum în istoria României.

     Este limpede că o dată cu înlocuirea vechiului parlament, așa cum îl cunoaștem azi, cu cele două Sfaturi ale Țării, Sfatul mare și Sfatul mic, partidele politice și alegerile pentru  parlament, așa cum le-am cunoscut, dispar din istorie. În cadrul Sfatului mare al țării se pot forma grupuri care propun și susțin Proiecte naționale, Idei, curente de gândire în ansamblu procesului național de dezvoltare și evoluție  al României. Instituția alegerilor va rămâne deci, numai că ele vor avea loc în fiecare localitate, prilej cu care este ales Sfatul Înțelepților și Conducerea localității.  Procesul votării în cadrul Sfatului mare al Țării, așa cum a existat el până acum, dispare, fiind înlocuit prin votarea la nivel național prin televoting.

 

DOCTRINA ORGANICIST EVOLUTIVĂ DUPĂ CARE SE CONDUCE STATUL ORGANICIST EVOLUTIV ŞI EDUCAŢIONAL AL SISTEMULUI SOCIO-ECONOMIC ROMÂNESC.

 

      Aici nu prezentăm decât esenţa, Rezumatul Doctrinei, Doctrina organicist evolutivă şi educaţională este dezvoltată pe larg în mai multe lucrări ale noastre.

Filozofia care stă la baza Doctrinei organicist evolutive. Doctrina organicist evolutivă şi educaţională ne spune că Omul, familia şi Societatea naţională, ca şi Civilizaţia umană sunt Creaţia lui Dumnezeu. A face rău, a sabota, a exploata, a jefui şi a distruge aceste entităţi, a nu le respecta drepturile şi aspiraţiile este un sacrilegiu. Este o lucrare satanică îndreptată  împotriva Creatorului. De aceea trebuie respectate atât drepturile Omului, ale fiinţei umane, cât şi drepturile popoarelor, ale naţiunilor şi ale civilizaţiei umane. A nu respecta drepturile popoarelor, ale naţiunilor, ale Civilizaţiei şi Speciei umane înseamnă a nu respecta drepturile omului, a le încălca grav. Aşa cum sunt încălcate actualmente în această perioadă istorică (de fapt aşa cum au fost încălcate toată istoria) în mod mascat şi cinic, sau chiar în forme directe de Marile Puteri, de Marile Societăți Secrete, de către Corporații, Multinaționale și alte Forțe și Centre de Putere…Din păcate, cum spuneam, Drepturile omului au devenit mai mult un instrument de manipulare de către cei Mari și Puternici, de către greii planetei  al popoarelor mici.

     Omul fiind creaţia lui Dumnezeu, făcut după chipul şi asemănarea Lui este Creator ca şi Domnul. Omul nu a venit pe pământ ca să fie sclav, sau ca să facă bani, să fie sclavul banului,  cerşetor, bolnav, ci a venit pe lume ca să fie creator. Deci nu ca să fie bancher, stăpân de sclavi, sau sărac, bolnav, umilit, exploatat, jefuit. Nu ! Omul fiind creaţia Domnului, copilul Lui, el a venit pe lume, a fost creat de Domnul în această lume, ca să fie creator şi liber. Și ca să fie Creator el trebuie să aibă condiții de viață, de muncă și de creație îndestulătoare, optima, care să-i permită să se realizeze maximal în viață ca personalitate umană… Omul nu a venit pe lume nici ca să fie ființă și societate de consum. Nici ca să fie călău sau victimă.

       Ce înseamnă  să fii creator ? Creator însemnă să te creezi pe tine ca personalitate umană, ajutat de educatori. Să îţi creezi o familie, care are la bază dragostea, respectul, dăruirea şi relaţia dintre bărbat şi femeie, pentru a aduce prunci pe lume. Adică pentru a fi creator de viaţă. Omul trebuie să fie creatorul mediului, a unui mediu bun, nepoluat, al societății, al lumii în care trăiește. În sistemul socio-economic de evoluţie nu pot fi încheiate căsătorii între oameni de acelaşi sex pentru că aceasta înseamnă păcat, contravine credinţei creştine. Or am spus că Regele poporului român şi al României va fi Domnul nostru Iisus Christos. Omul este creator de relaţii de prietenie, de colaborare, este ca muncitor creator de unelte, de instalaţii. Este ca artist creator de opere de artă, literare, muzicale, plastice. Este ca savant şi cercetător ştiinţific creator de noi descoperiri. Şi prin întreaga sa viaţă Omul participă la creşterea, dezvoltarea, creaţia şi recreaţia şi evoluţia continuă a Sistemului socio-economic  care se va afla tot timpul în stare de evoluţie, înscris pe o traiectorie evolutivă.

