PIESA DE TEATRU „PYGMALION SAU ARIPA FRÂNTĂ A ȚIPĂTULUI”, ÎN ROMÂNĂ

 PIESA DE TEATRU „PYGMALION SAU ARIPA FRÂNTĂ A ȚIPĂTULUI” (MARELE PREMIUL LA CEA DE-A TREIA EDIȚIE A FESTIVALULUI NAȚIONAL DE TEATRU, BOGDAN AMARU, RÂMNICU VÂLCEA) REINTERPRETEAZĂ MITUL ANTIC ÎNTR-O PERSPECTIVĂ MODERNĂ FILTRÂND  PROFUNZIMEA, POLISEMANTISMUL, IDEILE ȘI REVELAȚIILE MITULUI ANTIC PRIN SENSIBILITATEA, COMPLEXELE ȘI CONȘTIINȚA OMULUI MODERN.  TEXTUL DEZBATE DRAMA CREATORULUI DE GENIU ÎNTR-O LUME MERCANTILĂ, BOLNAVĂ CARE NU SE MAI POATE SALVA. PIESA ESTE UNA DINTRE TEXTELE DE REZISTENȚĂ ALE DRAMATURGIEI ROMÂNE MODERNE.

 

 Ștefan Dumitrescu - APUSUL CA UN ACOPERIŞ

 

ŞTEFAN DUMITRESCU

PYGMALION

SAU

ARIPA FRÂNTĂ A ŢIPĂTULUI

 

Piesă de teatru

 

MARELE PREMIU LA FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, BOGDAN AMARU, EDIŢIA A TREIA, 2007

 

PERSONAJELE

ARTISTUL, Auguste Pygmalion

GALATEEA, iubita artistului

MAMA artistului

FUNCŢIONARUL

HOŢUL 1 ŞI 2

Partea întâi

Scena 1

   Atelierul sculptorului Auguste Pygmalion. Storurile lăsate scufundă încăperea vastă (prea încărcată de obiectele care se văd de obicei în atelierele artiştilor plastici) într-o penumbră apăsătoare. În colţul din dreapta se întrezăreşte un tors de femeie. Pe peretele din fund se ghiceşte pe o pânză dreptunghiulară portretul unei femei. Se mai zăresc scaune, o căldare cu pensule, alte obiecte din atelier.

Într-o poziţie hieratică, în genunchi, ca şi cum s-ar ruga, cu faţa la perete, se bănuieşte silueta unui bărbat.

Undeva departe, ca şi cum s-ar apropia furtuna, se aud stins tunete. A trecut destul timp de când artistul stă în aceeaşi poziţie.

 Pe peretele din stânga, se deschide o uşă. Lumina pătrunde obosită în atelier. Cea care a intrat acum în scenă se vede a fi o bătrână aducând o tavă cu mâncare.

(un tunet puternic, prelung).

BĂTRÂNA (oprindu-se un moment în prag): Auguste, copilul meu…

ARTISTUL (după câteva momente): Nu mă deranja ,mamă.

BĂTRÂNA: …De o săptămâna n-ai mâncat nimic… Ţi-am adus mâncarea…(pauză) ce-ţi plăcea ţie când erai la colegiu.

ARTISTUL (tace)

BĂTRÂNA (care a pus tava pe masă): Ai să te distrugi dacă nu faci efortul să ieşi din casă…(pauză), trebuie să umbli, să te întâlneşti cu prietenii…(întorcându-se vede pânza care atârnă pe peretele din faţă; o clipă rămâne nemişcată…)

Pe aceasta când ai pictat-o ?

ARTISTUL: Azi noapte…

BĂTRÂNA (rămânând lângă el): Băiatul meu… Auguste… şi mie îmi este foarte greu… zile şi nopţi m-am rugat… dar trebuie să fim tari. Am rămas numai noi… în afară de tine bătrâna ta mamă nu mai are pe nimeni…(mângâindu-l pe cap), Auguste… copilul meu … îmi e îngrozitor de teamă…

ARTISTUL (după un timp): Te-am rugat să fii liniştită ,mamă… şi să ai încredere în mine.(tunet îndepărtat)

BĂTRÂNA: Ştii bine că întotdeauna am avut încredere în tine.

ARTISTUL: Am certitudinea că o să vină… Parcă o văd înaintea ochilor cum vine ,(gest halucinant) e vie, e întreagă… uite-o, păşeşte… o minune în lumea aceasta nefericită.

BĂTRÂNA 🙁îngrozită îşi face cruce)

ARTISTUL: Şi acum du-te, lasă-mă singur ,mamă…

BĂTRÂNA (obosită): Aş vrea să iei numai câteva înghiţituri.

ARTISTUL 🙁ridicându-se, pare preocupat de ceva)

BĂTRÂNA: Numai câteva înghiţituri, Auguste… şi sunt mulţumită.(tunet prelung)

ARTISTUL (plimbându-se prin atelier): Aş vrea să mă laşi singur.

BĂTRÂNA (pregătindu-se să plece): Promite-mi că o să mănânci ceva, ca să plec liniştită.

ARTISTUL: Îţi promit, mamă… (bătrâna iese)

BĂTRÂNA: Domnul să ne ajute! (trăsneşte undeva aproape)

ARTISTUL (aceeaşi căutare nervoasă, obsedantă. Merge şi trage violent storurile,

o clipă îşi pune mâna la ochi gemând. Apoi va lua o pânza şi o va atârna pe acelaşi perete. Va începe nervos, scrâşnind ,să lucreze. Gemând sau mai degrabă urlând): Nu se poate…! Aşa va fi precum cred…(pauză; lucrează agitat uitând de el).Doamne! Nu se poate…!Aşa va fi.(pauză) Chiar dacă e moartă…O voi picta, o voi sculpta atât de frumoasă… încât, încât va fi a mea… mai vie decât a fost vreodată…

(se opreşte îngrozit, privind liniile trase. Deodată se înfurie şi începe să tragă de pânză…O va sfâşia bucată cu bucată. Are faţa congestionată, ochii demenţiali.)

ARTISTUL: (Rămâne un moment în picioare, răsuflând greu…) Dacă e adevărat, dacă puterea mea va fi în stare…! (un trăsnet prelung)

ARTISTUL (Lăsându-se pe vine, trupul i se chirceşte încet, încet, urlând): Nu se poateeee! Nu se poateeee ! (stins) Trebuie să cred, să cred…! Să cred ca un nebun până la capăt…

ARTISTUL (rar, stăpân pe el): Trebuie să rămân lucid… stăpân pe mine. Numai aşa o voi putea recreea… prin puterea minţii şi a spiritului… (se va aşeza pe un trepied în faţa picturii imense de pe peretele din fund. Va deveni  din ce în ce mai calm, ochii îi ard vii, concentraţi)

ARTISTUL: Şi totuşi, unde este perfecţiunea…? Parcă eşti tu, Galateea… Şi totuşi lipseşte ceva… (tăcere) Ceva esenţial… esenţialul, pe care încep să-l intuiesc ,să-l pipăi.

BĂTRÂNA (deschizând uşa): Pot să te deranjez puţin, Auguste?

ARTISTUL: Da, mamă?

BĂTRÂNA: A telefonat Jean Andon, diseară va trece să te vadă. Dacă ai accepta ar dori să mergeţi împreună în Africa.

ARTISTUL: Am nevoie de linişte şi de concentrare, mamă. (tunet slab)

BĂTRÂNA: Mă gândesc că ţi-ar face foarte bine… Îţi aminteşti, ăsta a fost visul tău dintotdeauna.

ARTISTUL: A fost… Acum nu mai e…

BATRÂNA: Iar n-ai mâncat nimic, Auguste, sunt aproape două săptămâni de când nu mai pui nimic în gură…

ARTISTUL: O săptămână şi doua zile… şi nu voi putea mânca nimic până nu o voi învia… mai bine zis reînvia.

BĂTRÂNA: Pot să mai stau?

ARTISTUL: Da. (tunet îndepărtat)

BĂTRÂNA: Mi-aş dori mult să mergi în excursia asta, te-ar mai inspira…

ARTISTUL (privind tabloul): Nu pot s-o fac acum. Sunt convins că o voi face… împreună cu Galateea (pauză). Ce crezi că-i lipseşte? (arătând tabloul)

BĂTRÂNA (privind atentă): Nimic… e foarte reuşită. Atunci când o vei expune  va stârni multe elogii.

ARTISTUL: N-o voi expune niciodată. Şi totuşi, îi lipseşte ceva…

BĂTRÂNA: Încearcă să iei numai câteva linguri de supă ,Auguste…

ARTISTUL: Acum câţiva ani am avut o revelaţie, că arta este cea care ţine lumea aceasta ca să nu se prăbuşească.

BĂTRÂNA: Auguste… (tună undeva departe)

ARTISTUL: Iar teoria criticului acela, cum îi zice, care afirma că omul a intrat din animalitate în istorie prin poarta artei, cred că este adevărată… ideea este genială.

