CU POPORUL ROMÂN LA PSIHIATRU SAU CÂMPIA VERDE A SPAIMEI COMEDIA AMARĂ ȘI FOARTE CURAJOASĂ

 

„CU POPORUL ROMÂN LA PSIHIATRU….” ESTE O COMEDIA AMARĂ, LA CARE RÂZI CU LACRIMI AMARE. ESTE O RADIOGRAFIE COMICĂ A STĂRII POPORULUI ROMÂN ÎN ACEASTĂ PERIOADĂ ISTORICĂ DE CRUNTĂ DISTRUGERE A POPORULUI ROMÂN ȘI A ROMÂNIEI. ÎN COMEDIE SE SPUN MAI MULTE ADEVĂRURI DESPRE NEAMUL ROMÂNESC, DESPRE INCONȘTIENȚA INTELECTUALITĂȚII ROMÂNEȘTI, DESPRE PATOLOGIA ȘI LAȘITATEA, CINISMUL CLASEI POLITICE ROMÂNEȘTI. COMEDIA CARE NU FACE HAZ DE NECAZ A FOST SCRISĂ PENTRU A TREZI POPORUL ROMÂN DIN LETARGIA, DIN STAREA ACEASTA MURIBUNDĂ ÎN CARE NE GĂSIM ȘI ÎN CARE  NE PURTĂM CU O INCONȘTIENȚĂ TERIBILĂ. SUNTEM POATE SINGURUL POPOR CARE SE JOACĂ ÎN MOD SINUCIGAȘ CU DESTINUL LUI ISTORIC ! ȘI MAI ESTE, DESIGUR, UN  DEMERS CURAJOS, EDUCAȚIONAL ȘI DE PSIHOTERAPIE A POPORULUI ROMÂN FĂCUT PRIN INTERMEDIUL ARTEI ”

 

 Ștefan Dumitrescu - SĂ-L COLINDĂM PE CARAGIALE

 

 

ŞTEFAN DUMITRESCU

 

CU POPORUL ROMÂN LA PSIHIATRU

Sau

CÂMPIA VERDE A SPAIMEI

 

  COMEDIE AMARĂ

 

 

„Moto : Comedia aceasta este un pamflet, ea este scrisă dintr-o mare iubire de poporul român, pe care dorim să îl trezim la realitatea, să-i cultivam capacitatea de a medita asupra sa şi a istoriei sale şi de a rezista în istorie !  Acest motto va fi spus spectatorilor înaintea fiecărei reprezentaţii !”

 

 

 

PERSONAJE  :  POPORUL ROMÂN

                                                                                PSIHANALISTUL

 

 

 

       Imaginea unui cabinet medical sărăcăcios…În mijlocul cabinetului vedem un fel de birou pe care află în dezordine cărţi şi registre la care scrie medicul Psihanalist…În  partea dreaptă, încărcat de cărţi şi de hârţoage, un fotoliu vechi  de când lumea, ros şi el, şi un fel de fişet…În partea stângă un alt fotoliu vechi, un  cuier în care vedem o pălărie, un baston…

 Psihanalistul, un bărbat între două vârste, cu un sacou ponosit, este la masa de scris. Se gândeşte şi notează în jurnalul său. Din vecini auzim vag, filtrată de pereţi, o melodie de jaz plină de melancolie…În momentul acesta auzim câteva bătăi timide în uşă..

 

PSIHANALISTUL :  (oftează, priveşte gânditor înainte) Şi totuşi ce fel de popor suntem ? (scrie) Suntem un popor ciudat, sau suntem un popor sinucigaș ? Şi dacă suntem cel mai bătrân popor european, care suntem aici de la începutul lumii, de ce ne lăsam jefuiţi şi călcaţi în picioare, acceptând resemnaţi să dispărem ? (rămâne un moment gânditor, apoi se ridică şi merge la fotoliul încărcat de dosare. Răsfoieşte nervos  un dosar)  Unde Dumnezeului l-am pus, domnule ?, că nu ştiu ce-mi vine să fac (aceleaşi bătăi timide în uşă). Lasă că dau eu peste el…(îşi ridică fruntea şi priveşte către uşă. Tare) Da, da, intră, te rog ! (caută în continuare printre hârţoage)…Memoria începe deci să-mi joace feste…(în cabinet intră un om zdrenţăros, obosit, prăfuit, mai mult bătrân decât între două vârste, cu barba ţepoasă, cenuşie, în neorânduială, cu o privire tristă şi speriată…Psihanalistul îl priveşte atent, cu o expresie de om îngrijorat. Se vede că bătrânul care a intrat nu-i este deloc simpatic…Poate şi pentru că un om sărac nu are ce să-i dea).

OMUL : ( un bătrân  necăjit. Are un fel de desagă în spate, pe care  o duce pe un fel de ciomag. Omul se aplecă umil de două ori în faţa Psihanalistului, care a rămas privindu-l cu gura căscată) Bună ziua, bună ziua, domnule doctor, se poate  ? (mai face o plecăciune) Bună ziua, domnule…doctor.

PSIHANALISTUL : (uimit, ironic)  Bună ziua, domnule…(se privesc un moment trişti)

OMUL : (se înclină uşor, umil) Se poate…?  (ca şi cum ne-am afla undeva la ţară auzim cotcodăcitul găinilor, apoi hămăitul leneş al unui câine şi cântecul cucului)

PSIHANALISTUL : (după ce l-a examinat cu privirea. Dezamăgit, obosit) Se poate…Cine sunteţi dumneavoastră ?  

OMUL : (trist, intimidat, cu un glas gâjâit) Sunt poporul român, domnule…(răsuflă greu, îşi dă jos ciomagul şi traista. În  momentul acesta auzim trilurile unor privighetori care  vin de afară)

PSIHANALISTUL : (ca atunci când priveşti pe sub ochelari. Nu ştie ce să creadă) Sunteţi poporul român ? (Nuanţa  luminii se schimbă  uşor. Lumina devina parcă mai uleioasă)

OMUL : (obosit, umil) Da…(repetă mecanic) da, da…domnule.

PSIHANALISTUL : (tare, ironic) Sigur ? (Se întoarce către fereastră) Ce este cu  păsările acestea care cântă, că  nu le-am mai auzit până acum…?

OMUL : (îşi ia căciula din cap, îşi şterge transpiraţia) Uf, că am obosit…Sunt tare obosit şi amărât, domnule doctor. (auzim  tălăngile unor turme de oi ca şi cum acestea ar paşte pe dealurile din împrejurimi,  apoi clipocitul dulce al unui pârâu. De undeva de departe vine sunetul melancolic al unui corn)

PSIHANALISTUL : (privindu-l  pe sub ochelari) V-am întrebat dacă sunteţi poporul român ? Să nu cumva să fi greşit poporul… Poate că sunteţi poporul bulgar, poporul rus, poporul american ?

OMUL : (amărât, priveşte în jur ) Da, domnule dragă, mai bine n-aş mai fi…

PSIHANALISTUL : Ce să nu mai fiţi ?

OMUL : Poporul român…Mai bine nu m-aş fi născut, n-aş mai fi apărut pe lume…

PSIHANALISTUL : (îngrijorat) Păi de ce să nu mai fi  apărut pe lume? (trilurile privighetorilor se aud limpezi,  ca şi cum  ar dialoga între ele)

OMUL : (oftează, apoi respiră adânc) Dacă aţi fi dumneavoastră bun să-mi daţi o cană de apă, să mai îmi revin…(mică o pauză. Ni se pare că de pe dealurile din apropiere se aud tălăngile unei turme…Apoi  vag, o doină de jale cântată din fluier) Nu ştiu ce am, nu mă simt prea bine…(mică pauză, priveşte în jur ca un om dezorientat) De altfel mie niciodată nu mi-a fost bine…(oftează) Şi nu cred că o să-mi fie bine vreodată…Mai rău da, o  să-mi fie, da bine niciodată.

PSIHANALISTUL : (îl priveşte suspicios, pe sub ochelari. Mai tare) V-am întrebat dacă sunteţi sigur că sunteţi poporul român ? (mică pauză,  curios dar şi cu ostilitate) Vă mărturisesc că trăiesc un sentiment ciudat, nu-mi sunteţi deloc simpatic…V-am întrebat dacă sunteţi sigur că sunteţi poporul român ?

OMUL : (nu se supără) Ei, ce vorbă este asta, domnule doctor…? Sigur că sunt poporul român…Parcă dumneata nu ştii  lucrul acesta…? Că sunt poporul român…

PSIHANALISTUL : (îl priveşte la fel. Ironic) Să nu fi greşit şi să fii alt popor ? Mă gândeam că poate ai fi poporul bulgar, că tot e vecin cu noi… Sau poporul rus…?

OMUL  :  (se gândeşte, amărât) Doamne fereşte să fiu poporul bulgar. Vă bateţi joc de mine, domnule doctor.

PSIHANALISTUL : (uimit de cântecul păsărilor. Priveşte către fereastră) Şi totuşi ce e cu păsările astea, de unde au venit ele  că până acum nu le-am auzit?

OMUL :  (zâmbește amar) Cântă foarte frumos, domnule doctor, pe mine mă unge la suflet cântecul lor…

PSIHANALISTUL : Nu le-am mai auzit până acum? De unde or fi venit…? Cred că aţi venit dumneavoastră cu ele…

OMUL : Vin din noi înşine, dinlăuntrul nostru, domnule doctor…(gest către cap)  Noi, românii, avem păsărele la cap.

PSIHANALISTUL : Păsărele la cap  ai dumneata…

OMUL : Nu domnule doctor,  păsărele la cap avem toţi…

PSIHANALISTUL : Te-am întrebat  dacă eşti poporul  rus, sau poporul bulgar ?

OMUL :  (oftează, trist) Păi de ce să fiu poporul bulgar, domnule doctor ?

PSIHANALISTUL : (curios, priveşte calm în jur) Păi de ce, Doamne fereşte să fii poporul bulgar ? Ce, acela nu e tot popor ? Şi încă un popor bun, mai harnic decât noi.

OMUL :  (privind în jur, ar vrea să se aşeze)…Păi poporul bulgar e măi amărât decât mine, domnule doctor. E mai amărât decât poporul român…(gest) Vai de capul lui, săracul…(gest) Popoare amărâte, fără noroc în istoria asta…nenorocită

PSIHANALISTUL : (râs amar) Aici te înşeli…Ăhă, hă, bulgarii ne-au luat-o mult înainte. Nu prea eşti informat. Nu eşti la zi cu informaţia.

OMUL :  (ca şi cum nu l-ar fi auzit) Dar cel mai amărât şi amărât popor de pe lumea asta şi din toate timpurile este partea din trupul meu care a rămas în Basarabia şi Bucovina. (oftează, gest cu mâna) Doamne, ce au mai pătimit oamenii ăia, săracii de ei…Şi asta din cauza nemernicilor ălora de politicieni, mama lor de trădători de neam şi de ţară, care au votat în iunie 1940, când cu ultimatumul lui Stalin,  să dea Basarabia şi Bucovina fără luptă.

PSIHANALISTUL : (repetă gândindu-se) Partea din trupul meu care a rămas în Basarabia şi  Bucovina… (oftează) Te referi la românii de peste Prut,  şi din Bucovina, cred ?

OMUL :  (oftează. Vorbind, Omul parcă a mai întinerit) La ei mă refer, bineînţeles…Tare rău mă mai doare partea asta de trup, poporul român care a rămas în Basarabia şi Bucovina. (mică pauză. Se uită la el ca şi cum ar cere îndurare)  Da-ţi-mi şi mie, domnule, un pahar cu apă, că n-am avut bani nici să cumpăr o sticlă de apă minerală.

PSIHANALISTUL : (îl studiază pe sub ochelari) Păi dacă nu eşti poporul bulgar poate că eşti poporul rus, poporul german…? (în momentul acesta începe să se  audă un huruit înfundat, gemurile  încep să vibreze. Psihanalistul devine atent, apoi îngrozit începe să tremure şi să ţopăie strigând „Cutremur, cutremur, acesta e cutremur !”.  Joc comic, ţopăie, se uită  îngrozit în toate părţile. Aleargă prin  cabinet  ţopăind să vadă unde să se ascundă. Negăsind un loc mai bun  unde să se adăpostească se bagă sub birou.) Cutremur…Ăsta e cutremur…(huruitul  continuă să se audă înfundat.  Speriat)  Ascunde-te şi dumneata undeva, domnule…

 OMUL : (oftează, dă din mână a lehamite) Unde Dumnezeului să mă ascund…Că de la ascunsul ăsta în codri ni se trage nouă, românilor tot răul…(huruitul se aude mai slab, apoi nu se mai aude nimic. Psihanalistul rămâne speriat  sub birou.  Ascultă, priveşte cu ochii măriţi  de spaimă)

PSIHANALISTUL : (de sub birou. Încă speriat) Dumitale observ că nu ţi-e frică de cutremur…? (mică pauză) Cică  e vorba să vină un cutremur mare, care va rade Bucureştiul de pe faţa pământului…

OMUL : (înveselit, gest cu mâna. Acum pare într-adevăr mai tânăr) Ăhăă, hăăă, domnule…Câte cutremure şi nenorociri au trecut peste mine, să fii dumneata sănătos…Şi ce este rău e că m-am învăţat cu ele ca măgaru cu samaru…

PSIHANALISTUL: (nevenindu-i să creadă)  Eşti învăţat cu cutremurele ?

OMUL : (oftează) Sunt foarte învăţat, domnule…Aş putea să spun că sun doctor în cutremure şi în nenorociri…Mi-am dat doctoratul în cutremure şi în nenorociri…Toată istoria numai cu asta m-am ocupat…(acum auzim scârțâitul  cumpenei unei fântâni, apoi din ce în ce mai tare ţipetele pustii ale unor pescăruşi)

PSIHANALISTUL : (în genunchi sub birou. S-a mai liniştit) Păi în cazul acesta înseamnă că dumneata eşti doctor în cutremure…?

OMUL : (râde cum râd bătrânii, trist) Este adevărat… Vorba vine.   Da sunt doctor în cutremure şi în nenorociri…

PSIHANALISTUL : Dacă eşti doctor în cutremure, ce crezi, cutremurul acesta o să aibă o replică…repede ? (mică pauză) Sau mai…durează.

OMUL :  (oftează) Toată istoria mea a fost  o istorie de  cutremure şi de replici, domnule doctor…

PSIHANALISTUL : Dacă zici că replica o să vină repede rămân mai bine aici sub birou…Vorbim de sub birou. (în apropiere ni se pare că auzim răpăitul unei mitraliere, urmat de canonada artileriei. Acum auzim foarte clar zgomotul unei bătălii)

OMUL : Eu zic mai bine să ieşiţi, domnule doctor, că şi dacă vine alt cutremur, n-o să se întâmple nimic. (sunetul jalnic al unui tulnic vine parcă din alte timpuri)

PSIHANALISTUL : (încă speriat) Garantezi dumneata ?

OMUL : Păi dacă sunt doctor în cutremure, cum să nu garantez, domnule…Sigur că garantez. (Psihanalistul iese de sub birou temător. Îşi scutură hainele)

PSIHANALISTUL : Bine că n-a fost un cutremur puternic…Este mai bine să fie cutremure mai dese şi de mică intensitate, ca să se descarce plăcile tectonice…(priveşte în jur, apoi îl examinează pe cel care  a intrat in cabinet) decât să fie unul mare

OMUL : (oftează) Cine mai ştie, domnule doctor, cum mai trebuie să fie şi cutremurele astea…(mică pauză) De exemplu cutremurul acesta care a fost acum s-a datorat faptului că i-ar s-a surpat zidul… Şi acesta  sunt  ăle mai ale dracului cutremure… Ăstea m-au nenorocit pe mine.

PSIHANALISTUL: (mirat) Care zid s-a dărâmat ?

OMUL : (îl priveşte curios)  Cum care zid ? Dumneata nu ştii…?

PSIHANALISTUL : Nu. Cutremurul acesta a fost declanşat de zidul care s-a surpat, ai zis…Care zid s-a dărâmat ? te întreb eu.

OMUL : (nemulţumit) Cum care zid, domnule doctor…? Păi dumneata nici atâta lucrul nu ştii…? Zidul din Legenda Mănăstirii Argeşului, care este  zidul care s-a  tot dărâmat în istoria mea…Şi  se dărâmă şi acum, în prezent…Că din cauza lui  am ajuns unde am ajuns…

PSIHANALISTUL :  Păi unde ai ajuns ? La  psihiatru… ai ajuns.

OMUL :  La pisi hatru am ajuns acum,  la urmă, domnule doctor… Înainte de a ajunge la pisi hatru am ajuns ăl mai sărac, îl mai amărât, îl mai jefuit, îl mai călcat în picioare popor de pe lumea asta…

PSIHANALISTUL: (îl examinează atent. Şi-a dat seama cu cine are de a face) Aha, am uitat că dumneata ai venit aici, că eşti… (gest la cap, în semn că e diliu)… Că ai probleme cu capul…

OMUL : (supărat) Păi sigur că am probleme cu capul, domule doctor… (îşi ciocăne capul) Că aici e problema, la cap…Ştiţi dumneavoastră proverbul…Peştele de la cap se împute, şi se curăţă de la coadă…(bombănind)  Când ar trebui să fie invers..

PSIHANALISTUL : (îl fixează atent) Adică dumneata (îşi ciocăne tâmpla) aici te-ai stricat…dumneata ?  Aici ai problema…?

OMUL :  (îşi ciocăne şi el capul) Da, domnule doctor… Şi nu de azi de ieri..

 PSIHANALISTUL :  (îngrijorat) Da,  de când ?

 OMUL : (gest cu mâna)  Ăhăă, hăăă ! Nici nu mai ştiu de când. De mult timp…De sute de ani, de mii de ani, aş spune, domnule doctor…(se gândește) Cred că de la început…(oftează lung) Da, da, de la început, domnule doctor…

PSIHANALISTUL: (repetă gânditor) De mii de ani ai deci problema asta la cap  ?… Şi te doare rău ?

OMUL: (îşi duce mâna la cap) Rău de tot, domnule doctor… Foarte rău.

PSIHANALISTUL : Aha, am înţeles, te doare capul rău… Şi ce te mai doare, Omule ?

OMUL : (oftează, își duce mâna la inimă. Ca şi cum ar cere milă) Sufletul mă doare, domnule doctor… Sufletul mă doare…

PSIHANALISTUL:  (mustăceşte, studiindu-l atent) Şi cum te doare…sufletul?

OMUL : (gemând, se aplecă în faţă) Rău de tot mă doare, domnule doctor…Mă doare de nu mai pot…Aşa mă doare…

PSIHANALISTUL : (îl priveşte îngrijorat) Inima nu te doare ? Că ştii că inima şi sufletul nu sunt acelaşi lucru…?

 OMUL : (ca un bătrân înţelept) Ştiu, domnule doctor, cum să nu ştiu că inima şi sufletul nu sunt acelaşi lucru…(mică pauză) Mă doare şi inima… Rău de tot…(oftează, se plânge) Mă doare şi inima, mă doare şi sufletul….

PSIHANALISTUL : Aha, am înţeles.

OMUL : Dar cum să nu te doară şi sufletul şi inima, domnule doctor, când după ce îl omorâră pe Ceauşescu, îmi  furară şi îmi falimentară fabricile, uzinele…(tare, revoltat) M-au jefuit bandiţii ăştia mai rău ca tâlharii la drumul mare, domnule doctor…

PSIHANALISTUL : ( îl priveşte din ce în ce mai îngrijorat) Care bandiţi te-au jefuit, Omule…?

OMUL : (supărat) Cum care, domnule doctor, cum care bandiţi ?…Dumneavoastră pe ce lume trăiți ? (tare) Bandiţii, mafioţii ăștia care au  venit la putere după Lovitura aia nenorocită de la 22 decembrie 1989, când îl omorâră pe Ceauşescu, criminalii dracului ce sunt, căreia oligofrenii îi spun revoluţie…Ăştia m-au jefuit de m-au adus la sapă de lemn, de n-am  nici ce mânca ! Alege-s-ar prafu de ei, cum s-a ales de mine,  de nu ştiu ce mai este cu mine pe lumea asta !

PSIHANALISTUL : (încercând să scoată de la el cât mai multe lucruri. Îngrijorat) Am înţeles. (aparte către spectatori) Ăsta e… plecat  rău de tot… cu pluta. Foarte ciudat caz, e foarte grav.

OMUL : (revoltat)  Pentru că, domnule doctor…(tare, apăsat) Eu vă spun limpede…că dacă după 89 m-ar fi cucerit ruşii, sau turcii sau nemţii…Dacă ar fi venit ruşii în ţară n-ar fi furat şi n-ar fi jefuit Economia cât au jefuit  nenorociţii ăştia, domnule doctor…care sunt la putere.

PSIHANALISTUL : (se gândește, oftează) Mda…Asta cam aşa este…Ce ai spus dumneata acum este o judecată adevărată…Dacă ruşii sau ucrainienii, sau turcii, ar fi ocupat România nu ar fi furat şi nu ar fi jefuit ţara cât au jefuit-o   mafioţii ăştia …Da, e foarte corect ce aţi spus.

 OMUL : Păi sigur că aşa e, domnule doctor…(sunetul jalnic al unui tulnic vine parcă din alte timpuri. Apoi auzim tropot de cai  şi zăngănit de arme de parcă în apropiere s-ar da o bătălie)

PSIHANALISTUL: Bun, am înţeles…(se aşează la birou şi deschide  o Fişă)  Acum haide să reluăm discuţia de unde am lăsat-o… Ori cine ziceai că eşti dumneata ?  Că trebuie să-ţi fac fişa…

 OMUL:  (necăjit, se inervează) Păi nu v-am spus, domnule doctor ? Nici atâta lucru nu ştiţi ?

PSIHANALISTUL : Uitai, domnule…Mă speriai atunci cu cutremurul ăla şi uitai…(se pregăteşte să-i completeze Fişa)  Numele dumitale, te rog ?

OMUL : Doamne, Dumnezeule…Poporul român, domnule doctor. Sunt poporul român !…Nu v-am spus că sunt Poporul român…?

 PSIHANALISTUL : ( puţin nervos) Aşa e, acum îmi adusei aminte…(scrie în Fişă) Poporul român (ca şi cum şi-ar da  seama, îşi înalţă capul şi îl priveşte atent) Dar stai aşa…Dumneata eşti o persoană,  pe când Poporul român, e mare. E imens, sunt 20 de milioane de oameni…Dumneata eşti poporul român sau  doar te cheamă Poporul român ?

OMUL : Ce vorbă este asta, domnule doctor?…Păi dacă v-am spus că sunt poporul român înseamnă că sunt poporul român ! Şi dacă sunt poporul român mă cheamă  Poporul român…E cât se poate de limpede, nu ? E foarte normal.

 PSIHANALISTUL : (pe gânduri) Da, e normal…Dar stau şi mă gândesc, nu cumva eşti alt popor ? Poate că eşti poporul rus, sau poporul maghiar ? Şi ai greşit numele…(mică pauză, se privesc tăcuţi)  Sau nu ai vrea să fii alt popor ? ( are chef de  vorbă) Acum îţi spun foarte cinstit…Că decât să fii amărâtul acesta de popor român, de care îşi bat joc toţi,  e mai bine să fii un popor mare, puternic, bogat, la care să nici nu îndrăzneşti să ridici ochii.…Uite, de pildă, nu vrei să fii poporul rus ?

OMUL :  (zâmbește amar)  Domnule doctor… Vă arde de glumă…

PSIHANALISTUL : Eu vorbesc cât se poate de serios, Omule.  Pentru că de ce  să fii un amărât de popor nefericit, când ai putea să fii un popor mare şi fericit ! Un popor bogat, care are resurse inepuizabile…Care nu va dispărea niciodată din istorie. (mică pauză) Te întreb serios, nu vrei să fi poporul rus ?

 OMUL : Dumneavoastră uitaţi de la mână până la gură, domnule doctor…

PSIHANALISTUL : Aşa e, stau cam prost cu memoria. Deşi iau la lecitină cu…polonicul.

OMUL : Păi nu mă mai întrebarăţi o dată dacă nu vreau să fiu poporul bulgar ? Şi vă spusei că nu vreau să fiu poporul bulgar,pentru că ăsta e mai amărât decât mine.

PSIHANALISTUL :   Şi nici poporul rus nu vrei să fii ?

OMUL : (gest a lehamite) Nici poporul rus n-aş vrea să fiu, domnule…Că ruşii sunt beţivi şi curvari, şi au asuprit multe popoare…Şi  mie ca popor, nouă, românilor, ne-a făcut foarte mult rău poporul ăsta…Ne-a luat Basarabia şi Bucovina…Ne-a adus comunismul în ţară…

PSIHANALISTUL :  (îl scrutează uluit) Păi Basarabia şi Bucovina au fost ale dumitale ?

OMUL : (obosit, se vede că doreşte să se aşeze. Supărat) Păi cum nu…Şi copiii de la şcoală ştiu lucrul acesta…Ce, dumneata nici atâta lucru nu ştii ? (oftează) Scrie şi în cartea de istorie…(respiră adânc, ca un oftat) Decât să fiu un popor cotropitor, domnule doctor, şi să nenorocesc alte popoare, mai bine stau eu în banca mea cuminte acasă la mine şi îmi văd de ale mele…Aşa am făcut din moşi strămoşi…

PSIHANALISTUL : (a rămas cu gura căscată. Se lasă un moment lung de tăcere). Păi tocmai de aia ai ajuns să te încalece şi să te exploateze alţii, Omule, tocmai pentru că ai fost un popor cuminte, ai stat în banca dumitale, şi nu te-ai dus peste nimeni…Să te văd acum ce mai zici ?

OMUL : (oftează) Vai de păcatele mele, domnule ce să zic ? Nu mai zic nimic…Acesta e adevărul gol goluţ…(îl priveşte cu teamă) Vă rugasem şi eu, domnule doctor, de un pahar cu apă…(priveşte în jur) Şi dacă aş putea….

PSIHANALISTUL : (se ridică de pe scaun şi toarnă apă într-un pahar, apoi se apropie si i-l dea Omului) Uite, Omule, ia  paharul ăsta cu apă…Poate îţi mai revii.

OMUL : (bea cu sete. Se vede că era însetat) Aoleu, ce sete mi-a fost…(se șterge cu mâneca la  gură) Dacă sunt aşa de sărac, domnule doctor, că  n-am nici după ce să beau apă, uit să măi beau apă şi mă pomenesc că mă ia cu leşinu.

PSIHANALISTUL :  ( se încruntă, îl studiază atent) Nu e bine să nu bei apă că te deshidratezi şi cazi jos  pe stradă…(îl examinează în continuare)  Da, dacă nu vrei să fii poporul rus, poate că vrei să fii poporul german…? (băşcălie) Mai ştii, poate că eşti chiar poporul german…?

OMUL : (şi-a mai revenit. Uşor înveselit) He, he, he…Unde nu dă Domnul să fiu eu poporul german…(râde uşor) Hă, hă, hă, ăla e popor mare, domnule, popor serios…Popor puternic, bogat, vital…N-aţi văzut dumneavoastră…A fost cel mai îngenuncheat, cel mai distrus popor după al doilea război mondial. Le-au luat ruşii tot ce au putut  să le ia…le-au demontat fabricile, le-au lua savanţii, dacă ar fi putut le-ar fi luat totul…(admirativ) Şi uite ce repede şi-a revenit, domnule doctor…Ce repede s-a regăsit pe el…Acum e locomotiva Europei… Halal popor, brava lui ! (meditează un moment. Trist) Dar n-aş vrea să fiu nici poporul  german…

PSIHANALISTUL : (îl priveşte intrigat) Aşadar nici poporul german nu vrei să fii, deşi îl admiri ?

OMUL : Nu-l admir, domnule, cum să-l admir.. Păi cât rău a făcut poporul acesta altor popoare, vai de capul lui. De pildă nouă, că în primul război mondial era cât pe-aici să ne sugrume. Să ne arunce afară din ţară. De ce dădurăm  tezaurul la ruşi ?…Că regele şi  Guvernu de atunci credeau că armata germană o să ne arunce peste graniţă…(respiră ca să-şi mai tragă sufletul) Şi apoi în 1940 nu ne-a luat Ardealul de Nord şi l-a dat ungurilor..?.Că Hitler l-a dat ungurilor,  altfel nu îndrăzneau ei să ne ia Ardealul şi să-mi omoare  mie atâţia români…(cu durere. De departe vine duios sunetul unui tulnic, apoi sunetul melancolic al unui corn) Nu le-ar fi ruşine să le fie de bestii…Ei cred că eu o să uit genocidul pe care l-au ei făcut în Ardealul de Nord ? (apăsat, s-a inervat. Tare) N-am uitat şi nu voi uita niciodată, domnule…(oftează. Acum  auzim  dangătele  unui clopot de biserică, parcă de pe alt tărâm)

PSIHANALISTUL : Despre cine vorbeşti ?

OMUL : (inervat) Despre unguri, despre cine  să vorbesc ?  (cu obidă)  În loc să ne fie recunoscători că la sfârşitul primului război mondial, când trupele româneşti au ajuns la Budapesta, au dat guvernul sovietic al lui Bela  Kun jos…În loc să ne fie recunoscători că i-am scăpat de comunism, şi să ne zică mulţumesc, sărumâna, frate popor român, că ne-ai scăpat de comunism, ca drept recunoştinţă în 40 ne-au luat Ardealul de Nord. Iar acum nici una nici două au pretenţii…la ţinutul Secuiesc, vor să ne ia Ardealul…Nu  le convine titulatura de stat naţional român, unitar, indivizibil…şi etern. (gest cu mâna) Vai de capul lor de nenorociţi…(gest în sus) Să nu uite însă că acolo sus e un Dumnezeu şi-i vede !

PSIHANALISTUL : (l-a privit uluit. Continuă jocul) Dacă nu vrei să fii poporul german, poate că eşti poporul japonez…?

OMUL : (respiră adânc, se gândeşte) Domnule, poporul acesta, japonez, e un popor plin de calităţi, inteligent, e viteaz, războinic, are simţul demnităţii şi al onoarei, e harnic, inventiv…Şi din punctul acesta de  vedere chiar mi-aş dori să semăn cu poporul japonez…(oftează, molfăie cuvintele ca bătrânii) Să nu uităm însă  ce crime a făcut  în al doilea război mondial poporul japonez…(apăsat, ca pentru el) E totuşi un popor de admirat. Recunosc că am multe de învăţat de la poporul  japonez, ca şi de la poporul german de altfel, sau de la poporul englez…(pe gânduri, cu părere de rău) Dar n-aş vrea să fiu nici poporul japonez, nici poporul german, nici poporul englez…Aş vrea să rămân poporul român, adică ce am fost eu dintotdeauna…(îl priveşte în ochi liniştit) Mai precis poporul daco-român, pentru că eu asta sunt, domnule doctor, sunt poporul dac în evoluţia lui…(oftează) Fi-ţi bun şi mai daţi-mi şi mie un pahar de apă, că am fost tare însetat…

PSIHANALISTUL : (trezit deodată din gânduri, oftează)  Da, cum să nu. (umple din nou paharul şi-i dă să bea) Şi totuşi cine sunteţi cu adevărat, pentru că altfel vă văd un om liniştit, respectuos, inteligent, de treabă? Cam amărât şi îmbătrânit, e adevărat.

OMUL : (bea tot paharul cu sete) Mulţămesc, domnule…Că sunt tare însetat şi obosit…(după ce a băut paharul cu apă se şterge la gură cu dosul palmei, cum făceau o dată ţăranii) Apăi, domnule, tomnai v-am răspuns la întrebarea aceasta (îi dă paharul  Psihanalistului) Mi-a fost sete rău, domnule, dacă aţi fi bun şi mi-aţi mai da unul…(mică pauză)  Tare mă simt sleit de puteri.

PSIHANALISTUL : (mirat, dar şi grav) Încă unul ? (a luat paharul din mâinile omului) Adică vreţi să spuneţi că dumneavoastră  sunteţi chiar poporul român…? (îi umple din nou paharul, apoi vine să i-l dea Omului. Acum auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme, de parcă în apropiere s-ar da o bătălie. Psihanalistul ascultă un  timp mirat. Ca pentru el) Acum aud tropot de cai şi zăngănit de arme…(îi întinde paharul)

OMUL : (ia paharul şi îl bea  până al fund) Oh, Doamne, că tare mai eram însetat…(se şterge din nou cu dosul palmei) Dacă sunteţi bun să mai îmi daţi unul, că…

PSIHANALISTUL : Aoleu. Cred că eraţi deshidratat.. (merge să-i umple din nou paharul) Vă mai dau unul dacă îmi spuneţi…cine sunteţi cu adevărat…(a umplut paharul, vine în faţa lui dar nu i-l dă în primul moment)

OMUL : (şi-a mai revenit. Uimit) V-am spus, domnule, cu adevărat cine sunt (apăsat, silabisind) …Sunt poporul român ! (gest) Şi uită-te şi dumneata în ce hal am ajuns…(ia paharul din mâinile Psihanalistului  tremurând şi bea câteva înghiţituri)

PSIHANALISTUL : (îl priveşte cu îngrijorare, dar şi cu răutate) Păi în cazul acesta dacă dumneavoastră sunteţi poporul român, aflaţi că eu sunt Dumnezeu, şi vă spun că aţi greşit uşa…

OMUL : (bea liniştit. Apoi  se sperie deodată) Aoleu, cum am greşit uşa…?