      Sistemul național socio-economic de evoluție este un Organism viu şi unitar, așa cum este Organsinul uman, în care noi, oamenii suntem celulele sale. În care subsistemele sale conlucrează, comunică, sunt intercondiționate, intro-deschise între ele. De ce Sistemul socio-economic românesc în epoca Ceaușescu a putut să construiască mii de întreprinderi, de uzine și de combinate ? Pentru că Sistemul socio-economic era un Sistem unitar, un Organism unitar, în care componentele sale erau intercondiționate, interconectate. Când un Sistem economic este un Sistem unitar cu adevărat și funcționează ca atare, el are randamentul și eficiența cea mai mare. De ce după 1990 Sistemul socio-economic capitalist românesc nu a mai construit nimic, nu este în stare să construiască nici o autostradă, ba mai mult, a pierdut mai toate unitățile sale economice ? Pentru că el a fost dezmembrat de Investitorii externi, de  privatizările trădătoare, în care au luat fiecare câte o bucată, și l-au făcut ferfeniță. A mai rămas din el doar o zdreanță care aparține la zeci de multinaționale, chipurile la zeci de patroni, care nu sunt români. De aceea acum Economia românească, zdrențuită și distrusă, trebuie adunată, integrata, refăcută într-un Sistem  unitar şi funcțional. Trebuie să redevină din nou Organismul socio-economic unitar care a fost în perioada comunistă. Asta nu înseamnă că ne întoarcem la comunism. Ci că dacă vrem să construim Sistemul socio-economic evolutiv național acesta nu poate să fi o economie zdrențuită, făcută ferfeniță, ale cărei petice aparțin altor proprietari. Ci el trebuie să redevină un Organism unitar centrat pe popor și pe națiune. Nemaifiind un Sistem unitar ci o Economie ferfeniță aceasta este total ineficientă, își produce singură involuția, dispariția. Doctrina Organicist evolutivă a națiunilor combate Teoria Marilor Asasini economici care spun că Popoarele, Națiunile și Statul sunt forme învechite și ca atare ele trebuie să dispară. Să dispară ca să pună mâna Marii Asasini economici, Multinaționalele pe resursele națiunilor, ca să le distrugă Economiile, să le jefuiască resursele şi să înrobească popoarele, așa cum s-a întâmplat cu poporul român după 1990. Dimpotrivă popoarele, națiunile și statul sunt forme de organizare care le ajută să exist și să funcționeze, să se dezvolte și să evolueze. Numai că în Sistemul socio-economic de evoluție Statul, care va fi unul evolutiv educațional, va fi un Stat autentic, va fi Creierul Organismului naționale, care are grijă de toți oamenii săi în mod egal. Le asigură tuturor condiții de viață și de creație optime pentru a crea cât mai mult, pentru a participa deci cât mai mult la dezvoltarea și evoluția Sistemului socio-economi de evoluție.

      IDEOLOGIA DOCTRINEI ORGANICIST EVOLUTIVE care să la baza Sistemului socio-economic de evoluție.  Așa după cum vedem Ideologia nu dispare, ea va exista și va fi o Ideologie sinceră, adevărată, care îl va motiva și îi va orienta pe Om și Societatea umană în  viață. Ideologie emanată de către Doctrina Organicist evolutivă și care stă la baza ei este Ideologia Dezvoltării și a Evoluției, a Creației unui Om mai bun, superior, al unei societăți evoluate, în cadrul Sistemului socio-economic de evoluție. În care oamenii viitorului vor fi mult mai fericiți. Aceasta fiind singura și cea mai bună Cale pe care poate să meargă în viitor Societatea umană și Omenirea. Calea pe care ne găsim acum înseamnă boală, nefericire, nedreptate, sărăcie, înapoiere, violență, condamnare la dispariție.