BĂTRÂNA: Mă bucur că te văd mai senin… şi că ai chef de vorbă.

ARTISTUL: Pentru că sunt sigur că Galateea nu e moartă… sau mai bine zis, a înviat.

BĂTRÂNA: Auguste… nu mă speria (pauză). Ţi-am povestit odată că numai întâmplător bunicul tău s-a numit Pigmalion. Notarul la care s-a dus era cam cherchelit şi i-a trecut numele ăsta.

ARTISTUL: Bine, dar faptul că i-am dat viaţă Galateei, tot întâmplare este ? Şi faptul că o cheamă Galateea ?

BĂTRÂNA: Auguste… (tunet stins)

ARTISTUL: Mi-a explicat clar, am calculat cu calendarul în mână… Din clipa în care tabloul în care era Galateea a fost gata, ea a putut să se ridice ca printr-un miracol, zăcea în pat de la vârsta de şase ani… doar ţi-am povestit. (tunet slab, semn că s-a potolit furtuna)

BĂTRÂNA: Mă gândesc că ar fi bine să mergi şi să vezi expoziţia care s-a deschis recent.

ARTISTUL: Nu încerca, te rog, să-mi abaţi atenţia. Pentru mine e foarte important lucrul acesta. Mi-a spus clar, era într-o zi de vineri, pe seară când ,a văzut că poate mişca picioarele… curioasă, a încercat să vadă dacă poate să se ridice… a crezut că visează şi că înnebuneşte când a văzut că merge.

BĂTRÂNA: Auguste, nu vreau să-ţi dau speranţe… acum poate că ar fi bine să te încurajez în iluziile tale, dar după aceea mă tem că îţi voi face rău. Aşa că mai bine te obişnuieşti cu ideea pierderii definitive.

ARTISTUL (expresie dureroasă a feţei) : De-ar fi şi în mormânt şi tot o voi învia (gesturi largi de posedat). O voi face mai frumoasă. Va fi ca o regină… parcă o văd intrând în atelier.

BĂTRÂNA (cutremurându-se): Copilul meu!

ARTISTUL (cu privirea dementă): Crede-mă, mamă, mitul lui Pigmalion e adevărat. Miturile sunt meta esenţe… esenţa unei istorii. Ăsta e mitul, înţelegi? El nu poate, n-are cum să nu fie adevărat… mitul e veşnic (tăcere).

BĂTRÂNA: Sunt de acord cu tine ,Auguste (expresia feţei este de îngrijorare).

ARTISTUL (începând să se plimbe gesticulând prin atelier): Galateea se găsea în avion, la şase mii de metri înălţime… sunt de acord cu tine că de la înălţimea asta nu scapă nici un om, mai ales că avionul s-a prăbuşit în munţi, peste prăpăstii şi peste păduri. Dar… puterea artei, asta nu înţelegi tu, este nemărginită.

BĂTRÂNA (privindu-l îngrijorată, cu compasiune): Auguste, băiatul meu… vreau mult de tot să ieşi din atelier, eşti obsedat de o idee. Ideea aceasta te poate înnebuni…(pauză). Crede-mă ,copilul meu, mulţi oameni au trecut prin nenorocirea asta. Aveam treizeci şi şase de ani când a murit tatăl tău… aveai numai nouă ani. Am urlat, am căzut bolnavă… dar nu mi-am pierdut minţile.

ARTISTUL (trezindu-se): Mamă…

BĂTRÂNA (cu lacrimi în ochi): După ce mi-am pierdut bărbatul şi nora, înţelege-mă, n-aş mai rezista să-mi pierd şi băiatul (pauză). Auguste, înţelege-mă, sunt bătrână, am trecut prin multe… Dacă nu ieşi din atelierul ăsta blestemat, unde stai şi pictezi zi de zi acelaşi chip… o să înnebuneşti.

ARTISTUL: O s-o pictez de mii şi mii de ori, mii de ani. Până o s-o învii.

BĂTRÂNA (mai liniştită): Un bărbat la treizeci şi cinci de ani mai poate să mai iubească. O să iubeşti, o să te căsătoreşti, ai să vezi…

ARTISTUL (muşcându-şi buza, gânditor): Galateea n-a fost numai iubita şi soţia mea, este creaţia mea… şi raţiunea mea de a fi (pauză). Asta nu poţi tu înţelege. Creaţia vieţii este idealul şi datoria oricărui artist. Dacă eu nu voi reuşi să-i dau viaţă Galateei voi fi un om nenorocit (rar), profund nenorocit… (pauză)

Şi acum vreau să rămân singur, simt nevoia să rămân singur cu mine.

BĂTRÂNA (lângă masă): Numai câteva înghiţituri să iei, Auguste, aş fi mulţumită pe ziua de azi.

ARTISTUL : Nu pot, mamă. (se aşează pe acelaşi trepied, în faţa tabloului care o reprezintă pe Galateea în mărime naturala; va rămâne mult timp cu capul în palme, ca şi cum l-ar munci o idee salvatoare)

Partea întâi

Scena 2 

   Acelaşi atelier. Câteva zile mai târziu… tabloul din scena anterioară care o prezenta pe Galateea în mărime naturală se vede atârnând oribil, sfâşiat, murdărit de vopsele.

   Artistul cu mânecile suflecate. Expresia îi este teribilă, încordată până la demenţă. Mânecile halatului îi flutură stropite de vopsele, mesianic. Îşi pregăteşte o nouă pânză. Merge, închide uşa cu cheia. Nervos, arzând ca o flacără se va apuca să picteze o altă Galatee. Cu glasul tremurând, întretăiat de spaimă şi de febrilitatea lucrului. Sunt momente lungi în care uită să mai monologheze furat de muncă. 

ARTISTUL: O simt, o văd înaintea ochilor… Galateea! (pauză) ştiu… Eşti moartă… poate că nu eşti decât rănită şi ai nevoie de mine, (rar) de gândul meu care să ajungă la tine. (închide ochii scrâşnind din dinţi; apoi îi deschide violent, privirea îi ţâşneşte demenţială, concentrată)

ARTISTUL (cu mâinile întinse ca şi cum ar vrea s-o pipăie, ca şi cum ar fi

găsit-o) Te văd… trupul îţi zace pe pământ… pe iarbă… gândul meu a ajuns la tine! (urlând) Acum ,Galateea… acum!!! Ridică-te, iubita mea… aşa… târăşte-te… spiritul meu este ca un fulger… un fulger între mine şi sufletul tău… simt cum îţi dă putere. (ca într-o tranşă halucinantă se apucă de pictat; liniile sunt trase fulgerător pe pânză, culorile sunt puse în neştire)

ARTISTUL (cu răsuflarea întretăiată): Acum… repede ,Doamne… dă-mi puteri s-o prind aşa cum este acum… vie! Galateea, (tare) mă simţi? Mă auzi? (pauză; i se aude răsuflarea şuierătoare) Eu te văd, îţi văd buzele, (pensula i se mişcă născând conturul buzelor) îţi aud respiraţia! (mai tare) îţi aud sângele cum pulsează în vene… şi pe el vreau să-l pictez… (se aud bătăi în uşă)

BĂTRÂNA ( i se aude vocea): Auguste!… (tace) Auguste! Mă auzi, Auguste!

ARTISTUL (a cărui comunicare cu lumea exterioară este total întreruptă): Simt cum prinzi viaţă, Galateea! Iubita mea, de data aceasta portretul tău va învia… (rar) o ştiu dinainte!… Simt…

BĂTRÂNA (rugător): Auguste! Deschide , copilul meu… (pauză) Auguste, să nu faci vreo prostie… Auguste!

ARTISTUL (mai lucid): Simt că de data aceasta te prind, (tare) simt realitatea cum învie sub penelul meu !(urlând fericit) Doamneee! Acesta să fie momentul meu unic, supremul meu moment!

ARTISTUL (urlând de fericire, lucrând îndârjit): Simt în mine puteri fără seamăn, cum s-au dezlănţuit şi nimeni şi nimic nu le mai poate opri.

BĂTRÂNA (voce stinsă): Auguste… copilul meu ,să nu faci vreo prostie…

ARTISTUL (se dă o clipă înapoi pentru a privi tabloul; un moment pare lucid): Doamne!… Simt că de data aceasta o să reuşesc… o s-o învii… Galateea… (se apucă din nou de lucru, tabloul pare a se alcătui linie cu linie; lumina va scădea încet, încet, pe scenă)

ARTISTUL: Galateea! Te văd înaintea ochilor… vie… frumoasă… aşa cum erai tu. (tare) Ridică-te şi umblă, Galateea! Aşa cum s-a ridicat Hristos din morţi. Ridică-te şi umblă, iubita mea. (artistul abia se mai vede în întunericul care inundă scena)

BĂTRÂNA (tot mai stins): Auguste… Copilul meu…

ARTISTUL (cu voce obosită, fără vlagă): Ridică-te, Galateea! Aşa, iubito… acum umblă, vino acasă!