PSIHANALISTUL :  Păi foarte simplu…Dacă dumneata eşti Poporul român, ai greşit uşa…Trebuia să mergi alături, la psihiatrie…(îi arată uşa)

OMUL : ( speriat că ar fi putut greşi  cabinetul) Aoleu,  cum să fii Dumnezeu, domnul…(râde uşor) Păi dacă dumneata ai fi Dumnezeu şi bine ar fi să fii Dumnezeu, în cazul acesta ca să stau de vorbă cu dumneata trebuia să merg la biserică… sau să ajung pe lumea ailaltă. (râde uşor. Când râde ni se pare mai tânăr) Or eu aici nu am venit la biserică…Şi nu cred nici că sunt pe lumea ailaltă…(oftează. Cu părere de rău) Deşi ştiu că s-ar putea să dispar în curând.

PSIHANALISTUL: (se uită la el cu milă) Aşa cum arăţi mai mult ca sigur o să…dispari. Adică o să mori.

OMUL : (mai mult rânjește) Sau dumneata susţii că aici sunt la biserică…Şi în cazul în care sunt la biserică…trebuie să ne rugăm…(râde)  În cazul acesta dumneavoastră ar trebui să fiţi popă.

PSIHANALISTUL : (foarte sever)  Nu, aici nu eşti al biserică… Aici eşti la  psihanalist.

OMUL : (îl priveşte cu milă, zâmbeşte amar) Ştiu, domnule doctor, sigur că ştiu că sunt la…(se încurcă) la, cum i-aţi spus ? pisi hanalist…Şi vă dau un sfat…Să nu mai ziceţi niciodată că sunteţi Dumnezeu…

PSIHANALISTUL : Păi am zis că dacă dumneata eşti poporul român atunci eu sunt Dumnezeu ! (se privesc tăcuţi) Ce nu e clar ?

OMUL : (după un timp de gândire) Păi nu e clar…Nu e clar deloc…Că dacă dumneavoastră susţineţi că sunteţi Dumnezeu…înseamnă că dumneavoastră sunteţi mai bolnav decât mine…(îi e teamă să spună) Că sunteţi mai nebun decât mine…

PSIHANALISTUL : (uluit, jicnit) Poftim, domnule ?

OMUL : (încearcă să se facă înţeles) Domnule doctor, eu sunt poporul român cu adevărat. Dar  dumneavoastră nu sunteţi Dumnezeu…cu adevărat. Că dacă dumneavoastră susţineţi că sunteţi Dumnezeu, în primul rând comiteţi o impietate, o blasfemie,  un mare păcat. Şi asta e foarte grav…În al doilea rând dacă susţineţi că sunteţi Dumnezeu, numai un nebun poate să susţină asta. Şi asta înseamnă că sunteţi nebun…Or eu,  eu, care sunt bolnav, sunt nebun cu adevărat, înseamnă că am venit să mă tratez la….alt nebun…?

PSIHANALISTUL : (dezorientat) Adică dumneata susţii că eu sunt…nebun?

OMUL : Nu eu susţin lucrul acesta, domnule doctor…Dumneavoastră susţineţi că sunteţi nebun, când spuneţi că sunteţi Dumnezeu.

PSIHANALISTUL : (şi-a ieşit din fire) Mda ? Deci eu sunt nebun, nu ?

OMUL : (gest, ca şi cum s-ar scuza)  Domnule doctor, dumneavoastră aţi spus că sunteţi nebun, nu eu…Or dacă dumneavoastră sunteţi nebun, înseamnă că eu, un nebun, am venit să mă tratez la alt nebun…(mică pauză) E logic, nu ?

PSIHANALISTUL : (se stăpânește cu greu. Sunetul jalnic al unui tulnic vine din alte timpuri).

OMUL : Şi eu vă întreb acum: poate un nebun să vindece un alt nebun ?

PSIHANALISTUL : (s-a gândit, foarte serios)  Uite, ieşi dumneata pe uşa aia, şi următorul cabinet pe dreapta este Psihiatria…(ironic) Mergi la colegul meu, (ironic) la mediocritatea aia, la domnul Psihiatru, care te aşteaptă…Să te consulte el…Şi după ce o să-i spui ce mi-ai spus mie o să-ţi dea un tratament…Sau, poate o să te interneze…. Ştii unde ? la nebuni.

OMUL : ( mirat, oftează. Îl priveşte cu o expresie de milă, ca şi cum ar cere îndurare) Păi la pisi hatrie am fost, domnule doctor. Că de acolo vin…Am vorbit cu doctorul pisi hatru, că aşa îi zice, nu…?  Am stat de vorbă cu el…Domnul doctor a fost foarte de treabă, respectuos…A stat cu mine de vorbă şi m-a ascultat…M-a întrebat multe.

PSIHANALISTUL : (grav) Ăla la care ai fost chiar este pisi hatru, să ştii.  Mai mult hatru, că nici hâtru nu este.  Şi ce ţi-a spus…?

OMUL : Domnul doctor acesta e mai bun decât dumneavoastră, m-a mai liniştit, că am fost foarte speriat…(ca şi cum ne-am afla undeva la ţară auzim cotcodăcitul găinilor, apoi hămăitul leneş al unui câine)

PSIHANALISTUL :  De ce ai fost speriat ?

OMUL : Am fost speriat, domnule, că sunt nebun  cu adevărat, că sunt bolnav rău de tot şi nu mă mai fac bine…niciodată. (acum auzim cucul şi pupăza contând.  Ascultă amândoi)

PSIHANALISTUL : (speriat) Aud  pupăza şi cucul cântând… le auzi şi dumneata ?

OMUL : (vesel) Ei, cum să nu le aud, domnule doctor…(vesel) Îmi place tare mult să  aud cucul cântând.

PSIHANALISTUL : (speriat. Priveşte către fereastră) Nu se poate…De când sunt n-am auzit cucul contând aici…Şi apoi cucul nu mai cântă demult…

OMUL : (râde vesel) Nu vă speriaţi, domnule doctor…Şi nu vă uitaţi afară…Cucul cântă în noi, înăuntrul nostru..(îşi ciocăne capul) Aici cântă, înăuntru. Nu în afară.

PSIHANALISTUL : (s-a mai calmat) Spune-mi ce ţi-a spus Psihiatru la care ai fost…?

OMUL : (nu se grăbeşte. Îi întinde paharul)…Mulţam mult, domnule  doctor, că sunteţi şi dumneavoastră tot un fel de doctor…Dar altfel de doctor.

PSIHANALISTUL : (ia paharul) Omule, nu mai lungi vorba, spune-mi ce ţi-a spus doctorul pisi hiatu…? Până nu-mi ies din fire.

OMUL :  (nu se grăbeşte. Îşi adună gândurile) După ce m-a întrebat  ba de una ba de alta, unde mă doare, ce am făcut, ce cred eu, cum gândesc. Dacă am dureri la cap, dacă am ameţeli, dacă îmi vâjâie capu, dacă aud voci care îmi vorbesc…Mi-a spus că am într-adevăr ceva la cap, am ceva cu…(încearcă să-şi aducă aminte) pisi cu. Parcă aşa  a zis pisicu. (încurcat) Da  eu i-am spus că  n-am  nimic cu pisicul …Că pisicul meu de acasă este sănătos…N-are nici pe dracu…Prinde la şoareci de zici mamă ce e asta.

PSIHANALISTUL : (către public, aparte) Cu psihicul ia spus că are…(Omului) Psihicul, aşa se spune la ce ai dumneata, Omule ?

OMUL : (care nu l-a auzit) Aşa…şi că la mine boala e mai adâncă, vine din străfundul pisi…cului…(gest la stomac) Mai din jos, mai din adânc, de pe fundul pisi…cului. Din fundul  fiinţei mele, a zis. Fir-ar el să fie de fund…Deşi eu nu am nici un pisic în  stomac.  (auzim  tălăngile unor turme de ori ca şi cum acestea ar paşte pe dealurile din împrejurimi,  apoi clipocitul dulce al unui pârâu)

PSIHANALISTUL :  (l-a ascultat cu mate atenţie)  Aşa, şi ?

OMUL : (se gândește un moment) Da la mine a zis că problema este una mai gravă, mai profundă…tocmai pentru că nu sunt bolnav numai la cap.  Ci că la mine boala vine din adânc (gest către stomac) Problema la mine este foarte adâncă…Zice că la mine boala  e veche, vine din istorie, de departe…De aceea mi-a spus aşa : mergi dumneata mai întâii la colegul meu, la Pisi hanalist şi în funcţie de ce-ţi spune el, vii după aia la mine să mai stăm de vorbă…(îl priveşte trist în ochi) Aşa a zis, să vin la dumneata, că dumneata vindeci omul de bolile ăstea care vin din adânc…Apoi mi-a  deschis uşa şi mi-a arătat  uşa cabinetului dumneavoastră…

PSIHANALISTUL :  (îl priveşte mut)

OMUL : (văzând că celălalt se uită la el fără să-i spună nimic) Uite, am adus în desagă şi o curcă…pentru dumneata, că bani nu am să-ţi dau, sunt sărac…Asta ca să-ţi dai silinţa să mă vindeci…Că văd eu că nu prea ai tragere de inimă să mă vindeci…(rugându-l) Să nu mă laşi aşa, că sunt bolnav rău, domnule doctor. Să mă vindeci…Că zău, îmi e tare greu…Simt eu că sunt tare bolnav,  bolnav rău de tot…(gest cu mâna) Pe dinăuntru…acolo în adânc…la pisic.

PSIHANALISTUL :  (îl priveşte intens) Ia mai repetă dumneata ce ţi-a spus psihiatru…

OMUL : Domnule, a zis că la mine problema  nu este numai la cap. Este una mai gravă şi mai mare…Care vine din adânc, din istorie  (gest către stomac) Problema la mine este foarte adâncă…De aceea mi-a spus aşa : mergi dumneata mai întâii  (apăsat) la  medicul pisi hanalist şi în funcţie de ce-ţi spune el,  pisi hanalistul, vii după aia la mine să mai stăm de vorbă…(îl priveşte trist în ochi) Aşa a zis, să vin la dumneata…Mi-a  deschis uşa şi mi-a arătat uşa cabinetului dumneata.

PSIHANALISTUL : (neîncrezător,îngândurat) Da ce ai la cap nu ţi-a spus ?

OMUL : Nu, mi-a spus că îmi zice după ce mă vezi, după ce mă consulţi dumneata.

PSIHANALISTUL : (zâmbeşte amar)  Da ceva la cap tot a zis că ai ?

OMUL : (încurcat,  extenuat) Aşa a zis că am ceva şi la cap, dar buba cea mare este din adânc…Ce o fi acest adânc nu ştiu…Vine de la pisic.

PSIHANALISTUL :  Eu zic că totuşi ce ai la cap (îşi ciocăne tâmpla) este foarte grav dacă spui dumneata că eşti poporul român…

OMUL : (speriat, îşi duce mâna la inimă) Aoleu, Doamne.

 PSIHANALISTUL : Eşti singurul caz de personalitate multiplă, multiplă total, de personalitate decentrată şi cu pierderea  totală a identităţii, care spune că e poporul român…(râde uşor) Alţii spun că sunt Napoleon, Mihai Viteazul, Eminescu, săracu. Da n-am auzit pe nici unul să spună că e… poporul român…Că nu sunt atât de proşti să spună că sunt poporul român…(îl priveşte să-l străpungă) Dumneata eşti primul…care susţii că eşti poporul român…Înţelegi ? (îşi aprinde ţigara. Se uită la el cu milă)

OMUL : (dă din umeri) Păi ce să fac, domnule doctor…dacă sunt poporul român…Şi dacă sunt bolnav rău ?

PSIHANALISTUL : (înveselit uşor, se distrează) Auzi, omule ? Da decât să fii poporul român nu ai vrea dumneata să fii mai bine  Napoleon…? (râde  uşor) Ăhăă, hăă,  ăla a fost mare de tot…Să vezi după aia trai şi glorie pe dumneata. Ce bine e să fii Napoleon…(râde) Ha, ha, ha, ha, ha.. Or să vină să ţi se închine şefii de state, oamenii politici,  jigodiile astea de  ziarişti sau jurnalişti, cum îşi zic ei, şi care sunt toţi vânduţi, or să-ţi ia interviuri…Or să te laude…Poeţii or să-ţi  înalţe ode… primarii or să-ţi ridice statui…Or să ţi se aducă onoruri…

OMUL : (priveşte către fotoliu) Dacă ai fi dumneata bun, domnule doctor, să mă laşi să şed, că simt cum mi se sleiesc puterile…(uitându-se la el cu milă) Domnule doctor, cum puteţi să spuneţi aşa ceva ?…Eu sunt un biet popor amărât, care am fost şi sunt călcat de toţi în putere…Aşa am fost toată istoria. Şi dumneavoastră vă bateţi joc de mine…

PSIHANALISTUL :  Păi tocmai asta e. Că te-ai învăţat să fii furat şi călcat de toţi în picioare cum se învaţă măgarul cu samarul.  Că dacă ai fi Napoleon, nu te-ar mai călca nimeni în picioare…

OMUL : (oftând, zâmbește amar) Domnule  doctor, nu vă  bateţi joc de mine…vă rog.

PSIHANALISTUL : (trist, se gândeşte) Uite, poţi să stai pe fotoliu acela…E cam jerpelit, da pentru un amărât  petecit ca dumneata este bun…

OMUL : ( ia bocceaua cu el şi se aşează pe fotoliu) Se vede că este scaun de domni, domnule doctor.

PSIHANALISTUL : Da, sau mai bine zis a fost. S-a cam învechit el…Se numeşte fotoliu…Aici se aşează toţi pacienţii mei…

OMUL : (se simte bine, râde uşor ca bătrânii)  Zău aşa, parcă aş fi paşă.

PSIHANALISTUL : Te pomeneşti că visezi să fii paşă ? Uite, să fii Paşa Hasan. Atunci chiar o s-o duci ca un Paşă.

OMUL : (se întristează deodată, priveşte încurcat) Dacă ai avea dumneata, domnule doctor şi o bucată de pâine mare pomană ţi-ai face cu mine… că sunt tare flămând…

PSIHANALISTUL :  (îl priveşte cu milă)  Acum după ce că eşti poporul român eşti şi cerşetor.

OMUL : (amărât, oftează, îşi lasă capul în pământ) Da, domnule doctor, închipuieşte-ţi dumneata, am ajuns cerşetor pe drumuri…M-au jefuit hoţii ăştia care au fost şi care mai sunt acum la Putere, de nu mai am nimic…Nici industrie, nici agricultură, nici transporturi…Cultura e la pământ, educaţia la fel, de sănătate nu mai vorbesc… Mor oamenii în spitale cu zile…(oftează) Asta este…

PSIHANALISTUL: ( îl priveşte cu milă) Se vede că eşti nemâncat de nu ştiu când (merge şi deschide dulapul, de unde ia o pâine pe care o frânge în două şi-i dă o jumătate. Omul  cum o ia începe să mănânce din ea hulpav)

OMUL :  (fericit) Mu mulţă ţămemesc mu mult do, domnule…(în câteva minute a îndesat  bucata de pâine în gură şi a terminat-o)

PSIHANALISTUL :  Da, ţi-a fost  tare foame, omule…?

OMUL : (umil, îşi înclină capul) Aşa este, domnule doctor…Pentru că poporul român e tare flămând. Da ştii şi dumneata, ce să îţi mai spun eu. Am sărăcit rău de tot.

PSIHANALISTUL :  (îl priveşte cu milă. Se aşează  pe scaunul  din spatele biroului lui) De când n-ai mai mâncat…?

OMUL : (îl priveşte cu ochii mari) Mulţămesc, domnule…Se vede că eşti  un om tare bun…(mică pauză) Îmi era foame şi la domnul doctor  pisi hatru…da n-am îndrăznit să cer…

PSIHANALISTUL : (îl priveşte ciudat) Nu te-ai săturat…

OMUL : (umil) Aşa e, domnule doctor…Sunt prea flămând ca să mă satur…Dacă ai avea dumneata bunătatea…

PSIHANALISTUL :  Sa îţi mai dau puţină pâine…

OMUL : Numai un colţ, dacă eşti dumneata bun…Că prea am flămânzit în anii ăştia. (deschide dulapul şi-i dă jumătate din cealălaltă jumătate de pâine care a rămas) Nu ştiţi dumneavoastră proverbu ăla, „Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”

PSIHANALISTUL :  Păi de ce ai flămânzit, omule ?

OMUL : ( o termină repede) Păi dacă ne-au distrus industria,  agricultura…Dacă ne-au adus la sapă de lemn, ticăloşii ăştia…Trădătorii de neam şi de ţară…Avem nişte pensii şi nişte salarii…de mizerie. Abia ne ajung să ne cumpărăm o funie să ne spânzurăm…(ruşinat, întinde mâna ca un cerşetor) Dacă ai fi dumneata bun să mai îmi dai şi bucata…aia care a mai rămas.

PSIHANALISTUL : (îi dă bucata de pâine. Îl priveşte  cu jenă) Uite, ţine…da mănânc-o încet, nu te mai grăbi…

OMUL : (mănâncă la fel) Păi dacă sunt flămând, domnule…(a terminat pâinea, după ce a îndesat-o în gură)

PSIHANALISTUL :  (s-a aşezat pe scaunul lui. Îşi aprinde fără să se grăbească o  ţigară) Cine sunt ăştia, ticăloşii şi trădătorii de ţară…de care vorbeşti şi care te-au lăsat flămând ? Care te-au adus la sapă de lemn ?

OMUL : Ăştia care au venit la putere, mai bine n-ar fi venit, după ce l-au omorât pe Ceauşescu, şi au jefuit economia şi ţara că nici nu-ţi vine să crezi că este posibil aşa ceva…

PSIHANALISTUL :  (îl priveşte cu interes) De unde eşti dumneata, din ce localitate… ?

OMUL : (a terminat de mâncat, răsuflă uşurat) De peste tot din ţara asta, domnule, din fiecare sat, de pe fiecare stradă, din fiecare bloc, din fiecare casă

PSIHANALISTUL : (îi e milă de el)  Parcă  ai mai mânca…nu te-ai săturat…

OMUL : Aşa este, domnule doctor…nu m-am săturat, că sunt flămând rău, da buna cuviinţă cere să mă opresc…(patetic) Apăi n-am cuvinte să vă mulţămesc…Bogdaproste, să fie pentru toţi ai dumneavoastră…Că aţi avea şi  dumneavoastră morţi.

PSIHANALISTUL :  Şi de unde vii, omule… câţi ani ?

OMUL : (şi-a mai revenit. Zâmbeşte) Ăhăă, hăă, să fiţi dumneavoastră sănătos…da parcă nu ştiţi… Eu vin de departe, domnule doctor, de la Burebista şi de la Decebal…(gest, prelungind cuvintele) Şi mai de dinainte de Burebista. De fapt poporul daco-român este aici dintotdeauna, de la începutul istoriei.  Poporul dac n-a dispărut o dată cu moartea lui Decebal, aşa cum  au scris  savanţii lu peşte fiert prin manuale,  şi prin alte cărţi. A dispărut numai statul dac, şi  o dată cu el şirul de regi, daci, care s-a încheiat, cum îţi spusăi, cu jertfa lui Decebal. Că aia a fost jertfă, să ştiţi şi dumneavoastră, nu a fost o simplă sinucidere. După Decebal poporul dac a continuat să existe, să se dezvolte, să evolueze, şi poporul român nu este altul decât poporul daco-român care a continuat să existe până azi…

PSIHANALISTUL :  (uimit, încurcat, a rămas cu gura căscată) Păi dumneata de unde ştii  lucrurile astea…? De unde ştii dumneata  lucrurile acestea,  pe care le ştiu numai oamenii cu carte…? Ai citit în cărţii.

OMUL : (oftează. Rămâne un moment pe gânduri. Clătinând din cap) Nu, domnule doctor…le-am trăit pe pielea mea…

PSIHANALISTUL :  (se încruntă.  Îl studiază) Le-ai trăit pe pielea dumitale ?

OMUL : Chiar aşa, domnule…Le-am trăit pe pielea mea…Eu îţi vorbesc din ce am trăit eu, nu din cărţi. (Acum auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme, apoi un tunet prelung rostogolindu-se prin cer. Psihanalistul se sperie , e gata să se bage sun birou.)

OMUL :  Bubuie, înseamnă  că o să vină furtuna.

PSIHANALISTUL .  M-am speriat, am crezut că e cutremur.

OMUL : O să  vă învățați  repede cu cutremurele, domnule doctor şi n-o să le mai simţiţi.

PSIHANALISTUL :  (nedumerit, încurcat) Se scarpină în cap…Şi totuşi eu  te rog să te duci la colegul meu, la doctorul pisi hatru…(mică pauză)  Ai mai fost pe la alţi  doctori  ?

OMUL : (oftează)  Am mai fost, domnule doctor…

PSIHANALISTUL :  Şi ei nu ţi-au spus că eşti…(îl priveşte cu un zâmbet amar, gest cu mâna la cap, care înseamnă eşti diliu)  nebun ?…

OMUL : (oftează. După un moment)  Of, domnule doctor…Mi-au spus că sunt bolnav (arată la cap) şi că boala mea este gravă…(îl priveşte trist) Unii au zis că nu sunt nebun, cică aş fi numai prost…Prost rău de tot. (mică pauză)

PSIHANALISTUL : Şi este adevărat, eşti prost, cum zic ei ?

OMUL : (clatină din cap în semn că este adevărat) Aşa este, din păcate, domnule doctor…Sunt prost rău de tot… Dar ştii ce e aia  prost  rău de tot ! Sunt nărod de prost ce sunt…

PSIHANALISTUL :  (se uită la el cu o satisfacţie sadică) Asta cam aşa este, omule!  Eşti şi prost şi eşti  şi foarte bolnav, omule…(îşi ciocăne  capul) Foarte bolnav, aici la mansardă…Şi nu cred că te mai faci bine…

OMUL : (trist, gânditor, oftează amărât) Aşa mi-au spus mulţi, domnule doctor (după un timp) Cred că aveţi dreptate…Cu nebunii ăştia care s-au suit în capul meu, (arată  către tâmplă) şi s-au instalat aici la mansardă… nu ştiu dacă mă mai fac bine vreodată…

PSIHANALISTUL : (aspru) Hai, ridică-te, Omule, şi mergi la colegul meu…La doctorul de nebuni…Mai am şi alte treburi decât să îmi pierd vremea cu dumneata…Eu mă ocup cu boli mai  adânci, mai grave, serioase…(gest) care vin din subconştient.

OMUL : (cu braţele întinse, ca şi cum ar cerşi) Şi totuşi, domnule doctor…Eu vreau să mă fac bine…(cu mare durere) Voi lupta până în ultima clipă ca să mă fac bine…Pentru că altfel…voi pieri…(mică pauză. Îl priveşte în ochi cerşindu-i ajutorul) Vă daţi seama ce tragedie imensă în istorie ar fi să dispară poporul român…?

PSIHANALISTUL : (îl priveşte cu milă dar şi cu scârbă) Aşa e…Am uitat că dumneata eşti poporul român…

OMUL : (ezită să se ridice. Gânditor) Crudă soartă a mai avut şi poporul român, domnule doctor.  (îşi face cruce) Doamne, fie-Ţi milă de poporul daco-român, că după ce că am avut o istorie de suferinţe şi de umilinţe neîntrerupte, acum  suntem la pământ, putem dispărea definitiv din istorie…(mică pauză) Dar asta este, dacă  este înscris să  dispar din istorie,  o să dispar…Nu ştiţi vorba…Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus…Bucuroşi le-o duce toate, de-om mai exista  sau de  om pieri.

PSIHANALISTUL : (l-a privit cu o expresie de milă şi de silă pe faţă) Hai, omule, ridică-te o dată pentru că mai am şi alţi pacienţi…Te duci, aşa cum ţi-am spus, la colegul meu de alături, la doctorul pisi hiatru…La dobitocul ăla, la mediocritatea  aia, unde ai mai fost, şi să-ţi fie de bine…(ridică din umeri) Eu nu am ce să-ţi fac.

OMUL : ( se ridică încet, cu greu. Se vede că  ar mai rămâne) Şi totuşi, domnule doctor, eu cred că numai dumneata, că eşti doctor pisi hanalist şi tratezi bolile adânci, m-ai putea  vindeca…(oftează) Că eu singur nu  mă pot vindeca…singur.

PSIHANALISTUL : (se uită la ceas)  Eu ţi-am spus să fii Napoleon, că dacă ai fi  fost acum  Napoleon, te-aş fi putut vindeca. N-ai mai fi avut nici o problemă, pentru că am  vindecat până acum vreo 30 de Napoleoni. (râde uşor) ha, ha, ha, ha…E mult mai uşor să vindeci un nebun care se crede Napoleon decât pe unul care se crede poporul român…(cu  arătătorul întors către piept) Ascultă-mă pe mine că ştiu bine ce spun…

OMUL : (trist, deznădăjduit) Nu-ţi bate joc de mine, domnule doctor…Nu e frumos să-ţi baţi joc de poporul român, că dumneata  oricum faci parte din mine…Eşti o celulă din mine…Eşti copilul meu, cum  ar veni.

PSIHANALISTUL : (zâmbește amar, oftează lung) Ce n-aş face eu dacă aş fi Napoleon… Păi aş da cu hoţii ăştia, cu bandiţii  ăştia care călăresc ţara şi se înfruptă din ea ca viermii dintr-un hoit,  de pământ, de nu s-ar vedea…Le-aş lua bogăţiile şi aş deveni cel mai bogat om din ţara asta. (ridică din umeri) Dar vezi că eu nu pot să fiu Napoleon, că nu sunt nebun…Pe când dumneata, pentru că eşti nebun, poţi  să fii Napoleon! (se pomeneşte râzând. Îşi ciocăne capul) Vezi, aici e problema.  Dumneata poţi să fii Napoleon, pe când eu nu pot…

OMUL : ( l-a   privit cu o expresia de suferinţă imensă pe chip. Încet)  Domnule doctor, fie-ţi milă de mine. Nu-ţi bate joc de un popor amărât ca mine că e păcat şi te blestemă Dumnezeu…

 PSIHANALISTUL : (râde uşor) Uite, dacă ai fi Napoleon, ai veni cu Armata, i-ai învinge pe unguri, le-ai da una peste bot de nu s-ar vedea şi n-ar mai cârâi că vor Ardealul… Şi n-ar mai zice că Ţinutul Secuiesc să aibă autonomie…(respiră adânc, tare, râde) I-ai învinge şi pe ucraineeni şi ne-am lua Basarabia şi Bucovina înapoi…I-am învinge apoi pe ruşi…(apăsat, gest cu mâna prin aer) Bulgarii de frică ne-ar da imediat Cadrilaterul înapoi…(mică pauză, devine deodată grav) Asta este…S-ar întregi şi Ţara asta, ar deveni Dacia Mare, visul dintotdeauna al strămoşilor noştri…Visul latent, care stă de  două mii de ani în subconştientul nostru colectiv… (oftează, mică pauză)

OMUL : (l-a ascultat şi l-a privit speriat) Domnule doctor, domnule doctor, opriţi-vă…

PSIHANALISTUL : (tare, se plimbă nervos prin cabinet) Dar dumneata eşti om rău, egoist şi  prost…(apăsat, cu degetul către el)  Eşti foarte egoist…O ţii una şi bună  că vrei să fii poporul român, (apăsat, silabisind) care e cel mai nenorocit popor de pe lumea asta.  (cu mâinile ridicate) De parcă ar fi mare scofală să fii poporul român.  (se întoarce către el, tare) Îţi spun eu, este cel mai prost, cel mai sărac şi cel mai nenorocit popor de pe lume !  Este o tâmpenie, o nenorocire, este cea mai mare prostie să doreşti să fii poporul român…Pentru că toţi or să-şi bată joc de dumneata, or să te fure, or să te calce în picioare…(mică pauză. Îl priveşte încruntat, oftează) Ce să-ţi fac dacă nu vrei să fii Napoleon şi vrei să fii  un nenorocit de popor !…(tare, entuziasmat) Că dacă ai fi Napoleon ai putea să rezolvi toate problemele României…(gest) Ai putea rezolva chiar toate problemele poporului român…Dar ştii ce e aia toate ? (gest cu mâna tăind prin aer)  Toate, toate ! Chiar şi sărăcia şi corupţia din România…ai putea să le rezolvi.

OMUL :  (îl priveşte încruntat şi trist) Aş putea să măresc salariile medicilor ca să nu mai fugă din ţară.

PSIHANALISTUL : (fericit) Exact, ai putea să măreşti salariile medicilor. Mie ai putea să mi-l dublezi.  Ai lua înapoi toate bogăţiile ţării, pe care hoţii ăştia care îşi zic oameni politici, mama lor de netrebnici, le-au dat pe degeaba, ca să-şi umple ei buzunarele…(patetic) Ai reface fabricile şi uzinele  de pe vremea lui Ceauşescu,  am avea din nou Industrie, Agricultură, Învăţământ, Cultură, Sănătate…FMI nu ne-ar mai jupui de vii  (se înseninează deodată. Îşi deschide larg braţele) Şi atunci am fi şi noi, românii fericiţi…N-am mai avea probleme…Am fi cel mai fericit popor din lume ! ( rugându-l)  De ce nu vrei dumneata  ca poporul român să fie cel mai fericit popor din lume ?

OMUL : (se uită la el pierdut. Nu ştie ce să creadă, dacă  medicul a înnebunit sau îşi bate joc  de el)  Păi în cazul acesta, domnule doctor,  dumneata eşti mai nebun decât mine…

PSIHANALISTUL : (întinde brațele către el)  Uite, te rog eu mult de tot, să fii  Napoleon, şi să nu mai doreşti să fii poporul român…

OMUL : ( jenat,  trist, oftează)  Domnule doctor,  vă rog să vă veniţi în fire…

PSIHANALISTUL : (deschizându-şi braţele) Hai, măi omule, fii Napoleon, ce Dumnezeului. Scăpăm amândoi de toate problemele şi necazurile…Nu mai vorbesc că scapi şi poporul român de toate nenorocirile  (patetic, sentimental) Te rog eu să fii Napoleon ! Fă-mi mie plăcerea, hatârul să fii Napoleon !  E singura  noastră şansă, a românilor, ca să  fim şi noi cineva în istorie…Ca să fim şi noi fericiţi… ce Dumnezeului !

OMUL :  (apăsat, cu tonul ridicat) Domnule doctor, haideţi să fim realişti…Să revenim cu picioarele pe pământ.

PSIHANALISTUL : (i-a venit o idee)  Ia stai aşa…Dacă ai fi Napoleon ai zis că ai mări salariile medicilor, ca să nu mai fugă  din ţară…Da de ce să nu le măreşti şi pe ale profesorilor, şi pe ale inginerilor ? Ai putea face salariul minim pe economie de  2000 de lei…(mică pauză)  Medicilor de ce vrei să le măreşti salariile şi profesorilor, nu ? Îîî?

OMUL : (serios, îngrijorat)  Vă rog eu mult de tot, domnule doctor, să  reveniţi cu picioarele pe pământ…(ca şi cum ne-am afla undeva la ţară auzim cotcodăcitul găinilor, apoi hămăitul leneş al unui câine. Într-un pom din apropiere  auzim trilurile fermecate ale unei privighetori)

PSIHANALISTUL : Păi, da, măi, omule,  să le măreşti salariile şi profesorilor…Inginerilor nu, dă-i dracului de proşti…Da profesorilor trebuie să le mărim salariile, că  sunt tare amărâţi şi săraci…

OMUL : (oftează) O să le măresc salariile la toţi, domnule doctor, dar după ce mă vindec (îşi ciocăne capul) şi la mansardă  şi (îşi pune palma pe inimă) şi la inimă…Pentru că să ştiţi sunt grav bolnav şi sufleteşte, psihic…la inimă…Sunt bolnav de inimă rea…Şi mulţi oameni au murit pentru că au fost bolnavi de inimă rea.

PSIHANALISTUL:  (s-a întristat)  Mi-ai spus că eşti bolnav şi de inimă rea. Ştiu. (mică pauză) Şi o altă chestia pe care n-am înţeles-o…De ce ai zis că  medicii au fugit din ţară, când ei de fapt au plecat ?…Au  plecat normal, legal… Pentru că în străinătate au salariile mult mai mari.

OMUL : (cu năduf) Ba au fugit, domnule doctor…Spre ruşinea lor au fugit ca nişte laşi, ca potârnichiile…Şi când ? Când Ţara, poporul român aveau  mai mare nevoie de ei…(mică pauză)  Noi, românii,  am devenit  foarte bolnavi, mai ales după ce au venit nenorociţii ăştia la putere şi ne-au terminat…Dar ce zic eu nenorociţii ăştia.  De fapt oamenii politici, clasa politică la noi au fost dintotdeauna nişte nenorociţi !

 PSIHANALISTUL : Ce vorbeşti ?

 OMUL : (supărat) Adevărul îl vorbesc, domnule doctor. Adevărul adevărat…Din cauza clasei politice, a mafioţilor ăstora nenorociţi care îşi zic oameni politici,  am avut noi, românii, istoria asta de câine… Şi o avem în continuare…

 PSIHANALISTUL :  Şi o vom avea.

OMUL : (oftează) Aşa este…Din cauza lor copiii noştri vor avea ca şi noi viaţa de câine…Bine aţi zis. (Acum auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme, apoi croncăniturile lugubre ale unor corbi)

PSIHANALISTUL : (deschizându-și  braţele larg, oratoric) Păi atunci fii Napoleon, măi, Omule, şi căsăpeşte-i.  Îi căsăpeşti şi scăpăm de ei, dă-i dracului de nenorociţi.