      Sistemul socio-economic evolutiv național este asemenea unei Mari Uzine, care le dă de lucru tuturor oamenilor, și care integrează în ea toate celelalte întreprinderi, Laboratoare (pentru că multe din Întreprinderile viitorului vor fi Laboratoare de cercetare, în care vor lucra viitorii muncitori, viitoarea clasă socială, cercetătorii științifici), Activități umane. Fiind  o Mare Uzină  (nepoluantă) va putea fi cibernetizat, condus de computere de mare putere, care vor dirija Economia României pe direcţia cea mai bună așa cum un pilot automat dirijează un avion. De altfel acesta este viitorul Economiilor naționale, vor fi Organisme naționale evolutive, educaționale, care vor fi cibernetizate.

    Dacă ne va întreba cineva, bine dar dacă procesele de automatizare și cibernetizare vor fi atât de avansate încât peste trei sferturi din Sistemul socio-economic evolutiv va fi cibernetizat, atunci nu vor exista foarte mulți  șomeri ? Nu. Nu vor exista șomeri de loc pentru că Programul de lucru în întreprinderi nu va mai fi de 8 ore, ci de 4 ore, în restul timpului Omul va învăța, sau va călători, va face sport, sau se va relaxa. Însă pentru că Economia evolutivă pune un mare accent pe cercetare, pe creație, pe dezvoltarea și fructificarea talentului, a vocației, în Sistemul socio-economic al viitorului oamenii vor munci de plăcere și  8 și 12 ore pe zi. Pentru că aşa vor dori ei, nu pentru că li se imune.  Iar asta va face ca viața omului să fie mult mai frumoasă, fapt care va face ca omul să fie fericit și să se realizeze plenar ca personalitate umană.

    Dar Sistemul socio-economic de evoluție este și o Mare Școală. În sistemul socio-economic al viitorului care va fi foarte performant, oamenii și Societatea trebuie să aibă un Nivel educațional foarte ridicat. În sistemul socio-economic capitalist, unde banul este valoarea supremă, nimeni nu are nevoie de cultură, de oameni educați, cultivați, ci de oameni-sclavi care să producă mulți bani, cât mai muți bani, pentru el și pentru capitalist. Sistemul socio-economic evolutiv va trebuie să aibă un Nivel educațional înalt, nu pentru că așa vrem noi, ci pentru că sistemul nu funcționează, nu este eficient dacă oamenii nu au uni nivel educațional înalt. Nivel educațional înalt înseamnă multe cunoștințe în unul sau în unele domenii, o cultură generală profundă și vastă, căci ea îi permite cercetătorului, creatorului să realizeze conexiuni între informații în procesul rezolvării unei întrebări, al unei enigme, al unei mari descoperiri. Dar asta nu înseamnă încă a avea un Nivel educațional ridicat. A avea un nivel educațional ridicat înseamnă a fi un om moral, a avea o înaltă conștiință. A fi conștient că noi am venit pe lume ca să facem bine semenilor noștri și pentru a dărui iubire. Şi pentru a fi creatori. Aceasta este Misiunea noastră pe pământ. Și nu pentru a fi șefi, nici supuși,  milionari, sau miliardari (de altfel în accepția pe care o au azi, în viitor banii își vor pierde însemnătatea. Nu vor dispare, dar vor fi doar un instrument economic de măsură).