BĂTRÂNA: Auguste… Copilul meu…

ARTISTUL (voce scăzută): Doamne, ce obosit mă simt. E ca şi cum n-aş mai exista…

(tare) Poate că într-adevăr nici nu mai exist… din bietul meu trup n-a mai rămas nici un strop de materie.

 

Partea întâi

Scena 3

   A treia zi, atelierul artistului se luminează treptat. Pe peretele din faţă se vede tabloul Galateei în mărime naturală, de o frumuseţe neobişnuită. Impresia că femeia apare în tablou, descinde în atelier, că arta a făcut-o vie, carnală, este atât de puternică încât te copleşeşte. Artistul se vede căzut, ghemuit la picioarele tabloului.

 

BĂTRÂNA (bătând în uşă): Auguste… Auguste… băiatul meu.

ARTISTUL (tresare)

BĂTRÂNA: Auguste, trezeşte-te! Ştiu că dormi, ţi-am auzit răsuflarea.

ARTISTUL (trezindu-se, în primele momente pare buimăcit): Doamne… unde sunt?

BĂTRÂNA: Auguste ,ţi-am auzit glasul!

ARTISTUL (se ridică somnambul în picioare): Da, mamă, te aud.(pauză, revenindu-şi)

Doamne, ce e cu mine?

BĂTRÂNA: Auguste!

ARTISTUL (dând cu ochii de tablou, rămâne împietrit, extaziat): Galateea !… Dumnezeule! Ea e!… E vie!

BĂTRÂNA: Deschide ,te rog.

ARTISTUL (rămâne în extaz): Da ,mamă ,te-am auzit, deschid acum. (fără să-şi poată lua ochii de la tablou) Eşti îngrozitor de frumoasă! Şi mai ales eşti vie.

BĂTRÂNA: Auguste…

ARTISTUL: Doamne, ce vie eşti! Niciodată n-ai fost atât de vie, atât de fericită!

BĂTRÂNA: Auguste!

ARTISTUL (revenind la realitate): Da ,mamă, imediat.(merge şi deschide)

BĂTRÂNA (pătrunzând îngrijorată în atelier, dă să-l îmbrăţişeze; privirea i se loveşte de tablou; speriată): Auguste…! (uită să-l mai îmbrăţişeze) Auguste, ce e asta?

ARTISTUL (privind şi el pierdut opera) : Ştii bine ,mamă. Nu vezi?

BĂTRÂNA (ducându-şi mâna la gură): Dumnezeule! Pare mai vie decât în realitate. (se opreşte fascinată de tablou; ar vrea să-l pipăie dar îi este teamă)

ARTISTUL: E vie, mamă. Priveşte, dacă pui mâna pe el vei simţi sângele zvâcnind în trup. Priveşte-i chipul, nu vezi ce fericită este?

BĂTRÂNA: Mi-e teamă să nu-mi pierd minţile ,Auguste. Mi se pare mai degrabă un vis macabru.

ARTISTUL: Galateea e vie ,mamă. Am sculat-o din morţi, acum e în drum spre casă.

BĂTRÂNA (îl priveşte îngrozită ,făcându-şi cruce): Doamne Dumnezeule, ajută-ne!

ARTISTUL: E vie ,mamă! Va veni şi te va îmbrăţişa.

BĂTRÂNA :  (atingându-l, încercând să-l mângâie): Auguste, să avem grijă să nu ne pierdem minţile. Nu ştiu de ce am impresia că s-a întâmplat o nenorocire.

ARTISTUL: (încercând s-o oprească): Nu vorbi aşa ,mamă. Ce-am făcut eu este un lucru înspăimântător de mare. Poate că prin mine, pentru prima dată în istorie, arta şi-a atins idealul său, acela de a crea viaţa.

BĂTRÂNA (încercând să-şi revină): Auguste, trebuie să coborâm cu picioarele pe pământ.

ARTISTUL: Dacă e adevărat ,mamă, că viaţa a apărut din lut, tot atât de adevărat este că ea nu trebuie să se mai întoarcă în pământ.

BĂTRÂNA: Dar unde, copilul meu?

ARTISTUL: Să zboare, mamă. În cer, în univers, acolo unde trebuie să se întoarcă…

BĂTRÂNA : (după un timp): De două săptămâni n-ai mai ieşit din atelier…

ARTISTUL: (ştergându-se pe mâini): Ai dreptate… astăzi se împlinesc exact două săptămâni de când am auzit vestea nenorocită… (pauză) Acum pot să ies, să văd lumina zilei… (tare) să mănânc, să mă îmbăt .

BĂTRÂNA: (aruncându-şi o privire prin atelier): Doamne ,ce îngrijorată am fost zilele acestea. Dacă nu ţi-aş fi auzit respiraţia şi sforăiturile tale de urs aş fi crezut că ţi-ai pus capăt zilelor.

ARTISTUL :  (pregătindu-se să iasă) : Arta trebuie să recreeze viaţa ,mamă ,nu să o distrugă. Fără artă lumea aceasta n-ar rezista vie o fracţiune de secundă, s-ar prăbuşi.

BĂTRÂNA: Înainte de a merge la plimbare va trebui să mănânci.

ARTISTUL: Să mai arunc o privire ,mamă… (pauză) E aidoma cum am visat-o eu. Doamne, ce vie este… !

BĂTRÂNA: Mai bine ieşim să mâncăm undeva.

ARTISTUL: Da, şi apoi mergem la gară s-o aşteptăm. (cei doi dispar; scena se scufundă treptat în întuneric.)

Partea întâi

Scena 4

    Scena se luminează pe nesimţite. Artistul pătrunde în atelier.

ARTISTUL: Nu m-am înşelat. Deci e adevărat. Doamne ,ce vie este…! (pauză)

ARTISTUL:  (aşezându-se pe trepied, în faţa tabloului): Cât am ieşit tot timpul m-am îndoit. Mi s-a făcut o frică îngrozitoare, iubito, că s-ar putea să fi fost un vis, (rar) o născocire… Dar n-a fost aşa. Eşti adevărată şi vie… mai vie decât orice femeie. Nu voi pleca de lângă tine, voi dormi şi voi mânca la picioarele tale.

BĂTRÂNA :  (bătând la uşă, apoi intrând): Auguste, copilul meu… a venit Michele să te vadă.

ARTISTUL: Nu sunt acasă pentru nimeni, mamă. Roagă-l pe Michele să mă ierte, în afară de tine n-are voie nimeni să mă vadă.

BĂTRÂNA: Te roagă bătrâna ta mamă…

ARTISTUL : (contemplându-şi opera): E ultimul meu cuvânt. (bătrâna iese; artistul se întinde la picioarele tabloului, poziţie în care va adormi)

ARTISTUL: Ştiu sigur că opera mea e vie, că Galateea mă caută, că vine acasă… acum în clipele acestea… Şi totuşi de ce o aştept? De ce mă îndoiesc? (pauză) Doamne, ce chin! Ce greu îmi este sufletul! (pauză) De fapt cred că îmi este teamă că nimic din ce-am sperat nu este adevărat… (lumina se stinge încet, încet)

 

Partea întâi

Scena 5 

    Atelierul e scufundat în întuneric. De undeva se aud bătăi în uşă. Penumbra începe să se înfiripeze, se întrezăresc obiectele din atelier. Pe peretele din faţă se vede vag tabloul Galateei. La picioarele lui trupul artistului dormind. Se aude concret şi reţinut o cheie învârtindu-se în broască

 Din spatele tabloului Galateei, care este atârnat în dreptul unei uşi, se vede apărând o femeie. Lumina va creşte abia perceptibil, apoi se opreşte lângă Pigmalion care doarme la picioarele tabloului. Femeia va face câţiva  paşi prin atelier, nedorind să-l trezească, se va aşeza într-un şezlong ,unde va adormi.

 

Partea întâi

Scena 6

 

    A doua zi, aceeaşi imagine. Cel care se trezeşte primul este artistul, când o zăreşte pe Galateea, dormind în şezlong are un moment de uluire. Se freacă la ochi ca şi cum ar dori să se trezească dintr-un vis care l-a consternat. Într-un târziu se va aşeza în genunchi lângă femeia iubită.

ARTISTUL : (încercând să o mângâie, pare uluit): Doamne, deci e adevărat! Galateea, iubita mea… Ai venit?! În carne şi oase…

GALATEEA : (care se trezeşte, zâmbeşte uşor, fericită)

ARTISTUL: Iubito… Bine ai venit acasă!

GALATEEA (luându-i mâna şi sărutându-i-o): Iubitule, şi acum mi se pare un vis, dar totul este adevărat. Să nu te îndoieşti o clipă.

ARTISTUL:  (sărutând-o): Da, ştiu că totul este adevărat.

GALATEEA: Am venit azi noapte cu trenul de unu, am intrat pe uşa din dos… dormeai, şi n-am vrut să te trezesc.

ARTISTUL: Trebuia să mă trezeşti.

GALATEEA: E mai bine aşa, apar ca dintr-un vis.

ARTISTUL: Cât e ceasul?

GALATEEA: Nouă.