OMUL : (îl priveşte  dezarmat, cu  o expresie de milă şi de bunătate, oftează) Păi cum să  fiu eu Napoleon, domnule doctor, dacă sunt Poporul român…? Gândiţi-vă şi dumneavoastră…Ce, un popor poate să devină Napoleon, poate să se facă altceva decât ce este el…? El rămâne ceea ce este, un popor… Ce  Dumnezeului…

PSIHANALISTUL : (care l-a ascultat cu atenţie. Îşi muşcă buzele) În cazul acesta îmi pare rău…Dacă nu vrei să fii Napoleon înseamnă că eşti masochist…Îţi place să te calce  toţi în picioare, să fii jefuit,  să fii umilit, să-şi bată politicienii şi cine vrea şi cine nu vrea joc de dumneata…(tare, inervat)  Îţi place să te complaci în situaţia asta !  (apăsat. Ridică neputincios şi dezamăgit din  umeri) Asta este, dacă asta e plăcerea dumitale, să suferi, să fii jefuit, umilit şi călcat în picioare pe lumea asta,  apoi bucură-te de plăcerea asta…(se uită la el inervat)

OMUL : (amărât, oftează) Nu mă mai amărâţi şi dumneavoastră, domnule doctor, că sunt eu destul de amărât.  (gata să plângă)  Plânge sufletul în mine, îmi vine să urlu de durere, să-mi iau lumea în cap…

PSIHANALISTUL :  Păi urlă, dacă îţi vine să urli…Că să te descarci…Urlatul, când îţi vine să urli de durere,  e bine să urli…Aste e cea mai bună metodă psihoterapeutică, şi dacă urli, te vindeci… (mică pauză)  Şi dacă îţi vine să-ţi iei lumea în cap, ia-o…Ia-ţi-o, Omule, şi du-te unde vezi cu ochii, nu vezi că aici nu mai e de trăit !

OMUL :  Păi  un sfert din populaţia României  nu şi-a luat lumea în cap şi a plecat din ţară,  domnule doctor, că aici mureau de foame ? Aşa că pot să spun  că mi-am luat  destul lumea în cap.

(şi-a adus aminte) Da parcă aţi spus ceva mai înainte… Că dacă urlu îmi trece.

PSIHANALISTUL : Păi sigur că da… Este verificat…Nu ai văzut, când ai un necaz, când ai ceva pe suflet dacă îl mărturiseşti este ca şi cum l-ai da afară…şi te linişteşti…

OMUL : (se gândeşte) Asta  aşa e…Am observat şi eu…Da cum să urlu ?

PSIHIATRUL : Ascultă-mă pe mine,  domnule popor român, păi dumneata te-ai îmbolnăvit de nervi, te-ai îmbolnăvit psihic şi pentru că ai tot ţinut în dumneata…toată umilinţa, batjocura, toată   suferinţa îndurată, dumneata ai ţinut-o în dumneata.. Ceea ce, să recunoaştem, a fost foarte greşit… Nu e bine să ţinem în noi… Trebuie să dăm imediat afară…pe gură.

OMUL : Şi acum ce  trebuie să facem ?

 PSIHANALISTUL : Păi hai să urlăm.

OMUL : Urlă dumneata ca să văd şi eu cum să urlu…

PSIHANALISTUL :  ( pune palmele pâlnie la gură)  Se urlă uite aşa…Punem palmele pâlnie la gură şi urlăm ca lupii la lună…(urlă în sus strâmbându-şi gâtul) Hau, hauuuuuuuu,  Hau, hauuuuuuuu,  Hau, hauuuuuuuu…(sunetul jalnic al unui tulnic vine parcă din alte timpuri)

OMUL :  (bucuros) Gata, am înţeles, că de felul meu sunt popor deştept…(pune palmele pâlnie la gură) Să-mi spuneţi dacă urlu bine. Hau, hauuuuuuuu,   Hau, hauuuuuuuu,  Hau, hauuuuuuuu…

PSIHANALISTUL : (care l-a urmărit) Foarte bine, ai urlat foarte bine…Şi acum urlăm amândoi  că urletul să aibă o forţă mai mare. (urlă amândoi) Hau, hauuuuuuuu,   Hau, hauuuuuuuu,  Hau, hauuuuuuuu… Hau, hauuuuuuuu,   Hau, hauuuuuuuu,  Hau, hauuuuuuuu…

OMUL  : ( mai fericit) Aoleu am obosit…(acum că s-a înseninat pare mai tânăr)  da ce bine este că am urlat…Mă simt parcă mai bine. Şi mai tânăr.

PSIHANALISTUL : Hai să  mai urlăm încă o dată amândoi pentru că în cazul acesta puterea se însumează…Şi am şi eu de data afară din mine…destulă  umilinţă, destulă otravă câtă am adunat în mine.

AMÂNDOI : (îşi duc palmele pâlnie la gură) Hau, hauuuuuuuu,   Hau, hauuuuuuuu,  Hau, hauuuuuuuu…Hau, hauuuuuuuu,   Hau, hauuuuuuuu,  Hau, hauuuuuuuu…

PSIHANALISTUL :  (fericit) Zău dacă nu mă simt mai bine…Mă simt eliberat.

OMUL : (gâfâie, înseninat) Şi eu la fel…da pentru că n-am antrenament la urlat  am obosit…

PSIHANALISTUL : Vezi dacă mă asculţi pe mine…Şi înjurătura să ştii este tot o metodă psihoterapeutică, prin care dacă eşti nebun sau ai probleme psihice te însănătoşeşti…Pentru că, la fel, dai afară mizeria, veninul acumulat  în tine.

OMUL  : Nu cred…Vă spun  din propria  experiență…Cât i-am înjurat eu pe  nenorociţii ăștia de politicieni dacă eram şi cel mai nebun  din lume până acum eram vindecat.

PSIHANALISTUL : Chir ţi-aş propune un concurs de înjurături…(se gândește) Deşi cel mai bun lucru ar fi tot  să devii Napoleon…

OMUL : (speriat, nervos) Napoleon în nici un caz…Nici nu vreau şi nici nu pot deveni Napoleon. Dă-l dracului de nenorocit, de nebun, de maniac…A fost şi ăsta tot un nenorocit şi un nebun ca şi Hitler…

PSIHANALISTUL : (s-a întristat deodată)  Dacă nu vrei să fii Napoleon să ştii că m-am supărat rău de tot !  (oftează)  Hai, la revedere, te duci la colegul meu de alături cum ţi-am spus, că tot nu e nimic de capul lui…(ca şi cum i-ar şopti un secret) Habar nu are de psihiatrie…O să-ţi dea nişte buline şi nişte prafuri, şi o să te simţi mai bine, dar o s-ajungi o legumă…După care or să te calce toţi în picioare şi mai rău, ai să vezi.

OMUL : (are un fel de iluminare) E, acum aţi pus punctul pe i, domnule doctor…Sunt bolnav de boala asta,  ce fel de boală o fi şi cum Dumnezeului s-o numi,  că m-am învăţat să fiu minţit, înşelat, jefuit şi călcat în picioare…?

PSIHANALISTUL : (îl priveşte   atent, curios) Îţi place să fii jefuit, scuipat  şi  călcat în picioare ?

OMUL : (ezită, temător)  Aşa e, domnule doctor…Uite, de două mii de ani m-au jefuit, m-au căcat în picioare toţi care au trecut prin bătătura Carpaţilor…avarii, cumanii, vandalii,  tătarii, ungurii, turcii…nemţii, ruşii… Uite acum mă calcă în picioare şi mă jefuiesc de când îl omorâră pe nefericitul ăla de Ceauşescu toți politicienii, toate javrele, toate dihăniile neamului acesta…(ridică din umeri)  Şi eu stau ca prostu, ca blegu şi îi las să facă ce vor cu mine.  Până or să mă belească de tot şi n-o să mai fie nimic de furat în ţara asta…Că şi aşa nu mai am  mult de trăit şi dispar de pe faţa pământului.

PSIHANALISTUL :  Păi ştii de ce îi laşi să te calce toţi în picioare şi îşi bat joc de dumneata ?

OMUL :  Îîîî ? Asta aş vrea să ştiu şi eu…

PSIHANALISTUL : (râde) De prost ce eşti, de aia…Că dacă  n-ai fi prost nu i-ai lăsa…Ai da cu ei de pământ de nu s-ar vedea…Dar pentru asta trebuie să  fii Napoleon… Aşa că te mai rog încă o dată renunţă să mai fii poporul  român şi  fii Napoleon…(gest) Să vezi atunci cum dăm cu toţi  politicienii mafioţi de pământ de nu ştiu ce e cu ei…

OMUL : (se scarpină după ceafă) Păi nu v-am  spus că  nu pot să fiu Napoleon…! Că eu sunt poporul român ! Şi dacă m-a făcut Dumnezeu poporul român asta o să fiu toată viaţa…poporul român. (mică pauză)  Şi sunt prea bătrân ca să mă  mai schimb acum la vârsta asta…(s-a înfuriat) Şi apoi cum să mă fac eu Napoleon când eu sunt poporul român…? Cum să mă cobor eu atât de mult să mă fac  Napoleon ? Dumneata ai putea să te faci, dacă ai fi poporul român, Napoleon…? Ai putea să te cobori, să decazi atât de mult ?

PSIHANALISTUL :  (rânjind) Păi dacă aş fi nebun ca dumneata, aş putea să fiu Napoleon. M-aş face imediat Napoleon…(tare, râde) ha, ha, ha, ha, ha ! Ba să-ţi spun ceva, da să rămână între noi. N-aş vrea  deloc să fiu poporul român…Ce dracu, ăsta e popor, îl spurcă toţi şi el stă ca prostu să-l fure  şi să-l calce toţi nenorociţii în picioare.

OMUL : (gest, ca şi cum ar întinde mâinile după ajutor) Păi de asta am venit la  dumneavoastră, domnule  doctor, ca să mă vindecaţi de boala asta…Să nu mai stau ca prostu să-şi bată toţi joc de mine. (oftează, tare) Pentru că să ştiţi, asta e boală grea, nu glumă…

PSIHANALISTUL : (gest, hotărât)  Fă-te Napoleon, fii Napoleon, dragul meu, şi te vindec imediat. Şi de boala asta şi de toate bolile. (radiază de fericire) Ba mai mult, vii cu armatele  şi-i belim pe toţi politicienii, şi le luăm fabricile şi uzinele înapoi…(furat de idee) Apoi atacăm Rusia şi le luăm Basarabia şi Bucovina…

OMUL : (îl priveşte uluit, îngrijorat) Domnule doctor, nu se poate…(către public, aparte) Ăsta e mai nebun decât mine…(Psihanalistului) E nebunie curată, domnule doctor, ce spuneţi dumneavoastră. Ar fi de ajuns să-i provocăm pe ruşi că ăştia ne invadează cu tancurile într-o noapte…Mie îmi spuneţi cine sunt ruşii, nu-i cunosc eu ?  (îndurerat, ridică din umeri) Zău aşa, nu se poate.  Păi dacă eu sunt poporul român,  şi am ajuns în ultimul hal de sărăcie,  cum să fiu eu Napoleon…?  Dumneata nu vezi în ce hal de sărăcie, de umilinţă, de disperare am ajuns, adus de politicienii ăştia nenorociţi? (acuzator) Şi dumneavoastră nu vă e  nici măcar milă de mie… Măcar puţină milă să vă fie…(auzim  tălăngile unor turme de  ori ca şi cum acestea ar paşte pe dealurile din împrejurimi,  apoi clipocitul dulce al unui pârâu.  O privighetoare cântă de mama focului în apropiere)

PSIHANALISTUL :  (gest, hotărât) Domnule, vrei sau nu să fii Napoleon…?

OMUL : Nu vreau, domnule  doctor,  pentru că nu pot să  mă fac Napoleon…(tare) pentru că nu e posibil aşa ceva ! Credeţi că dacă  aş putea să mă fac Napoleon,  nu m-aş face…? Şi nu m-aş face Napoleon, m-aş face Dumnezeu, că Dumnezeu e mai mare şi mai puternic decât Napoleon…

PSIHANALISTUL :  Păi  dacă nu vrei să te faci Napoleon, fă-te  atunci Dumnezeu…

OMUL : (exasperat) Nu pot, domnule doctor, să mă fac Dumnezeu, nu v-am spus, ce Dumnezeului… ?  În primul rând că asta e blasfemie. Asta ar fi cel mai mare păcat, v-am spus doar când aţi zis  dumneavoastră că vreţi să fiţi Dumnezeu ! Şi apoi, atâta mi-ar trebui, să afle Dumnezeu că-l sap să-i iau locul. (îngrozit) Păi nu ne trăsnește ?

PSIHANALISTUL : Eu chiar vreau să fiu Dumnezeu, Omule. Şi o să fiu…Şi când o să fiu Dumnezeu o să te vindec sigur.

 OMUL : (meditează)  La o adică ce, eu nu m-aş face eu Dumnezeu dacă aş putea ?.  (începe să râdă ca bătrânii) Şi chiar m-aş face imediat. (visează privind în depărtare) Şi după ce aş fi Dumnezeu primul lucru pe care l-aş face aş salva poporul român, adică m-aş salva pe mine…L-aş scăpa de bandiţii ăştia de  politicieni, de FMI, de Asasinii Economici care ne-au distrus Economia ca să transforme România în piaţă de desfacere pentru ciurucurile lor. (Mică pauză. Cu chipul iluminat, privind în zare) Şi după ce m-aş salva pe mine, şi aş fi şi eu un popor normal, un popor bogat, puternic, stăpân pe soarta lui,  (respiră adânc) aş salva celelalte popoare ale lumii.

PSIHANALISTUL : Deci te faci Dumnezeu până la urmă  !

OMUL : (speriat deodată) Nu mă fac, domnule doctor, cum să mă fac ? Păi n-am zis că nu mă fac ?. (apăsat) În primul rând că nu e posibil aşa ceva. În al doilea rând aş  comite cea mai mare blasfemie, cel mai mare păcat ! (se privesc triști) Zău aşa…Dacă vede Dumnezeu că vreau să mă fac Dumnezeu, adică să-i iau locul, păi nu dă cu mine de pământ de nu mă văd ?!

PSIHANALISTUL : Îhî. (îl priveşte intens) Bine, dacă nu vrei să te faci Dumnezeu fă-te atunci Napoleon. (Acum auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme, apoi ţipătul tragic al unor pescruşi)

OMUL : (încurcat, necăjit) Nu mă fac, domnule doctor. (mică pauză) V-am spus că nu mă cobor eu atât de mult să mă fac Napoleon…Să nenorocesc atâtea popoare cum a nenorocit aventurierul ăla !

PSIHANALISTUL : (furios) Bine, dacă nu vrei să fii nici Napoleon  nici Dumnezeu i-aţi calabalâcul şi  pleacă…Mergi la colegul meu, la  doctorul de nebuni, la mediocritatea aia care nu ştie decât să le dea nebunilor hapuri care-i fac legume..

OMUL : (nu se hotărăşte, ezită, priveşte în jur)

PSIHANALISTUL :  Hai, mai repede, că mă  inervezi. Ia-ţi catrafusele şi pleacă.

OMUL :  ( nu ştie ce să creadă, umil) Dar, domnule doctor…

PSIHANALISTUL :  (ia curca şi o pune  după birou) Curca şi desaga cu brânză rămân la mine…

OMUL : ( derutat,  trist. Oftează) Dar, domnul doctor..

PSIHANALISTUL : Am zis, nici un dar…Eşti nebun sadea, n-am ce să discut…cu un nebun sadea ca dumneata. (se mai calmează)  Măcar dacă ai fi fost un nebun deștept…(acuzator) Dar eşti un nebun prost, păgubos. (tare, privindu-l în faţă ) Dacă ai fi fost un nebun deştept ai fi fost Napoleon, sau Dumnezeu…Sau cine ai  fi vrut dumneata să fii, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul…Ştii ce nevoie  are  acum poporul român de un Ştefan cel Mare sau de un Mihai Viteazul ? (dezamăgit) În nici un caz  să fii poporul român, cel mai nenorocit popor…(scârbit) de pe lumea asta. Cel mai laş, cel mai fricos.

OMUL : (gest cu mâinile întinse, îi vine să plângă) Vă implor, domnule doctor…(mică pauză)

PSIHANALISTUL : (nervos) Hai, mai repede…Ieşi şi să nu te mai văd în faţa ochilor ! M-ai dezamăgit !  Mi-e scârbă de dumneata.

OMUL :  (cu mâinile întinse) Domnule doctor, vă implor… E ultima mea şansă…

PSIHANALISTUL : (urlând furios)  Ieşi mai repede, dacă nu vrei să te scot în şuturi !

OMUL : (privind către curcă) Măcar să ziceţi bogdaproste pe curcă…Să fie  de sufletul alor mei…(se îndreaptă către uşă)  De sufletul lu moşu care m-a crescut.

PSIHANALISTUL : (gest, îl împinge de la spate)  Hai mai repede…Că eşti nespălat de nu ştiu când… Şi puţi.

OMUL : (se urneşte cu greu. Priveşte înapoi. Se vede că îi pare rău după curcă) Put pentru că sunt atât de sărac că n-am nici bani să-mi cumpăr săpun să mă spăl…(se întoarce. Îi vine să plângă) Daţi-mi măcar desaga,  că dacă mă duc la  alt doctor  să am în ce să-i duc…

PSIHANALISTUL : (nervos, se grăbeşte)  Hai, hai mai repede, că  aşteaptă alţi nebuni la rând. (către sală) Ia uite ce de sunt în sala de aşteptare.

OMUL :  ( tot trage de timp) Măcar  desaga să mi-o daţi, domnu doctor…

PSIHANALISTUL :  (urlă la el, gata să-l lovească) Nu-ţi dau nici o  desagă…Hai mai repede… (l-a împins pe uşă afară)

OMUL : (împins din spate este gata să cadă. Medicul închide uşa în urma lui)

PSIHANALISTUL : (epuizat. Respiră adânc) Al dracului  de  nebun…Ăsta mi-a scos peri albi. (către public) Cred că ăsta e cel mai ciudat nebun pe care l-am văzut în viaţa mea, cel mai mare nebun…(gest) Şi cel mai  interesant, recunosc…(se gândeşte.)  Cred că ar trebui să fac eu un studiu de caz pe nebunul ăsta…Cine ştie ce descoperiri mai fac…Poate iau premiul Nobel pentru medicină. (se aşează jos) Şi acum să-mi trag şi eu sufletul…Să-mi aprind o țigara şi să-mi beau şi eu cafeluța…Că merit.  (se ridică în picioare, îşi toarnă cafea din termos, îşi aprinde ţigara. Se gândește. Se plimbă fumând prin cabinet) Şi totuşi nebunul acesta este foarte ciudat…şi interesant…(în momentul acesta auzim  vociferări pe  hol.  Medicul psihiatru se opreşte şi ascultă)

 

                                              SCENA 2

 

 (Auzim cât se poate de clar glasul trist al Omului care vorbeşte cu medicul. În timpul acesta Psihanalistul ascultă atent )

 OMUL:  Vă rog să mă iertaţi, domnule doctor,  dar am venit din nou…Domnul doctor la care m-aţi trimis, domnul Pisi hanalist, m-a dat pe uşă afară…Eu cred că dânsul nu ştie ce să-mi facă, nu se pricepe, altfel  ar fi încercat să mă vindece săracu şi nu m-ar fi dat pe uşă afară.

MEDICUL : (sictirit, îngrozit)  Iar ai venit domnule…? Păi nu ţi-am spus că n-am ce să-ţi fac ?  Că dumneata eşti un caz aparte, un caz nemaiîntâlnit în psihiatrie, nestudiat încă de ştiinţă. Că boala dumitale e mai adâncă şi foarte gravă şi că eu n-am ce să-ţi fac ? Decât să-ți dau pastile care să te facă legumă, că şi aşa eşti o legumă.

 OMUL:  (se plânge)  Aşa e, domnule doctor  sunt o legumă, nu sunt bun de nimic…Recunosc  n-am putere deloc, sunt zăpăcit, dezorientat, nu mai cred în nimic, nu mai am pentru ce trăi…

MEDICUL : Du-te, măi Omule, nenorocitule, la nemernicul ăla la care te-am trimis,  că şi el e tot psihiatru…Specialitatea lui principală este psi hiatria, şi după aia s-a făcut psi hanalist, sau mai bine pisi haznalist,  cum îi zici dumneata. Este  şi el tot doctor de nebuni  ca mine…

OMUL:  (plânge) Domnule doctor, eu de la  uşa dumneavoastră nu  plec nici mort…

MEDICUL :  Nu-i nimic te iau la șuturi cum te-a luat nemernicul ăla şi tot pleci. Îţi dau un şut în fund de aterizezi  din nou  drept în cabinetul lui.

OMUL : (ne dăm seama că plânge) „Domnule doctor, fie-vă milă de mine, sunt foarte bolnav”. În  timpul acesta Psihanalistul a ascultat încordat fumând  cu o expresie de ironie pe chip. Mai mult rânjind. Îl auzim la un moment dat  spunând destul de tare…” M-a făcut nenorocit, mama lui de porc.  Lasă că te aranjez eu, dragă colega… (rânjind) Lasă pe mine”.  În momentul acesta îl vedem pe Omul care a fost mai înainte în Cabinet intrând ca o ghiulea  catapultat de piciorul în fund al  celuilalt medic. Ajuns în mijlocul  cabinetului omul cade în genunchi. Psihanalistul îl priveşte uluit, furios.

OMUL : (încercând să se  ridice de jos. Plânge. Îl priveşte cerându-i îndurare) Iertare, domnule  doctor. Îndurare ! Fie-vă milă de mine, de un  biet popor nenorocit…Colegul dumitale, doctorul  pisi hiatru,  mi-a  dat  un şut în fund de am aterizat drept  în cabinetul dumitale…

PSIHANALISTUL :  (îl priveşte  uluit,  cu ură. gest) E nemaipomenit…( deschide uşa. Tare, ca să îl audă celălalt)  Nemernicul, ticălosul, nenorocitul !…(privind către hol, scrâşnit) Bestia  dracului ! Ăsta nu este om, este bestie ! Cum să dai afară din cabinetul  un om grav bolnav ? De ce-şi bate ticălosul acesta joc de jurământului lui Hipocrat…? Ăsta face parte din categoria criminalilor care au desfiinţat spitalele !

OMUL : ( încercă să se ridice ce jos. Îşi  aranjează hainele) Am  auzit eu că doctorii pisi hiatri sunt nebuni, da n-am crezut…Acesta e mai nebun decât mine.

PSIHANALISTUL : (furios, gata să dea cu piciorul în el)  Ce cauţi, domnule, în cabinetul meu…? Nu te-am dat afară şi nu ţi-am spus să nu mai vii…? că te iau  acum şi eu în şuturi  !

OMUL : (implorând milă) Păi dacă mi-a dat un şut în fund de am ajuns la dumneata în mijlocul cabinetului ce să fac…!?

PSIHANALISTUL :  (ţipă la el) Păi ce să faci ? O ştergi,  te cari, valea, ce să faci…? Că îţi dau şi eu un şut în fund de te trimit unde şi-a înţărcat dracul copiii…(în momentul acesta auzim huruitul.  Îngrozit Psihanalistul se ascunde sub birou, unde va rămâne până când trece cutremurul) Iar a fost cutremur…(îşi face cruce) Doamne Dumnezeule îndură-te de noi.

OMUL : La cutremurul acesta aţi avut noroc că am fost eu aici şi v-am apărat, domnule doctor. Că altfel cutremurul ar fi fost şi mai puternic…

PSIHANALISTUL: (iese de sub birou) Domnule dragă, dumneata ai venit cu cutremurele…De când ai venit dumneata sunt numai cutremure şi aud numai păsărele în cap.

OMUL : (şi-a mai revenit. Demn)  Dumneata să nu te porți  urât cu mine că eu m-am purtat frumos cu dumneata…Măcar pentru curca şi brânza pe care ţi le-am dat să fii om. (ridică tonul) Asta este  una…Şi  în al doilea rând dumneata eşti mai mic decât mine…Dumneata eşti un mucos pe lângă mine.

PSIHANALISTUL :  (nevenindu-i să creadă. Abia se stăpâneşte) Hopa, o auzii şi pe asta…Ia mai spune o dată.

OMUL : (supărat) E adevărat că poporul român este  prost, poate sunt cel mai prost  popor de pe lumea asta…Că aşa am fost eu blestemat să fiu, prost…

PSIHANALISTUL : (uimit) Mai spune o dată… Adică  dumneata recunoşti că eşti prost ?

OMUL : (apăsat, tare) Păi cum să nu recunosc, domnule doctor, dacă  acesta este adevărul ?

PSIHANALISTUL :  (uimit înveselit) Înseamnă că îţi revii, Omule, eşti pe calea cea bună…Începi să te vindeci de…nebunie…Poate că recunoşti şi că eşti şi nebun ?

OMUL : (nervos) Păi sigur că sunt şi nebun…cum să nu fiu nebun ? Altfel de ce aş mai fi venit la dumneavoastră.

PSIHANALISTUL : (vesel, înviorat) Bravo, domnule…Aşa mai venim de acasă…(înveselit)  Înseamnă că sunt  şanse să te vindeci…Primul  semn când un nebun începe să se vindece este când îşi dă seama că e nebun şi recunoaşte că e nebun…(îl examinează)  Şi acum spune-mi repede de ce eşti prost ? Şi în cazul acesta dacă îmi spui de ce eşti prost stau de  vorbă cu dumneata şi te vindec.

OMUL :  (supărat pe el, tare. Gest, se plânge) Păi cum să nu fiu prost, domnule, sigur că sunt prost, şi încă ce prost…!  Cum poate fi numit poporul ăla căruia  Dumnezeu îi dă bogăţii  fără seamăn, îi dă munţi încărcaţi cu păduri şi cu ape minerale, îi dă câmpii fertile, ape limpezi, îi dă  minereuri, cărbune, petrol, îi dă ape curgătoare şi mare şi el îşi bate joc de ele,  ajungând ăl mai sărac popor ! ? (respiră adânc)  Ce, dumneata vrei să zici că un asemenea popor e deştept…?  (tare,  gest cu mâna) În nici un caz, domnule doctor… Vai de capul lui de popor nenorocit.

PSIHANALISTUL : (uimit. Îl examinează atent) Sunt perfect de acord cu dumneata…(admirativ)  Dar îţi merge bibilica…nu glumă.

OMUL :  (mai potolit)  Păi aşa de deştept sunt deştept, să ştii dumneata,  de aia îmi merge  bibilica… Da ce păcat că îmi merge bibilica la rău, nu la bine… Şi asta înseamnă că am inteligenţă negativă.

PSIHANALISTUL :  Păi cum aşa ?

OMUL : Păi uite aşa bine…

PSIHANALISTUL :   Păi cum bine…?

OMUL : (se gândește, oftează) Păi vezi dumneata, după 1989, după ce îl omorârăm pe Ceauşescu, ca nişte năroji, că numai nişte năroji pot să îşi omoare Conductorul în ziua de Crăciun, ne duse bibilica  bine de tot ca să furăm…Şi furarăm aşa de bine că ne furarăm uzinele, fabricile, combinatele, de nu mai avem nimic acum…Vezi dumneata cum ne-a dus mintea la rău ? Şi la bine nu ne-a dus ? (convingător) Asta înseamnă că suntem un popor dotat cu inteligenţă negativă…

PSIHANALISTUL :  (uimit, încântat) Bravoo, îmi place cum judeci…Înseamnă că nu eşti nebun  sadea cum…a spus dobitocul ăla de coleg al meu…

OMUL : Ei cum să nu fiu,  domnule doctor ?  Sigur că sunt nebun !…Cred că sunt ăl măi nebun popor de pe faţa pământului…(Acum auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme de parcă în apropiere s-ar da o bătălie. Apoi  auzim iar cântecele păsărilor)

PSIHANALISTUL :  (şi mai uimit, dezamăgit)  Cum aşa ?

OMUL : Păi uite aşa bine.  Ce, dumneata crezi că poporul ăla care munceşte o  jumătate de veac ca să-şi ridice fabricile şi  combinatele  de care are nevoie şi le distruge apoi  ca prostu  în zece ani, ca să ajungă la sapă de lemn, crezi că ăla e popor normal la cap  ? (strâmbă din nas, gest) În nici un caz, domnule doctor.  (apăsat, pe silabe)  Poporul ăla nu e în toate minţile ? (arată la cap) E ceva  în neregulă cu el…aici la mansardă. (sunetul jalnic al unui tulnic vine parcă din alte timpuri)

PSIHANALISTUL :  (foarte uimit) E pe dracu !

OMUL : (supărat) Ascultă-mă dumneata pe mine, că sunt popor bătrân, poporul ăla care se nenoroceşte singur, aşa cum ne-am nenorocit noi după  căderea lu Ceauşescu, nu e în toate minţile…(ridică din umeri)  Nu e normal la cap ! E bolnav… (mică pauză) De aia venii eu la dumneata ca să mă  tratezi, să mă vindeci de boala asta de a mă  nenoroci singur,  pentru că e clar că nu sunt normal la cap.

PSIHANALISTUL : (nelămurit, rar şi apăsat)  Măi, omule, sunt de acord că poporul român nu este în toate mințile, nu este normal, aşa cum ai spus,  dumneata, că şi-a distrus singur fabricile şi uzinele, că şi-a votat singur călăii…Pe ăia care l-au furat şi l-au adus la sapă de lemn…(respiră pe nas) Apoi după ce  i-au falimentat fabricile  ca să se îmbogăţească ei, năpârcile astea de politicieni, le-au dat un şut în fund, proştilor, ca să  meargă şi să lucreze în străinătate…(îl priveşte admirativ) Dar acum dumneata îmi pari un om deştept, realist…Eu nu cred că dumneata  eşti  nebun…(respiră adânc, îl cercetează dându-i ocol) Ai  avut doar aşa o criză, de nebunie,  şi ţi-a trecut…Acum de exemplu îmi pari un om normal. La locul lui, cu bun simţ şi chiar inteligent…

OMUL : (uimit, bucuros)  Chiar aşa şi sunt, domnule  doctor…Sunt un popor inteligent, chiar foarte inteligent şi creativ… Şi sunt  cât se poate de realist…

PSIHANALISTUL :  Adică vrei să zici că dumneata eşti poporul român şi că eşti un popor inteligent şi realist…?

OMUL :  (nedumerit, revoltat că celălalt nu-l înţelege) Păi sigur că sunt  poporul român…! Cum să nu fiu poporul român, dacă sunt poporul român ?  De câte ori să vă spun ! (gest cu arătătorul către pieptul lui) Eu sunt poporul român,  poporul acela prost care şi-a distrus fabricile şi uzinele…Păi  nu v-am spus că…

PSIHANALISTUL : (înmărmurit, se loveşte cu palma peste frunte. Publicului, aparte)  Aoleu, Doamne, iar  o luăm de la început…(aproape disperat) Măi, omule, dumneata eşti sau nu eşti poporul român ? sau eşti Sulică  Frânaru din Cucuieţii din deal care te dai poporul român ?

OMUL : (se loveşte  şi el cu palma peste frunte. Revoltat, către public) Ia uite, domnule la el ! (Tare)  Păi nu v-am spus, domnule doctor, că sunt poporul român ? Nu am venit eu la dumneavoastră să mă trataţi că sunt foarte bolnav, la…mansardă, şi v-am spus că sunt poporul român…?  (către public, aparte)  Doctorul ăsta e mai nebun decât mine.

PSIHANALISTUL : (uimit, inervat, abia se stăpâneşte) Deci dumneata eşti poporul român şi eşti bolnav la…mansardă ?

OMUL : (tare) Da, domnule doctor…(gest) Sunt bolnav la mansardă, şi…jos.  La pisic…Şi am venit la dumneavoastră ca să mă trataţi…Să mă faceţi bine.

PSIHANALISTUL :  (inervat) Ia ascultă, domnule. Te rog să îmi spui repede, dar  repede, cum te cheamă ?

OMUL : (are un moment blocaj)  Soarbe Zeamă

PSIHANALISTUL:  A, deci, ştii cum te cheamă…Păi de ce nu spui aşa, domnule ? Deci te cheamă Soarbe Zeamă.

OMUL : (râde) Soarbe o damigeană  de zaibăr, mă cheamă, domnule doctor…Zaibăr îmi place mie să sorb.

PSIHANALISTUL : (se înfurie) Domnule, eu nu am chef de glume şi de mişto ! Păi dumneata ai venit aici ca să faci mişte de mine ? (gâfâie) Soarbe Zeamă şi mai cum te cheamă ?

OMUL : (devine  serios) Păi nu v-am spus, domnule doctor, că sunt Poporul român ? Poporul român…(apăsat)  Mă cheamă Poporul român… Acesta este numele meu…(foarte supărat) Să vă fie clar o dată pentru totdeauna.

PSIHANALISTUL :  ( abia se stăpâneşte)  Arată-mi buletinul.

OMUL : (nu înţelege,  schiţează gestul de a se căuta în  buzunare) Păi, păi, n-am buletin…

PSIHANALISTUL :  De ce nu ai buletin ? (gâfâie) Dacă nu ai buletin mergem la poliţie.

OMUL :  (ezită) Păi…Păi…Popoarele nu au buletin…Mi-am adus aminte ! Buletine au oamenii, indivizii umani, ca dumneata…De exemplu dumneata ai buletin, că eşti individ, dar eu n-am pentru că sunt popor. Dumneata ai buletin ?   Ai putea să-mi arăţi buletinul ?

PSIHANALISTUL : (luat pe nepregătite. Schiţează gestul de a scoate buletinul din buzunar. Se inervează deodată)  Adică dumneata mă legitimezi pe mine ? Altfel spus, nebunii vin la Cabinetul medicilor psihiatri ca să-i legitimeze  ?  (nervos) Bravo, domnule !

OMUL : (speriat) Doamne fereşte, domnule doctor…Eu am venit la dumneavoastră ca să mă fac bine, că sunt bolnav, nu ca să vă legitimez. (mică pauză. Se vede că se simte prost)  Şi sunt conştient că sunt un popor foarte bolnav…Şi că am nevoie să mă tratez.