     A avea un nivel educațional ridicat înseamnă a avea un nivel de conştiinţă, spiritual înalt, a fi o ființă evoluată. Sistemul socio-economic de evoluție prin noosfera informațională și culturală în care trăiesc oamenii va fi un Factor educațional și cultural foarte puternic. Cu alte cuvinte lumea de mâine pe care o aduce cu el Sistemul socio-economic de evoluție va fi o lume mult mai bună, mai umană, o altă lume, pentru că trecând pe următorul Nivel de evoluție omul și Societatea umană evoluând vor fi mai buni şi morali din toate punctele de vedere. Aceasta înseamnă deci Nivel educațional înalt, Nivelul educațional fiind un Indice complex, sinteza mai multor indici, o parte din ei numiți mai sus…Nivelul educaţional al unei Societăţi naţionale şi al unui Sistem socio-economic de evoluţie măsoară gradul, nivel de evoluţie al Sistemului. Şi pentru că suntem la capitolul Şcoală şi Nivel educaţional vom spune că în Sistemul socio-economic naţional de evoluţie Puşcăria ca Instituţie, aşa cum o cunoaştem astăzi, va dispare. În primul rând pentru că Societatea având un nivel educaţional ridicat, oamenii care produc dezordine, care încalcă legea vor fi foarte puţini sau deloc. Şi dacă totuşi există asemenea indivizi umani, tocmai pentru că Sistemul socio-economic de evoluţie este unul educaţional, în locul Închisorii va exista o modalitate educaţională de recuperare a oamenilor. Ne gândim la un fel de  colonie de educaţie şi muncă, în care oamenii se vor educa ei singuri. Vor fi educaţi, dar vor fi ajutaţi să se educe chiar ei. Şi bineînţeles că vor  munci, este vorba de educaţia şi terapia prin muncă..

     Dar Sistemul socio-economic național este  o Mare Uzină, o Mare Școală, dar și o Mare Casă. Pentru că le asigură tuturor oamenilor condiții de viață și de creație bune. Nu le asigură oamenilor luxul, oamenii nu vor fi ființe de consum, trăind într-o societate de consum. Dar nici nu vor fi săraci și nu vor trăi în sărăcie cum trăiesc o mare parte din cei care trăiesc azi în țările dezvoltate. Nu mai vorbim de România şi nu mai vorbim de țările sărace. În toate cazurile Omul viitorului va trăi mult mai bine, mai înțelept, mai frumos, mai sănătos, mai creativ și mai mult. Pentru că lumea de mâine trebuie să fie mai umană (dacă nu va fi ne vom prăbuși, mai mult de jumătate ne-am prăbușit), și fiind mai umană omul va putea să contribuie cu atât mai mult la progresul și evoluția societății. Altfel spus ființa umană, celula Organismului naţional, lucrează pentru a contribui cât mai mult la „hrănirea”, la dezvoltarea și evoluția Sistemului socio-economic, iar Sistemul la rândul lui îi creează celulei toate condițiile ca să creeze cât mai mult.

    Însă Sistemul socio-economic de evoluție este și o navă, o mare rachetă în care suntem îmbarcați ca să urcăm prin timp, să urcăm pe următorul nivel de evoluție, când  vom fi în afara pericolului de a dispărea. Dacă nu vom dispărea până atunci. Cititorii au înțeles că Sistemul socio-economic de evoluție nu înseamnă doar progres tehnologic și științific, ci înseamnă un salt în evoluție noastră morală,  educaţională, spirituală, biologică, o dezvoltare a nivelului Conștiinței umane. Când Omul datorită nivelului educațional și de conștiință ridicat, nu va mai fi omul mic, meschin, perfid, parvenit, mafiot, invidios de azi, pentru care este nevoie de justiție, de poliție și de închisori. Ci va fi un om moral, care datorită nivelului ridicat de înțelegere a menirii lui pe pământ, va fi conștient că noi am fost trimiși pe pământ pentru a face bine semenilor noștri și pentru a dărui iubire. Omul viitorului, al Sistemului socio-economic de evoluție, ori va fi acest om de care vorbim noi, adică Omul ori va evolua educațional și spiritual, ori ne vom prăbuși ca societate și civilizație. Sistemul socio-economic de evoluție creează în societate un nivel educațional ridicat, Nivel care la rândul lui susține și ajută Sistemul să evolueze. Și când, poate, datorită evoluției Omul și Societatea fiind mult mai umani, având o Conștiință evoluată, Civilizațiile extraterestre mai evoluate decât noi vor dori să intre în contact cu noi, să comunice cu noi, și să ne ajute !