ARTISTUL: Peste puţin timp va veni mama cu masa. Cred că trebuie să o pregătesc, altfel se va întâmpla cine ştie ce…

GALATEEA :  (aprobând, surâzându-i): Ai dreptate. Du-te s-o pregăteşti. (artistul iese; Galateea se va ridica în picioare, oftează fericită; face câţiva paşi prin cameră şi se va opri în faţa tabloului care o reprezintă; expresia de îngrijorare şi panică îi pune stăpânire încet, încet pe chip)

Partea întâi

Scena 7 

Aceeaşi imagine.

ARTISTUL: (pătrunde în atelier val vârtej): Gata,am convins-o, e nebună de fericire!

BĂTRÂNA : (tremurând): Nu pot să cred! Nu pot să cred! (îmbrăţişându-şi nora) Copila mea, copila mea… Doamne Dumnezeule!

GALATEEA : (îmbrăţişând-o): Mamă…!

ARTISTUL (fericit): Gata, ajunge… Atâtea pupături n-am văzut în viaţa mea.

BĂTRÂNA: Stai jos, copila mea, mă aşez şi eu aici. (îşi duce mâna la piept) Doamne, cum îmi bate inima.

GALATEEA (zâmbind) : Şocul a fost greu. După atâta tăcere voi intra în normal.

BĂTRÂNA: Deci e adevărat? Adevărat?!

GALATEEA: Fac şi eu eforturi să cred că totul e adevărat, că sunt vie, nici nu-mi vine să cred. Surâd tot timpul ca o tâmpă.

BĂTRÂNA: Mari sunt puterile Domnului. Aş vrea să mergem astăzi la biserică ,fetiţa mea.

GALATEEA : Poate, e o idee bună ,mamă. (pauză) Deşi cred că Dumnezeu n-a avut nici o contribuţie.

BĂTRÂNA: Nu vorbi aşa. Trebuie să fie o întâmplare rarisimă. În comunicatul care a apărut în ziare n-a fost dat nici un supravieţuitor… Doamne, cum am stat zilele acelea lângă aparatul de radio ca să căpătăm ştiri. M-am rugat în gând.

GALATEEA (gânditoare): Da… o întâmplare cred că a fost.

BĂTRÂNA: Trebuie să-i anunţăm acum pe părinţii tăi.

GALATEEA (gânditoare): M-am gândit. Dar nu trebuie să-i anunţăm printr-o telegramă.

ARTISTUL: Exact, de asta trebuie să mă ocup eu iubito, şi tot eu mă voi ocupa şi de masă. (iese)

BĂTRÂNA: Doamne, ce miracol…

GALATEEA (privind îngrijorată tabloul)

BĂTRÂNA: Ce ai?

GALATEEA: Nu ştiu. (palidă) E un sentiment confuz de panică şi de angoasă. Mi-e teamă că totul nu-i decât o iluzie… că nimic nu e adevărat.

BĂTRÂNA :  (venind lângă ea): Biata de tine. E de mirare că nu ţi-ai pierdut minţile, că n-ai înnebunit. Tot timpul cât ai lipsit mi-a fost teamă să nu se întâmple acelaşi lucru cu Auguste. Acum a trecut totul, o să ne obişnuim.

GALATEEA: Când a făcut tabloul acesta?

BĂTRÂNA: Zilele astea… alaltăieri l-a terminat.

GALATEEA : (palidă, obsedată): Nu ştiu de ce mă fascinează şi mă nelinişteşte. E ca şi cum şi-ar bate joc de mine…

BĂTRÂNA : Galateea ,nu vorbi prostii, e un tablou reuşit.

GALATEEA : (tristă): E uluitor de reuşit, mamă…

ARTISTUL : (apărând cu un platou): Gata masa…! Şuncă, jambon şi cafea cu lapte. (aşezând platoul pe masa din mijlocul atelierului) Aşezaţi-vă în jurul meu. 

Partea întâi

Scena 8 

    Cei trei se aşează în jurul mesei. Mănâncă.

GALATEEA: Auguste, vreau să ştiu dacă tabloul l-ai terminat acum trei zile?

ARTISTUL:  (înfulecând): E grozavă. Eu trebuie să recâştig terenul pierdut.(mică pauză) Da, iubito, şi-ţi spun şi, când. După amiază, la ora cinci, atunci am terminat tabloul, iar tu ai înviat din morţi.

GALATEEA : (palidă): Deci e adevărat? (pauză)

ARTISTUL: Da.

GALATEEA: Atunci m-am putut mişca. Am avut realmente impresia că mă scol din morţi.(se ridică în picioare, ca şi cum ar avea un moment de clarviziune) Te vedeam în minte, limpede… numai că eram moartă, inertă, nu ştiu cum să vă spun. Şi atunci am auzit vocea ta… „Galateea ! te văd înaintea ochilor. Ridică-te şi umblă, iubita mea! Aşa cum s-a ridicat Hristos din morţi! Ridică-te şi umblă, Galateea !” (oprindu-se în loc şi privindu-l în faţă)

ARTISTUL (o priveşte uluit).

GALATEEA: Exact acestea au fost cuvintele pe care le-ai rostit ,Auguste.

ARTISTUL: Da… (gânditor) aşa este. Exact aceste cuvinte, îmi amintesc precis… era ca şi cum s-ar fi dezlănţuit în mine nişte energii cumplite care îmi torsionau trupul şi spiritul ca un sorb.

BĂTRÂNA: Copiii mei, (pauză) nu vreţi să spuneţi că portretul ăsta…?

ARTISTUL (aşezându-se): Ba da ,mamă.

BĂTRÂNA: Galateea !

GALATEEA : (aşezându-se şi ea tristă): Acesta e adevărul.

ARTISTUL : Puterea artei este fantastică, mamă. Parcă ţi-am explicat o dată. (pauză) Tot acest univers de fiare ,rotiţe şi curele de transmisie care este civilizaţia umană, s-ar prăbuşi dacă n-ar fi susţinut de artă.

BĂTRÂNA: Tu trebuie să crezi asta, pentru că eşti artist. Dar Galateea ?

GALATEEA: Printr-un noroc, de fapt un adevărat miracol, am avut şansa să mă agăţ de un fel de pernă de aer. A fost o întâmplare de unu la un miliard de cazuri. (pauză) Nu ştiu de unde a apărut perna aceea. După aceasta am avut norocul să cad printre crengile a doi pini… apoi am zăcut o săptămâna şi ceva în nesimţire. Acum trei zile i-am auzit vocea lui care m-a trezit şi mi-a poruncit să mă ridic. (amândoi o privesc cu răsuflarea tăiată) Asta a fost tot.

BĂTRÂNA: Să nu-L supăram pe Dumnezeu ,copiii mei, aici e mila Celui de sus.

GALATEEA : (gânditoare, tristă): Mă întreb ,Auguste, dacă n-ar fi fost pinii şi perna de aer, dacă trupul mi-ar fi devenit o masă de oase şi sânge amestecate? Atunci mă mai puteai învia? (se lasă o tăcere adâncă)

ARTISTUL: Cred că da, Galateea. (din nou tăcere)

BĂTRÂNA: Să ne fie de bine, copii. Respectaţi-mi măcar bătrâneţea şi în prezenţa mea nu mai vorbiţi de asemenea aiureli. (atinge masa) Cum poate învia o operă de artă un mort la mii de kilometri?

GALATEEA: Imaginează-ţi, Auguste, în cădere n-am dat drumul din braţe poşetei în care aveam banii…

ARTISTUL: Da…

GALATEEA: Altfel n-aş fi avut bani să ajung acasă. (ridicându-se) Lasă-mă pe mine ,mamă , să-l duc eu.

BĂTRÂNA : (ieşind cu platoul): Nu, nu, vă las să vă mai odihniţi o oră, apoi vom merge la biserică, unde îi vom plăti preotului o slujbă.

Partea întâi

Scena 9

    Cei doi rămaşi singuri, tăcere apăsătoare.

GALATEEA : (plimbându-se prin atelier): Ştii ce impresie am ,Auguste?

ARTISTUL : (aşezându-se în fotoliu; privirea îi este obsedată de tablou): Da?

GALATEEA : Că pentru mine viaţa nu e viaţă, o viaţă omenească… viaţa unei femei adevărate.

ARTISTUL(preocupat): Da…

GALATEEA : Mă simt o marionetă. Viaţa mea e viaţa unei marionete, marioneta unei opere.

ARTISTUL : (tresărind, privind-o): Ce-ai spus? E o nerozie, Galateea… Cum poţi crede aşa ceva? (pauză) Ar trebui amândoi să-i mulţumim acestui tablou ca unui Dumnezeu, cum zice mama. Căci el ne-a salvat. Pe mine ca artist şi pe tine ca viaţă.

GALATEEA : (privind într-un fel ciudat tabloul): Pe tine ca artist genial. Iar pe mine… ca pe o marionetă.

ARTISTUL : (privind-o mirat): Galateea…!

GALATEEA : (aşezându-se în celălalt fotoliu): Doamne ,ce obosită mă simt.