PSIHANALISTUL :  (înfuriat, urlă la el) Domnule, nu mă înnebuni de cap, că te dau afară…Cum îţi permiţi să-ţi baţi joc de mine…în cabinetul meu ?

OMUL :  (pus pe ceartă, îi ţine piept) Nu-mi bat joc, domnule, de dumneavoastră, cum să-mi bat joc ? de dumneavoastră ?

PSIHANALISTUL : (tare)  Mă, Omule, ori eşti popor ori nu eşti ? Ori eşti  nebun ori eşti deştept  ? Ori eşti prost ori eşti nebun ? Cine eşti dumneata de fapt ?  Cum eşti dumneata de fapt ?

 OMUL : (tare, inervat) Sunt poporul român, domnule doctor !  De câte ori să-ţi spun !? (îşi ciocăne tâmpla)  Ori nu poţi nici atâta lucru să înţelegi ?

PSIHANALISTUL : (uluit, gata să explodeze) Ia ascultă, domnule…Ia ascultă, mă, nenorocitule…Cine te crezi de vii tu să ţipi la mine în cabinetul meu ? Şi să mă legitimezi pe mine în cabinetul meu ?

OMUL : (cu un ton scăzut) Păi cum să nu ţip, domnule doctor, cum să  nu ţip…dacă nu înţelegeţi ? Îşi mai pierde şi omul firea,  că de asta este om…(mică pauză) Vă rog să mă iertaţi, domnule doctor. Vă rog eu mult ca să mă iertaţi…Eu am venit la dumneavoastră ca să mă trataţi, să mă fac bine, nu ca să vă inervez, şi văd că dumneavoastră mai rău mă îmbolnăviţi…O să plec de aici şi mai nebun decât am venit…

PSIHANALISTUL : (fierbe de furie) Deocamdată văd că dumneata m-ai îmbolnăvit pe mine…(strânge din dinţi) Ieşi imediat din cabinetul meu ! (mică pauză, fierbe)  Ieşi imediat şi să nu te mai prind pe-aici ! hai !

OMUL : (se face mic, cu braţele întinse)  Vă rog să mă iertaţi, domnule doctor că…mi-am pierdut cumpătul…(se bâlbâie)  Nunu…nu amam vrut să văvă  jicnesesc.

PSIHANALISTUL : (urlând) Ieşi imediat din cabinetul meu ! Eşti cel mai ciudat, cel mai nenorocit nebun pe care l-am văzut vreodată…Am impresia că ai venit aici ca să-ţi baţi joc de mine.

OMUL : ( supărat) Domnule Doctor…Nu uitaţi că aţi depus un jurământ, jurământul lui Ipocrite…Şi că nici un doctor nu se poartă aşa cu  pacientul lui. (mică pauză)  Vă rog să vă calmaţi şi să deveniţi un om raţional…(încet) că iar vine cutremurul.  (apăsat, silabisind)  Vă asigur că în  nici un caz nu îmi bat joc de dumneavoastră…(cu vocea scăzută) Cel mult mi-am bătut joc în viaţă şi în istorie de mine…

PSIHANALISTUL :  (tremură de furie, urând) Do, do, domnu lele, du dumneata mămă scoţi din miminţi !

OMUL : (căinându-se) Uite, aşa m-au scos şi pe mine alţii din minţi…(tare) Ticăloşii, bestiile, trădătorii de neam şi de ţară, politicienii ăştia nenorociţi !  Şi eu săracul de mine am tot tăcut, am tot înghiţit…(se gândește, trist) Da, domnule doctor, acesta este adevărul : nici un popor nu şi-a bătut joc de el aşa cum şi-a bătut poporul român…joc de el. (arătând cu arătătorul către piept) Adică aşa cum mi-am bătut eu joc de mine, domnule doctor…

PSIHANALISTUL : (tare, tremură de nervi) Domnule, măi omule, mă nenorocitule…De dumneata că te văd om în vârstă, amărât şi zdrenţăros, poţi să-ţi baţi joc cât  vrei…(mai tare) Dar nu-ţi permit să-ţi baţi joc de mine…Ai înţeles ?

OMUL : (tare, implorând înţelegere) Nu-mi bat joc, domnule doctor,  de dumneavoastră, cum să-mi bat joc de dumneavoastră ? Ce Dumnezeule, că doar sunt cel mai blând, cel mai răbdător, cel mai ospitalier  popor de pe lumea asta.

PSIHANALISTUL :  (s-a mai calmat) Şi acum te rog să ieşi din cabinetul meu…Te duci la cine vrei, şi la papa de la Roma, eu nu mai vreau să mai am de-a face cu dumneata…Eşti un individ imposibil… Mi-e şi…silă de dumneata…(ridicându-și frunte îl priveşte în faţă) Şi dacă vrei să ştii eşti un individ periculos.

OMUL : (calm,  cu o expresie de îndârjire pe chip) Pardon, domnule doctor. Aici greşiţi grav…Eu nu sunt individ, sunt popor…Între un individ şi un popor există o mare deosebire ! Să ştiţi şi dumneavoastră de aici înainte…dacă nu ştiaţi. (cu arătătorul spre el) Individ sunteţi dumneavoastră…eu sunt popor…Şi un individ ar trebui să fie mai respectuos cu poporul din care face parte…(apăsat) Pentru că datorită mie exişti dumneata…Şi părinţii şi moşii dumneavoastră tot datorită mie există ! (îl priveşte în ochi) Mii de strămoşi de-ai mei şi de ai dumitale şi-au vărsat sângele pentru apărarea gliei strămoşeşti…(gest cu arătătorul) Ştii dumneata câte bătălii a trebuit să dau eu ca să mă apăr, ca  să-mi apăr ţara şi nevoile şi neamul ? Şi ca să  exişti dumneata şi copiii dumitale, la urma urmelor ?

PSIHANALISTUL :  (uimit, intrigat) Ia uite, domnule… Mai eşti şi obraznic…

OMUL :  (apăsat) Acesta este adevărul, domnule doctor…Acesta este adevărul…

PSIHANALISTUL : (ironic, rânjind) Deci dumneata ţi-ai vărsat sângele ca să aperi pământul strămoşesc, şi datorită dumitale  exist eu astăzi ? Asta vrei să zici ?

OMUL : (indignat, supărat) Da, asta vreau să zic ! Măcar atâta lucru să fi învăţat la şcoală, domnule doctor ! ( dangătului unui clopot şi sunetul jalnic al unui tulnic vin parcă din alte vremuri)

PSIHANALISTUL :  (se uită la ceas) Ia să  telefonez eu la urgenţă, să vină salvarea să te interneze, domnule…la nebuni. (în momentul acesta se aude un huruit care vine din adânc. Psihanalistul  îngheaţă de spaimă. Se uită  în toate părţile unde să se ascundă. Joc comic alergând prin cabinet) E cutremur…(tare, îngrozit) Cutremuruuul… (ţopăie căutând un loc  unde să se adăpostească, după care se  bagă sub birou. Huruitul  creşte în intensitate, apoi începe să scadă) Acesta cred că a avut cel puţin 6 grade pe scara Rihter…(Acum auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme. Apoi auzim un tunet prelung rostogolindu-se, în cer semn că se apropie furtuna)

OMUL : (care a stat foarte liniştii, ba chiar s-a amuzat văzându-l îngrozit pe Psihanalist) Şase virgulă şapte grade pe scara  Rihter a avut cutremurul ăsta..…

PSIHANALISTUL : (de sub birou)  Aşa e, că  dumneata ai zis că eşti specialist în cutremure…Şi parcă ai zis că dacă eşti dumneata aici să nu-mi fie frică de cutremure…

OMUL : (oftează îngrijorat) Ba ar trebui să ne fie, domnule doctor…Pentru că acesta a fost un cutremur social…  Ori noi suntem deja în timpul unui cutremur …istoric…

PSIHANALISTUL : (uimit) Cutremur  social, am mai auzit, da de cutremur istoric n-am auzit.

OMUL : Aflaţi de la mine că ăstea sunt ăle mai ale dracului cutremure…Este ceea ce am trăit eu toată istoria…Şi trăiesc… Ba acesta pe care îl trăiesc eu acum este cel mai mare…Şi nu ştiu dacă voi supravieţui.

PSIHANALISTUL : Acum pot să ies de sub birou, nu ? (îi e teamă să iasă) Felicitări pentru cunoștințele despre cutremure.

OMUL : (oftează) Păi dacă am trăit atâtea cutremure la viaţa mea, domnule doctor, sigur că am devenit specialist în cutremure…

PSIHANALISTUL : (stă în patru labe sub birou) Te întreb dacă  pot să ies de aici sau e mai bine să rămân  sub biroul, în cazul în care replica vine foarte repede…

OMUL : Mai  staţi, domnule doctor, mai staţi…Pentru că  acum cutremurele or să fie  mult mai dese…(către spectatori) Din ce în ce mai dese.

PSIHANALISTUL : Observ că dumneata ai venit cu cutremurele, domnule…Eu ţi-am spus că dumneata nu mi-ai fost simpatic de cum te-am văzut…Ai ceva în dumitale care mă  sperie, mă îngrozeşte… Cred că dumneata eşti omul care aduce numai nenorociri…

OMUL :  (pe gânduri, foarte trist) Din păcate aşa este, domnule doctor.

PSIHANALISTUL: Trebuie să-ţi mărturisesc că eu nu iubesc poporul acesta,  adică poporul român. Ba chiar îl urăsc.

OMUL : (arătând înspre el) Adică pe mine, mă urâţi ?…Am văzut…Şi de ce mă rog nu-ţi iubeşti dumneata poporul, domnule doctor ?

PSIHANALISTUL :  Pentru că din cauza lui sunt nefericit, sunt un doctor sărac. Poporul român este un popor care nu-şi preţuieşte valorile…Din cauza lui suntem săraci şi nefericiţi…Dacă m-aş fi născut altă ţară şi în alt popor, de exemplu în poporul german sau american, ar fi fost mult mai bine…(visând)  Ehei ! Aş fi fost un doctor fericit,  împlinit…N-aş mai fi luat şpagă.

OMUL :  Aha, de asta m-ai întrebat dumneata la început dacă nu sunt poporul  german, japonez…

PSIHANALISTUL : Da, da, de asta te-am întrebat…Dacă erai poporul german sau japonez te-aş fi primit altfel. Pentru că aş fi vrut să mă nasc în dumneata…Sau mai bine să mă fi născut dumneata. (mică pauză. Tunetele se aud tot mai aproape) Ai promis că  mă aperi de cutremure, pentru că eşti obişnuit cu ele…

OMUL : (pe gânduri)  Da, da, eu vă  apăr de cutremure, domnule doctor…Pentru că sunt doctor în cutremure..(gest) Şi în nenorociri…(mică pauză) Şi în cazul acesta cred că nu mă mai daţi afară. Şi nu mai chemaţi salvarea să mă internaţi…

PSIHANALISTUL : (de sub birou) Dacă promiţi că mă aperi de cutremure, nu te mai dau afară…

OMUL : (trist, ca un  înţelept) Eu aveam nevoie să mă ajutaţi să mă vindec, domnule doctor…Nu de internare la nebuni…Că şi aşa sunt internat la nebuni. Cu toţii din ţara asta suntem internaţi la nebuni o dată ce toată România e un balamuc, nu ? Ba încă eu sunt prea internat la nebuni, (apăsat) sunt foarte, foarte internat la nebuni. Mai internat decât atât nu se poate…(ameninţător) Şi să ştiţi că o dată cu mine şi dumneavoastră sunteţi internat…la nebuni.

PSIHANALISTUL :  (se încruntă) Asta cum mai vine ? (cu glasul înmuiat) Pot să ies de sub birou ?

 OMUL : Păi uite cum vine, domnule doctor…Că de când au venit ăştia la putere, noi, românii, am înnebunit cu toţii…Iar bandiţii ăştia de politicieni au transformat ţara în balamuc şi  în circ. Ştiţi foarte  bine că toată  România este un balamuc. (respiră adânc) Uită-te dumneata la televizor şi dacă n-ai să vezi peste tot balamuc să nu-mi spui mie cuţu…Aşa că noi, românii, suntem cu toţii la balamuc…România toată e un balamuc.

PSIHANALISTUL : (iese în patru labe de sub birou) Cu asta sunt de acord, că România este un balamuc. (se șterge  pe haine de praf)

OMUL : Şi cum şi dumneavoastră sunteţi român şi faceţi parte din poporul acesta, înseamnă că şi dumneavoastră sunteţi la balamuc…(taie cu mâna prin aer) Asta v-o spun sigur.

PSIHANALISTUL :  (îl priveşte îngrozit) Adică eu sunt…nebun ? Asta vrei să zici ? Şi că mă aflu la balamuc ?

OMUL : Eu cred că raţionamentul meu a fost destul de clar şi de corect din punct de vedere logic. (tare, înveselit  uşor) Păi cum să nu fiţi, domnule doctor…? Sigur  că sunteţi la balamuc. Amândoi suntem la balamuc. Nu trebuie să ne supărăm pentru asta. E lucru cel mai normal din lume.

PSIHANALISTUL :  (furios, ţipă la el) Eu sunt nebun deci ?

OMUL : Şi dumneavoastră şi toţi românii suntem nebuni, domnule doctor ?

PSIHANALISTUL :  (roşu de furie)  Eu sunt nebun  deci ? Susţii în continuare că sunt nebun ?

OMUL : ( sumeţindu-se)  Da, susţin  sus şi tare că sunteţi nebun…

PSIHANALISTUL : (ţipând, înaintează ameninţător către ele) Dar dumneata care ai venit să te tratezi la un nebun, cum eşti ? Dumneata nu eşti nebun ? (înaintează ameninţător către el)

OMUL : (retrăgându-se din faţa lui, ocolind birou) Da, recunosc…Eu sunt mai nebun decât dumneavoastră, domnule doctor…

PSIHANALISTUL :  (îl priveşte cu ură)  Mai spune o dată.

OMUL : (tare, apăsat) Da, recunosc, că eu, poporul român, sunt mai nebun decât dumneavoastră,  de 18 milioane de ori, domnule doctor…

PSIHANALISTUL :  (a rămas cu gura căscată) De ce de 18 milioane de ori…?

OMUL : Pentru că eu, poporul român, care eram în 1989  de  23 de milioane de locuitori, mai am acum numai 18 milioane de locuitori. Atât avea România  în 1989, 23 de milioane…Ei bine, de atunci  bestiile care au venit la putere în ţara asta au asasinat (silabisind, apăsat) indi-rect dar şi di-rect, peste 5 milioane de români. Şi acum mai suntem în ţară numai 18 milioane de locuitori, cum spusei…Acesta fiind cel mai mare genocid din istorie noastră, după genocidul făcut de romani când l-au învins pe Decebal în anul 106 . e n.

PSIHANALISTUL : (uluit, admirativ) Da, dumneata ştii istorie nu glumă, Omule. (mică pauză)  Înţeleg deci că dumneata ai suferit un genocid ?

OMUL : Genocid care este  mai rău  decât un  atac cerebral, sau decât un atac de cord, domnule  doctor, în istoria unui popor…

PSIHANALISTUL :  Ia uite, ştii şi ce este ăla un ataca de cord…?

OMUL : (convins, tragic) Da, domnule doctor, chiar aşa este…Ticăloşii,  bestiile, trădătorii de neam şi de ţară care au fost la conducerea Ţării, în timpul acesta mi-au omorât peste 5 milioane de români. Că populaţia ţării a scăzut de la 23 de milioane la 18 milioane de locuitori…Păi ştii dumneata ce înseamnă asta  ?

PSIHANALISTUL : ( îl priveşte intens)  Ce înseamnă ?

OMUL : Cea mai mare nenorocire, tragedie din istorie, domnule doctor…Înseamnă că mi-au omorât mai mult de un sfert din populaţie…Este ca şi cum la dumneavoastră ar veni cineva  pe la spate cu un satâr nevăzut, sau mă rog,  cu un bisturiu,  că ăştia au lucrat fin, subtil, şi v-ar tăia un sfert din trup…

PSIHANALISTUL : (îl priveşte un îngrozit) Dacă mi-ar tăia mie un sfert din  organism ?

 OMUL : (îl priveşte în ochi) Păi da ! Asta s-a întâmplat cu poporul român. (oftează) Spune-ţi dumneavoastră în cazul acesta aţi mai fi om întreg ? Aţi mai fi bun de ceva…?

PSIHANALISTUL : Aşa ? (respiră adânc, îngrozit) Dumneata ţi-au  tăiat deci un sfert din organism ?

 OMUL : (amărât, furios)  Mi-au tăiat un sfert din organism, şi m-au nenorocit, domnule doctor…M-au nenorocit, criminalii dracului. Acum sunt un popor infirm, că mi-au tăiat o bucată destul de mare din organism. (mică pauză, gata să plângă) Întâi mi-au tăiat o bucată mare din organism în 1940 când mi-au luat Basarabia şi Bucovina şi de atunci nu mai sunt om. De aia nu mai sunt bun de nimic, şi nu mai am nici o reacţie…(mică  pauză) Şi nu mă mai pot opune…

PSIHANALISTUL : Cui să te opui ?

OMUL  : Politicienilor care mă fură şi mă vând bucată cu bucată, şi ţiganilor…Care mă potopesc şi mă asimilează,  asta ducând la dispariţia mea din istorie…

PSIHANALISTUL :  (face pe prostu) Cum ne asimilează ţiganii , şi ne scot din istorie ?

OMUL : (ridicând tonul)  Foarte simplu? Noi, românii, etnia românească, mai suntem doar vreo  opt, nouă milioane în ţară, fără celelalte naţionalităţi conlocuitoare, iar ei sunt peste trei milioane…(respiră adânc. Cu năduf) Ei bine, pentru că  ei se înmulțesc foarte rapid peste zece ani numărul țiganilor o să depășească numărul românilor…Şi atunci noi, românii, devenim a două etnie în stat. Iar ei vor fi prima, etnia cea mai numeroasă…Devenind a doua etnie în stat, eu de acum înainte dispar ca popor din istorie…Nu mai sunt popor, sunt doar etnie…(ridică trist din umeri)  Asta este… Sunt un popor aflat înaintea dispariției lui din istorie.

PSIHANALISTUL : (îl priveşte lung. O privighetoare cântă în apropiere de mama focului) Şi îţi e teamă că dispari din istorie ?

OMUL:  (speriat, gata să plângă)  Îmi este foarte teamă, domnule doctor…Zău aşa…Mor de frică… PSIHANALISTUL : Şi ce o să faci acum dacă dispărem  din istorie din cauza ţiganilor ?

OMUL : (ridică amărât din umeri) Ce să fac ? (întinde mâna, vorbind cu accent ţigănesc) O să mă rog de ei, o să mă milogesc la ei…O să le cerşesc şi eu supravieţuirea, pentru că şi ei au cerșit destul de la mine. Hai, mă. Ţiganilor, conlocuitorilor, înlocuitorilor, fie-vă milă de poporul român, şi nu ne sinucideţi. Vă rog eu frumos să vă fie milă de mine, că politicienilor nu le este deloc, şi nu mă sinucideţi.

PSIHANALISTUL :  (curios) Aha… Gândești bine.

OMUL : Păi sigur că gândesc bine. Dumneavoastră abia acum observaţi ?

 PSIHANALISTUL :  Ziceai că ţi-au tăiat din  organism ?  Da văd că nu  ai nimic lipsă ?

OMUL : (inervat, se pipăie) Din organismul naţional, domnule doctor…Că eu fiind poporul român, sunt  Organismul naţional românesc…

PSIHANALISTUL :  (şi mai uluit)  Ce eşti, domnule ?

OMUL : Sunt Fiinţa naţională, sau Organismul naţional românesc, domnule doctor…Ce Dumnezeului, că eşti om învăţat !

PSIHANALISTUL : (căinându-l)  Dumneata eşti foarte grav bolnav, Omule, să ştii…(se gândeşte) Si cum eşti dumneata de 18 milioane de ori mai mare decât mine ? că asta n-am înţeles ?

OMUL : Păi dacă acum  poporul român mai este format numai din 18 milioane  de  oameni ca dumneata, iar dumneata eşti doar un individ uman, este clar că eu  fiind format din 18 milioane de indivizi umani sunt de 18 milioane de ori mai mare decât dumneata…Care din păcate eşti un simplu individ.

 PSIHANALISTUL :  (şi mai uluit)  Dar văd că ştii matematică bine…Deci dumneata eşti mai mare decât mine..?

OMUL : Domnule doctor, din păcate  nu mai sunt format nici din 18 milioane de români,  pentru că peste  5 milioane  din ăştia  18 milioane  sunt plecaţi în afară…la muncă sau…(gest) la ciordit. Aşa că eu de fapt nu mai  sunt format din 18 milioane  de români, şi sunt mai degrabă un popor dezlânat, un popor risipit în cele patru vânturi, ceea ce este foarte grav…De aceea se spune despre mine că nu mai sunt un popor ci o populaţia…(înfuriat, privind în sus) Şi asta tot datorită nenorociţilor de politicieni, mama lor a dracului, care sunt bolnavi de putere şi care nu-şi urmăresc decât interesele lor…

 PSIHANALISTUL : (foarte mirat, îngrijorat)   Ia uite, domnule ! Nu ştiam..

OMUL :  Aşa că dacă în ţară mai suntem în jur de 13 milioane de români e bine, domnule…Eu sunt un popor grav bolnav, infirm…Sunt o populaţie dezorganizată, împrăştiată…Am minţit, nu sunt de 18 milioane de ori mai mare decât dumneavoastră, dar de 13 milioane tot sunt…

PSIHANALISTUL :  Păi n-ai zis că eşti doar prost şi nebun ?

OMUL : Aşa este, domnule doctor,  sunt un popor  care nu mai am reacţie, sunt debusolat, nu ştiu încotro merg…Ce e cu mine pe lumea asta…Sunt risipit,  sunt prăbuşit la pământ…Parc-aş fi o vită care se zbate căzută la pământ, căreia i-a dat cineva cu parul în cap. De aceea am venit la dumneavoastră ca să mă vindecaţi…

PSIHANALISTUL :  Păi n-ai zis că sunt nebun ? Cum să  vindece un nebun pe alt nebun…?

OMUL : (înveselit) Păi foarte bine, domnule doctor…ne vindecăm unul prin altul…Cui pe cui se scoate, un nebun se vindecă prin alt nebun.

 PSIHANALISTUL : (obosit scârbit, dezorientat. Oftează) Dumnezeu să te mai înţeleagă, măi Omule…Văd că eşti amărât, dar cazul dumneata mă depăşeşte…(către  public) Zău aşa, nu am mai întâlnit un caz asemănător…În toată literatura de specialitate nu se găseşte un caz atât de complex…(cu o grimasă)  Aşa că mai bine mergi dumneata  acasă.

OMUL : (ca şi cum ar avea o revelaţie) Hai că vă învăţ eu, domnule doctor, cum  să mă vindecați… Şi cum să vă vindecați şi dumneavoastră. Să vedeţi ce treabă bună facem amândoi !

 PSIHANALISTUL :  (se ia cu mâinile de cap) Adică mă înveţi dumneata, un nebun pe mine, medic psihiatru şi psihanalist, cum să te vindec eu pe dumneata, şi cum să mă vindec după aia şi pe mine…?

OMUL : (sincer) Da, domnule doctor…Pentru că eu nu mai pot merge aşa bolnav prin istorie…(îndurerat, tare) Toată istoria am fost  un câine bătut de soartă care s-a târât amărâtul şi  nenorocitul prin istorie…(gest, povesteşte) Venea turcu dădea cu piciorul în mine, ce cu piciorul, că dădea cu sabia, venea  unguru punea cizma pe mine, venea austriacul mă călca în picioare şi mă trăgea pe roată, venea rusul şi mă jefuia şi mai dihai…Acum au venit americanii, pardon Corporaţiile şi Multinaţionalele, care mă jefuiră mai abitir decât toţi…Şi eu am stat ca prostu şi m-am lăsat belit de toţi…(ca şi cum ne-am afla undeva la ţară auzim cotcodăcitul găinilor, şi hămăitul leneş al unui câine, apoi trilurile limpezi ca  niște serpentine argintii în văzduh ale unei privighetori)

 PSIHANALISTUL :  (dezarmat) Domnule, măi Omule, dumneata mă înnebuneşti pe mine ! (tare, silabisind)  Nu înţelegi că dumneata eşti un caz nestudiat şi neelucidat de știință…(a obosit, gâfâie) Ia fă dumneata bine şi mergi acasă şi tratează-te singur, că aşa ai zis, că  ştii să  te tratezi…Ba încă mă înveţi  şi pe mine cum să te tratez.

OMUL : (speriat, opune rezistenţă) Domnule Doctor, în nici un caz nu plec. Eu v-am spus  că nu plec de aici decât vindecat…

PSIHANALISTUL :  (a pus mâna pe un baston)  Ba ai să pleci…Şi încă repede…(îi arată bastonul) Altfel cât ești de bătrân şi de amărât faci cunoștință cu dumnealui…(Omul ocoleşte biroul.  Medicul  îl urmăreşte fără să se grăbească)  Nu glumesc deloc. Te rog să ieşi mai repede. (tare)  Du-te la Paris, la Viena, la Londra să te trateze cine o vrea şi cine o şti, că eu nu te tratez…

OMUL : (ocolesc fără să se grăbească biroul) Domnule doctor, vă rog frumos…Vă implor…Eu sunt nebun, dumneavoastră sunteţi nebun, o să se aleagă praful de amândoi şi de Ţara asta…Mai bine ne tratăm unul prin altul şi  o să avem şi noi o soartă mai bună pe lumea asta. Ce Dumnezeului ! (tare) Şi un copil ar înţelege lucrul acesta ! (mică pauză, se pândesc unul pe altul. Departe auzim canonada artileriei)

 PSIHANALISTUL : (îi arată uşa) Ieşirea  este pe acolo…La revedere şi la mai mare…Bai, bai.. cazul dumitale, domnule, mă depăşeşte…

OMUL : (se împotriveşte, tare) Nu se poate, domnule doctor…Eu sunt poporul român…Sunt cel mai bătrân popor din Europa…Dumneata eşti un simplu individ, care nu ai  nici măcar 50 de ani… Nu te poţi purta aşa cu  poporul dumitale care are peste  două mii de ani…Ce Dumnezeului ! Că nu suntem barbari. Nu suntem tâmpiți…(tare) Şi apoi dumneata ai obligaţia să mă tratezi. (mai tare) Eşti obligat, domnule, ca medic eşti obligat să mă tratezi. Potrivit jurământului lui Ipocrite.

PSIHANALISTUL : (îl ameninţă) Măi, Omule ! Milă mi-e de dumneata că te văd tare amărât, dar mai milă îmi este de mine…Că nu vreau să ajung şi eu nebun ca dumneata.

OMUL : (se opreşte în loc, curajos)  E, şi dacă n-o să ies, domnule doctor,  ce-o să-mi faceţi ?

PSIHANALISTUL :  ( se repede şi îl loveşte fără milă) Uite asta îţi fac…(îl mai loveşte o dată şi-l doboară la pământ. În apropiere ni se pare că auzim răpăitul unei mitraliere, urmat de canonada artileriei. Acum auzim foarte clar zgomotul unei bătălii)

OMUL : (geme, se vaietă)  Aoleu, Doamne…Măiculiţă, Doamne…trăii s-o văd şi pe  asta..

PSIHANALISTUL : (îl mai loveşte o dată) Şi dacă nu te scoli să pleci repede îţi mai dau încă două..(îl mai loveşte încă o dată. Acum auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme. Apoi trilurile limpezi ale unei privighetori)

OMUL : (plânge, se jeleşte) Jelui-m-aş şi n-am cui…Jelui-m-aş codrului, Jelui-m-aş mamei mele, să se-audă pân la stele, Jelui-m-aş tatălui,  Tatălui şi cerului… (plânge)

 PSIHANALISTUL :  (i se face milă de el, îl ajută să se ridice de jos) Hai, Omule, nu mai plânge, scoală-te şi du-te acasă. (în momentul acesta auzim jeletul cântat al unui bărbat. Jeletul lui e însoţit de sunetul  unei doine triste cântată la caval).

VOCEA :  (avem sentimentul că glasul bărbatului care  povesteşte ca şi cum ar jeli vine de undeva de departe, ca şi cântecul plin de jale al cavalului. Psihanalistul înlemneşte ascultând glasul care vine din adâncul timpului)

– Oiţă bârsană, / De eşti năzdrăvană, / Şi de-a fi să mor / în câmp de mohor, / Să spui lui vrâncean / Şi lui ungurean / Ca să mă îngroape / Aice, pe-aproape, / În strunga de oi, / Să fiu tot cu voi; / În dosul stânii  / Să-mi aud cânii…

PSIHANALISTUL : (ascultă îngrozit)  Doamne Dumnezeule,  ce este asta ? Aud  voci…

OMUL  :  (geme, încearcă să se ridice de jos)  O, Doamne,  vai de zilele mele, că rău am  ajuns. A dat ticălosul în mine cu sete…

PSIHANALISTUL : (ascultă încordat ) Ce-a fost asta…? (mică pauză) Înseamnă că am început să aud voci…(ascultă. Priveşte  la omul căzut la picioarele lui)  Ca nebunul ăsta

 OMUL : (se ridică  de jos cu greu) Vai de zilele mele, că  rău am mai ajuns, Doamne…Hoţii de oameni politici şi mafioţii m-au jefuit, şi doctorii mă omoară…

PSIHANALISTUL :  Nu te omoară, domnule, nimeni…Da  dacă  dumneata m-ai scos din sărite ?

OMUL :   (geme) Aţi dat în mine , domnule doctor, fără milă, ca într-o  vită.

 PSIHANALISTUL : (oftează) De, măi, Omule, dacă  te-ai apucat să ţipi la mine. Şi să-mi dai lecţii…Să îmi spui că mă tratezi dumneata pe mine. M-au lăsat şi pe mine nervii…Ai fi dumneata nebun, dar fii şi dumneata un nebun mai ascultător…mai cuminte. Ce Dumnezeului.

OMUL : (îşi şterge lacrimile. Se vaită) Vai de zilele mele, domnule doctor, după ce să sunt cel mai nenorocit popor, după ce că am mai rămas numai jumătate din cât eram în 1989…mai dai şi dumneata în mine.

PSIHANALISTUL : (îngrijorat) Măi, Omule, am început să aud voci…(mică pauză) Dumneata ai auzit ceva ?

OMUL :  (îl priveşte trist, ca şi cum ar cere îndurare) Domnule doctor, dumneata nu înţelegi că eu sunt grav bolnav, şi sunt  un popor pe cale de dispariţie…? Dumneata nu înţelegi nici măcar atâta lucru…?

PSIHANALISTUL : Ştiu că eşti bolnav, ştiu. Vreau să te întreb însă, dacă  dumneata ţi s-a întâmplat să auzi voci ? (mică pauză) Majoritatea nebunilor aud voci…(în momentul acela auzim din noi Glasul  şi cântecul trist al cavalului pe care le-am auzit mai înainte)

VOCEA : Aşa să le spui, / Iar la cap să-mi pui / Fluieraş de fag, / Mult zice cu drag; / Fluieraş de os, Mult zice duios; / Fluieraş de soc, / Mult zice cu foc! / Vântul, când a bate, / Prin ele-a răzbate / Oile s-or strânge, / Pe mine m-or plânge, / Cu lacrimi de sânge! / Iar tu de omor /  Să nu le spui lor. / Să le spui curat / Că m-am însurat / Cu-o mândră crăiasă, / A lumii mireasă; / Că la nunta mea / A căzut o stea; (ascultă amândoi. Psihanalistul ascultă  îngrijorat. Omul este calm, senin. De pe dealurile din jur auzim  viersul duios  al unei doine care vine din alte timpuri)

PSIHANALISTUL : (se uită la el  îngrozit) Ai auzit ? Am început să aud voci…Ceea ce înseamnă că am înnebunit şi eu. Vezi, de asta eram eu îngrijorat…Şi nu vreau să mai am de a face cu  dumneata.

OMUL : (îl priveşte nedumerit) Şi de asta eşti dumneata aşa îngrozit ?

 PSIHANALISTUL : Ai auzit şi dumneata vocea ? (cu mâna întinsă, acuzator) Sigur ai auzit-o. Să nu zici că nu ai auzit-o !

OMUL :  (gest cu mâinile) Ăhă, hă, să fiţi dumneavoastră sănătos, domnule doctor, de când îl  aud eu pe străbunicul acesta al meu…Şi pe străbunica o aud, şi pe regele Burebista şi pe regele  Decebal, şi pe Ştefan cel Mare şi pe Mihai Viteazul…

PSIHANALISTUL : (îngrozit, face ochii mari) Pe cuvântul dumitale de Om că-i auzi pe regele Burebista, pe  Mihai Viteazul ? (către sală, aparte) Înseamnă că e nebun rău de tot !

OMUL : (Foarte serios, privind  undeva departe) Pe cuvântul meu de onoare… ? Vă jur, domnule doctor, că aud vocile astea. Dar câte voci nu aud eu…

PSIHANALISTUL :  (oftează îngrijorat) Păi dumneata auzi voci că eşti nebun, şi toţi nebunii aud voci. Dar eu de ce să aud voci ? Că doar nu sunt nebun ca dumneata.

OMUL : (uimit, inervat) Cum să nu fiţi nebun, domnule doctor… Sunteţi nebun, nici nu se discută…

PSIHANALISTUL :  Aşa crezi dumneata pentru că  eşti nebun…Şi nebunii  pot să creadă orice.

OMUL : (zâmbind, cu blândeţe) Păi nu v-am demonstrat, domnule doctor, mai devreme, că dacă eu, poporul român, sunt nebun, dumneata fiind o celulă a Organismului meu, un individ care faci parte din mine, nu ai cum să nu fii nebun…? Dacă organismul dumitale este tot infectat, desigur că toate celule lui sunt infectate… E clar, nu ?