      La finalul acestui  capitol  vedem  cum toate schimbările pe care le-am numit mai sus, ne referim la înlocuirea Sistemului socio-economic capitalist (care a transformat ființa umană, cultura, totul în consum, în comerț pentru bani, fenomen care a dus la dezumanizarea omului și a societății. Fenomen pe care îl vedem atât de bine acum în perioada post comunistă) cu Sistemul socio-economic de evoluție, la înlocuirea subsistemului de decizie și control din Sistemul socio-economic capitalist, format din sistemul pluripartidist bazat pe alegeri libere, parlament și guvern, așa cum le cunoaștem acum, rezultate în urma alegerilor, cu un alt  Subsistem de decizie și control care are la bază o altă filozofie despre om.  Bazat pe existența celor două „Parlamente”, Sfatului Mare al Țării și Sfatul Mic al Țării,  Rege avându-l pe Iisus Christos, Conductorul fiind numai Domn al României, Statul fiind un stat evolutiv și educațional, a cărui funcție, sarcină principală este construirea Sistemului socio-economic de evoluție.

 

CELE TREI STĂRI ALE UNUI SISTEM. CE ESTE  REFORMA AUTENTICĂ ȘI REVOLUȚIA AUTENTICĂ A UNUI SISTEM SOCIO-ECONOMIC NAȚIONAL . ȘI A CIVILIZAȚIEI UMANE

 

  Nu știm dacă cititorii, românii care citesc această carte au înțeles că atunci când România va ieși din situația de colaps, de Colonie, de piață de desfacere, din Situația de Victimă a Asasinilor economici din exterior și din interior, situație în care ne găsim de 27 de ani, și vom trece la construirea Sistemului socio-economic de evoluție, se va întâmpla unul dintre cele mai mari și mai benefice evenimente din istoria  milenară a poporului daco-român.

     Așa după cum știm un Sistem socio-economic național are numai trei stări, el se găsește în numai și în numai trei stări :

  1. Starea de evoluție, care este cea mai bună, când indicatorii Sistemului cresc pe o perioadă de timp, iar sistemul se deplasează pe o traiectorie evolutivă.
  2. Starea de stagnare, când indicatorii principali ai Sistemul socio-economic stagnează iar sistemul se deplasează pe o linie orizontală. Este o stare negativă, cu mult mai proastă decât starea evolutivă, și,
  3. starea de involuție, în care indicatorii Sistemului socio-economic involuează, iar sistemul se deplasează pe o traiectorie involutivă. Este starea cea mai proastă și periculoasă…Dacă Sistemul aflat în această stare involuează o perioadă mai mare de timp, și în involuție el depășește o limită inferioară, sistemul se distruge, se prăbușește. Este cazul Sistemului socio-economic românesc care devenind Victima celui mai Mare Război Mascat invizibil din istoria noastră, fiind introdus pe o linie de evoluție negativă, și într-o Macro-situație distructivă și autodistructivă a tot involuat 27 de ani. Limita aceea inferioară când Sistemul românesc (dar şi cel al Uniunii Europene) se poate prăbuși nu este departe. Așa cum spuneam, din 1990 încoace Sistemul socio-economic capitalist românesc a regresat atât de mult încât acum ne găsim în situația în care era România în anii 1950.

      Aflat în această situație de involuție Organismul național românesc ar trebui să fie  redresat, să iasă de pe traiectoria involutivă și să intre pe o traiectorie evolutivă. Guvernele  care s-au succedat la Conducerea României nu au făcut lucrul acesta pentru că nu ştiau, nu știu, se află în Situația de Minus informație, iar națiunea română, poporul român, cu Guvernele, cu Parlamentul, cu Academia, cu Universitățile cu tot, se află în Situația de Fenomen Minus informație. Nu dețin informația, știința, cunoștințele care ne-ar ajuta să scoatem Sistemul socio-economic românesc de pe traiectoria involutivă și să-l plasăm pe o traiectorie evolutivă.