ARTISTUL: Ai dreptate, şi eu mă simt la fel. Ce-ar fi să ne culcăm.

GALATEEA : Nu, (pauză) astăzi aş vrea să hoinărim. Îţi mai aminteşti cum hoinăream odinioară?

ARTISTUL : (bine dispus): Ca nişte derbedei… bună idee.

GALATEEA: Ca cei mai frumoşi derbedei din lume, iubitule.

ARTISTUL : Iar mama va merge la biserică unde va asista la o slujbă.

GALATEEA (pregătită de plecare) : Eu sunt gata. (ies amândoi)

Partea întâi

Scena 10

    Peste câteva zile. Galateea intră gânditoare în atelier.

GALATEEA : (aşezându-se în faţa tabloului): De ce mă fascinează? Şi de ce mă simt atât de umilită? Cine eşti de fapt? O simplă pânză. Eşti spirit? (pauză) Mă simt mereu dedublată, ca şi cum ar fi două trupuri luptându-se pentru acelaşi suflet. (pauză, dureros) Şi sufletul senin se află în tine… senin, bun, etern. (tare) Eu sunt un biet trup fără suflet.

GALATEEA : (aşezându-se în fotoliu; privind-o ca şi cum ar vrea să se contopească cu cealaltă): De aceea te urăsc, iar pentru asta mă simt ca şi cum aş fi păcătuit. (tăcere) Cât n-aş da să fiu o simplă pânză. (tăcere) Îmi e teamă de tine, mă simt complexată când intru aici. Dacă nu mi-ar fi teamă că în clipa în care te-aş distruge viaţa mea s-ar termina, te-aş tăia în bucăţi.

ARTISTUL : (intrând): Galateea, ce faci aici?

GALATEEA: Vorbesc cu mine însămi.

ARTISTUL: Aş vrea să mă fi înşelat, mi se pare că tabloul acesta te indispune.

GALATEEA (privindu-l tulburată): Aşa e.

ARTISTUL: Întotdeauna când intri în atelier chipul îţi este contorsionat de o suferinţă ciudată.

GALATEEA :  (gândindu-se): Auguste, dacă te-aş ruga să vindem casa şi atelierul şi să ne mutăm în alt oraş… Mi-ai satisface această dorinţă?

ARTISTUL : (după un timp): Nu, Galateea, aici m-am născut.

GALATEEA: Înţeleg… Atunci aş vrea să-mi dai voie ca tabloul acesta să-l împachetăm şi să-l ducem în pod, ca şi pe primul.

ARTISTUL: Aş vrea să-l păstrez pentru mine. Când lucrez ,dacă privesc la el, mă inspiră.

GALATEEA : Simt în mine dorinţa de a-l distruge.

ARTISTUL : (aşezându-se lângă ea): Aceeaşi reacţie ai avut-o şi faţă de primul tablou.

GALATEEA: Vezi ,iubitule, pe când eu voi îmbătrâni, această femeie va arăta mereu tânără şi superbă. Când eu nu voi mai fi ea îşi va bate joc în continuare de mine.

ARTISTUL : (gândind): Deci asta te frământă pe tine?

GALATEEA: Da, iubitule, şi multe altele…

ARTISTUL: Bine, hai să mergem. Vom vedea ce e de făcut.

GALATEEA : (ridicându-se): Şi altceva mă mai chinuieşte ,Auguste… Că între mine şi această Galatee, tu o vei iubi întotdeauna mai mult pe ea.

ARTISTUL: Nu vreau să te mai aud spunând asemenea nerozii!

GALATEEA: Mă chinuieşte acest gând ,că sunt o femeie trecută în planul doi, Auguste… (luându-i mâna)

ARTISTUL: Tu nu înţelegi că pentru tine am făcut totul.

GALATEEA: Iubitule, du-mă undeva departe. Să uit de toate. Să mă bucur de aer, de lumina, de viaţă.

ARTISTUL : (sărutându-i mâna): Îţi promit. La toamnă o să plecăm în America de Sud.

GALATEEA : (sărutându-l): Îţi mulţumesc!

Partea întâi

Scena 11 

ARTISTUL (intrând în atelier, se urcă pe un scaun pentru a coborî tabloul): Nu, nu, arta nu e mai presus decât  viaţa. Arta trebuie să se subordoneze vieţii.

ARTISTUL (privind tabloul): Şi totuşi, arta nu trebuie să fie un simplu instrument

(pauză). N-am ce să-ţi fac ,iubita mea… Deşi aş vrea să te mai privesc mult timp, te voi împacheta să te încui într-o ladă.

ARTISTUL (meditativ): Deşi mă simt vinovat faţă de tine, Galateea… (privind tabloul) Tu m-ai urcat pe cea mai înaltă culme a artei, fără tine aş fi un biet mâzgălitor de pânze, ca majoritatea pictorilor francezi. (făcând tabloul sul) Fie ce-o fi… Dar viaţa înaintea artei. (lumina se stinge treptat)

 

Partea a doua

Scena 1 

După o săptămână. Galateea pregăteşte bagajele.

GALATEEA: (fredonând o melodie confuză; un sunet de cheie învârtită în broască o face să tresară; uşa pe care intrase şi ea se deschide brusc, în atelier îşi face apariţia un bărbat.)

BĂRBATUL : (rămâne o clipă surprins) Bonjour, madame!

GALATEEA (moment de uluială): Bună ziua… Cine sunteţi dumneavoastră?

BĂRBATUL : (închizând uşa, atent) După ştiinţa noastră nu trebuia să găsim pe nimeni. Sus mâinile! (merge şi închide uşa din faţă) Aşa!

GALATEEA : (ţipând înspăimântată) Ce vreţi de la mine?

BĂRBATUL : (bruscând-o, punându-i pistolul în ceafă) Nimic, numai să-mi spuneţi unde aveţi bijuteriile şi unde-şi păstrează soţul dumneavoastră tablourile.

GALATEEA : Cu alte cuvinte ai venit să ne jefuieşti.!

BĂRBATUL : (examinând obiectele din casă) Exact, sunt un banal spărgător.

GALATEEA : (întorcându-se) Nenorocitule… Ha…

BĂRBATUL : (care printr-o lovitură fulgerătoare cu pistolul a secerat-o): Gura… (călcând-o pe mână cu talpa) Spune-mi unde este tabloul acela de care vorbeşte toată presa?

GALATEEA : (gemând ,îşi revine)

BĂRBATUL: Vă avertizez, doamnă Pigmalion, că dacă aţi scăpat ca prin minune din tragedia care v-a făcut celebră ,de data aceasta nu veţi mai scăpa!

GALATEEA : (încercând să se mişte): Soţul meu va veni în curând…

BĂRBATUL : (cu pistolul îndreptat spre ea): Sunt amândoi plecaţi la Ruan, unde a murit sora bătrânei, doar eu am trimis telegrama… Şi se întorc abia deseară.

GALATEEA : (scrâşnind din dinţi; încercând să se lupte cu agresorul) Te avertizez că te cunosc, mai bine pleacă!

BĂRBATUL : (dur): Bijuteriile şi tabloul…

GALATEEA: Nu există nici un tablou!

BĂRBATUL: Prietenii familiei au declarat că l-au văzut.

GALATEEA (încearcă să se ridice, bărbatul o loveşte doborând-o la loc)

BĂRBATUL : (cinic) Nu sunt aici ca să mă joc de-a spargerea. Sunt expresia acestei societăţi nenorocite… Ea m-a trimis aici.

GALATEEA : (gemând) Banditule, nenorocitule.

BĂRBATUL : (o loveşte încă o dată; apoi se apucă să cotrobăiască, găseşte repede tabloul care o înfăţişează pe Galateea; îl întinde pe un fotoliu şi se dă câţiva paşi înapoi pentru a-l privi.) Dumnezeule!… (extaziat; are chipul luminat de o expresie stranie) E o adevărată capodoperă… Peste cincizeci de ani va fi tabloul cel mai scump din lume.

GALATEEA : (care s-a ridicat; este pe punctul de a-l lovi cu un obiect) Banditule!

BARBATUL : (surprins se întoarce automat şi o împuşcă)

GALATEEA : Nenorocitule… Ce-ai făcut ? (se prăbuşeşte, încearcă să respire puternic, ca şi cum s-ar asfixia)

BĂRBATUL : (privind-o cinic) Ţi-am spus că nu mă joc, doamnă! (aplecându-se şi constatând că e moartă) Să-ţi fie de bine… Şi mult noroc pe lumea cealaltă. (întorcându-se către tablou) De fapt, cred că-mi ajunge. (îl împachetează cu grijă şi îl pune într-o geantă diplomat) Prea mult noroc ai avut în viaţă ,doamnă. Deveniseră-ţi prea celebră, rămâneţi cu bine…

Partea a doua

Scena 2

    După o săptămână. Artistul se află întins pe pat. Mâna îi atârnă inertă pe marginea patului. În atelier intră, înveşmântată în negru, bătrâna lui mamă. Aduce un platou pe care-l pune pe masă,apoi se aşează lângă fiul ei.