PSIHANALISTUL : Ce să fie clar, domnule ? Mie îmi e clar că dumneata trebuie să mergi acasă…Nu vreau să mai aud de  dumneata. Că dacă mai stau de vorbă cu  dumneata înnebunesc şi eu…(auzim  tălăngile unor turme de  ori ca şi cum acestea ar paşte pe dealurile din împrejurimi,  apoi clipocitul dulce al unui pârâu şi ţipătul tragic al pescăruşilor)

OMUL  : (îl priveşte cu milă) Cum să mai înnebunești, domnule doctor, dacă suntem amândoi nebuni  de mult…Nu v-am demonstrat mai înainte că eu fiind un popor care şi-a jefuit, care şi-a distrus industria, economia, nu sunt un popor în toate minţile ? Munţii noştri aut poartă, noi cerșim din poartă-n poartă…(inervat) Păi ce, acela e un popor normal, căruia Dumnezeu îi dă munţi de aur şi el ajunge să cerșească din poartă-n poartă ? (supărat de-a binele) Ce Dumnezeului, că doar v-am  spus lucrul acesta ? Or   nu mai ţineţi minte nici atâta lucru ?

PSIHANALISTUL  : (se ia cu mâinile de cap)  Domnule, simt că-mi pierd minţile…Nu mai vreau să mai am de-a face cu dumneata…(tare, urlă) Înţelege o dată că nu mai vrea să am de-a face cu dumneata !

OMUL : (oftează. Se uită la el cu milă) Înseamnă că chiar v-aţi pierdut toate minţile, domnule doctor…Da poate că nu v-aţi pierdut şi mintea a de pe urmă…Ştiţi proverbul ăla, „Dă, Doamne, mintea românului a de pe urmă”.  Că dacă v-aţi pierdut şi mintea a de pe urmă, care e cea mai importantă, atunci chiar sunteţi un om pierdut…(îl priveşte cu compasiune) Da nu-i nimic, chiar şi în  situaţia această eu vă pot face bine…

 PSIHANALISTUL : (îl ia de braţ şi îl conduce  afară  din cabinet. Apoi o iau către scara prin care  se coboară în sala. Căinându-l) Vai de capul dumitale, Omule…Că rău ai mai ajuns…(hotărât) Hai, mergi acasă, că eu nu pot să te fac bine…De altfel nu ştiu dacă  dumneata te mai poţi face bine vreodată…

OMUL : (se întoarce cu faţa către doctor. Foarte trist) Păi dacă nu mă fac bine,  domnule doctor,  înseamnă că o să dispar în curând ca popor din istorie…

PSIHANALISTUL : (îl priveşte cu milă) Treaba dumitale, faci ce vrei. Dacă dispari sau dacă nu dispari pe mine nu mă interesează…Da la mine să nu mai vii niciodată. (tare) Ai înţeles ? (îl  împinge  de la spate)

OMUL : (dă să se întoarcă ) Domne doctor,  vă învăţ eu cum să mă vindecaţi…Şi dacă mă vindec eu vă vindecaţi după aceea şi pe dumneavoastră… (gest către sală) Şi se vindecă şi oamenii ăştia, că ia uite ce de popor de oameni este în sala asta. Şi toţi sunt bolnavi, săracii de ei…Nebuni ca noi.

 PSIHANALISTUL :  (gest către sală ) Adică oamenii ăştia din sala de aşteptare sunt bolnavi, sunt nebuni ? (mică pauză) Sau altfel spus, vrei să zici că  ei se află acum în spitalul de nebuni ?

OMUL : (amărât) Aşa e, domnule doctor…Toţi sunt nebuni…(îl priveşte în ochi. Apoi către sală)  Toţi suntem nebuni, oameni buni. (ridică din umeri) Din păcate acesta este adevărul…(sunetul jalnic al unui tulnic vine parcă din alte timpuri) Acum ar trebui să ne trezim la realitate şi să ne tratăm…

 PSIHANALISTUL :   Toţi sunt nebuni şi…(apăsat)  proşti ?

OMUL : (căinându-i, privind cu milă către sală) Sunt nebuni şi foarte proşti, domnule doctor…Uitaţi-vă la ei, săracii de ei…Să le plângem de milă şi alta şi nimic…Toţi sunt…bolnavi.

PSIHANALISTUL :  (tare, gesticulând tare)  Măi, Omule,  nu înțelegi că dumneata ai luat-o razna rău de tot…? Cum să le spui oamenilor ăstora că sunt proşti şi nebuni…? Că te dau în judecată…Şi în noaptea asta dormi la poliţie…

OMUL : Păi oamenii ăştia pe care îi vezi dumneata în sala asta sunt eu,  domnule doctor…Eu sunt în sala asta. Ei sunt celule, indivizi  care fac parte din trupul meu…Ca şi dumneata care eşti  tot eu, că  eşti o celulă din mine…(respiră adânc)  Dumneata nu înţelegi că tot Organismul care este poporul român, este infectat ? Când le spun lor că sunt proşti şi nebuni eu îmi spun de fapt mie că sunt prost şi nebun…(îl priveşte trist) Nu v-am explicat mai înainte că eu sunt şi prost şi nebun ? V-am spus sau nu ?…

PSIHANALISTUL : (nedumerit, încearcă să îşi aducă aminte)  Parcă ai spus  la un moment dat  că eşti foarte deştept.

OMUL : (izbucnind) Păi sigur că da, sunt foarte deştept, domnule doctor, pentru că mi-a dat Dumnezeu minte multa !  Că dacă nu eram deştept nu dădeam Mioriţa, nu-i dădeam pe Eminescu, pe Enescu, pe Brâncuși, pe Eliade…(apăsat, pătimaş)  Şi sunt foarte prost că mintea asta  am folosit-o ca să-mi jefuiesc fabricile şi urinele, ca să trimit în parlament toate lichelele, ca să vând resursele ţării pe degeaba, ca să se îmbogăţească  mafioţii ăia care ne conduc. Nu ? Păi în cazul acesta nu sunt cel mai prost popor ?  Unicul popor din lume care şi-a distrus singur economia…Care s-a distrus singur…

PSIHANALISTUL : (mai calm. Arătând către sală) Te rog să le ceri scuze…că i-ai făcut  proşti şi nebuni.

OMUL : Cum Dumnezeule, domnule Doctor, eu recunosc că sunt  şi prost şi nebun şi să-mi cer tot eu scuze mie că sunt prost şi nebun…? (râde uşor)  ha, ha, ha…Haida de, asta nu s-a mai pomenit…Zău aşa , mă faceţi să râd.

 PSIHANALISTUL : (râde uşor) Măi omule, dumneata eşti un nebun atipic…Şi dacă stau şi mă uit bine la dumneata,  eşti simpatic.

OMUL : (râde ca bătrânii) Mă flatați, domnule doctor…Vreţi să vă  puneţi bine  cu mine.

PSIHANALISTUL : (Râde cu poftă) Zău aşa…N-am mai pomenit un nebun ca  dumneata. Nu s-a mai pomenit un asemenea caz, să ştii.  Ştiinţa nu a mai întâlnit un caz ca al dumitale…(îl priveşte cu milă) Dar eu te rog să le ceri scuze oamenilor acestora, pentru că i-ai făcut proşti şi nebuni…Dânşii sunt români… Iar dumneata i-ai făcut proşti pe români…

OMUL : (descumpănit) Păi cum să nu fie proşti, domnule doctor, sigur că sunt proşti…(tare) Păi nu v-am spus mai înainte că poporul român e foarte prost, domnule doctor…? Că numai un popor prost, nişte oameni proşti rău de tot, pot să muncească din greu  50 de ani ca să-şi construiască o  industrie şi o economie imensă, ca apoi în câțiva ani să-şi jefuiască  industria şi economia de n-a mai rămas nimic din ele…Şi să nenorocească viitorul propriilor lor copii…(tare, gesticulează) Spuneţi-mi şi dumneavoastră, poporul acesta e un popor deştept sau prost, că şi-a furat, şi şi-a devalizat singur  combinatele şi fabricile ?

 PSIHANALISTUL :  (sincer, spontan)  E deştept…

OMUL : (uluit, revoltat) Păi cum să fie deştept, domnule doctor…? Că dacă  erau oameni deştepţi (arată către sală) dacă era popor deştept nu-şi jefuiau  fabricile şi uzinele, şi acum aveau şi ei locuri de muncă, nu ? Şi  nu  trimiteau în parlament toate leprele şi toate lichelele !

 PSIHANALISTUL :  Nu  !

OMUL : (dezamăgit, descumpănit) Deci poporul român pentru că şi-a distrus singur industria, agricultura, economia e popor deştept?  După dumneavoastră un astfel de popor e deştept ?

PSIHANALISTUL :  Aşa e…Da. Poporul român e foarte deştept, pentru că şi-a jefuit şi şi-a distrus  toate fabricile, uzinele, combinatele.

OMUL : (oftează. Se uită la el îngrozit) Păi în cazul acesta, stimate domnule doctor, daţi-mi voie să vă spun că dumneavoastră sunteţi nebun…rău de tot. Sunteţi mai nebun cu mult decât mine…Şi în cazul acesta eu sunt cel care trebuie să  vă tratez pe dumneavoastră. (către sală, aparte) Omul acesta e nebun rău.

 PSIHANALISTUL : (serios) Păi sigur că da, domnule, cum să nu. Că  de aia sunt eu doctor psihiatru şi dumneata nebun…Ca să mă trateze nebunii pe mine. Ca să mă tratez dumneata, un nebun, şi încă ce nebun,  pe mine… Au ajuns nebunii să-i trateze pe psihiatri.

OMUL : ( oftează, calm)  Păi dacă pot să vă tratez  de ce să nu vă tratez, domnule doctor ?  Pentru că v-am spus că  eu fiind popor sunt mai mare şi mai învăţat decât  dumneavoastră care sunteţi doar un individ…

 PSIHANALISTUL :  Adică eu sunt mai nebun decât dumneata şi mai prost, cu alte cuvinte…?

OMUL : (Convins, sumeţindu-se) Păi sigur că da. Cum să nu…Sunteţi cu mult mai prost decât mine…Că nu o să fie un individ uman mai învăţat decât un popor, nu ? Păi dumneata ştii câtă învăţătură, câtă experienţa  asimilează un popor în  două mii de ani ? Câte cunoştinţe şi câtă experienţă am asimilat eu în istorie ? Habar nu ai dumneata câte cunoştinţe şi câtă experienţă am eu  în… (îşi ciocăne capul) capul acesta…

 PSIHANALISTUL : (scrâșnind, tare) Deci eu sunt mai nebun şi mai prost, domnule nebun ciudat, decât dumneata ! (îl loveşte scurt şi violent cu bastonul de câteva ori. Omul  urlă  ca din gură de şarpe, apoi se chirceşte  jos de durere) 

OMUL : Auuuu, Domneeeee ! care m-ai făcut…Auuu, Doamneee ! (urlând de durere) De ce m-ai mai făcut pe lume, Doamneeee,  ca să dea toţi imbecilii în mine… !

PSIHANALISTUL :  Poate îţi vine o dată mintea la cap de asta am  dat în dumneata, înţelegi ? Şi-ţi mai dau două, ca să fiu sigur că ţi-a venit mintea la cap… (îl mai lovește scurt de câteva ori)

OMUL : Auuuu. (geme) Doamne, fie-Ţi milă de mine ! (gene) Nu da, mă, omule, nu da, măi, domnule doctor…(geme) Toţi au dat în mine toată istoria…M-au călcat în picioare, m-au jefuit, şi acum dai şi dumneata în mine…Dumneata care ar trebui să mă ajuţi să mă fac bine, că de aia eşti doctor…

 PSIHANALISTUL : (îl ajută să se ridice de jos) Hai, lasă  jelitul că n-am dat cine ştie ce…Şi dacă mai vorbeşti prostii şi mă mai faci nebun, îţi mai dau câteva…(l-a ridicat de jos. Îl coboară scara în sală) Şi acum te duci dumneata  frumuşel acasă şi să nu mai faci pe  nebunu…Adică să nu te mai dai  ditamai poporul când dumneata eşti un amărât de nenorocit, că n-ai nici după ce bea apă şi curg zdrenţele după dumneata (mică pauză, tare) Hai să te dai poporul rus, că acesta e un mare popor, poporul american,  englez,  japonez, mai înţeleg, dar să te dai poporul român, care e cel mai nenorocit popor, asta e curată prostie, tâmpenie. (îl coboară în sală ținându-l de  braţ, în timp ce omul geme de durere. Sunetul jalnic al unui  corn vine parcă din alte vremuri)

OMUL : Aoleu, ce mă doare (tare)  Aoleuu, ce mă doareeee !…  Fie-Ţi, Doamne, milă de mine…

 PSIHANALISTUL :  (l-a dus până la uşă) Şi acum drum bun şi la revedere…Te duci acasă şi te culci…Pe la cabinet să nu te mai prind, că-ţi  dau cu bastonul ăsta peste ţurloaie, până te ologesc, ai auzit ?…(l-a dus până la uşă, după care  se întoarce. Îşi pune mâinile în cap)  Uffff, Doamne ! Cred că e cel mai ciudat caz din viaţa mea…Cazul acesta mă omoară…(se pomeneşte dedată râzând) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, dacă nu cumva eu sunt mai nebun decât el !

OMUL : (rămâne un moment pe loc, apoi se întoarce cu faţa către scenă) Domnule doctor, domnule doctor ! ( vine către scenă)

PSIHANALISTUL :  (a intrat în cabinet. S-a aşezat în fotoliu şi şi-a aprins  ţigara) Am nevoie de linişte ca să-mi revin…

OMUL : ( a urcat pe scenă) Domnule doctor…domnule doctor

PSIHANALISTUL :  (se ridică în picioare îngrozit) Iar vine nebunu…(tare) Ce Dumnezeului mă fac acum ? (Auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme de parcă bătălia s-ar da foarte aproape. Apoi cântecul cucului şi al pupezei, care cântă ca şi cum ar dialoga)

OMUL : (urcă pe scenă)  Domnule doctor…Ia stai, domnule, aşa, că nu e cum vrei dumneata… Dumneata eşti din medicii ăia slabi că dacă erai bun plecai şi dumneata în străinătate…Că v-a durut în fund de ţara asta şi de  români, v-aţi dus să-i trataţi pe nemţi şi pe englezi, de parcă n-aţi fi primit şpagă aici în ţară… (bate în uşă, şi intră fără să mai aştepte )

 PSIHANALISTUL :  (este îngrozit. Priveşte în jur ca şi cum  ar vrea să se ascundă. Se ascunde sub birou)

OMUL :  (s-a oprit în loc, calm)  Domnule  doctor…Stai, domnule aşa, că nu sunt cutremurul…Nu fi aşa speriat, că n-am venit să te mănânc. De ce îţi este frică de mine ? Poporul român a fost de când se ştie el un popor blând, duios…Să ne gândim numai la Doină,  doina cea  dulce şi duioasă care curge din sufletul lui. Doina este  expresia a sufletului poporului român. Toate Doinele, să ştii dumneata, s-au născut în sufletul meu şi sunt expresia sufletului meu…Ai văzut dumneata câtă dulceaţă, câtă gingăşie, câtă lumină şi bunătate, câtă pace sufletească este în doinele noastre…

PSIHANALISTUL: (de sub birou, tremurând) Mărturisesc că îmi e foarte frică de poporul român, domnule. Îmi e frică de poporul în care m-am născut şi în care trăiesc…

OMUL : (blând, privindu-l cu compasiune) Domnule doctor, dar eu sunt cel mai bun, cel mai blând popor cu putinţă…Nu ştiţi că eu sunt prost de bun ce sunt ? (mică pauză) Hai, vă rog eu să ieşiţi de sub birou, că nu vă fac nimic…

PSIHANALISTUL : (iese temător de sub birou) Îţi mulţumesc, domnule, îţi mulţumesc…

OMUL : Cutremurul cel mare o să vină când o să fac eu revoluţia aia adevărată. Că  lovitura de stat de la 23 august 1944, când l-au arestat pe Ion Antonescu şi cea de la 22 decembrie 1989, când l-au  alungat pe Ceauşescu, au fost Antirevoluţii…Ălea au fost lovituri de stat,  date împotriva  Statului şi a poporului român, şi care m-au nenorocit, să ştiţi şi dumneavoastră !

PSIHANALISTUL:  (trist, şi-a  revenit) Nu eşti dumneata capabil  să faci o revoluţie adevărată, domnule…

 OMUL : (trist, privind  gânditor înaintea lui) Aveţi dreptate, domnule doctor…Sunt prea prost şi prea bolnav ca să fiu capabil să fac o revoluţie…

 PSIHANALISTUL : (îngrozit. Se ia deodată cu mâinile de cap) Măi Omule, măi, dumneata nu înţelegi că mă înnebuneşti ? Că dumneata o să mă aduci în stare fie să fac moarte de om,  să te omor, fie să mă omor pe mine…? (mică pauză) Fie să mă internez la nebuni…

OMUL : (zâmbeşte cald) Păi nu v-am spus, domnule doctor, că suntem toţi internaţi la nebuni…Ce Dumnezeului, uităm de la mănă până la gură…

PSIHANALISTUL : (îşi aminteşte) Aşa e…Îmi aduc aminte…Am ajuns amândoi la concluzia că România este toată  un balamuc… Asta pentru că au făcut-o politicienii un balamuc.

OMUL : Au făcut-o politicienii…Şi pe politicieni cine i-am făcut, domnule doctor,  (către sală) nu i-am făcut noi ? Aşa că noi, toţi, am  făcut din România balamuc, domnule ! Şi ca să fie plăcut la balamuc, am făcut-o şi circ…Astfel că acum România este şi balamuc şi circ…ne distrăm de minune ca la circ.

PSIHANALISTUL :  (a înţeles, gânditor) Ai dreptate,  domnule…Să ştii că ai perfectă dreptate..

OMUL : (îl priveşte cu milă şi cu dragoste. Se apropie de el ca şi cum ar vrea să-l mângâie) Domnule doctor, (milos) domnule doctor…Vă rog eu să nu vă fie teamă…(Psihanalistul fuge în spatele biroului  căutând cu privirea un loc unde să se ascundă)

PSIHANALISTUL : (tremurând) Îmi este frică, domnule, îmi este frică !

OMUL : (blând, milos) Cum să-ţi fie teamă de poporul tău din care ai apărut,  care este un popor cu un suflet bun şi chinuit, săracul…Care  e un popor răbdător şi blând…(milos, cu vocea caldă) Care n-a atacat pe nimeni niciodată, ba dimpotrivă el a fost atacat de alţii şi jefuit…

PSIHANALISTUL : (îl priveşte îngrozit) Măi omule…(tare) Domnule,  fie-ţi  milă de mine…Dă-mi  pace, că nu mă simt bine…

OMUL : (se opreşte în loc, nu-l mai urmăreşte) Ba dimpotrivă, domnule doctor…Să vă fie dumneavoastră milă de mine…(către sală, cu mâna tremurând)  Dumneavoastră trebuie să vă fie foarte milă de mine, oameni buni…Pentru că eu sunt mai bolnav decât dumneavoastră, eu sufăr mai mult decât dumneavoastră…(tare) Eu sunt mai bolnav de 13 milioane de ori decât (către  Psihanalist)  dumneata, domnule doctor, (către public) şi decât dumneavoastră, oameni buni, aţi înţeles ?…Eu sufăr de 13 milioane de ori mai mult decât  fiecare dintre dumneavoastră !

 PSIHANALISTUL :  (ca şi cum ar implora ajutor) Cum vine asta, domnule, că eu nu mai înţeleg nimic…

OMUL : Păi vine foarte bine, deşi v-am mai demonstrat lucrul acesta o dată…Că eu  fiind poporul român sunt format din 18 milioane de fiinţe ca dumneata, dintre care peste 5 milioane, dacă nu or fi mai mulţi, au şters putina…lucrează în alte ţări. Şi toate fiinţele astea din care sunt format sunt bolnave, sau cum am  vorbit mai înainte, sunt nebune…Sunt  nebune şi suferă toate, domnule…Vă  daţi seama cât de mult sufăr eu, cât de mare este suferinţa mea dacă este formată din cele 18 milioane de suferinţi ale oamenilor din care sunt format…?

 PSIHANALISTUL : (văzând că celălalt s-a oprit în loc se opreşte şi el) Da, este adevărat că şi eu sunt bolnav…Şi poate sunt nebun, da nu sunt nebun ca dumneata…(gest cu mâna la tâmplă) Aoleu ce mă doare capul.

OMUL : Păi e normal să fie aşa…Dacă eu sunt format din 18 milioane de fiinţe nebune, din 18 milioane de nebuni, e clar că eu sunt de 18 milioane de ori mai nebun decât dumneata…(cu măna către sală) Şi decât fiecare dintre dumneavoastră…(către doctor) Deci suferinţa mea este de 18 milioane de ori mai mare decât a dumitale, domnule doctor…(oftează) Este logic, aşa spune matematica, nu o spun eu…

PSIHANALISTUL :  (îl priveşte uluit. Murmurând) Dumneata eşti de 18 milioane de ori mai nebun decât mine…(sunetul jalnic al unui tulnic vine parcă din alte timpuri)

OMUL : Sigur că da…E normal, aşa arată calcul matematic.

PSIHANALISTUL : Şi suferi de 18 milioane de ori mai mult decât mine, (către sală) şi decât fiecare individ care trăieşte în ţara aceasta ?

OMUL : (cu tristeţe) Păi sigur că da, domnule doctor. Dar cine  s-a gândit la lucrul acesta. Politicienii în nici un caz. Intelectualii, care sunt nişte curve, la fel…(oftează, ridică din umeri) Logica spune lucrul acesta…Şi logica este o ştiinţă cu care nu ne jucăm…

 PSIHANALISTUL :  (şi mai uluit. Are o stare de confuzie. Ca şi cum şi-ar aminti) Aşa arată calculul matematic ?…Aşa spune  logica….

OMUL : Păi da, domnule doctor, eu  sunt poporul român şi sunt format din 18 milioane de indivizi ca dumneavoastră…În 1989 eram 23 de milioane, dar nenorociţii ăştia care au fost la putere în anii ăştia au omorât 5 milioane de români. Prin stres, prin înfometare, prin faptul că au distrus fabricile şi uzine, că au distrus spitalele, şi i-au lăsat pe bieţii oameni pe drumuri…Şi bieţii oameni au murit de inimă rea. Au murit oameni  şi la  poarta spitalelor…Aşa că  am mai rămas numai 18 milioane de români în viaţa. De fapt mai bine spus 13 milioane, că ăia 5 milioane de români plecaţi la muncă în străinătate nu se mai întorc. (pauză, auzim ca şi cum ar veni de sub pământ clopotele unei biserici bătând a înmormântare)  Atâţia mai suntem acum în ţară…(îşi face cruce) Fie-Ţi, Doamne, milă de noi, că  acesta e masacru. (tare) Se numeşte genocid ! (îşi face cruci în neştire) Şi să dea Domnul ca politicienii români să die judecaţi pentru genocid !

PSIHANALISTUL : ( e îngrozit) Nu-mi vine să cred…Un popor  să se dezintegreze atât de uşor şi de repede…

OMUL : (tare, scârbit) Pe ăştia peste 5 milioane de români, forţa de muncă activă, cea mai bună, care au plecat la munci în străinătate, să nu-i văd…Că au fugit, ca iepurii, ca potârnichiile, nenorociţii, laşii,  dracului ! (tare, acuzator) Exact ca dumneavoastră medicii…

PSIHANALISTUL : (priveşte în jur dezorientat)

OMUL : Când au dat de greu, în loc să se unească, să se organizeze, să pună mâna pe pari şi să-i arunce dracului pe nenorociţii ăştia de la putere peste bord, în loc să-i bage la puşcărie, românii au preferat ca laşii s-o roiască…(mică pauză) Asta pentru că eu (se bate cu pumnul în piept) eu,  sunt un popor laş şi slab, domnule doctor, dezbinat…De asta au fugit şi fug din ţară medicii şi muncitorii şi cercetătorii ştiinţifici, şi inginerii, ca să muncească în străinătate…Din cauza mea, pentru că eu sunt un popor slab şi las. Am în genă laşitatea şi viclenia, şmecheria.

PSIHANALISTUL : (respiră adânc, se pare că are ameţeli) Deci pentru că dumneata eşti un popor slab şi laş  au fugit românii ca potârnichiile  în străinătate… ?

OMUL : (tare, convins) Da, domnule doctor. Aşa este…Recunosc că sunt un popor slab, defensiv,  laş şi dezbinat, format din oameni egoişti, individualişti, care se gândesc numai la ei…Şi la ţară şi la popor nu se gândesc deloc. Recunosc !…Şi din cauza asta am ajuns acum în halul ăsta.

 PSIHANALISTUL :  (îşi ia faţa în palme, jeluindu-se) Doamne Dumnezeule, ajută-mă să o scot la cap cu nebunul ăsta…

OMUL : Domnule doctor, vă rog eu să nu vă fie teamă…Cât sunteţi cu mine să nu vă fie teamă… Am rezistat eu două mii de ani şi tot n-am pierit…Am trecut eu prin necazuri şi nenorociri mari de tot nu ca asta, şi tot am scăpat…(îşi face cruce, se uzită în sus)  Poate ne ajută Dumnezeu şi scăpăm şi de data asta !

PSIHANALISTUL : (caută în sertar, ia o bulină dintr-un flacon şi o înghite cu apă) Păi ai scăpat dumneata, dar vezi că de la revoluţie încoace au murit  peste 5 milioane de români, şi numărul lor creşte…(Acum auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme ca şi cum ar începe în apropiere  o bătălie. Apoi cântecul unor privighetori ne mângâie  sufletul. Medicul psihanalist ascultă îngrozit)

OMUL : (revoltat) Domnule doctor, să nu mai rostiţi niciodată cuvântul acesta blestemat,  revoluţie, că în decembrie 1989 nu a fost nici o revoluţie…A fost un război mascat declanşat împotriva României, a poporului român, adică a mea,  a dumitale, a statului român, ca să-l dea jos pe Ceauşescu şi să-l omoare…A fost şi revolută populară, că le  ajunsese şi românilor cuţitul la os,  dar revolta populară a fost iniţiată, provocată, stimulată şi condusă de serviciile secrete şi de oamenii lor infiltraţi printre noi. (gest cu mâna în sus) De ăia care voiau să îngenuncheze România, de Marii Asasini economici a fost făcută şi revolta populară şi lovitura de stat…

PSIHANALISTUL : (Uimit de cunoştinţele lui) Dar ştii că dumneata eşti informat nu glumă, domnule.

OMUL : Cei care au făcut mascarada  numită revoluţie au făcut-o ca să distrugă economia României şi transforme România într-o piaţă de desfacere, şi pe români să-i transforme în sclavii lor, ceea ce au şi realizat, bestiile dracului. Iar pe fondul răscoalei populare din decembrie 1989, care a fost stimulată după un scenariu bine făcut, a fost dată lovitura de stat care l-a alungat pe Ceauşescu…(apăsat, silabisind. Către public) Deci în decembrie 1989, să vă fie clar, oameni buni, şi să-i fie clar fiecărui român, n-a avut loc o revoluţie, ci un război mascat dus împotriva statului român, pe care l-a distrus şi a poporului român pe care  l-a nenorocit. (respiră adânc, către public)  Ei bine, domnilor, pe fondul acestui război mascat dus împotriva României şi a poporului român a fost dată şi Lovitura de stat care l-a asasinat pe Nicole Ceauşescu.

PSIHANALISTUL :  (uimit că ştie atâta lucruri) Aşa ?

OMUL : (îl priveşte cu înțelegere) Sigur că este aşa, domnule doctor…

PSIHANALISTUL: (uimit dar şi bucuros) Păi dumneata cunoşti foarte multe lucruri, domnule, eşti foarte informat…Şi foarte deştept.

 OMUL : (puţin mândru) Păi dacă sunt poporul român şi le-am trăit pe pielea mea cum să nu le ştiu, domnule doctor. Mai încape vorba.

PSIHANALISTUL : Şi cine au fost ăia care sunt în spatele Războiului mascat care s-a dat atunci în decembrie 1989 împotriva României, a poporului român, a statului şi a  economiei românești ?

OMUL : Păi cine să fie ? Marii Asasini economici care conduc lumea, care fac revoluţiile,  războaiele, care conduc  lumea către prăpastie…Ăştia cu globalizarea lor…Şi care s-au folosit de cozile de topor din ţară, de trădătorii neamului…Ce Dumnezeului, dumneavoastră nici atâta lucru  nu ştiţi… ? (către sală) Că şi copiii, (apăsat) şi  proştii ştiu lucrul acesta.

 PSIHANALISTUL : (uimit, fericit) Domnule, dumneata mă uimeşti…Păi în cazul acesta văd că nu eşti nebun. Cel puţin în momentele acestea ai fost un om perfect normal, lucid…Eşti  un om  normal, chiar mai informat decât mine…

OMUL : (zâmbeşte, râde) Păi dumneavoastră ce-aţi crezut, domnule doctor ? Eu credeam că ştiţi atâta lucru, că poporul român este unul dintre cele mai inteligente şi creative popoare…Mă întreb ce-o fi în capul ăla al dumneavoastră…?

 PSIHANALISTUL : Poftim, ce-ai zis ?  (îşi duce mâna la cap) Aoleooo, ce mă doare capul.

OMUL : Ce Dumnezeu, nu ştiaţi dumneavoastră că poporul român, este unul dintre cele mai inteligente şi talentate popoare ale lumii…? Pentru că altfel nu ar fi creat, cum vă spusei, Mioriţa, care este una dintre cele mai mari capodopere, creaţii spirituale din istoria umanităţii.

PSIHANALISTUL : (derutat complet. Ţinându-se cu mâna de cap) Păi n-ai zis, măi, omule, că poporul român este cel mai prost popor din lume ?  Doamne, ce durere de cap m-a luat. (pe chip i se citeşte suferinţa)

OMUL :  (îl priveşte cu milă) Vă doare capul rău, domnule doctor ?

PSIHANALISTUL : (geme)  Rău de tot…Nu mai pot de durere…

OMUL : Nu vă faceţi griji, domnule doctor…Şi pe mine mă doare capul…tot rău de tot…Şi mă doare şi sufletul şi mă doare şi inima…Toate mă dor, domnule doctor…Câteodată chiar nu mai suport…(caută în desagă) Şi pentru că şi pe mine mă doare capul rău de tot, am la mine tot timpul un leac, foarte bun…( îi dă o sticluță din desagă) Luaţi dumneavoastră  doctoria asta. Şi o să vedeţi că vă ia durerea cu mâna…(sunetul jalnic al unui tulnic vine parcă din alte  vremi)

PSIHANALISTUL :  (ia sticluţa şi o examinează) Ce este prostia asta ?

 OMUL  : Ce prostie, domnule doctor, e cea mai bună doctorie pentru durerile de cap…Eu dacă iau în câteva minute mă lasă  orice durere.

PSIHANALISTUL:  (uimit) Păi nu ziceai dumitale, măi, Omule, că eşti cel mai prost popor  ?

 OMUL : ( înveselit) Ei, nici chiar cel mai prost popor din lume nu sunt, domnule doctor, şi nici cel mai deştept…Haideţi să fim realişti. Sunt alte popoare şi mai proaste decât noi, precum sunt altele mult mai deştepte…Dar oricum, una peste alta, suntem un popor deştept…Altfel nu i-am fi bătut pe turci la Rovine, la Podul Înalt, la Călugăreni…Nu i-am fi dat pe Eminescu, pe George Enescu, pe Brâncuşi, pe Mircea Eliade, pe Eugen Ionescu, pe Coandă, inventatorul avionului cu reacţie.

PSIHANALISTUL : Măi, Omule, dumneata mă înnebuneşti  de cap…Păi n-ai susţinut acum zece minute mai devreme că poporul român este cel mai prost popor din lume ?

OMUL : Eu zic să luaţi mai întâi doctoria pe care v-am dat-o, ca să vă lase durerea de cap, şi apoi mai vorbim…

PSIHANALISTUL : Cum se ia doctoria asta ?

 OMUL :  Simplu, beţi trei înghiţituri şi vă trece cât ai zice peste…

PSIHANALISTUL :  (respiră adânc, e nehotărât, nu ştie ce să facă)

OMUL : Haideţi, beţi, nu mai staţi pe gânduri, dacă vreţi să vă treacă durerea…Şi după aia să-mi daţi şi mie, că mă doare  şi pe mine capul. (Psihanalistul bea trei înghiţituri în silă, apoi îi întinde sticluţa. Omul bea şi el trei înghiţituri) Aoleu ce bună este…Cât ai număra până la zece n-o să vă mai doară nimic… O să vedeţi şi dumneavoastră că după câteva minute n-o să mai simţiţi nici o durere

PSIHANALISTUL : (bucuros, înseninat) Parcă m-a mai lăsat durerea…(mică pauză) Şi totuşi, demnule, că m-ai zăpăcit de cap, ori eşti cel mai prost popor, ori eşti cel mai deştept popor…? (fericit, îşi pipăie capul) Ai avut dreptate…Mi-a luat durerea cu mâna, acum nu mă mai doare capul deloc…Mulţumesc !

OMUL : Păi vedeţi, domnule doctor…Altădată să mă ascultaţi şi pe mine…

PSIHANALISTUL : Mie răspunde-mi la întrebare…Ori suntem cel mai prost popor din lume ori suntem  un popor deştept… ?