    Dar nu numai Guvernele, Academia, Instituțiile, Economiștii, Sociologii etc din România nu știu cum să scoată Sistemul socio-economic românesc, aflat în criză de pe traiectoria involutivă  și să-l plaseze pe o traiectorie evolutivă, ci toate guvernele din lume. Pentru că Ştiința, Economia, Sociologia,  Pedagogia nu au descoperit lucrul acesta, Soluţia prin care ar putea ieşi din criză..

       Înainte de 1989 Sistemele socio-economice ale Țărilor occidentale se scufundau în criză, și cum au ieșit din criză ?, distrugând economiile Țărilor din  Est, pentru a le transforma în colonii și în Piețe de desfacere pentru ele. Ieșind astfel din Criză. Când a venit la putere în anul 1986 în Uniunea Sovietică, URSS era în criză, la fel și Țările din Estul Europei, aflate în Lagărul socialist. Dar şi Ţările occidentale dezvoltate erau în criză. (Bine că acum se află într-o criză şi mai profundă) Gorbaciov a vrut (de fapt planul a fost altul, credem) să scoată URSS din criză, prin reformele concepute de el, numite  Perestroika și Glasnost. A făcut schimbările preconizate de el, adică reformele Perestroika și Glasnostul, și care a fost rezultatul ? URSS s-a prăbușit și mai mult, până când s-a  autodistrus.

 

        CE ESTE REFORMA AUTENTICĂ, PSEUDO-REFORMA ŞI ANTIREFORMA ?

 

     CE VEDEM ? Pentru că Știința nu a descoperit Reforma autentică (în Economie, în Știință, reforma Sistemelor socio-economic) atât Occidentul cât și Gorbaciov au bâjbâit, au făcut  ceea ce au crezut ei, ceea ce li s-a părut lor a fi o reformă. Dar această reforma aplicată în practică în loc să scoată Sistemul din involuție  l-a adâncit și mai mult. Pentru că aceasta nu este o Reformă autentică  ci o Pseudo-reformă. La fel s-a întâmplat și în România, în educație, în economie, în cultură, în sănătate, etc au fost introduse schimbări despre care s-a spus că sunt reforme. Vai, dar aceste reforme făcute în România după 1990, fiind pseudo-reforme au distrus și mai mult Sistemul de învățământ, Cultura, Sănătatea…Reforma autentică a fost descoperită în cadrul Biroului de viitorologie prin anii 1990-91. Și ea se definește așa:  Atunci când un Sistem socio-economic național, sau un Subsistem al acestuia, cum este Sistemul național de învățământ, se află în stare de stagnare sau de involuție (acestea fiind stări de criză) în Sistemul aflat în stare de criză se introduce un sistem de schimbări, pe o perioadă oprimă de timp, care are ca efect scoaterea din starea de stagnare sau de involuție a sistemului și plasarea lui pe o stare de evoluție.

      Dacă schimbările introduse în sistemul aflat în criză nu îl scot din starea de involuţie şi nu îl introduc în starea de evoluție aceea este o pseudoreformă. De exemplu: în învățământul românesc s-au făcut după 1989  multe de reforme, am avut ministru și reforma, și ce au făcut aceste reforme? Pentru că au fost pseudoreforme, făcute după ureche de miniștri inconștienți că distrug Învățământul românesc, pseudoreformele lor au dus la involuția și mai mult a Școlii românești. Așadar aceasta este Pseudoreforma în Economie, în educație, în cultură, în toate domeniile. Acum ce este Anti-reforma ? Ei bine, dacă pseudo-reforma este făcută din neștiință, din prostie, din lipsă de informație, Anti-reforma, deși pare a fi o reformă, ea este gândită și făcută cu intenția de a distruge și mai mult Sistemul. Este Altfel spus o metodă a Războiului mascat invizibil. După 1989 Uniunea Europeană ne-au cerut să facem reforme, dar de fapt ce ne-au cerut ei să facem erau metode mascate, dar foarte subtile, gândite ca să distrugă Sistemul. Antireforma, ca și Pseudo reforma sunt metode al Războiului mascat invizibil.

      Ei bine, în concluzie, după 1990 în România trebuiau făcute reforme autentice, și atunci Sistemul românesc ar fi ieșit din criză și s-ar fi înscris pe o traiectorie evolutivă.  Din păcate cei care s-au  aflat la conducerea României  au făcut numai pseudo-reforme și antireforme.