BĂTRÂNA : (schimbându-i compresa) Dormi, copilul meu, dormi…

ARTISTL :  (cu buzele uscate de febră) Mamă… Mamă…

BĂTRÂNA : (privindu-l cu milă)  Doamne! Îşi revine.

ARTISTUL : (gemând) Mamă… Mamă…

BĂTRÂNA : Nu te ridica, Auguste ! Sunt lângă tine, nu te părăseşte bătrâna ta mamă.

Partea a doua

Scena 3

    Aceeaşi imagine, a doua zi. Auguste Pigmalion zace slăbit în pat. Se vede că  şi-a mai revenit.

BĂTRÂNA : (dându-i un sandwich) Încearcă, te rog ,să-l mănânci ,Auguste.

ARTISTUL : (luându-l): Spune-mi dacă este adevărat, mamă?

BĂTRÂNA : (punându-i mâna pe frunte, oftând) Da, copilul meu, din păcate este adevărat.

ARTISTUL: Nu ştii dacă l-au prins? (pauză)

BĂTRÂNA : L-au prins…

ARTISTUL: Îi voi arde carnea bucată cu bucată.

BĂTRÂNA : (privindu-l mâhnită) Nu, Auguste…

ARTISTUL : (un acces de furie) De ce nu mi-a cerut! Îi dădeam orice, şi pielea de pe mine i-o dădeam… Dar să n-o fi omorât! S-o fi lăsat în viaţă.

BĂTRÂNA : (îngrijorată) Linişteşte-te, Auguste, linişteşte-te. Era bolnav mintal, paranoic sau cam aşa ceva. (tăcere) Şi aşa îl aşteaptă plutonul de execuţie.

ARTISTUL : (clătinând din cap): Degeaba… e prea puţin.

BĂTRÂNA: Arta trebuie să te ridice deasupra durerilor, a dramelor, Auguste.

RTISTUL: Dar până când? Vine un moment când nu se mai poate.

BĂTRÂNA: Atunci chiar va fi sfârşitul lumii.

ARTISTUL: Dacă aş crede în Dumnezeu aş merge în cer şi l-aş ucide. Groaznică lume a mai creat…

BĂTRÂNA (făcându-şi cruce): Nu vorbi aşa ,Auguste. Doamne Dumnezeule, iartă greşelile noastre. Nici nenorocitul acela n-a crezut în Dumnezeu…

ARTISTUL: Ce greu mi-e sufletul, mamă!

BĂTRÂNA : (tăcere): Şi mie îmi este tare greu. (pauză) Vezi, Auguste, tu ai arta…poţi să învingi… pentru tine viaţa are un sens. Eu nu mai am nimic…

ARTISTUL: Da, mamă, o să încerc să iau totul de la capăt.

BĂTRÂNA: Să-ţi ajute Dumnezeu… (pauză) Mai rezist că te am pe tine, altfel… să nu te naşti în lumea de azi.

Partea a doua

Scena 4 

    Aceleaşi personaje, a doua zi.

ARTISTUL:  (s-a mai întremat; se plimbă muncit de gânduri prin atelier.) Şi totuşi, mamă, de ce mi s-a întâmplat tocmai mie tragedia asta? Nu pentru că sunt Pigmalion?

BĂTRÂNA : (aşezându-se în fotoliu) Nu, Auguste. (pauză) Poate că este vina mea că ţi-am băgat în cap ideea aceasta. Voi, artiştii, sunteţi mereu cu capul în nori.

ARTISTUL :  Ce idee, mamă ?

BĂTRÂNA: Ascultă-mă cu răbdare, copilul meu Omenirea, societatea noastră, trec prin cea mai groaznică criză morală, economică. Biata societate e bolnavă, deznădăjduită, oricând putem muri într-un holocaust atomic. A devenit de netrăit ,băiatul meu, în lumea de azi.

ARTISTUL: Şi?

BĂTRÂNA: Omul supravieţuieşte, nu trăieşte pe planeta aceasta.

ARTISTUL: Omul de care vorbeşti, mamă, merită să dispară de pe această planetă.

BĂTRÂNA: Nu m-ai înţeles ,Auguste, în lumea de azi normal este să mori, să fii ucis, bolnav, nebun, hoţ… E un noroc rarisim ,şi tu l-ai avut, datorită artei, să trăieşti şi să te realizezi. Ştii ce-a declarat asasinul? Că din invidie a făcut tot ce a făcut. Locuia la a patra casă de noi.

ARTISTUL (muşcându-şi buzele) : Ştiam  că lumea e aşa cum este, mamă. Se vede lucrul acesta şi din arta mea.(tăcere)

BĂTRÂNA: Ştiu că vrei să te apuci încă o dată s-o pictezi pe Galateea. Sunt convinsă că speri s-o mai învii odată.

ARTISTUL (privind-o adânc şi dureros): Da, mi-ai ghicit gândul, mamă.

BĂTRÂNA: Chiar de-ai reuşi, băiatul meu, ţi-o va omorî altcineva. Şi iar va trebui s-o iei de la capăt.

ARTISUL: Chiar de va trebui s-o iau de mii de ori de la capăt, tot o voi învia.

BĂTRÂNA: Nu, Auguste, sfârşitul lumii se apropie vertiginos. Nimic bun nu mai poate exista sub cerul acesta.

ARTISTUL :  (îngrozit): Eşti sigură ,mamă?

BĂTRÂNA: Noi ,creştinii ,suntem pregătiţi.

ARTISTUL : (aşezându-se, meditând): La lucrul acesta nu m-am gândit…

BĂTRÂNA: Ziceai că arta poate salva lumea de la pieire, sunt convinsă că şi ea este bolnavă şi neputincioasă ca lumea.

ARTISTUL (meditând; se aud bătăi în uşă): Da…

Partea a doua

Scena 5

    În cadrul uşii apare un bărbat cu o geantă în mână.

OMUL: Aici locuieşte familia pictorului  Auguste Pigmalion ?

BĂTRÂNA: Da.

OMUL: Sunt Jean Aureas, funcţionar la compania de aviaţie…

ARTISTUL: Da. Ce doriţi?

OMUL: După cum ştiţi în accidentul de aviaţie…

ARTISTUL: Da.

OMUL: Soţia dumneavoastră figura pe lista pasagerilor aflaţi la bordul avionului. Cercetările amănunţite făcute la faţa locului nu au constatat existenţa nici unui supravieţuitor.

ARISTUL: Da.

OMUL: De asemenea ,logic, era imposibil să existe vreun supravieţuitor.

ARTISTUL: Da. Şi ce vreţi de la mine?

OMUL : Compania noastră a luat cunoştinţa din presă, de asemenea, de asasinarea doamnei Pigmalion.

ARTISTUL: Da.

OMUL: Concluzia pe care a tras-o conducerea Companiei este că doamna Pigmalion nu se afla la bordul avionului în momentul accidentului. În cazul acesta compania nu poate plăti despăgubiri familiei.

ARTISTUL: Nu avem nevoie.

OMUL : Aceasta este tot ce doream să vă comunicăm. Am dori să avem din partea dumneavoastră  consimţământul că nu veţi da în judecată Compania.

ARTISTUL : (din ce în ce mai iritat): Vă asigur.

OMUL: Nu-mi rămâne decât sa-mi cer scuze şi să mă retrag.

ARTISTUL: Procedaţi bine.

OMUL: Sărut mâna ,doamnă! Cu bine, domnule Pigmalion…

BĂTRÂNA: Mergi sănătos ,omule! (funcţionarul Air France iese; se lasă un moment de tăcere)

ARTISTUL : (plimbându-se cu mâinile la spate) Sunt stupefiat. Cred că ai dreptate ,mamă, nu cunosc lumea în care trăiesc. Auzi? Compania nu poate să creadă!

BĂTRÂNA : (după un timp): Auguste, trebuie să-ţi spun… Interviul tău a stârnit foarte multă ură, curiozitate, interes, dar nimeni nu te-a crezut.

ARTISTUL: (privind-o îngândurat)

BĂTRÂNA : Nimeni n-a crezut că arta a putut să reînvie o femeie căzută în nesimţire.

ARTISTUL: (aşezându-se, grav) Înţeleg.

BĂTRÂNA: Majoritatea oamenilor s-au distrat. (tăcere)

ARTISTUL: Mă întreb dacă lumea aceasta nu se îndreaptă spre dispariţie ?  Nu cumva ea este bolnavă, şi aceasta e cauza fundamentală a bolii şi a viitoarei ei dispariţii, faptul că nu crede? Că nu mai poate să creadă?

BĂTRÂNA: Omul  de azi nu crede în nimic, Auguste.

ARTISTUL : ( pregătindu-se de lucru.Are chipul transfigurat) Mamă,fii bună,te rog,şi

lasă-mă singur…(pauză.Se plimbă neliniştit) O să-mi aduci mâncare când o să bat în

uşă…

BATRÂNA: (îngrijorată) Auguste…

ARTISTUL: (muncit de gânduri) Artistul trebuie să fie un Prometeu. Şi eu sunt…(pauză) Mereu trebuie să ia totul de la capăt.