OMUL : (nedumerit) Da, domnule doctor, aşa este, am susţinut că eu sunt cel mai prost popor din lume…(apăsat, gest cu mâna) Şi sunt cel mai prost popor din lume…Acesta este adevărul… Adevărul este în mine şi cu mine… Şi acolo unde este adevărul este Christos. Şi unde este Christos este Dumnezeu.  Adevărul fiind cu mine înseamnă că  Dumnezeu este cu mine…Şi dacă  Domnul este cu mine înseamnă că mă  vindecă, mă face bine…Şi atunci România va deveni grădina Maicii Domnului, aşa cum  scrie în cărţile sfinte…

PSIHANALISTUL : Nu vezi mă, sărăntocule, că eşti aşa de zăpăcit  că nici tu nu ştii cum eşti. (tare) Ba eşti cel mai prost popor,  ba eşti cel mai deştept.  Că eşti nebun, de asta !

OMUL : (ca un înţelept)  Adevărul este complex, domnule doctor, nu este aşa simplu.

 PSIHANALISTUL : (nemulţumit, derutat, disperat) Măi, Omule, dumneata mi-ai făcut capul baniţă…Dacă  mai stau de vorbă cu dumneata înseamnă că mă mut la nebuni, nu mai dorm acasă…

OMUL : (dezamăgit) Cum să vă mutaţi la nebuni ? Da ce, aici nu sunteţi la nebuni ? Nu v-am explicat că  România este toată un balamuc şi un circ ?   Şi chiar dacă dormiţi acasă sigur o să dormiţi tot la balamuc…(îl priveşte cu părere de rău)  N-am ce să vă fac, domnule doctor, şi acasă  sunteţi tot la balamuc.

PSIHANALISTUL : (îl priveşte disperat) Domnule, măi Omule, dumneata pe mine mă sperii, mă îngrozeşti…E un film celebru în care un om bolnav, un nebun ca dumneata, se duce la un psihiatru care era şi psihanalist ca mine, să-l vindece…Ca să vindeci un nebun  e nevoie de multe şedinţe de psihanaliză…Psihiatru a stat de vorbă  mai multe luni cu nebunul…Şi la sfârşit ştii ce crezi că s-a întâmplat ?

OMUL :  (ridică din umeri) Nu ştiu…

PSIHANALISTUL : Ei bine, nebunul s-a făcut sănătos şi psihiatrul s-a îmbolnăvit, a devenit el nebun…(Acum auzim  sirena salvării care se apropie, apoi auzim  distinct tropot de cai şi zăngănitul de arme al unei bătălii)

OMUL : (uimit) E pe naiba ? Nebunul s-a făcut sănătos şi pisi hiatru a înnebunit ! (râde ca omul prost)  Poate nu dă Domnul să se întâmple şi cu noi la fel…

PSIHANALISTUL : (temător) E aşa cum îţi spun…Sunt cazuri celebre cu psihiatri care i-au făcut bine pe nebuni, iar ei, săracii, au înnebunit…Mie îmi este teamă că asta  se va întâmpla şi cu noi…Dumneata o să te faci sănătos iar eu o să   ajung nebun ca dumneata… în cămaşa de forţă.

OMUL : (înveselit) Ha, ha, ha, ha, ha…Unde nu dă Dumnezeu să se întâmple aşa, domnule doctor… Să mă fac eu sănătos, să nu mai fiu un popor nebun, şi dumneata să  fii nebun în locul meu…Că dacă  mă fac  eu sănătos după aia te fac vindec şi pe dumneata…

PSIHANALISTUL : Şi după aia, după ce mă faci dumneata sănătos pe mine, înnebuneşti dumneata… Şi o ţinem tot aşa, când sunt eu sunt nebun şi te vindec pe dumneata, când eşti dumneata nebun şi mă vindeci pe mine.

OMUL : (râde ca bătrânii, deşi acum Omul ni se pare mai tânăr) Haideţi că sunteţi nostim, domnule doctor.

PSIHANALISTUL : (se uită la ceas. Oftează  Domnule,  gata, pe ziua de azi…Programul meu s-a terminat, de altfel  peste puţin se va întuneca…Ziua mea de muncă s-a încheiat. Uite cum stăm…(îl priveşte trist) Eu nu te pot face bine pe dumneata,  dar dumneata poţi să mă înnebuneşti pe mine,  să ajung nebun. Aşa că mergi dumneata acasă, sau unde ai şti, şi cu asta basta…Ne despărţim o dată pentru totdeauna.

OMUL : (uimit, îngrozit) Cum, domnule doctor, când începuserăm şi noi să ne înţelegem ? (mică pauză) Şi să ne vindecăm unul pe altul ?

 PSIHANALISTUL : Asta este…(se uită la ceas) Programul s-a terminat demult…Mergi şi dumneata acasă, aşa cum o să merg şi eu…Bună seara…

OMUL : (nu poate accepta) Domnul doctor, eu  nu plec de aici până când nu mă faceţi bine.

PSIHANALISTUL : (îl împinge afară din cabinet) Domnule eu închid cabinetul, şi cu asta basta. Programul meu s-a terminat. (închide cabinetul şi pleacă) Mergi sănătos în drumul dumitale, domnule…(auzim tălăngile unor turme de  ori ca şi cum acestea ar paşte pe dealurile din împrejurimi,  apoi clipocitul dulce al unui pârâu)

OMUL : (a rămas în loc nedumerit şi trist) Păi în cazul acesta în noaptea asta dorm la uşa cabinetului domnului doctor, asta o să fac… Şi când o să vină mâine domnul doctor…(lumina se stinge încet)

 

                                                           PARTEA A DOUA

 

    A doua zi dimineaţa…Psihanalistul  vine la  cabinet. Se vede că este răvăşit, obosit, că n-a dormit azi noapte…Este foarte abătut. În faţa uşii îl găseşte pe Omul care-a dormit pe preş la uşa Cabinetului şi care tocmai s-a trezit. Omul  se scoală foarte ruşinat de jos, ștergându-se pe pantaloni. Undeva în apropiere auzim cântecul  unui cocoş,  trilurile unor privighetori, apoi lătratul înfundat al unui câine.

 

 PSIHANALISTUL :  (îngrijorat,  surprins) Bună dimineaţa, domnule. Ce-ai făcut, ai dormit aici ?

OMUL : (încurcat, stânjenit) Iertare, domnule doctor…Nu am mai mers acasă, că şi aşa nu mai am casă. Mi-au furat mafioţii ăştia de politicieni casa. Că au vândut nenorociţii toată România…Am zis mai bine să dorm aici ca să fiu primul la rând…când aţi veni dumneavoastră dimineaţa.

 PSIHANALISTUL : (îngândurat)  Măi, Omule, dumneata o să  mă aduci în stare să-mi iau lumea în cap… sau mă bagi în mormânt…(auzim sunetul jalnic al unui tulnic şi dangătul melancolic al unui clopot  care vin parcă din alte vremuri)

OMUL : (trist, încearcă să-şi aranjeze hainele) Ce să vă  mai  bag eu în mormânt, domnule doctor, că m-au băgat alţii pe mine înaintea dumneavoastră. Şi dacă m-au băgat pe mine în mormânt v-au băgat şi pe dumneavoastră, dumneavoastră fiind o celulă, un individ care faceţi parte din mine…(respiră adânc, revoltat) După ce că mi-au distrus toate fabricile, uzinele şi combinatele,  spitalele,  învăţământul, cultura, după ce că românii fug ca prepeliţele ălea năroade încotro văd cu ochii, numai în ţara lor să nu  rămână, să  lupte pentru ea,  s-o apare, acum veni şi beleaua cu ţiganii…Că peste zece ani, cum vă spusei, ne potopesc şi numărul ţiganilor o să fie  cu mult mai mare decât al românilor…În cazul, acesta noi, românii, devenim a doua etnie în stat. Şi asta înseamnă că dispărem ca  popor din istorie şi devenim…etnie…(tare, silabisind, îndurerat) N-o să mai fim popor, o să din etnie.

PSIHANALISTUL : Păi ne-au avertizat demult că ei nu sunt conlocuitorii noştri, ci înlocuitorii noştri…

OMUL : Păi sigur că ne-au avertizat, asta o ştie toată lumea. Şi ce este mai rău că sunt Forţe internaționale oculte care vor dispariţia noastră ca popor, şi să ne înlocuiască, i-auzi, cu ţiganii.  (tare, convins) Şi ăştia când spun ceva nu se joacă. Dar mai rău este că ştim şi noi, românii, că vom fi asimilaţi de ţigani, şi nu facem nimic…

PSIHANALISTUL : (privindu-l satisfăcut) Te-am prins cu minciuna. Păi nu ai zis că dumneata eşti poporul roman? Dacă eşti poporul  român cu adevărat fă ceva, nu te mai lăsa încălecat de ţigani.

OMUL : (revoltat) Păi pot să fac ceva, domnule doctor, pot eu să fac ceva, dacă politicienii ăştia nenorociţi care mă conduc m-au vândut şi m-au trădat ? Păi politicienii români sunt mână în mână cu mafia ţigănească, domnule doctor. Toţi sunt o mafie ! Au fost cumpăraţi de mafia ţigănească, şi dacă zic ceva împotriva ţiganilor, or să spună că fac ură de arsă, că sunt antisemit, antirasist…(cu părere de rău) Şi dau de dracu, aşa că mai bine tac !

PSIHANALISTUL : (se gândește) Mâhî, deci asta este explicaţia…(se scarpină în cap) Păi atunci dacă ţiganilor nu poţi să le zici şi să le faci nimic, dă de pământ cu politicienii ăştia mafioți şi nenorociți şi scapi de ei, dă-i daracului ! Că şi aşa  ne-au mâncat viaţa !

OMUL : (face ochii mari, tare)  Păi ce, crezi că n-aş vrea eu să scap de ei, mama lor de lichele ! ?  Şi în clipa asta aş da cu ei de pământ, ca să nu-i mai văd ! Dar pot, că nu pot ! (respiră adânc, oftează) S-au urcat sus (arată  la cap) mi s-au urcat  la cap, au pus mâinile pe frâiele puterii…Ei conduc în ţara asta, ei mă conduc acum…Sunt stăpânii mei, eu sunt sluga, sunt prizonierul  lor…Sunt cum e  calul ăla pe care pui şaua şi îl tragi de dârlogi, şi el săracul ascultă, o ia la stânga, la dreapta…Dacă mă  răscol împotriva lor, sau vreau să fac o revoluţie, pun poliţia, jandarmii şi SRI-ul pe mine, şi ăştia nu se joacă,  dau cu pulanele în mine, mă pisează de mă omoară, pentru că sunt bine plătiţi…Nu ai văzut ce ne-au mai  bătut în piaţa revoluţiei ?

PSIHANALISTUL : (nedumerit se uită la capul lui)  Păi cum ţi sau urcat oamenii politici la cap ? Că nu văd nimic în capul  dumitale…?

 OMUL :  (către sală, aparte) Aoleu, Doamne, doctorul ăsta nu ştie nici atâta lucru. (către Psihanalist) Păi simplu, domnule doctor…La alegeri au promis marea cu sarea, eu i-am votat ca prostu, că de aia vă spuneam eu că sunt cel mai prost popor din lume…Iar ei o dată ajunşi în parlament, în guvern, la Preşedinţie au pus măna pe frâiele puterii, şi mă conduc cum vor ei. Fac ce vor ei cu mine. Ei sunt creierul naţiunii acum. Ei conduc…Ei fiind acum creierul naţiunii, adică creierul meu, al poporului român (îşi ciocăne capul) şi fiind toţi un cancer, cancerul naţiunii, acum tot creierul meu este o metastază…Un cancer… Eu am creierul cuprins de cancer.

PSIHANALISTUL: (ului, speriat). Cum, creierul dumitale este  un cancer ?

OMUL : Păi da, domnule doctor, nu e normal…? Dacă oamenii politici, clasa politică, este un cancer…şi e un cancer. Cum  clasa politică mi s-a suit la cap, (îşi ciocăne capul) este aici în creierul meu, eu am creierul bolnav de cancer…(mică pauză) Că de asta am venit la dumneavoastră, ca să mă vindecaţi…de cancer…la cap…Că din cauza clasei politice românești care e un cancer şi care mi-a cuprins tot creierul sunt eu nebun. M-aţi înţeles acum ?

PSIHANALISTUL : (oftează) Acum înţeleg…Da cancerul nu s-a întins în tot …organismul…? (arată către capul lui) Îl ai numai la creier…?

OMUL : (necăjit) Ba s-a întins cam peste tot, că a ajuns şi la…pisic. (priveşte jos) Am pisicul bolnav, cum zicea doctorul ălălalt.…(mică pauză) De aia sunt un popor bolnav şi infirm. M-am şi atomizat, m-am dezintegrat ca popor…Că au fugit toţi în toate părţile… mama lor de laşi ce sunt

PSIHANALISTUL :  (gest a lehamite) Adevărul e că noi nu am fost popor niciodată, am fost doar o populaţie…(îşi ia capul în palme) Aoleu, Doamne, iar m-a apucat durerea de cap. Am avut o  noapte îngrozitoare.  Mă doare capul de nu mai pot…(geme, îşi trece palmele peste faţă)Toată noaptea am auzit voci, l-am auzit pe Şefan cel Mare, pe Vlad Ţepeş…Au ţipat la mine, m-au băşcălit, m-au făcut în toate felurile…Numai albie de porci nu m-au făcut…

OMUL : (speriat) Aoleu, domnule doctor, asta nu e de bine…Asta cu Ştefan cel Mare şi cu Vlad Ţepeş  prevesteşte o mare nenorocire.

PSIHANALISTUL :  (tare, furios) Asta sunt coşmarurile provocate de dumitale,  domnule…Ieri te-am rugat insistent să nu mai vii…(tare, se ţine cu  mâinile de cap) Dar dumneata ţii morţiş, să  mă înnebunești… Să fiu nebun ca dumneata.

 OMUL : (cu mare tristeţe, deznădăjduit) Domnule doctor, să nu mai spuneţi asta niciodată…

PSIHANALISTUL : Ce  să nu mai spun ?

OMUL :  Că nu  sunteţi nebun şi că nu  suntem un popor, ci suntem  doar populaţie…(respiră adânc, îşi ia avânt) Domnule doctor atâta ne trebuie să audă duşmanii noştri că nu suntem  popor şi suntem doar o populaţie, să audă ungurii că nu suntem  popor…că ne-am terminat. (tare, cu avânt patriotic) Chiar dacă suntem  o populaţie, noi trebuie să susţinem  sus şi tare că suntem popor…(mică pauză) Ca să nu ne demoralizăm, domnule doctor…Să nu ne autosugestionăm, pentru că în cazul acesta chiar devenim populaţie şi ne risipim de tot…

PSIHANALISTUL : (trist, îl priveşte cu milă) Aşa ne-am minţit toată viaţa şi toată istoria, măi Omule, şi de asta  românii au ajuns aici…Când e vai de fundul nostru…şi când există pericolul să dispărem ca popor…

OMUL :  (râde prosteşte) Şi totuşi, domnule doctor, nu trebuie să ne dăm bătuţi…Trebuie să credem în noi până în ultima clipă…Trebuie să credem cu tărie că suntem un popor şi că suntem nemuritori, cum credeau dacii, şi dacă noi credem că suntem un popor înseamnă că şi suntem un popor ! (mică pauză) Chiar dacă, să zicem că am dispărut ca popor şi ca naţiune, şi acesta este adevărul că am cam dispărut, noi s-o ţinem una şi bună, că n-am dispărut, că n-am dispărut…(cu mâna ridicată) Că suntem mândru şi falnicul popor care i-am bătut pe turci la Rovine, la Călugăreni, la  Podul Înalt, la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.  Înțelegeți cum vine chestia ?

PSIHANALISTUL :  (geme, gest a lehamite) Eu unul m-am săturat de minciuni…(geme) Aoleu ce durere de cap m-a apucat !

OMUL : (preocupat de ideea aceasta) Şi totuşi suntem popor, domnule doctor…(arătând către el. Îşi scoate pieptul în faţă) Eu sunt poporul român. Păi nu mă vedeţi că sunt, că exist în carne şi oase cu adevărat…? Ce Dumnezeului, că nu aţi avea orbul găinilor ? (se bate cu pumnul în piept) Eu sunt poporul român. (îi ia mâna şi se pipăie) Uite, puteţi să puneţi mâna pe mine, să mă pipăiţi, ca Toma necredinciosul pe Iisus. (tare, convins)  Şi dacă eu exist  înseamnă că poporul român există şi este un popor  cu adevărat…

PSIHANALISTUL : (cu mâna la cap, geme) Îşi face cruce. Dragul meu, te anunţ a mia oară că dumneata eşti nebun sadea. Dar ce este mai rău este că şi eu am înnebunit. (se schimonoseşte de durere, geme) Mă doare capul îngrozitor.  Cred că noi amândoi  suntem nebuni…rău de tot. (mică pauză. Sunetul jalnic al unui tulnic vine parcă din alte timpuri)

OMUL : (uimit, râde) Domnule doctor, mă faceţi să râd. Dumneavoastră sunteţi prost, domnule ?…Sunteţi oligofren ? V-a luat Dumnezeu minţile ?

PSIHANALISTUL : (ţipă la el)  Domnule, să nu îndrăzneşti să mă faci prost şi oligofren în cabinetul meu… ! Ai înţeles ? Că zbori pe fereastră cum ai venit…(geme)

OMUL : (râde) Păi aici suntem pe hol, la uşa cabinetului dumneavoastră, domnule doctor. Nu suntem în cabinet, ca să mă daţi afară din cabinet. (râde) Ha, ha, ha, ha, ha…Şi ieri  n-am venit pe fereastră,  ca să mă daţi afară pe fereastră. Am venit pe uşă…

PSIHANALISTUL : Parcă ieri te-am cotonogit şi tot nu ai învăţat nimic. Te rog să nu mă mai faci prost, ai înţeles ?

 OMUL : (sumeţindu-se. Mai moale) Ba vă fac, domnule doctor, vă fac prost şi…uituc. Pentru că ieri v-am explicat cât se poate de logic, că dacă eu, Poporul român, sunt nebun, asta înseamnă că  şi ceilalţi 14 sau 13 milioane  de români, dacă or mai exista şi ăştia, sunt nebuni…(către sală) Uite îi vezi dumneata pe oamenii ăştia  care sunt în sală,  sunt în sala de aşteptare, sunt nebuni. Sunt toţi nebuni , domnule..

PSIHANALISTUL : Şi proşti, că aşa ai zis ieri, că dumneata eşti prost…Eşti cel mai prost popor din lume…Şi în cazul acesta (gest către sală) sunt şi ei proşti…Toţi românii sunt…proşti

OMUL :  (cu arătătorul în sus) Pardon, toţi românii este proşti… Că este Unul. Eu ! (cu arătătorul către pieptul lui)

PSIHANALISTUL : Şi toţi românii este nebuni ?

OMUL : Logic, dacă  specie rinocerilor are unicorn, înseamnă că fiecare rinocer are unicorn…Dacă poporul român este prost, şi am demonstrat ieri de ce este prost, că numai un popor prost putea să-şi distrugă fabricile şi uzinele  şi este un popor nebun pentru că numai un popor care nu este în toate minţile… putea să muncească o jumătate de secol să-şi ridice o economic  extraordinară, şi apoi s-o distrugă cât ai zice peşte…(mică pauză) Sper că raţionamentul meu este cât se poate de convingător….

PSIHANALISTUL : (respiră adânc, ținându-se cu mâna pe cap) Domnule, măi omule raţionamentul dumnitale e bun, numai că poporul român nu există…

OMUL : (se supără, ţâfnos. Se bate cu pumnul în piept)  Adică eu nu exist ? Asta vreţi să spuneţi, domnule doctor…De asta nu vreţi să mă trataţi ? (mică pauză) Dacă vă dau acum zece palme  şi zece şuturi în fund, câte bastoane mi-aţi dat dumneavoastră ieri, o să vedeţi cât de bine exist…Cât de real sunt…(Acum auzim  iarăşi distinct tropot de cai şi zăngănit de arme de parcă în apropiere s-ar da o bătălie)

PSIHANALISTUL : Hai să intrăm în cabinet că se uită lumea la noi ca la urs cum ne certăm.. . (deschide cabinetul şi îl invită înăuntru) Poftim, intră.

OMUL : (privind în jur) Mulţumesc, domnule doctor…(umil) Poate mai aveţi o bucată de pâine rămasă de ieri. 

PSIHANALISTUL : (pune mâna pe ciomag, furios) Ai zic să îmi dai zece palme şi zece şuturi în fund…(tare) Ia dă, domnule…ia dă, mă, nenorocitule, dă, mă nebunule, c-o să-ţi dau eu apoi o sută. Ca să vezi tu cât de real eşti…(îl loveşte cu bastonul. Omul se fereşte şi îi prinde bastonul, furios, abia se stăpânește)

OMUL :  (furios, scrâșnind) Domnule, să  nu îndrăzneşti să dai în poporul român ! Ai înțeles !? Că dracu te ia, aşa cum o să-i ia dracu, de nici n-or să ştie de capul lor, pe nenorociţii ăştia de politicieni care au distrus Ţara (tare, ameninţător) Rabd eu rabd, dar şi când  îmi sare ţandăra şi exploadez…(mică pauză) Sunt ca mămăliga aia care exploadeză.

PSIHANALISTUL:  (tare) Mămăliga românească nici măcar nu  fâsâie, să ştii de la mine…

OMUL : (cu mâinile pe baston) Domnule doctor,  vă rog frumos, vă implor…

PSIHANALISTUL :  (se înfruntă) Ia mâna de pe baston, când îţi spun ! (tare) Dă drumul bastonului, nenorocitule ! Ai venit aici ca să mă înnebuneşti, ca să mă faci să-mi iau câmpii.

OMUL : (calm, fără să dea drumul la baston) Domule doctor, de câte ori să vă spun, domnule, că dumneata eşti nebun demult. (către sală) Ca şi ăia din sală, ca toţi din ţara asta. (tare) Ce Dumnezeului de nu înţelegeţi că niciunul din ţara asta nu este normal la cap ? Pentru că altfel ţara asta nu ar arăta aşa cum arată.

PSIHANALISTUL : (trage de baston) Dă, drumul bastonului când îţi spun !

OMUL :  (mai calm. Au obosit amândoi) Dă-i dumneata drumul. Că dumneata eşti gazda şi eu sunt oaspetele dumitale…Nu e frumos să te porţi cu un oaspete aşa cum te porţi dumneata…Chiar dacă eşti nebun… şi eşti doctor. Te rog să te porţi ca un nebun civilizat.

PSIHANALISTUL : (fără să dea drumul la baston. Gâfâie, epuizat)  Păi dacă ştiai că sunt nebun de ce ai mai venit la mine, domnule, să te tratez…?

OMUL :  Pentru că sunt nebun, de asta am venit la un nebun, să mă tratez. Că dacă eram normal nu mă duceam la medicul de nebuni să mă vindece. Mă duceam şi la alt doctor, la stomatolog, la cardiolog, la ginecolog, la ce mă durea…

PSIHANALISTUL : (abia mai respiră.) Domnule, înțelege că dumneata eşti un simplu nebun…Şi încă un nebun violent… Nu eşti poporul român.

OMUL :  Ba sunt poporul român, domnule doctor… Lăsaţi bastonul la mine că nu se întâmplă nimic

PSIHANALISTUL :  (dă drumul bastonului) Domnule, de 25 de ani poporul acesta a fost hăcuit, jefuit, călcat în picioare, scuipat  de cine a vrut şi cine n-a vrut şi nu a avut nici o reacţie. (tare) Şi atunci cum poţi dumneata să spui că poporul român există ?…când el nu a avut nici o reacţie ?…Când dacă ar fi existat cu adevărat s-ar fi opus să nu i se  fure economia, să nu i se distrugă fabricile, uzinele. Ar făcut şi el ceva…Ar fi avut o reacţie, cât de cât, înţelegi ?…Dar el nu a avut nici o reacţie…(mică pauză) Cum să existe ceva care nu  are nici o reacţie…?  nu se manifestă în nici un fel…? Acum înţelegi de ce spun eu că noi, că poporul român nu există ! (se opreşte, respiră adânc) Şi dacă poporul român nu există, înseamnă că nu exişti nici dumneata. Sau că dumneata nu eşti poporul român…Eşti un escroc care te dai drept poporul român.

OMUL : (îngrozit, îl priveşte cu ură) Eu escroc ?

PSIHANALISTUL :  Ori eşti escroc, ori eşti nebun.

OMUL : (furios, se loveşte cu palma peste frunte) Păi nu v-am explicat, domnule doctor, că sunt nebun ? Că sunt un popor nebun, că numai un popor care nu e în toate minţile poate să-şi  distrugă fabricile, uzinele, spitale, şcolile, şi să ajungă în halul acesta !? (respiră adânc, pe un ton mai înalt) Că numai un popor prost  poate să-i voteze pe hoţii ăștia, şi să-i alegă tot pe ei, ca să-l fure şi să-l  aducă la sapă de lemn. ? Nu v-am spus ? Că v-am spus ?

PSIHANALISTUL : (furios, abia se stăpânește) Ba da, domnule, mi-ai spus ! De o mie de ori mi-ai spus…(sunetul jalnic al unui tulnic vine parcă din alte timpuri)

OMUL:  (amenințându-l cu bastonul) De o mie de ori v-am spus şi  tot n-aţi băgat la cap…Poate rup bastonul acesta pe spinarea dumneavoastră…Şi să vedeţi atunci cum o să ţineţi mine…

PSIHANALISTUL : (umil, speriat, îi este frică) Şi totuşi, măi, Omule, gândește-te şi dumneata…Poporul român nu există… Că dacă ar exista ar reacționa într-un fel.

OMUL :  (descumpănit, trist…L-a ascultat îngrozit. Se loveşte cu palma peste frunte) Ia uite, domnule, iar o luăm de la capăt. (către sală) Ăsta e mai nebun decât mine. (îl priveşte cu milă) Cum să nu existe, domnule doctor, poporul român ? (cu arătătorul înspre el)  Dar eu ce sunt ? Nu v-am spus că eu sun poporul român. (dramatic)  Ce Dumnezeului, nu mă vedeţi, or aveţi orbul găinilor…?

PSIHANALISTUL : (înfuriat deodată) Măi, Omule,  de câte ori să-ţi spun ?  Poporul acesta nu există pentru că nu s-a manifestat în nici un fel…

OMUL :  (obosit,  oftează) Ba s-a manifestat, domnule doctor…A furat, a furat de a stins ! Şi-a furat toate întreprinderile, toate uzinele, toate combinatele. Şi le fură în continuare…Fură de stinge…Fură, îşi fură fabricile, uzinele şi fuge unde vede cu ochii…Un popor care fură şi fuge încotro vede cu ochii  înseamnă că se manifestă. Şi dacă se manifestă, înseamnă că există.

PSIHANALISTUL : (oftează, gest cu mâna) Îţi mai explic încă o dată. Suntem doar o populaţie risipită, dezorientată, care habar nu are ce este cu ea pe lumea asta…În care orice terchea berchea, care e mai cu tupeu, fără obraz, fără conştiinţă, fără ruşine şi fără milă ajunge om politic, ministru, preşedinte…Suntem ca o turmă de oi rătăcită în pustiu…(mică pauză) Înţelegi dumneata ? Nu suntem popor, suntem o turmă rătăcită în pustiul timpului, care habar nu avem ce este cu noi, încotro mergem şi ce o să se întâmple cu noi şi cu copii noştri..(oftează) Dacă or mai exista  săracii de ei… că noi i-am nenorocit.

PSIHANALISTUL : (se încăpăţânează) Dar la Rovine, când  moşii noştri s-au adunat  în jurul lui Mircea şi i-am bătut pe turci de i-am zvântat, ce am fost, domnule doctor ? N-am fost popor ? (apăsat)  Dar la Podul Înalt, când  tot poporul s-a adunat sub conducerea lui Ştefan şi i-am bătut pe turci de i-am ascultat cu urechea, ce am fost, domnule doctor…? Te pomeneşti că am fost…populaţie ? (tare, furios) Dar la Mărăşti, la Mărăşeşti şi la Oituz, când i-am bătut pe nemţi aşa cum eram în izmene, ce am fost, domnule doctor ? (către sală) Ce am fost, măi oameni buni, care  nu existaţi ? (spectatorilor, cu măna întinsă către ei) Vă spun eu ce am fost…Atunci am fost un mare popor, un popor viteaz,  domnilor spectatori şi domnule doctor. Cum puţine popoare au fost în istoria lor…

PSIHANALISTUL : Şi acum  de ce nu mai suntem un popor şi suntem o populaţie,  care s-a risipit şi fuge în toate părţile, de nici nu mai ştie de ea…?

OMUL : (ridică din umeri. Foarte trist) Eu ştiu…? De proşti ce suntem, de prost ce sunt, de aia fug  şi mă risipesc în toate părţile. Nu v-am spus că sunt prost ? Şi că  sunt nebun ? V-am spus doar că sunt un popor care nu sunt în toate minţile. (apăsat, urlând) Dar de existat, exist ! Nu am dispărut încă, aşa cum vor mulţi ca să dispar ! (privindu-l în ochim amenințându-l cu bastonul) Nu v-am spus că sunt nebun, şi că de aceea am venit la dumneavoastră, ca să mă trataţi ? (îl ameninţă cu bastonul) Am venit ca să mă trataţi…Că dacă nu mă tratezi dumneata, te tratez eu pe dumneata. (mică pauză) E clar ? (ca şi cum ne-am afla undeva la ţară auzim cotcodăcitul găinilor, apoi hămăitul leneş al unui câine)

PSIHANALISTUL : (se vaietă)  Aoleu…ce mă doare capul…Azi noapte nu am închis un ochi… Am auzit toată noaptea voci…(auzim, la început încet, apoi din ce în ce mai tare,  ca şi cum ar veni de departe, de sub pământ, jeletul unei femei )

VOCEA : (se jeleşte cum jelesc femeile al ţară)  Aoleu, leu leu leuleu… Cine-a cunoscut, Cine mi-a văzut  / Mândru ciobănel, / Tras printr-un inel? / Feţişoara lui,  / Spuma laptelui; / Mustăcioara lui, / Spicul grâului; / Perişorul lui, Peana corbului;  / Ochişorii lui, /  Mura câmpului?” Aoleu, leu leu leuleu…Aoleuu fecioraşul meu, cum mi te omorâră, şi cum te-ngropară, în loc neştiut, şi necunoscut, nice de aflat, nici de tămâiat…

PSIHANALISTUL :  (a asculta îngrozit, cutremurat.) Ai auzit şi dumneata ? Am început să auzim voci…

OMUL : (ca şi cum s-ar bucura) Sigur că am auzit…Dar nu trebuie să vă speriaţi. Eu aud jeletul acesta de două mii de ani,  aproape că m-am învăţat cu el…(gest cu mâna) Nu trebuie să vă fie frică… Măicuța este bună, e paşnică. E măicuţa din balada Mioriţei, care îşi caută feciorul.

PSIHANALISTUL :  (încă uluit) Pe cine  am auzit? Cine se jeleşte aşa ?

 OMUL : (oftează)  De când o aud eu pe sărmana măicuţă a ciobănelului din balada Mioriţa,  cum îl caută jelindu-l, săraca…(oftează, priveşte trist în depărtare) De la începutul istoriei îl caută, sărmana de ea, şi nu-l găseşte…Şi cu hoţii ăştia care s-au perindat şi se perindă la conducerea Ţării şi cu justiţia asta formată din hoţi şi cu poliţia asta de doi bani nici nu cred că o să-l găsească vreodată. (respiră adânc) Cu justiţia asta de două parele n-or să-i mai descopere pe criminali în vecii vecilor, deşi se ştie foarte bine cine sunt criminalii…(mică pauză) Ai văzut ce face justiţia mea,  justiţia asta a noastră, ce  fac  judecătorii şi procurorii…? Pe de o parte Poliţia îi prinde pe hoţi, pe criminali şi pe mafioți şi-i închide şi pe de altă parte Justiţia le dă drumul…Ziceţi dumneavoastră dacă asta este justiţie, domnule doctor ? Dacă oamenii ăştia din justiţie sunt normali la cap ?

PSIHANALISTUL : (ținându-se cu mâinile de cap) Azi noapte l-am auzit pe Ştefan cel Mare şi pe Mihai Viteazul, ţipând la mine…Iar către dimineaţă  l-au auzit vorbindu-mi pe Vlad Ţepeş

OMUL : (uimit, speriat) Nu mai spune-ţi, domnule doctor… ?

 PSIHANALISTUL : (oftează ) Ştefan cel Mare m-a beştelit în toate felurile…Da nu numai pe mine, pe toţi…iar Vlad Ţepeş a urlat la mine şi a spus că ne trage pe toţi în ţeapă…

OMUL : (oftează îngrijorat. Privind departe) La fel mă ceartă şi pe mine Măria sa Ştefan cel Mare. Zice că ce fel de popor sunt de suport pe spinarea mea tagma jefuitorilor…Nu mai vorbesc de Măria sa Mihai Viteazul, care îmi spune în toate nopţile să mă ridic la luptă…(respiră adânc. Priveşte în depărtare) Iar Măria sa Vlad Ţepeş m-a ameninţat că mă trage în ţeapă…(către spectatori) Pe toţi  românii a zis că ne trage în ţeapă, nu numai pe politicieni…Pentru laşitate, a zis, şi pentru prostie…Laşitatea a zis că e trădare de neam şi de ţară, şi cine e trădător de neam şi de ţară trebuie tras în ţeapă. (tare) Mi-a poruncit să-i belim pe  toţi oamenii politici. !

PSIHANALISTUL: Te cred şi eu că ăştia trebuie beliţi toţi !