 

CE ESTE REVOLUŢIA AUTENTICĂ, PSEUDO-REVOLUŢIA,

DAR ANTI-REVOLUŢIA ?

 

     Acum ce este revoluția autentică ? Așa după cum știm în timpul comunismului am numit Lovitura de stat de la 23 august 1944 revoluție, „Revoluția de eliberare antiburgheză și antifascistă”, se numea. Iar în decembrie 1989, am numit evenimentele care l-au răsturnat pe Ceaușescu și au distrus Statul român tot revoluție, când în realitate ele a fost un război hibrid americano-sovietic-maghiar prin care Gorbaciov și Marii Asasini Economici, Marii Bancheri internaționali au urmărit distrugerea Statului român, pentru a pune mâna apoi pe România, pe economia și pe resursele noastre. Ceea ce s-a întâmplat.  Pentru că aceste evenimente, cel de la 23 august 1944 și de la 22 decembrie 1989 au avut efectele inverse ale unei revoluții autentice, noi le-am numit Pseudo-revoluții și Anti-revoluții. Pentru că ele, amândouă aceste evenimente, au produs efecte negative în Sistemul socio-economic românesc, în istoria noastră, făcând ca Sistemul să involueze…Datorită loviturii de stat de la 23 august 1944 Armata română, bogățiile, poporul român au fost predate fără nici un document lui Stalin, Țara a fost jefuită 20 de ani, și sute de mii de români au ajuns nevinovați în pușcăriile comuniste. După războiul americano-sovietic-maghiar din decembrie 1989 prilej cu care a fost asasinat Conductorul țării și statul român, România s-a prăbușit totalmente fiind astăzi o țară jefuită, distrusă,  foarte aproape de  a dispărea.

      Bine, dar ce este aceea o revoluție autentică ? O revoluție autentică s-ar fi putut face după căderea lui Ceaușescu numai că nu s-a vrut. Cei care au fost în spatele Evenimentelor din decembrie, adică Marii Bancheri internaționali şi Moscova, nu au urmărit în nici un caz eliberarea românilor de sub  dictatura ceaușistă, ci acapararea Țării, distrugerea economiei ei și transformarea României în piață de desfacere și colonie.

    În același timp însă chiar dacă la putere în decembrie 1989, sau în ianuarie, sau cu prilejul alegerilor de la 20 mai 1990, ar fi venit la Putere Partidele istorice, (care nu sunt deloc patriotice, ci Grupuri de interese, așa cum au fost dintotdeauna, incapabile să-i propună Țării o idee, o soluție bună. De-a lungul istoriei aceste partide i-au făcut României mult mai mult rău decât bine !) ele nu ar fi știut, şi deci nu ar fi putut să facă adevărata Revoluție de care avea nevoie Sistemul socio-economic românesc.  Ele nu ar fi putut să facă nimic pentru România, pentru că o dată trecută de la socialism al capitalism, introdusă pe o Linie de evoluție negativă și într-o Macro-situație distructivă și autodistructivă procesul de distrugere al României ar fi continuat. Pentru că atât Conducerea Țării (chiar dacă era bine intenționată, să presupunem) se găsea în Situația de Minus informație și habar nu avea ce trebuie să facă pentru a scoate Organismul național românesc de pe traiectoria involutivă pentru a-l introduce pe o traiectorie evolutivă. Așa cum Ministerul Educației cu toţi Miniştri lui, tot datorită Situației de Minus informație, habar nu are ce schimbări trebuie să facă, ce decizii să ia pentru a scoate Învățământul românesc din criză, din starea de involuție. Același lucru se întâmplă în toată lumea cu Sistemele de învățământ național care sunt în criză. Și fiind în Situația de Minus informație Ministerele Învățământul bâjbâie, merg din eroare în eroare, prin încercare.