BATRÂNA: (întârziind) Aş fi liniştită dacă încercarea aceasta te-ar face să-ţi

găseşti liniştea.

ARTISTUL: ( trist,gânditor) O să mi-o găsesc,mamă…

BĂTRÂNA: Lasă-mă să cred că nu mă dai afară.(pauză) O să-ţi aduc mâncare

în fiecare dimineaţă, să nu te deranjezi.

ARTISTUL: (îngândurat) Da…

BATRĂNA: Iţi doresc mult noroc! (iese tristă)

Partea a doua

Scena 6 

După câteva momente ,timp în care Auguste Pigmalion  s-a plimbat prin atelier, adânc

preocupat de ceva. Artistul s-a oprit în faţa tabloului. Se va apleca apoi şi va

scoate dintr-o ladă o pânză dreptunghiulară pe care o va aşeza în dreptul uşii

prin care a apărut Galateea. Se va apuca apoi de lucru liniştit.

 

ARTISTUL: (după mult timp, închizând ochii, chinuindu-se) Doamne! Doamne, simt că nu mergeee !  (tare) N-am putere…Îmi lipseşte nebunia aceea de care aş avea nevoie.

(va merge şi va destupa o sticlă de coniac din care va bea).

ARTISTUL: (gemând) Cumplită e neputinţa artistului.(bea în neştire).

ARTISTUL: Mai bine să mă îmbăt ca un porc decât să suport ideea aceasta! (tare,

urlând) Ideea neputinţei! (gâfâie) Ideea neputinţei…

ARTISTUL: (aproape plângând) Nu  pooot ! (urlând) Doamne, de ce nu pot? De ce nu pot?

(bea)

ARTISTUL: (din ce în ce mai beat) Să am răbdare…Să aştept… (respirând adânc) Forţa aceea teribilă de care  aş avea nevoie nu vine…..

ARTISTUL: (prăbuşindu-se, urlând) Gala-teee-aa, undeeee eşti, iubit-ooooo!

Partea a doua

Scena 7 

A doua zi. Artistul stă în genunchi în faţa pânzei pe care se văd câteva linii.

ARTISTUL: (după mult timp) Îmi trebuie luni, ani de concentrare. .De meditaţie. Să las

energiile să se adune. Să dospească, să gâlgâie.

ARTISTUL: (tare, rugându-se) Doamne   ! Doamneee ! O dată măcar, o dată, mai dă-mi

puteri! (gâfâie, deznădăjduit) O dată…şi nu-ţi mai cer nimic!  

Partea a doua

Scena 8

Peste câteva zile…Auguste Pigmalion se plimbă ca o fiară în cuşcă. Din când în când  bea din sticla de coniac. Dezlănţuindu-se.

ARTISTUL: (aproape urlând) Nu se poate ! (rar) Simt că n-a murit în mine energia

aceea! (se aruncă asupra pânzei pe care o sfâşie trăgând din ea cu dinţii)

ARTISTUL: (după ce se mai linişteşte. Căzut în genunchi, plânge ca un copil) Nu poot

! (urlând) Nu poooot!

ARTISTUL: (tare) Parcă mi-ar fi mâna un ciot! Şi trupul parcă mi-ar fi inert! Mi-e

teamă să nu-mi pierd minţile.

BĂTRÂNA: (bătând în uşă) Auguste! Deschide ,te rog, Auguste.

ARTISTUL: (gemând) Lasă-mă în pace, mamă! (caută sticla  din care bea cu sete)

Partea a doua

Scena 9 

        Mai liniştit, în faţa pânzei, în genunchi.

ARTISTUL: (frenetic) Merge! (tare) Simt că merge ! (lucrează în neştire)

ARTISTUL:(cu ochii arzându-i febril) Mergeee ! (ţipând de bucurie) Doamneee ! Merge! (pauză) ţine-mă aşa, Doamne ! (fără să se uite întinde mâna după sticla de coniac din care bea fără să-şi dea seama ce face)

ARTISTUL: (lucrând febril) Galateea! (tare) Parc-ar fi o stea ! (jelind) Care tot răsai.. Doamne şi răsai. Noaptea sus pe plai.

ARTISTUL (lucrând febril, pe pânză se întregeşte portretul necrezut de frumos al

celei care a fost soţia lui) Galateea mea…Lumina ochilor mei…Luceafăr şi soare

.Pe boltă răsare!

ARTISTUL: (epuizat, vorbind în şoaptă) Doamnee ! Bunule, fie-ţi milă de mine! Mai

ţine-mă un ceas. Numai un ceas şi pot să mor.

ARTISTUL: (închizând ochii) Mă simt vlăguit…Parcă nici sânge  în mine nu mai am.

(întinde mâna după sticlă şi bea cu sete ţinându-şi ochii închişi. Se va prăbuşi la picioarele imensului tablou)

Partea a doua

Scena 10     

             Auguste Pigmalion în genunchi în faţa tabloului

 

ARTISTUL: (lucrând febril, luminat) Ţine-mă, Doamne, aşa ! (tare) Încă un ceas. Şi încă o zi. (pauză, lucrează ca un nebun) Aşa, Doamne, ţine-mă aşa!

ARTISTUL: ( tare) Galateeea ! Te văd! Te simt şi te miros, iubito! (uimit el însuşi) Eşti vie în mine! În curând te vei încarna! (ţipând aproape) Vie, frumoasă,

puternică!

ARTISTUL: (cuprins de beţia creaţiei. Urlând) Doamneeee ! O clipă! (gâfâind) Numai o clipă! Şi miracolul se va înfăptui! (pauză. Lucrează febril uitând total de el)

ARTISTUL : Ah, lume nenorocită! Imbecilă, care nu crezi nici în propria ta salvare.(în momentul acesta pe uşa pe care intra de obicei bătrâna apare un bărbat cu pistolul în mână)

ARTISTUL : (ca şi cum şi-ar fi pierdut minţile) Galateea! Mai frumoasă decât o stea! mai vie decât o inimă!

BĂRBATUL: ( puternic) Pictore! Sus mâinile!

ARTISTUL : (după un moment în care s-a speriat) Cine?

BĂRBATUL: (aspru) Sus mâinile! Dacă mişti un deget te-am lichidat… (pauză, cinic) Aşa cum am lichidat-o şi pe maică-ta.

ARTISTUL: (întorcându-se, uluit. Cu mâinile tremurând) Ce…? Ce se întâmplă?

BĂRBATUL: (rânjind) N-ai ochi să vezi? (pauză) Din presă ştiu de existenţa celuilalt tablou al soţiei tale. (rar, stăpân pe el) Îl vreau!

ARTISTUL: (uluit încă, începe să realizeze) Cuum ? Ai ucis-o pe mama? (liniştea devine parcă asurzitoare)

BĂRBATUL: (rânjind) Cred că e numai leşinată. (mică pauză) Mă interesează tabloul. Unde e? (se apropie de tranzistorul care se găseşte pe o policioară. Îl ia în mână şi-i dă drumul)

ARTISTUL: (îngrozit, bâiguie ceva )

BĂRBATUL: (ridicând tranzistorul) Să punem puţină muzică, poate îţi aminteşti ceva.

ARTISTUL: (uluit şi îngrozit) E..e. în..po..pod.(tare) Vreau s-o văd pe mama!

BĂRBATUL: (calm, manevrând butoanele aparatului, care nu mai funcţionează) O s-o vezi… mai târziu. (preocupat de aparat) Uite că nu mai merge. (apoi brusc ,o voce din aparat)

RADIO: Aşa după cum anunţă Agenţia U.P.I., citată de France Press ,experţii F.A.O întruniţi la recenta Consfătuire ţinută  în capitala Italiei, apreciază că numărul copiilor care vor muri de foame anul acesta va depăşi cifra de două milioane. Potrivit estimărilor  mai mult de jumătate din populaţia globului este malnutrită.

Toate acestea în timp ce cursa înarmărilor continuă într-un ritm aberant.

ARTISTUL(ca şi cum ar fi trăit un şoc) Ce-a zis? (uluit) Anul acesta vor muri de foame peste două milioane de copii? (liniştea e de gheaţă, dureroasă)

BARBATUL:( calm, rânjind) Dacă crezi că mă duci te înşeli, domnule! Am nervii destul de tari Mult mai tari decât îi ai tu.(aspru, cu ţeava pistolului îndreptată către el) Vreau tabloul!

ARTISTUL: (mai lucid) Ţi-l dau dacă mi-o aduci pe mama, ticălosule,(tare) vie şi nevătămată! Şi dacă vei pleca fără să ne faci nimic.

BĂRBATUL: (aspru) De acord. Stai cuminte aici! La cea mai mică mişcare trag.