OMUL : (gest, oftează ) Cine  să-i belească, domnule doctor, dacă îi apără poliţia, jandarmii, sereiştii ?  N-ai văzut ce salarii mari le-a făcut ? (mică pauză. Umil, ca un cerșetor) Poate  mai aveţi o bucată de pâine rămasă de alaltăieri, domnule doctor…

 PSIHANALISTUL :  (nu l-a auzit. Se ia cu mâinile de cap) Aoleuu, ce mă doare…Îmi simt capul cât baniţa…(pe un ton aspru) Mai dă-mi  te rog din  doctoria aia  din care mi-ai mai dat, ca să mă lase durerea asta de cap…

OMUL : (vede curca zbătându-se în  sac) Cum să nu, domnule doctor…Numaidecât o iau din desagă. (umblă în desagă  să ia sticluţa. Privind curca)  Aoleu, domnule doctor, am uitat  curca aici, sărmana. A dormit singură săraca şi  este nemâncată… (îi întinde sticla)… Poftim doctoria de cap

PSIHANALISTUL : (Bea din sticluţă câteva guri. Apoi o pune pe birou) Mulţumesc, domnule (nervos. Îşi aprinde ţigara şi îşi toarnă cafea din termos. Oftează. Privirea i se opreşte pe curcă) Lasă-mă, domnule, cu curca dumitale cu tot…Problema este că eu  mă simt foarte rău…Am ameţeli, senzaţie de vertij şi dureri de cap. (se ţine cu mâna de tâmplă)  Am făcut o depresie cumplită şi am început să aud, cum ai văzut, aud voci ca dumneata…(îl priveşte supărat, apoi se înseninează deodată) Extraordinar, mi-a trecut durere de cap. Aşa deodată…Da ştii că e bună doctoria asta a dumitale.

OMUL : Este nemaipomenită, nu bună…Mă gândesc să patentez brevetul, domnule doctor…

PSIHANALISTUL : Te ajut  eu să obţinem patentul…Dar mă treci pe mine la autor, că am studii superioare,  şi dumneata eşti coautor…

OMUL :  Păi da, că eu sunt prost…

PSIHANALISTUL: (nervos) Dumneata mi-ai făcu ceva, să ştii…Pentru că până ieri când te-am cunoscut eu nu am avut nici pe dracu, am fost un om normal…Perfect din toate punctele de vedere,  mergeam la femei, beam cu prietenii la cârciumă, primeam spagă…(îşi dă cu palma peste gură) Ba, pardon, cadouri. Eu primesc de când mă ştiu cadouri…şpagă nu iau deloc. (jalnic) Şi acum uite în ce hal am ajuns…(în apropiere ni se pare că auzim răpăitul unei mitraliere, urmat de canonada artileriei. Acum auzim foarte clar zgomotul unei bătălii)

OMUL : (îl priveşte cu milă) Vă înşelaţi, domnule doctor…Eraţi bolnav dinainte, sunteţi  bolnav de foarte mult timp…Dar nu v-aţi dat seama…Vă spun eu că ştiu sigur, poporul acesta, adică eu, sunt bolnav de  foarte mult timp…Aş putea să spun că sunt bolnav de la început,  pentru că am moştenit gena dezbinării şi a egoplasmului de la traci…Aduceţi-vă aminte ce spune Herodot despre traci .

PSIHANALISTUL : Ei nu că asta este bună. Ce zice Herodot despre traci ?

OMUL : Uitaţi ce spune Herodot despre traci…Şi de la aceste adevăruri ar trebui să pornim în vindecarea noastră. Herodot spune aşa despre traci, citez din memorie : „După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt”. „Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi”. „La ei, la traci, trândăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă”.

PSIHANALISTUL : (uimit) Aşa spune Herodot despre traci ?

OMUL : Exact aşa spune, domnule doctor…Şi a avut perfectă dreptate…Degeaba au fost  ei viteji şi mulţi, fiind cel mai mare neam după acela al indienilor, dacă au fost dezbinaţi, aşa cum suntem noi, românii. Şi se războiau între ei ca proştii, aşa cum fac partidele politice la noi, dacă nu ascultau de o singură conducere…Dacă nu se uneau sub conducerea unui  Conducător…(sunetul melancolic al unui  corn însoțit de cântecul unui nai vin parcă din alte timpuri)

PSIHANALISTUL :  Şi de ce nu ascultau de Conductorii lor ?

OMUL : De ai dracului, de  proşti ce erau…(tare) Pentru  că se credea fiecare deştept şi mare… Exact ca noi, românii de azi.  (către sală) Uitaţi-vă dumneavoastră la toţi cei din sală…Fiecare crede că el este mare şi deştept, că musai el trebuie să ajungă mare politician, fiecare vrea s-o ducă numai el bine. Sunt egoişti şi individualişti. Şi dacă o duce el bine şi familia lui, dacă au  trei maşini şi  două case…ăilalţi ducă-se dracului ! Ţara pentru ei nici măcar nu există. Aşa suntem noi, românii noştri de azi. Boala aceasta psihică se numeşte egoplasm, domnule doctor, asta însemnând cancerul egoului…Voia fiecare  trac, dobitocul, să fie el mare, exact cum este românul nostru de azi. Mai ales intelectualii sunt aşa…Curvele astea de intelectuali…Voia fiecare trib al neamului tracilor să  domine el…

 PSIHANALISTUL : (îl priveşte  uluit, cu gura căscată. Către sală, aparte) Nebun, nebun, da ăsta ştie istorie, nu glumă. (auzim  tălăngile unor turme de  ori ca şi cum acestea ar paşte pe dealurile din împrejurimi,  apoi clipocitul dulce al unui pârâu şi viersul dulce al unui fluier)

OMUL : ( îşi continuă raţionamentul) Din cauza bolilor astea numită egoplasm,  axiofagie, atomită, strămoşii noştri  traci au fost dezbinaţi, cum suntem noi, românii, azi. Şi au ţinut-o numai în războaie unii cu alţii.  Ca partidele politice la noi, care de fapt sunt găşti de mafioţi. Tracii, triburile trace, în loc să se unească între ele şi să facă un Regat Mare, aşa cum a  reuşit regele Burebista să-i unească pentru scurt timp, se războiau între ele. De aceea vedeţi că nu le-a convenit să asculte de  o singură Conducere, adică de regele Burebista,  pentru că voia fiecare şef de trib să fie el şef. Să fie al mare…Şi atunci l-au omorât…(mică pauză) Şi după ce l-au asasinat pe regele Burebista s-a ales praful de ei, de toţi şefii de triburi, de toţi regişorii locali…(apăsat) Şi de neamul tracilor s-a ales praful. Şi-au dispărut (gest) definitiv  din istorie. (mică pauză) Aşa cum cred că se va întâmpla cu mine.

PSIHANALISTUL : (care l-a ascultat fascinat) Extraordinar…Aşa este.. (a rămas cu gura căscată) De unde ştii ? Dumneata trebuie să fii profesor de istorie, domnule.

 OMUL : (oftează,  gânditor. Acum chiar este mai tânăr) Din păcate noi, românii, îi moştenim pe  traci, domnule doctor…De aceea suntem aşa dezbinaţi…De aia vor toţi să fie la putere, toţi să adune cât mai multă avere. De aia ne omorâm conducătorii…Şi nimănui nu-i pasă de Ţară, de Economie. Din cauza asta clasa politică românească fiind bolnavă de cancerul egoului, nu-i pasă de ţară şi de mine, de poporul român. (respiră adânc,  pe un ton mai înalt)Aţi văzut, fiecare cum ajunge în parlament, sau pe o funcţie mai înaltă, ministru, prim ministru, preşedinte îşi urmăreşte numai  interesele lui…Nici nu le pasă de ţară, de popor…

PSIHANALISTUL : (uimit şi bucuros) Să ştii că observaţia dumitale este profundă. Şi adevărată…

OMUL : Păi din cauza egoplasmului,  asta fiind patologia, adică boala psihologiei poporului român cea mai gravă,  noi, românii nu avem înclinaţia către unire,  ci către dezbinare, domnule doctor. Iar din cauza  patologiei pisi hologiei poporului român numită Axiofagia, noi ne mâncăm valorile…Şi de asta am ajuns în halul acesta  de s-a ales praful de tot, şi de Economie şi de Ţară.

PSIHANALISTUL : (meditează) Să ştii că m-ai pus pe gânduri…Păi dumneata nu eşti nebun…dragul meu.

OMUL : Păi cum să nu fiu nebun, domnule doctor. Sunt poporul român…Şi pentru că  eu poporul român sunt bolnav de egoplasm, de atomită şi de axiofagie…sunt nebun.

PSIHANALISTUL :  Asta ce mai e, axiofagia asta ?…Că n-am mai auzit de ea…

OMUL :  Ce  ruşine, domnule doctor…Păi ce pisi hanalist sunteţi dumneavoastră dacă nu aţi auzit de patologia egoplasmului, a axiofagiei, de politiciansim, de patologia inteligenţei  negative.

 PSIHANALISTUL :  (ridică din umeri) N-am auzit.  Dacă nu am auzit, ce vrei acum…să mă omor.

OMUL : Păi Axiofagie, domnule doctor, vine de la  grecescul axios, care înseamnă valoare valoare şi fagos a mânca…Este boala psihologiei poporului român care ne face pe noi, românii, să ne invidiem, să ne mâncăm între noi, să ne distrugem valorile…(mică pauză) E foarte gravă boala asta, domnule doctor…Şi mult rău ne-a făcut în istorie, şi ne face.

PSIHANALISTUL : (mai uimit, se gândeşte) E pe dracu ? Să ştii că este adevărat. Dumneata ai dreptate…Noi, românii, suntem foarte invidioşi, ne distrugem şi ne mâncăm valorile…Da, da, este foarte adevărat !

OMUL : Păi nu v-am spus eu ? Eu ce vă spun, domnule doctor…? O altă patologie a psihologiei poporului român este Atomita, ne atomizăm, avem înclinaţia către atomizare, către dezbinare şi cum v-am spus o moştenim de la traci…De asta în loc să ne unim ca să-i  dăm jos pe politicienii mafioţi, care au prădat ca nişte vandali economia, fiecare preferă să fungă. Sau să își vadă numai de interesele lui. Exact cum făceau strămoşii noştri din evul mediu când veneau popoarele migratoare peste ei…În loc să se  fi adunat, să se organizat în cete, să fi format o armată şi înarmaţi cu suliţe, cu securi, cu arcuri cu săgeţi ca să-i izbească pe năvălitori, fiecare prefera să-şi ia avutul şi nevasta…să fungă în pădure…Acesta fiind interesul lui.

PSIHANALISTUL : (impresionat de ştiinţa  Omului) Aşa este… Este foarte adevărat tot ce spui dumneata. Să ştii că încep să te admir şi să te preţuiesc.

OMUL : Vedeţi, domnule doctor, că tendinţa asta către atomizare la noi este veche…Ca şi  patologia numită Axiofagie, care ne face să ne mâncăm valorile…sunt boli vechi…Vin din codul nostru genetic, din subconştientul nostru colectiv.

PSIHANALISTUL : (fascinat, bucuros) Domnule, mă uimeşti…Păi dumneata ştii de codul genetic, ai auzit de subconştientul colectiv ?

   OMUL : (trist, amărât)  E, cum dracului, domnule doctor… Nu v-am spus că sunt popor deştept..

PSIHANALISTUL: (zâmbește, bucuros) Hai că începi să-mi pleci…

OMUL : De asta zic, domnule doctor…Eu, poporul român,  sunt vinovat  pentru totul, dar absolut pentru totul…Pentru că am în mine bolile astea…ale psihologiei poporului român, de care v-am vorbit. (către sală) Sunt vinovat că dumneavoastră, dragi români, sunteţi săraci şi amărâţi, că trăiţi prost…Eu sunt vinovat că dumneavoastră v-aţi jefuit industria, că aţi furat totul de nu a mai rămas  nimic…că v-aţi luat lumea în cap şi aţi fugit ca iepurii din ţară.

PSIHANALISTUL: (oftează) Domnul meu, Omule, dragul meu…Că  mi-ai devenit simpatic, am început să te preţuiesc….

OMUL:  (trist, oftează) Eu sunt vinovat  că poporul român, (către sală) adică dumneavoastră, oameni buni, şi dumneavoastră domnule doctor, eu sunt vinovat că poporul român, adică eu, am  fost toată istoria o victimă nenorocită…a istoriei, a  cui a vrut şi n-a vrut. (mică pauză) Şi de fapt am fost o victimă a mea…( gata să plângă) Aşa cum sunt şi acum…Că din cauza mea am ajuns cu toţii în halul acesta îngrozitor  în care am ajuns !

PSIHANALISTUL : (îl priveşte cu înţelegere) Omule, ascultă-mă pe mine…Dumneata nu eşti vinovat deloc…Dumneata nu eşti vinovat de nici o nenorocire…Clasa politică, bandiţii ăştia care  cum au venit la putere primul lucru pe care l-au făcut a fost să fure până n-au mai putut…(mică pauză)  Ei sunt vinovaţi de starea nenorocită a poporului român, de starea dumitale şi a mea…(îl bate pe umăr)Te rog eu mult de tot, să nu te mai învinovăţeşti, că te îmbolnăveşti mai rău.

OMUL : (plânge, îşi șterge o lacrimă) Sunt foarte bolnav, domnule doctor…Şi foarte vinovat… (oftează) Adevărul este că fiecare popor îşi are soarta pe care şi-o merită…Aşa că n-am de ce mă plânge…Asta este soarta pe care o merit.  Drept ar fi să sufăr si mai mult, să fiu şi mai umilit, şi mai nenorocit…Şi la urma urmelor drept ar fi să fiu împuşcat, omorât cu pietre. (mică pauză) Nu v-a mai rămas, domnule doctor, o bucată de pâine prin dulap ?

PSIHANALISTUL : (curios) De cine să fii  ucis cu pietre, măi Omule ?

OMUL : De  dumneavoastră, de pildă…(cu mâna către sală) De dumnealor, de toţi românii, pentru că datorită mie românii sunt săraci şi nenorociți…Datorită mie…(în momentul acesta  auzim huruitul  unui nou cutremur).

PSIHANALISTUL : (se sperie  şi se prinde cu mâinile de birou)  Este cutremur.. (se bagă speriat  sub birou. Sunetul jalnic al unui tulnic, urmat de dangătele unor clopote care anunţă primejdia, vin parcă din alte vremuri)

OMUL : (zâmbeşte amar) Nu vă speriaţi, domnule doctor…Este zidul din legenda „Meşterului Manole”, care se tot dărâmă în istoria noastră…Nu-l luaţi în seamă…Rău este că în ultimul timp  aceste cutremure s-au îndesit… Zidul se dărâmă acum mult mai des.

PSIHANALISTUL : (sub birou, oftează) Of, mi-a sărit inima din mine…(mică pauză) Măi, Omule…Nu te mai acuza singur că ai nenorocit poporul acesta şi că din cauza dumitale românii au ajuns acum în ultimul hal, că mai rău te îmbolnăveşti…De asta ai şi ajuns în…halul ăsta de nebunie…(timid) Pot să ies de sub birou ?

OMUL : Da, puteţi , domnule doctor.

PSIHANALISTUL : (iese de sub birou. Îşi  potriveşte hainele, tare) Dumneata trebuie să-ţi fie  foarte clar că nenorocirea acestui popor, a acestei ţări, vine de la clasa politică, de la oamenii politici…De la bandiţii ăştia care nu se mai satură să-şi jefuiască ţara…Observă dumitale, dragul meu, că poporul acesta a stat patru secole sub turci, sub austrieci, sub ruși…Ei bine, cei care au jefuit ţara aceasta cel mai mult şi mai mult, cei care  au distrus acest neam cel mai mult, nu au fost nici turcii, nici ruşii… Au fost nenorociţii ăştia de politicieni…

OMUL : (se bate cu pumnul în piept, dramatic) Adică tot noi, domnule doctor, noi ne-am distrus pe noi însine !…Aşa este cum ziceţi…Dar nu v-am explicat mai înainte că oamenii politici, clasa politică (îşi ciocăne tâmpla)  sunt de fapt creierul ăsta din capul meu, pe care-l port pe umeri, de două mii de ani…? Şi că eu am creierul  (îşi loveşte capul cu degetele)  cuprins de metastază, creierul meu, care este acelaşi lucru cu clasa politică, este un cancer ? Că v-am explicat doar.

PSIHANALISTUL : (s-a întristat deodată) Aşa e, îmi aduc aminte că mi-ai spus…Din păcate memoria a început să mă lase, dragul meu.

OMUL : (tragic) Noi ne-am jefuit pe noi şi ne-au distrus mai rău decât turcii, decât austriecii, ungurii şi ruşii la un loc…(Acum auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme  şi canonada unei baterii de artilerie)

 PSIHANALISTUL : (oftează, dă amărât din cap)  Da, exact…Deci să ne fie foarte clar, noi am fost mai răi cu noi, ne-am jefuit mai rău pe noi decât cotropitorii care au venit peste noi…Hm ! Şi asta datorită clasei politice.  (auzim  tălăngile unor turme de  ori ca şi cum acestea ar paşte pe dealurile din împrejurimi,  apoi clipocitul dulce al unui pârâu şi cântecele  ciocârliilor)

OMUL : (îl priveşte cu înţelegere, oftează) Da, aveţi dreptate…Acesta este adevărul, domnule doctor. (respiră adânc) Pentru că  această clasă politică de azi, care şi-a jefuit ţara cu o sete fără de egal, aşa a fost dintotdeauna…Şi pe vremea lui Tudor Vladimirescu  şi pe vremea lui Eminescu a fost exact aceiaşi clasă politică formată din căpuşi care îşi sugeau  şi îşi jefuiau poporul. Nu i-a numit Tudor Vladimirescu pe oamenii politici ai vremii lui, clasa politică ce conducea atunci Ţara Românească, tagmă de jefuitori ? Aşa i-a numit…Pentru că oamenii politici, clasa politică, erau o Haită de jefuitori care conduceau Ţara… Peste cinci decenii, în timpul lui Eminescu la conducerea ţării era tot aceiaşi tagmă de jefuitori. Pentru că ia uite ce ne spune  marele  gazetar şi poet Mihai Eminescu despre clasa politică a vremii lui. Ascultaţi aici (scoate din buzunar un carneţel. Citeşte) „”Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie”. Ia uite ce spune acum, domnule doctor, Eminescu despre administraţie şi emigraţie: „Oare nu e carac­teristic pentru tratamentul de care se bucură populaţiile noastre din partea administraţiei şi a fiscului când constatăm că, în acelaşi timp în care zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc ţara lor, ca şoarecii o corabie care arde, şi că emigrează?” Ei ce ziceţi, domnule doctor…? (a rămas pe gânduri, către sală) Ei, ce ziceţi, dragi români. Nu-i aşa că parcă Eminescu vorbeşte despre clasa politică de azi ? Şi despre românii care-şi părăsesc ţara lor ca şoarecii corabia. Nu zice Eminescu aşa, că românii îşi părăsesc ţara  ca şoarecii ?  (zâmbet ironic) Pe când românii de azi fug din ţară, îşi părăsesc ţara ca potârnichiile şi ca iepurii !

PSIHANALISTUL: (uimit, impresionat. Îşi face cruce)  Extraordinar,  domnule.

OMUL:  ( dă cu amărăciune din cap) Al dracului am mai progresat, domnule doctor…Pe vremea lui Eminescu românii îşi părăseau ţara ca șoarecii, acum o părăsim ca iepurii.

PSIHANALISTUL: (impresionat) Extraordinar, domnul meu, extraordinar. Sunt zguduit…Păi Eminescu  este cât se poate de actual.

OMUL : Păi  da, domnule doctor, pentru că clasa politică a fost aceiaşi, şi în timpul lui Eminescu, şi în perioada interbelică, şi în perioada asta în care trăim…Nu zice  Eminescu că oamenii politici din vremea lui sunt o Mafie şi o Camoră ? care miros a puşcărie ? Dar ăştia din ziua de azi cum sunt ? (apăsat, cu durere) Ăştia, clasa  politică la noi,  la români, ai dracului, parcă ar fi  imuabili, nu se schimbă deloc.

PSIHANALISTUL : (cu admiraţie, îngrozit)  Sunt impresionat, domnule.

OMUL : Şi ca să  vedeţi cât de actual este Eminescu, atunci când vorbeşte despre clasa politică românească  şi despre politica pe care o fac aceşti bandiţi şi mafioţi, vă mai dau un citat. Iată vum îi caracterizează Eminescu pe oamenii politici : „”Uzurpatori, demagogi, capete de­şarte, leneşi care trăiesc din sudoarea poporului, fără a o com­pensa prin nimic, ciocoi boieroşi şi fudui, mult mai în­fu­mu­raţi decât coborâtorii din neamurile cele mai vechi ale ţării”.(mică pauză. Privind către spectatori) Exact ca ăştia de azi !

PSIHANALISTUL : (uluit) Domnule sunt  profund impresionat, sunt zguduit. Cred realmente că Eminescu  trăieşte în zile  noastre şi scrie despre politicienii de azi, de care suntem scârbiți.

OMUL : Aşa este, domnule doctor…Eminescu (se bate cu palma peste inimă) trăieşte aici, în inima mea…Trăieşte în cel mai bune conştiinţe pe care le are neamul acesta…(mică pauză, se gândeşte un moment) Aici trebuie să  o spunem cu voce tare, domnule doctor, că Mihai Eminescu a fost asasinat de Titu Maiorescu, de Petre Carp, de vârful politicienilor care formau clasa politică din vremea lui…(apăsat) Pentru că fiind o  clică de lichele, de hoţi, de jefuitori nu le-a convenit că Eminescu le spunea adevărul în faţă : (tare, cu mâna ridicată) „Voi sunteţi urmaşii Romei, nişte răi şi nişte fameni / E ruşine omenirii să vă zică vouă oameni !”

PSIHANALISTUL : (oftează) Îmi aduc aminte. Da, da, chiar aşa le-a spus Eminescu…Şi avea perfectă dreptate

OMUL :  (respiră adânc) În primul război mondial 800 de mii de soldaţi români au luptat şi şi-au dat viaţa  ca să fie realizată Marea Unire din 1918. Ei bine, datorită jertfei soldaţilor români în Primul Război mondial a fost în sfârşit realizată Marea Unire a tuturor românilor în aceiaşi patrie. A fost împlinit visul lui Eminescu şi al lui Mihai Viteazul, realizarea Daciei Mari. (respiră adânc) Ei bine, domnule doctor, soldaţii români, care  au luptat şi şi-au dat viaţa în primul război mondial ca să realizeze Marea Unire, după ce au realizat  România Mare le-au pus-o politicienilor români în braţe ca s-o conducă ei mai departe…Şi politicienii ce credeţi că au făcut cu  România Mare ? (cu durere în suflet, tare, apăsat) În nici 20 de ani au făcut-o  praf, domnule doctor…Asta au făcut politicienii români din perioada interbelică. Da, care erau de fapt aceiaşi politicieni din vremea lui Tudor Vladimirescu, din vremea lui Cuza Vodă, pe care l-au dat jos când nu le-a mai convenit…Aceiaşi politicieni din vremea lui Eminescu… Iar politicienii de azi sunt aceleaşi lichele ca înaintaşii lor.

PSIHANALISTUL : (care l-a ascultat cu gura căscată) Domnule, dumneata mă uimeşti…De ce nu mi-ai spus, măi Omule, că eşti profesor de istorie, că mă purtam altfel cu dumneata…

OMUL : (oftează) Poate aveţi totuşi o bucată de pâine prin dulapul ăla, domnule doctor…

PSIHANALISTUL: Nu am,  domnule că ţi-aş da. Da de ce nu mi-ai spus că eşti profesor de istorie…

OMUL : (umil, îi vine să plângă)  Nu sunt, domnule doctor, profesor de istorie…Toate astea pe care vi le-am spus eu acum, cu clasa politică din vremea lui Tudor Vladimirescu, din vremea luzi Cuza, din vremea lui Eminescu, din  perioada interbelică,  toţi nişte jefuitori nenorociţi, ca şi ăştia de-acum, eu i-am suportat pe pielea mea…Locuiesc dintotdeauna aici. (îşi ciocăne tâmpla) Sunt cancerul, metastaza care mi-a cuprins creierul. Creierul poporului român, al naţiunii române e un cancer. Înţelege-ţi dumneavoastră cum vine  acest  Mare adevăr cumplit…? (cu pumnul în piept) Pe mine m-au jefuit toţi nenorociţii ăştia care zic că sunt clasa politică, de când mă ştiu. Pe mine mă sug ca nişte căpuşi…(tare) Pe mine m-au nenorocit şi m-au îmbolnăvit mafioţii ăştia ! Fir-ar mama lor a dracului să fie.

PSIHANALISTUL : (fericit, gata să îl îmbrăţişeze) Domnule, m-ai uimit pur şi simplu…Ascultă-mă dumneata pe mine, dumneata nu eşti nebun…Eşti un om perfect sănătos, chiar foarte inteligent…Vino să te pup. (îl îmbrăţişează şi îl pupă. Omul îl respinge)

OMUL :  (îl respinge) Acum mă pupaţi, domnule doctor, după ce mi-aţi dat cu bastonul peste  spate, nu ?

PSIHANALISTUL : Domnule, dragul meu…Te-ai făcut sănătos…Acum eşti sănătos…(fericit) Şi eu sunt ăla care te-am vindecat. Discuţia dintre noi nu a fost altceva decât o Şedinţă de psihanaliză…Or asta înseamnă că sunt cel mai mare doctor psihiatru, că sunt ce mai mare psihanalist…din lume.

OMUL : (trist, oftează, gest a lehamite) Vai de capul dumitale, domnule doctor. Vai de noi şi de noi… Dumneata eşti nebun ca şi mine…Numai că eu sunt de 13 milioane de ori mai nebun decât dumneata. (molfăind) Aşa cum am stabilit.

PSIHANALISTUL : Dragul meu…Nu te mai învinovăţi singur…Nu dumneata eşti vinovat de dezastrul  acestei ţări…Clasa politică, criminalii de politicieni au adus România în halul acesta şi au vândut-o la mezat. (apăsat) Dumneata, şi eu, şi toţi oamenii din sala aceasta suntem o victimă a lor. Înţelege o dată pentru totdeauna !

OMUL :  (oftează) Nu,  domnule doctor…(arătând înspre el)  Este adevărat că eu am fost şi sunt o victimă a clasei politice, care este aceiaşi de două secole, la noi, la români, dar eu sunt vinovatul că ea, clasa politică, este o clasă de călăi…iar noi suntem victimele lor. (către Psihanalist şi către spectatori) Eu sunt de vină că politicienii, clasa politică este o clasă criminală…Înţelegeţi,  dumneavoastră? Eu ,poporul român, sunt vinovat că această clasă politică este o clasă de criminali.

 PSIHANALISTUL : (derutat, înfricoşat) Păi dumneata susţii în continuare că eşti poporul român ?.

OMUL  : ( pufneşte supărat ) Ei nu că asta este bună ! Ce Dumnezeului, că v-am spus de o mie de ori că  sunt Poporul român. (supărat) Nici până acum nu aţi băgat la cap ? Zău aşa parcă aţi fi…bătut în cap. (sunetul jalnic al unui tulnic vine parcă din alte timpuri)

PSIHANALISTUL : (ofuscat) Domnule, te rog să nu mă faci bătut în cap…Că eşti în cabinetul meu. (ameninţător, gest cu mâna) Te rog să ţii seama de lucrul acesta.

OMUL: Păi dacă nici atâta lucru nu înţelegeţi, domnule doctor…Că v-am spus de o mie de ori că sunt Poporul român. (tare, gesticulează) Înseamnă că degeaba mi-am pierdut timpul cu dumneavoastră…(tare, apăsat)  Sunt poporul român şi cu asta basta !

PSIHANALISTUL  : (aparte, către spectatori)  Acesta e nebun incurabil, ce mă fac ?. (calm, rar, răspicat) Măi, Omule, acum un minut dumneata erai un om sănătos…Sănătos din punct de vedere clinic şi mintal, psihic…Aşa mi-ai părut mie, că te-ai însănătoşit…Ba, chiar mi-ai părut un om foarte deştept, cu cunoştinţe de istorie avansate…Şi cred că eşti un om foarte inteligent, cultivat.

OMUL :  Păi ştiu istorie  pentru că eu am trăit-o pe pilea mea, domnule doctor. Şi nu doresc niciunui alt popor să aibă istoria  mea chinuită.

PSIHANALISTUL : (se loveşte cu pama peste frunte, disperat) Iar o luăm de la cap. (apăsat, silabisind)  Deci dumneata şi după atâtea discuţii, când ai avut un moment lung de luciditate, susţii că eşti poporul român ?

OMUL  : (revoltat, nervos) Ia uite la el, domnule ! (tare) Domnule doctor, însemnă că mă jicniţi, că vă bateţi joc de mine. (tare) Păi de câte ori să vă spun, domnule doctor, că sunt poporul român ?  Şi că sunt nebun. Sunt cel mai nebun popor din lume.

PSIHANALISTUL : (Încercând să-l liniştească) Domnule, hai s-o luam încet…(rar) Dumneata nu eşti nebun. Să-ţi intre bine în cap ideea asta…(mică pauză) Pentru că adineauri erai un om perfect sănătos care ştia foarte multă istorie. Care raţiona foarte bine, care reflecta realist în cuvintele lui lumea în care trăim…(îl suspectează) De fapt cred că dumneata eşti profesor de istorie…Şi dumneata nu eşti un popor, ci un om ca oricare…Dar un om foarte  informat, şi foarte patriot şi sensibil.

OMUL  : (uluit, revoltat, abia se stăpâneşte) Cum să nu fiu popor, domnule doctor ?…(tare,  înaintează ameninţător către el) De câte ori să vă spun că sunt Poporul român, că vă strâng de gât… Şi de câte ori să vă spun că sunt nebun, şi că am venit la dumneavoastră ca să mă faceţi bine…?

PSIHANALISTUL :  (îşi scoate pieptul în faţă, ridică tonul) Domnule,  dumneata să nu mă contrazici pe mine, că eu sunt doctor, eu sunt psihiatru şi psihanalist, nu dumneata !

OMUL : (căinându-l, clătinând din cap a părere de rău) Sunteţi bolnav, domnule doctor, acesta este adevărul…De asta nu  înţelegeţi că eu sunt Poporul român (arată către sală). Şi domnii şi doamnele din sală sunt bolnavi psihic…(oftează)  Odată ce poporul din care ei fac parte, adică eu, este foarte bolnav (accentuează) psihic, înseamnă  că toţi oamenii care trăiesc în ţara asta sunt bolnavi…psihic.

 PSIHANALISTUL : (către sală) Iar o iau de la capăt cu nebunul acesta !  (se ia cu mâinile de cap. Ţipând la el) Domnule, dumneata mă înnebuneşti de cap ! O să mă aduci în stare nu ştiu ce să fac ! Cred că sunt în stare să te strâng de gât…Pentru că de la dumneata mi se trage şi mie toată nebunia  asta…(se ţine cu mâna de cap)  Aoleu ce mă doare capul ! Iar m-au apucat durerile de cap.  (se gândește, învins) Da, acum  recunosc că sunt nebun ! (oftează)  Sunt  cu adevărat nebun…

OMUL :  (înţelegător, îl priveşte cu dragoste) Nu vă speriaţi, domnule doctor…V-am spus că vă învăţ eu cum să vă faceţi bine…O să vă vindec eu…Dacă dumneavoastră nu aţi putut să mă vindecaţi pe mine, o să vă vindec eu pe dumneavoastră.

 PSIHANALISTUL : (abia stăpânindu-se) Domnule, dumneata eşti un nebun care ai reuşit să înnebuneşti un  doctor psihiatru şi un psihanalist în acelaşi timp…Ca să-ţi fie foarte clar…(apăsat, către sală) Dumneata eşti un nebun care o să înnebuneşti toată lumea asta.

OMUL : (uimit, bucuros) Domnule doctor…

PSIHANALISTUL :  Ascultă-mă pe mine,  eu  de acum sunt bolnav. Recunosc, sunt nebun din cauza dumitale,

OMUL : (uimit, fericit) Păi sigur că aşa este, domnule doctor. Sigur că aşa este…(către sală) Şi dumnealor sunt nebuni tot din cauza mea…Eu sunt vinovatul numărul unu pentru  tot răul pe care l-am făcut românilor, pentru tot răul din ţara asta. (se bate cu pumnul în piept) Din cauza mea este atâta sărăcie şi nefericire în ţara asta.

PSIHANALISTUL : (şi mai uluit) Deci din cauza dumitale este  ţara în halul acesta, din cauza dumitale mor românii de foame şi îşi iau lumea în cap ?

OMUL : (grav, trist) Da, este foarte adevărat. Din cauza mea, domnule doctor…Pentru că sunt un popor bolnav, grav bolnav, domnule doctor…Şi de aceea am venit la dumneavoastră ca să mă trataţi…Şi dumneavoastră m-aţi trata până în pod…M-aţi dat afară în şuturi…Şi în loc să mă faceţi bine, acum sunt mai nebun decât  atunci când am venit.

 PSIHANALISTUL : (furios) Măi, omule, dumneata m-ai îmbolnăvit pe mine, înţelegi ! Nu eu pe dumneata ! (îl priveşte cu ură). Eu sunt nebun din cauza dumitale, nu dumneata din cauza mea…(Îl urmăreşte ameninţător.  Omul se retrage  încet, înconjurând  biroul)

OMUL : (dezarmant de senin) Da, Domnule doctor…estre firesc lucrul acesta…(către sală) Şi pe ei tot eu i-am îmbolnăvit…Sunt cu toţii nebuni, şi sunt nebuni din cauza mea. Da recunosc, dumneavoastră sunteţi nebun din cauza mea. (cu arătorul îndreptat către piept) Eu sunt vinovatul… Eu sunt sursa, factorul  patogen, care v-am îmbolnăvit pe toţi…Di cauza mea îi merge României aşa cum îi merge…Pentru că politicienii  sunt creaţia mea, sunt expresia mea psihologică…(cu mâna ridicată) Eu i-am făcut pe ei, nu ei pe mine !