       Așadar ce este aceea o Revoluție autentică, singura modalitate prin care ar putea fi salvată în acest moment România ? Şi prin care s-ar putea salva şi Uniunea Europeană şi Rusia şi China, şi toate Ţările, care se află cu toate în criză. Dacă în 1990 ar fi venit la Putere o Grupare de patrioți pașoptiști, care ar fi știut ce este aceea o Revoluție autentică și cum se face ea, și ar fi introdus în Sistemul socio-economic un sistem de schimbări care ar fi făcut ca Sistemul socio-economic românesc să iasă din starea de involuție și să intre în starea de evoluție, aceasta ar fi fost o Reformă adevărată, dar s-ar putea să fi fost şi o Revoluţie adevărată. Așadar atunci când într-un Sistem socio-economic care se află în stare de stagnare sau de involuție, într-o criză gravă, introducem un sistem de schimbări profunde, radicale, pe o perioadă optimă de timp care scot sistemul din starea de involuție și îl introduc într-o stare de evoluție, urmând ca peste  un timp sistemul să urce pe următorul nivel de evoluție aceea este o revoluție autentică. Așadar revoluție autentică presupune 1. Introducerea în Sistemul spoio-economic a unui sistem de schimbări structurale, majore, profunde, (nu superficiale)  care să scoată sistemul din starea de involuție și să-l introducă în starea de evoluție, și 2. Starea de evoluție în care va exista sistemul va face ca acesta să facă un salt în evoluție, să urce pe următorul nivel de evoluție. Fără urcarea pe un nivel superior de evoluţie a Sistemului aceea nu este o revoluţie autentică, ci doar o reformă autentică. 

        De aceea lovituri de stat de la noi, care au fost numite revoluție, și anume „revoluția din februarie 1866”, care l-a răsturnat pe Al I Cuza, lovitura de stat care l-a răsturnat pe Ion Antonescu și „revoluția” din decembrie 1989 care l-a răsturnat pe Ceauşescu, sau „marea revoluție” din Rusia din anul 1917, au fost doar revoluții propagandistice pentru proști, termenul fiind utilizat de noua Putere care s-a instalat în locul vechii puteri, pentru a părea în ochii oamenilor o revoluţie. Acestea au fost pseudorevoluții pentru că nu au făcut ca Sistemul  socio-economic să evolueze. Chiar dacă asemenea pseudorevoluții se petrec prin revolte populare, prin violențe sociale care se lasă cu vărsări de sânge, nu aceasta este caracteristica unei revoluții. Revoluție are menirea de a scoate un Sistem socio-economic din starea de involuție, de a-l introduce în starea de evoluție care îl va plasa pe un nivel superior de evoluție. De aceea revoluția franceză de al 1878 și revoluțiile din Europa de la 1848 au fost revoluții adevărate, pentru că au produs, este adevărat prin violență, (pentru că nu s-a putut altfel) schimbări care au plasat în perioada următoare sistemul pe o traiectorie de evoluție.  Și asta pentru că au descătușat forțele creatoare din sistem. O asemenea revoluție autentică ar trebui să se petreacă în mod pașnic în România, care să scoată Sistemul socio-economic  național aflat în involuție și să-l plaseze pe o traiectorie evolutivă. După care va urma saltul, trecerea Sistemului românesc pe un nou nivel de evoluție. Revoluția aceasta, pe care o preconizăm noi, se va face în mod pașnic, pe calea alegerilor, în urma unui referendum.

      O asemenea revoluție ar trebui să se petreacă în toate Țările capitaliste, pentru că sistemele socio-economice capitaliste nu produc în nici un caz evoluție, ci doar stagnare și involuție. Nu ați văzut, de când România a trecut în 1990 la Sistemul socio-economic capitalist, Sistemul românesc a tot involuat, astfel că regresând foarte mult am ajuns la nivelul anului 1950. Or acum dacă vom trece în România la construirea Sistemului socio-economic de evoluție, care produce în primul rând evoluție, își produce propria sa evoluție – este primul Sistem socio-economic din istoria care produce evoluție și educație în primul rând – noi nu facem altceva decât să realizăm prima revoluție autentică şi pașnică din istorie. Fără nici o violență, fără nici o vărsare de sânge, fără nici o înjurătură.

 

                                            Sfârșitul părții a șase

 

EDITAT AZI 18. 06. 2017