ARTISTUL :  (va rămâne în aceiaşi poziţie, îngrozit, ca şi cum nu i-ar veni să-şi creadă ochilor. Peste câteva momente Bărbatul va apare în atelier ţinând-o de braţ pe bătrâna căzută în nesimţire)

BĂRBATUL: Poftim, e vie! (un tunet slab, îndepărtat vesteşte revenirea furtunii)

ARTISTUL(îngrozit, revoltat) Dumnezeule, ai lovit-o! (îl priveşte cu ură)

BĂRBATUL: (aspru, cinic) Gura, jivină! Îţi dau trei minute la dispoziţie. Te duci în pod şi aduci tabloul. (apăsat) Cu tot ce ai mai valoros. Altfel nu va fi bine de loc! (se lasă o tăcere de gheaţă)

ARTISTUL: (ştergându-şi transpiraţia) Promiţi că ne laşi apoi în pace.?

BĂRBATUL: (furtuna se apropie. Se aude bubuitul prelung) Te asigur.

ARTISTUL: Jură, altfel nu te cred. (îl priveşte cu ură)

BARBATUL ( sec, plictisit) Jur.

ARTISTUL (iese. Se va întoarce peste câteva momente cu tabloul care o înfăţişează

pe Galateea. Pe lângă acesta îi mai dă încă două suluri) Acesta este.

BĂRBATUL:( examinând tabloul cu atenţie. Desface apoi cele două suluri. Pare mulţumit.

Îşi aruncă apoi privirea pe tabloul aflat în lucru). Tabloul acesta ce reprezintă?

ARTISTUL:( aplecându-se asupra bătrânei care şi-a mai revenit) E neterminat. Nu pot să ţi-l dau.(pauză)

BĂRBATUL:( pare satisfăcut) Mda. Nu e rău.(împachetând tablourile luate)

ARTISTUL.( calm, trist) Vreau să pleci ca să-mi pot îngriji mama.(tunet prelungit, urmat de un trăznet surd)

BĂRBATUL: (fără să se grăbească) E mai mult speriată, n-are nimic.

BĂTRÂNA:(geme) Auguste…Auguste…

ARTISTUL( respiră adânc, trist) Nu e nimic grav, stai liniştită, mamă.

BĂRBATUL(  aruncând o ultimă privire) Îmi pare rău. Au revoire…Asta e viaţa. Dacă…

(îl ameninţă)

ARTISTUL (oftând, calm) Mergi fără nici o grijă…

BĂRBATUL (dispare. Trăsnește undeva aproape .Se aud vibrând geamurile)

BĂTRÂNA (geme, deschizând ochii) Blestemaţii…

ARTISTUL (dându-i să bea,) Bea puţină apă, mamă…

BĂTRÂNA(după ce bea) Mi-am mai revenit.(pauză) Bine că am scăpat cu viaţă…amândoi. Putea să ne omoare ca pe Galateea.

ARTISTUL (se plimbă îngândurat prin atelier) Nu-mi vine să cred încă ochilor.(tare) Nu este posibil aşa ceva!

BĂTRÂNA : ( oftând) A fost adevărat, dragul meu. Din păcate a fost cât se poate de adevărat… Mulţumesc Domnului că am scăpat cu viaţă…(tunet prelung, care parcă nu se mai termină)

Partea a doua

Scena 11

ARTISTUL (după ce a fumat o ţigară gânditor) Groaznic…Sunt pur şi simplu şocat.

BĂTRÂNA (geme, ridicându-se cu greu de jos) Numai anul trecut în Statele Unite au

avut loc 3OO de milioane de spargeri şi nu ştiu câte omoruri. Iţi dai seama ce înseamnă asta?

ARTISTUL:( abătut, ca şi cum ar fi obsedat de ceva) Îngrozitor ..

BĂTRÂNA: (încercând să păşească) Mulţumesc Domnului c-am scăpat cu bine.(pauză) Mă duc să văd dacă nu ne-au luat şi altceva din casă.(iese)

ARTISTUL (rămas singur Luându-şi capul în palme) Groaznic…(pauză) Îngrozitor.

(cu o imensă disperare pe chip) Intr-o lume ca aceasta ce rost mai are artistul ?

Acestui fapt nu mai pot să-i supravieţuiesc.(rar) De fapt cred că sunt un Pigmalion mort. (tunet prelung, prin fereastra atelierului se vede fulgerul brăzdând cerul) 

ARTISTUL (după mult timp) Doamne, şi eu care voiam să-i mai dau încă o dată viaţă

Galateei ! (îngrozit) Ce gest absurd…(pauză) Mă gândesc cu oroare la mamele care

trebuie să dea viaţă copiilor în lumea asta…(se ridică în picioare, se opreşte în faţa tabloului)

ARTISTUL: ( acces de furie, sfâşiind tabloul. Urlând) Galateeea ! Eu ţi-am dat viaţă, iubit-o, eu te omor! (pauză) Spre fericirea ta…(tăcere. Se aude doar gâfâitul artistului) Şi a mea…( tăcere. Afară se pune furtuna. Se aude ploaia răpăind pe acoperiş)

ARTISTUL: (tare) Plouă, Doamne, şi nu te mai opri! (urlând) Spală lumea aceasta blestemată şi bolnavă, lumea aceasta murdară şi oribilăăă ! (tunet depărtat)

ARTISTUL (tăcere, meditând amar) Nu i-au ajuns două războaie mondiale…Lumea

aceasta are nevoie de un potop nesfârşit ca al lui Noe…(fulgeră, bubuit prelung.

Apoi zgomotul nesfârşit al ploii care cade pe acoperiş)                                                                                                    

                                                 Sfârşit

 

     OAMENI DE CULTURĂ DESPRE  ŞTEFAN DUMITRESCU

“Am citit piesa d-vs de teatru “Râsul” şi am găsit-o originală, interesantă şi amuzantă! Sunt alături de dumneavoastră. Vă voi ajuta să spargeţi crusta indiferenţei. Intenţionez s-o dau la Theatre de poche, înfiinţat de Eugen Ionesco,unde şi-a jucat piesele lui de teatru şi în virtutea cărora a ajuns membru al Academiei Franceze. De-asemenea, mă gândesc s-o dau unui actor, foarte cunoscut în Franţa,care stăpâneşte în mod desăvârşit arta de a râde.”   

          Celestin Duca.16 iulie 2ooo.Paris.

“Înţeleg de ce acum treizeci de ani Teatrul Mic a pus piesa (piesa de teatru  “Râsul” nn) la sertar. Desigur i-a speriat –pe atunci, stilul modern al piesei –şi îşi făceau gânduri despre posibilele aluzii şi comparaţii cu prezentul.”

                 Liviu Ciulei.20 iulie 2000.

“Poet, prozator, dramaturg, eseist, critic literar, filozof, analist politic, omul acesta atât de cuminte cu o expresie de copil care se miră veşnic, este una dintre cele mai ardente şi mai neliniştite conştiinţe ale veacului lui.Când românii îl vor cunoaşte cu adevărat, în toată adâncimea şi profunzimea operei lui pe Ştefan Dumitrescu, se vor mira că un scriitor de talia lui Thomas Mann, a lui Albert Camus s-a aflat, fără să-l cunoască, printre ei. La sfârşitul acestui veac, Ştefan Dumitrescu este vârful de lance al literaturii române împlântat adânc în universalitate. L-aş compara cu Mircea Eliade, dacă nu aş şti, cunoscându-i o mare parte din operă, că Ştefan Dumitrescu nu seamănă decât cu el însuşi.”

  Francesca Pini, critic literar, coperta a IV-a

            a cărţii  „Matca ancestrală”.1993

 “Dacă citind versurile lui Ştefan Dumitrescu rămânem undeva între real şi ideal, lecturând romanul său “Delirul”, continuarea capodoperei lui M. Preda, suntem stupefiaţi de talentul şi originalitatea sa. Romanul va fi în curând tipărit şi îl recomandăm tuturor iubitorilor de literatură adevărată. 

Dumi Nedelcu, revista “Realitatea”, Galaţi, iunie 2000

 “ Ştefan Dumitrescu. În tot ce faceţi şi gândiţi aveţi mai degrabă aura unui întemeietor. Cred că ar trebui să faceţi şcoală în jurul dumneavoastră, lucrând direct asupra destinelor vii prin elevii care ar putea să vă continue lucrarea, întemeind cetăţi de spirit la fel de durabile ca şi cele create la umbra măslinilor antici. Trăim vremuri prea mărunte pecuniar ca să găsiţi o revistă deschisă imediat spre ceea ce gândiţi. Singura soluţie ar fi să vă adresaţi unei edituri ca Humanitas, care ar putea să fie interesată de anvergura viziunilor dumneavoastră”

 

Ion Zubaşcu, scriitor, revista “Expres-Magazin”, nr 4,I993.Text apărut pe coperta a IV-a a cărţii   “Eminescu-un Iisus al poporului român” şi pe coperta a IV-a a cărţii” Dicţionarul complet al al dramaturgiei lui I. L. Caragiale”, 1998, de Ştefan Dumitrescu

 

PUBLICATĂ AZI 6. 11. 2017 ȘTEFAN DUMITRESCU