 PSIHANALISTUL :  (îl urmăreşte ameninţător) Deci recunoşti că eşti nebun ! Că dumneata eşti izvorul tuturor relelor din ţara asta…? Că dumneata eşti vinovatul numărul unul de distrugerea României ?

OMUL : (cu o figură spăşită, înclinându-se în faţa lui) Eu sunt vinovatul, domnule doctor…(gata să îngenuncheze şi să  plângă) Eu sunt, nenorocitul şi ticălosul din cauza căruia s-a ales praful de ţara asta…(se întoarce către sală.  Cade în genunchi, cu mâinile la piept. Plânge) Oameni buni, vă rog să mă iertaţi pe mine, care sunt cel mai nenorocit popor de pe lumea asta, că din cauza mea dumneavoastră aţi ajuns aşa cum aţi ajuns. Că din cauza mea sunteţi săraci, proşti şi nebuni ! Iar  politicienii sunt aşa ticăloşi şi mafioţi cum sunt ! Pentru că sunt ieşiţi din mine, eu i-am făcut aşa,  sunt creaţia mea. (tare, gata să plângă) Iertaţi-mă că sunt milioane de oameni care nu au ce mânca în ţara asta…Că hoţii, mafioţii şi criminalii de politicieni, lichelele  naţiei au furat, au jefuit şi au falimentat fabricile, uzinele, combinatele. (arătând către sală) Şi copiii dumneavoastră  neavând unde  munci ca să nu moară de foame şi-au luat lumea în cap şi s-au dus să slugărească pe la alţii unde au văzut cu ochii…(se bate cu pumnul în piept, plânge) Da, eu sunt vinovat de toată nenorocirile din ţara asta (plânge)  Ştiu, aş merita să fiu bătut, călcat în picioare, răstignit pe Cruce ca Iisus ! Şi am fost şi sunt bătut, jefuit şi călcat în picioare. (tare, plânge) Ştiu, ar trebui să fiu biciuit, afurisit, şi izgonit din ţara asta…(plânge în hohote, se trage cu mâinile de păr)

 PSIHANALISTUL : (care l-a urmărit îngrozit. I se face milă de el)  Opreşte-te, Omule…(tare) Te rog să te opreşti, dragul meu…

OMUL : (se întoarce către el, apoi către sală) Ba nu mă opresc, domnule doctor…Nu mă opresc. (către sală) Nu mă opresc, oameni buni…Căci acesta este adevărul, şi eu trebuie să mă spovedesc dumneavoastră… Pentru că din cauza mea suferiţi dumneavoastră, din cauza mea (tare, se bate cu pumnul în piept) hoţii şi mafioţii şi-au făcut  de cap în ţara asta. Săracii de ei, că nu e o fericire să fii hoţ, mafiot, om politic, bandit şi jigodie, lichea pe lumea asta. (mai tare) Din cauza mea copiii dumneavoastră nu au nici un viitor, din cauza mea peste zece ani ţiganii vor fi stăpâni în ţara asta, iar voi, dumneavoastră, copii dumneavoastră,  ce o mai rămâne din mine, o să fiţi slugile lor…(plânge) Copiii dumneavoastră or să fie slugile ţiganilor şi ale asasinilor economici, ale veneticilor din toată lumea…(urlând de durere, se prăbuşeşte la pământ) Din cauza meaaaa şi numai din cauza meaaa….

PSIHANALISTUL :  (îngrozit ţipă la el) Omule, opreşte-te o dată ! Eşti nebun,  dumneata nu înţelegi că eşti nebun ? (se aplecă asupra lui să-l mângâie) Hai, dragul meu…Dumneata eşti un om bun şi cinstit…te rog să te calmezi, Omule…Eşti şi dumneata un om amărât ca toţi românii…Te rog eu să-ţi revii…Şi după aia o să  mergi acasă, la copii şi la nevasta dumitale.

OMUL : (se bate cu pumnii în piept. Implorând milă) Ştiu, ştiu că sunt nebun…Ştiu, ştiu că sunt prost…(s-a mai liniştit) O, Doamne, sunt cel mai prost şi cel mai bolnav popor de pe lumea asta…Sunt un popor rătăcit, cu minţile rătăcite. Care nu ştie  ce este cu el pe lumea asta. Care habar n-are încotro merge (se lamentează, prelung). Dar asta nu mă scuză cu  nimic. (arătând către sală) Şi nici pe dumneavoastră nu vă scuză, că din cauza mea s-a ales praful de ţara asta ! Că din cauza mea suferă milioane şi milioane de români, care nu au ce mânca…(tare) Asta nu ne scuză pe nici unul că de ţara asta se va alege praful ! Că  tinerele generaţii care s-au născut nu mai au nici un viitor ! Că sunt condamnate să-şi ia lumea în cap şi să ajungă sclavi şi slugi oriunde se vor afla pe faţa pământului…

 PSIHANALISTUL : (îngrozit, nervos, urlând, îl ia de subţiori şi încearcă să-l ridice de jos) Omule, încetează, o dată, că mă faci să-mi pierd minţile…Te rog eu frumos…Înţelege o dată că nu dumneata eşti de vină pentru nenorocirea acestei ţări…(în momentul acesta auzim un tunet care face să vibreze geamurile de parcă afară s-ar pregăti furtuna. Din depărtare vine zgomotul  înfricoșător al unei bătălii)

VOCEA : (tunând)  Ci lasă-l, domnule, să se căiască şi să se spovedească,  pe ticălosul acesta ! Şi cazi şi tu în genunchi, nemernicule, şi spovedeşte-te şi căieşte-te, căci altfel flăcările iadului te vor mânca !

OMUL : (începe să  facă mătănii şi să se închine) Iertare, Doamne, Măria ta, iertare ! Iertare, Doamne, Măria ta, iertare… Îndurare, îndurare , Măria ta…

 PSIHANALISTUL :  (în primul moment a înlemnit cu mâna la inimă.  E uluit, nu-i vine să creadă. Apoi îngrozit cade în genunchi) Iertare, Doamne, Măria ta, iertare ! Iertare, Doamne, Măria ta, iertare…Îndurare, îndurare , Măria ta…

OMUL :  (bate mătănii şi se închină, cu fruntea până la pământ) Iertare , Doamne, măria ta, iertare ! Iertare, Doamne, Măria ta, iertare…Îndurare, îndurare, Măria ta…Mă spovedesc, mă spovedesc, Măria ta… Spun tot, Măria ta, spun tot…

PSIHANALISTUL : (şi-a mai revenit) Am auzit o voce ca un tunet….(Închide ochii, se ciupeşte)

OMUL : Eu şi numai eu sunt vinovat de toate relele…Îndurare, Măria Ta. (îşi face cruci mari) În numele Domnului nostru Iisus Christos, fierbinte Îţi cer, Doamne, Tată ceresc, fierbinte Te implor, bunule Părinte, îndură-te şi de data asta de mine, de Poporul român şi scapă-mă. Mai scapă-mă, mai salvează-mă o dată, Tată ceresc ! (plânge) Salvează-mă, bunule Tată ceresc,  de la pieire, aşa cum m-ai salva la Posada în 1330. (tare, cu mâinile ridicate) Aşa cum m-ai salvat la Rovine, şi cum m-ai salvat la Podul Înalt, şi cum m-ai salvat la Călugăreni, şi la Mărăşti şi la Mărăşeşti şi la Oituz, Doamne…! (jelind) Mai salveazu-mă încă o dată, Doamne, căci ticăloşii ăștia de politicieni şi mafioţii care călăresc Ţara  m-au adus în pragul dispariţie ! (plânge)

PSIHANALISTUL : (dezorientat, înfricoşat) Am auzit sau nu am auzit o voce ?  De ieri am început să aud voci…Asta înseamnă sigur că şi eu sunt nebun…(îl priveşte cu milă pe Omul care plânge) Hai, Omule,  ce Dumnezeului se întâmplă  cu noi ?. Am luat-o amândoi razna…

OMUL : (îşi face cruce în genunchi) Ajută-mă,  Doamne, să îmi duc crucea până la capăt…(îi tremură maxilarul, se poticneşte) Căci poporul român este Poporul-Iisus Christos pe drumul Golgotei…Şi ştiu că nu mai e mult, Doamne, nu mai e mult până când voi fi urcat pe cruce şi răstignit…(murmură) Nu mai e mult Doamne, nu mai e mult !

PSIHANALISTUL :  (se ridică în picioare, oftează) Înţelege o dată că nu dumneata eşti de vină, că nu dumneata ai distrus Ţara asta…(tare) Politicienii, clasa politică, mafioții ăştia nenorociți şi Marii Asasini Economici au distrus România,   dumneata nu ai nici o vină…

OMUL : Nu, domnule doctor…(către sală) Nu, oameni, buni, eu, eu sunt de  vină…Eu v-am nenorocit pe dumneavoastră,  din cauza mea sunteţi nebuni. Din cauza mea sunteţi proşti şi săraci, din cauza mea  sunteţi laşi şi slabi, din cauza mea vă calcă toţi în picioare şi vă jefuiesc toţi.

 PSIHANALISTUL :  (are o criză de nervi, urlând la el) Domnule, încetează o dată cu nu ştiu ce fac ! Ridică-te, dracului o dată în picioare şi  nu te mai văieta ca o babă nenorocită…Ca o babă smiorcăită.

OMUL : (îl priveşte speriat, ca şi cum ar implora milă) Cât v-am rugat eu, domnule doctor, să mă faceţi bine…Şi n-aţi vrut…Şi ce mare bine îi făceaţi poporului român, dacă mă trataţi…(mică pauză) Pentru că să vă spun, domnule doctor…Eu şi dumneavoastră suntem jumătăţile aceleiași fiinţe care se găseşte în fiecare român. Şi vindecându-mă pe mine vă vindecaţi pe dumneavoastră, şi astfel îi vindecam pe toţi românii..(arată către sală) Pe toţi românii îi vindecam, domnule doctor…Şi acum am fi fost cu toţii un popor sănătos, normal…( plânge încet. Îşi șterge lacrimile)

 PSIHANALISTUL : (impresionat, cu dragoste) Domnule, dragul meu, dumneata singur te îmbolnăveşti…Eşti masochist…Îţi place să te să învinovăţeşti, să te autoflagelez.. (îşi duce mâna la cap) Aoleuu, ce mă doare…

OMUL : (îl priveşte calm) Ba dimpotrivă, domnule doctor…Sunt un popor nesimţit…Că dacă aş fi fost un popor simţit mi-ar fi fost  ruşine de situaţia în care am ajuns…Mi-ar fi fost ruşine de clasa asta politică formată din hoţi şi din bandiţi ! Şi nu i-aş mai fi votat ca tâmpitu. (respiră adânc, ca să capete puteri)

PSIHANALISTUL : (i s-a făcut milă de el)  Dragul meu, te implor.

 OMUL : Sunt un mare nesimţit,  domnule doctor, să ştiţi lucrul acesta. Aş putea să spun că sunt un  popor inconştient ! Şi asta este iarăşi una din cauzele care m-au  făcut să ajung aici…(mică pauză, îşi caută cuvintele) Dumneata nu vezi că bestiile astea de politicieni care sunt uneltele şi slugoii trădători de neam şi de ţară ai Marilor Asasini economici mi-au distrus toată economia, şi mie nici nu-mi pasă…? (către sală) Uitaţi-vă dumneavoastră la ei dacă le pasă că nu mai au industrie, că politicienii îi mint ca pe nişte proşti, că viitorul copiilor lor este sumbru ?…Sau mai bine spus nu exista ! (arătând cu mâna întinsă către spectatori) Spuneţi-mi dumneavoastră, vă rog, dacă este unul printre dumneavoastră pe care îl doare sufletul de ţara asta ? Că ţara asta nu mai are fabrici,  întreprinderi, uzine…? Că s-a ales praful şi pulberea de noi ? Că ne-am vândut toate resursele subterane, că am vândut platoul continental, că…ne-am vândut până şi pe noi ! Că nu mai avem spitale, că tinerii nu mai au nici un viitor…? (urlând, cu degetul arătând înspre spectatori) Hai să vă aud ! Aveţi curajul şi recunoaşteţi !

PSIHANALISTUL: (încercând să-l potolească) Domnule, te rog să te linişteşti…

OMUL : (respiră adânc, fierbe) Spuneţi-mi dumneavoastră dacă este vreunul  dintre dumneavoastră  pe care îl doare sufletul de ţara asta ? Că dacă este  vreunul dintre dumneavoastră pe care-l doare sufletul de ţara asta  eu îi pup picioarele…Îl mănânc! Îi spăl picioarele ca Iisus Hristos ucenicilor lui ! (ca şi cum ne-am afla undeva la ţară auzim cotcodăcitul găinilor, şi hămăitul leneş al unui câine. Apoi sunetul jalnic al unui tulnic care vine de departe)

 PSIHANALISTUL : (ţipând la el) Domnule, oamenii ăştia din sală nu sunt vinovaţi cu nimic…Nici  dumneata, Omule, nu  eşti vinovat… Înţelege o dată că vinovaţi sunt oamenii politici, şi numai oamenii politici…

VOCEA : (ca un tunet) Vinovat în primul rând este poporul român, domnilor, cu toţii sunteţi vinovaţi de situaţia dezastruoasă a ţării ! Nu numi oamenii politici ! Ci voi, toţi românii, toţi care trăiţi pe  acest pământ apărat cu sfinţenie şi cu sânge de strămoşii voştri, sunteţi vinovaţi de dezastrul  istoric şi de fundătura istorică  în care aţi ajuns ! (tare)  Fiecare dintre voi este vinovat de dezastrul Ţării !

PSIHANALISTUL : (se sperie îngrozitor şi se ascunde sub birou)  E cutremur !

OMUL : (speriat. Se bate cu pumnul în piept) Da, Doamne, eu recunosc, sunt vinovat. Eu sunt vinovatul cel mare…(arătând către sală) Şi apoi ei…(tremură) Da, da, nu vă ascundeţi după deget…Nu vă faceţi că nu ştiţi, fiecare dintre dumneavoastră, fiecare dintre noi suntem vinovaţi de distrugerea României, a economie, a întreprinderilor, a învăţământului, a spitalelor…Fiecare dintre noi este vinovat că bestiile astea de politicieni ne mint, ne fură şi îşi bat joc de noi de 25 de ani…(tare) Pentru că am tăcut şi n-am făcut nimic…Pentru că suntem laşi şi fricoşi…Pentru că nu ne pasă de ţara asta, de bogăţiile ţării pe care ni le-a dăruit Dumnezeu…(urlând) Nu ne pasă de viitorul copiilor noştri, nu ne pasă de nimic ! Ne pasă numai de interesele noastre de viermi şi de căpuşi egoiste şi meschine !

PSIHANALISTUL : (care l-a urmărit atent de sub biroul. Speriat) Oare este adevărat sau visez ?..(mică pauză) da, cred că este adevărat…

OMUL :  (se uită la el) Este Măria sa Ştefan cel Mare…Vocea a fost a lui. El ne-a vorbit ! (se gândește) Sau mai degrabă  cred că a fost Dumnezeu, Tatăl nostru…

 PSIHANALISTUL :  (iese de sub birou, se gândește. Pare cu minţile rătăcite) Aşa e,  cred că ai dreptate, Omule…(către sală)  Da, da, are dreptate, i-am recunoscut vocea lui Ştefan cel Mare…Pe mine azi noapte m-a sculat din somn şi m-a beştelit în toate felurile…(arătând  cu mâna către sală) Şi cu dumneavoastră o să facă la fel. O să aveţi coșmaruri, şi în timpul coșmarurilor o să vă apară Ştefan cel Mare, sau Mihai Viteazul, sau Ion Vodă cel Cumplit…Şi o să vă spună adevărul în faţă, şi o să vă beştelească şi o să vă facă albie de porci ! O să vedeţi !

OMUL : (îşi duce mâinile la piept, cade în genunchi) Iertare, Măria ta…sau Doamne ! Eu recunosc că sunt vinovat…Da, recunosc că noi, toţi, românii, dar toţi românii, nu numai unii, nu numai  politicienii, fir-ar mama lor a dracului să fie, sunt vinovaţi de dezastrul  neamului românesc şi de tot ce a clădit el în istorie, dar învaţă-ne, domnia ta, Măria ta, ce trebuie să facem ca să ieşim din situaţia asta dezastruoasă.

 PSIHANALISTUL :  (priveşte în sus) Nu se vede nici un Ştefan cel Mare…

OMUL :  (se roagă  privind în sus, cu mâinile la piept)  Aşa este, Măria ta, fiecare dintre noi suntem vinovaţi, şi dacă fiecare dintre noi suntem vinovaţi de situaţia dezastruoasă în care am ajuns, înseamnă că tot poporul este vinovat…(mică pauză) Or eu fiind poporul român sunt primul şi marele vinovat, Măria ta…(mică pauză) Dar problema este cum Dumnezeului ieşim noi din situaţia asta dezastruoasă în care ne găsim…? (tare) Asta este problema numărul unu a poporului român şi a Românei, salvarea, cu S mare, Măria ta ! Că dacă nu reuşim să ne redresăm repede şi să ieşim din rahatul acesta…dispărem ca popor, Măria ta.

PSIHANALISTUL : (se ia după celălalt. Se roagă cu mâinile la piept)  Măria ta,  eu cred că trebuie împuşcată toată clasa politică…Toată clasa politică, toţi politicienii ăştia nenorociţi trebuie băgaţi în puşcărie de la primul până la ultimul, aşa cum i-au băgat comuniştii pe politicienii din perioada interbelică…(tare) Să moară toţi în puşcării cum au murit politicienii din perioada interbelică, Măria ta, dă-i dracului de nenorociți. Să vezi cum or să se înveţe minte..toţi care or să vină la putere după aceea…Cu toţii o să ne învăţăm minte, Măria ta.

OMUL : (se uită la el îngrozit) Nu-l asculta, Măria Ta…Nenorociţii ăştia, clasa politică românească poţi s-o bagi în puşcărie de o mie de ori, poţi să-i omori pe toţi, şi tot nu se învaţă minte…

PSIHANALISTUL :  Măi, Omule, dumneata îţi dai seama ce spui ? Dumneata nu înţelegi că tot, dar tot răul, totul pleacă de la  clasa politică, de la nenorociţii ăştia ? Şi nu de la dumitale ?…Şi că dacă îi omorâm, dacă extirpăm acest cancer din organismul românesc poporul acesta se  însănătoşeşte…?

OMUL : A omorî toată clasa politică, cum ar merita, domnule doctor, (arată la cap) înseamnă să îmi extirpi mie tot creierul… Şi ce  dracului mă fac fără creier…?  Dumneata nu-ţi pui problema asta ?

PSIHANALISTUL :  Dacă nu-i omorâm atunci să-i băgăm în puşcărie pe toţi politicienii.  Şi în cazul acesta  ai să vezi  cum se însănătoşeşte toată societatea umană.

OMUL : Adică poporul acesta se va face bine ?  Poporul acesta, adică eu mă însănătoşesc, domnule doctor, asta vreţi să spuneţi ?

PSIHANALISTUL :  (uimit) Păi dumneata eşti poporul român? Iar o luăm de la cap?

OMUL : (se plesneşte cu pala peste obraz) Extraordinar ! (tare, pus pe ceartă ) Iar o luăm, domnule doctor, de la cap ! Iar o luam ! (mică pauză, inervat) Păi nu ţi-am explicat, nu ţi-am spus de o mie de ori că eu sunt poporul român ?

 PSIHANALISTUL : Păi în cazul acesta dacă  dumneata susţii că eşti poporul român înseamnă că eşti nebun. (Acum auzim  distinct tropot de cai şi zăngănit de arme de parcă în apropiere s-ar da o bătălie. Apoi auzim  cântecul dulce  şi melancolic al unui nai)

OMUL : (calm) Păi sigur că sunt nebun…Nu v-am spus că sunt nebun…(către sală) Nu v-am spus, oameni buni, că suntem, nebuni cu toţii ?  Că  toţi din sala asta, că toţi din ţara asta suntem nebuni ?

 PSIHANALISTUL  (nervos, jicnit. După un timp)   Şi eu sunt nebun, deci ?

OMUL : (revoltat. Se ridică în picioare şi începe să gesticuleze)  Păi nu am stabilit, domnule doctor şi măi oameni buni,  că dacă toţi din ţara asta  suntem nebuni fiecare  om din ţara asta este nebun ?

 PSIHANALISTUL :  (trist, obosit, descurajat) Domnule dragă, du-te dumneata acasă la dumneata, şi mă duc şi eu acasă la mine. Că nu mai terminăm în vecii vecilor ! (către sală) Şi vă duceţi şi dumneavoastră acasă…şi cu asta încheiem  tot circul.  Tot balamucul…Pentru că într-adevăr ţara asta este un balamuc.

OMUL : (nemulţumit)  Şi cu asta ce am făcut, domnule doctor…? Rămânem aşa cum am fost până acum ? Adică eu  rămân nebun în continuare, dumneavoastră rămâneţi nebun în continuare, (către sală) dumnealor rămân în continuare nebuni, toţi oamenii din ţara asta rămânem nebuni…? Şi de  ţara asta şi de poporul acesta, adică de mine se alege praful…Nu ? Asta vreţi dumneavoastră ?

PSIHANALISTUL : (oftează)  Să se aleagă…Eu m-am săturat de  dumneata şi de poporul român până peste cap (privind departe) Mai bine m-aşi fi născut în altă ţară…(mică pauză) Şi aşa mai am puţin şi o iau razna de tot… dacă nu cumva am luat-o demult.

OMUL :  (bătăios în continuare) Cum adică, mai aveţi puţin şi o luaţi razna…? Aflaţi că am luat-o demult razna cu toţii, domnule doctor…Suntem demult nebuni cu toţii !

 PSIHANALISTUL : (oftează) În cazul acesta înseamnă că totul s-a sfârşit. (mică pauză)  Eu vreau să merg acasă… te rog să mergi şi dumneata acasă.

OMUL :  (hotărât)  În nici un caz nu plec din  cabinetul dumneavoastră până când nu vă fac sănătos şi până când nu mă vindec şi eu…Şi dacă vă vindecaţi dumneavoastră atunci mă voi vindeca şi eu. Pentru că noi doi suntem una şi aceiaşi fiinţă…Şi cu aceasta ne vom salva amândoi.

 PSIHANALISTUL :  (îi arată uşa)  Domnule, te rog…Şi aşa am pierdut două zile cu dumitale…Şi uite în ce hal am ajuns…Cred că am slăbit cu zece kilograme.

OMUL : ( hotărât) Eu de aici nu plec nici mort…

PSIHANALISTUL :  (pune mâna pe baston) În cazul acesta o să pleci ca şi data trecut…Cu şuturi în fund şi cu spinarea tăbăcită bine… Te duci la  celălalt medic psihiatru.

OMUL :  (tare) Ca să mă scoată şi acela afară în şuturi din cabinetul lui…? Nu ? (în momentul acesta vede curca împiedicată) Şi cu curca ce facem,  domnule doctor, că e moartă de foame, săraca ?

PSIHANALISTUL :  În nici un caz nu ţi-o dau s-o iei casă…(ameninţându-l cu bastonul)

OMUL : (are o idee) Am o ideea, domnule doctor…Haideţi să-l întrebăm pe Măria sa Ştefan cel Mare. Să ne spună el ce  să facem…Dacă el zice  că pot să merg acasă nevindecat, adică aşa cum am venit,  plec  acasă, ce să fac . Vă rog să-l întrebaţi dumneavoastră ?

PSIHANALISTUL :  Întreabă-l dumneata,  că dumneata eşti nebunul, de ce să-l întreb eu ?

OMUL : Păi nu am spus că şi dumneavoastră, şi toţi oamenii din sala asta şi din ţara asta suntem nebuni ? Cum adică, acum nu mai vreţi să fiţi nebun?

 PSIHANALISTUL :  Aşa ai spus dumneata, că sunt nebun, n-am spus eu…Dacă mă doare capul,  şi asta numai din cauza dumitale,  asta nu înseamnă că sunt nebun…

OMUL : (îl priveşte cu atenţie)  Domnule doctor,  pe toţi ne doare capul…Pe toţi din sala asta, şi din ţara asta, şi nu numai din ţara asta, din toată lumea, pe toţi ne doare capul…Să ştiţi şi dumneavoastră…Numai că majoritatea oamenilor s-au învăţat cu durerea, s-au obişnuit cu ea şi acum n-o mai simt.

 PSIHANALISTUL : (uimit) Păi pe mine de ce mă doare capul ?

OMUL : Că nu v-aţi obişnuit cu durerea…(către sală) Dar pe ei  deşi îi doare capul, obişnuindu-se cu ea, cu durerea, demult, ei cred că nu-i doare…Toţi oamenii de pe planeta asta s-au obişnuit cu durerea de cap, căci capul îi doare să ştiţi, şi acum n-o mai simt…Toţi oamenii din lumea aceasta, de pe toată planeta sunt nebuni să ştiţi…Dar s-au obişnuit atât de mult cu nebunia că n-o mai simt. Înţelegeţi dumneavoastră ? Cred că aşa e normal…

 PSIHANALISTUL :  (uimit) E, pe naiba…? Nu se poate…Păi în cazul acesta e groaznic.

OMUL  (gest, cu mâna tăind aerul. Foarte convins) Sigur vă spun…Aşa cum toţi oamenii din sala asta, şi din ţara asta,  suntem toţi nebuni…Dar dacă ne-am obişnuit cu starea asta, cu nebunia, acum nu o mai simţim…Şi la fel se întâmplă cu toţi oamenii de pe pământ, să ştiţi…Suntem o Civilizaţie nebună…Dar pentru că ne-am obişnuit atât de mult cu nebunia n-o mai simţim…(ridică din umeri) A deveni normalitate. Asta este…

PSIHANALISTUL : (se gândeşte, i-a picat fisa) Să ştiţi, domnule, că aşa este…Abia acum am descoperit asta…(tare, bucuros) Să ştiţi că dumneavoastră sunteţi un mare psiholog…De altfel mi-am dat  de la început seama că sunteţi profesor de istorie şi de psihologie…Am văzut că ştiţi foarte multă istorie…(în apropiere ni se pare că auzim răpăitul unei mitraliere, urmat de canonada artileriei. Acum auzim foarte clar zgomotul unei bătălii şi  sunetul jalnic al unui bucium)

OMUL : Păi cum să nu ştiu , domnule doctor, dacă  am trăit-o pe pilea mea…

 PSIHANALISTUL : (meditând, repetă pentru el) Deci noi, toţi oamenii suntem nebuni, dar obişnuindu-se cu starea  asta, cu nebunia, nu o mai simţim…Şi acum oamenii nu-şi mai dau seama că sunt nebuni…

OMUL : Şi nu numai cu mine, cu poporul român, s-a întâmplat şi se întâmplă lucrul asta…Ci cu toate popoarele, cu toţi oamenii de pe planeta asta.

 PSIHANALISTUL : (uluit încă de descoperirea făcută) Extraordinar ! Să ştiţi, domnule, că asta este o mare descoperire…Acesta e un mare adevăr, cu A mare.

OMUL : Da, dar problema este, dacă suntem nebuni cu toţii, cum ne facem sănătoşi, domnule doctor…? Că eu, Poporul român, de asta am venit la dumneavoastră…Ca să mă fac  sănătos…Pentru că altfel dispar de pe faţa pământului, să ştiţi…Şi nu vreau să dispar…Ne blestemă strămoşii noştri dacă dispărem din istorie !

PSIHANALISTUL : (fericit, fascinat) Dragul meu, nici nu ştii ce mare descoperire ai făcut dumneata…Nici nu putem aprecia valoarea şi consecinţele acestei Mari descoperiri. Observaţia dumitale este cât se poate de  realistă şi de profundă…Şi va avea consecinţe benefice,  nenumărate, atât în planul  psihologiei, al psihiatriei  şi al pedagogiei, cât şi în planul vieţii sociale, al economiei. În istorie ! (mică pauză, se gândeşte) Într-adevăr, dragul meu,  acesta este adevărul, specia umană este o specie  bolnavă, atinsă de o gravă nebunie, dar pentru că nebunia ei s-a generalizat şi pentru că oamenii s-au obişnuit de milenii cu această nebunie, nu o mai simt. Nu o mai percep…Ceea  nu înseamnă că ea această nebunie nu există.

 OMUL : (oftează, clatină trist din cap)  Acesta este adevărul, domnule doctor…Numai aşa se explică  miile de războaie  care s-au  întâmplat în istorie,  cruzimea  inexplicabilă a omului,  lagărele morţii de la Auswitz, primul şi al doilea război mondial care au ucis peste 80 de milioane de oameni, genocidul produs de comunişti, genocidul făcut asupra poporului român acum după 90, faptul că  omenirea nu a învăţat nimic din istorie, şi că Omul continuă să fie la fel de crud, de inconştient…Uitaţi-vă dumneavoastră, domnule doctor, câtă violenţă este pe planeta asta, cum  îşi distruge Omul mediul,  ce specie  distructivă suntem, cum ne batem joc de resurse şi de planetă, deşi ştim că asta este sinucidere curată…(îndurerat) Uitaţi-vă cum n-am învăţat nimic din istoria asta plină de crime, de războaie, de sânge, de trădări, de morţi, de violenţă. 

PSIHANALISTUL : (oftează, se gândește) Din păcate aşa este…Suntem o specie bolnavă, suicidală,  dragul meu…

OMUL : Care se va autodistruge singură, domnul doctor. Acesta este  marele pericol…Aşa cum s-au autodistrus pe planeta aceasta  mai multe civilizaţii raţionale, înaintea noastră…

PSIHANALISTUL : Din păcate este aşa cum ai spus dumneata care te dovedeşti un om foarte inteligent şi informat, un adevărat clarvăzător…Noi, românii, în loc să învăţăm ceva din istoria  noastră, care a fost o istorie plină de suferinţe, de umilinţă, de spaime şi de jaf… şi să ne facem mai buni, mai cinstiţi, mai rău ne-am stricat…Ne-am făcut hoţi, vicleni, dedublaţi, șmecheri, obsedaţi numai cum să ne îmbogăţim.

OMUL :  (gest, cu arătătorul către el) Adică eu, poporul român, m-am  stricat şi mai rău, pentru că eu sunt poporul român…(oftează) Aşa e, domnule doctor, din păcate…De aceea vă spuneam eu că sunt un popor prost. Un popor care nu învaţă nimic din istorie lui nu poate fi considerat în nici un caz un popor deştept !

PSIHANALISTUL : Sigur că da…Dumneata, care eşti poporul român, noi, românii  în general,

Suntem  cu mult mai nebuni decât celelalte  popoare…Aici îţi dau dreptate.

 OMUL :  (fericit că i se dă dreptate) Ei acum  mai veniţi de acasă, domnule doctor…Când eu vă spuneam că noi amândoi sunteţi nebuni nu mă credeaţi…Uite că acum, când aţi văzut şi când v-aţi convins cu adevărat că toţi oamenii de pe planeta asta sunt nebuni, acum îmi daţi dreptate…

 PSIHANALISTUL : (are o revelaţie) Observaţia dumneavoastră că specia umană este bolnavă psihic este cât se poate de clară şi de evidentă…Altfel cum să ne explicăm faptul că Omul îşi  distruge singur, şi asta într-un ritm nemaivăzut, planeta pe care a trăit zeci sau sute de mii de ani ? Asta înseamnă sigur că nu suntem normali la cap…Că am înnebunit…

OMUL :  ( pierdut în gânduri) Omul şi specia umană, suntem un  experiment nereuşit făcut de  Annunaki acum câteva sute de mii de ani, domnule doctor…De asta specia umană este o specie bolnavă…Aflaţi de la mine lucrul acesta…(apăsat, silabisind) Specia umană este un Experiment nereuşit, de aceea suntem bolnavi,  suntem, nebuni… Înţelegeţi ?

PSIHANALISTUL : (zâmbet amar) Dragul meu, dar dacă Specia umană este bolnavă, dacă toţi oamenii sunt nebuni,  deşi  sunt consideraţi normali, şi dacă şi noi suntem nebuni ca ei, înseamnă că noi suntem normali  ca ei! Odată ce suntem ca ei, nu ?

OMUL : (ridicând arătătorul) Raţionamentul dumneavoastră este corect, domnule doctor…precizez din punct de vedere logic.

PSIHANALISTUL : Da,  domnule dragă,  starea de nebunie, să fii nebun, este astăzi o stare normală, la nivelul întregii specii umane…(privindu-l în ochi, convingător)  Deci noi amândoi fiind nebuni, ne găsim în starea de normalitate. Adică suntem normali. (merge la birou şi  se apucă să scrie febril)  În cazul acesta,  domnule dragă,  dacă noi suntem normali, înseamnă că suntem sănătoşi din punct de vedere clinic şi din punct de vedere psihic…(scrie febril) De aceea îţi dau cu dragă inimă un Certificat  de sănătate mintală…(se ridică să i-l înmâneze) Uite ce am scris…(îi arată cu degetul) La diagnostic… Sănătos din punct de vedere clinic şi psihiatric. Poftim…Ce mai vrei.

OMUL: (ia certificatul şi se uită pe el) Ce este acesta, domnule doctor ?

PSIHANALISTUL:  Este Certificatul dumitale prin care cabinetul meu de psihiatrie atestă că eşti sănătos din punct de vedete clinic şi psihiatric…(mică pauză. Îl priveşte) Aceste este efectul şedinţei de psihanaliză pe care am  făcut-o eu cu dumneata în aceste două zile…Te costă 100 de euro..

OMUL : (se uită pe certificat, apoi la  psihanalist. Nedumerit, nu înțelege) Lămuriţi-mă şi pe mine, domnule doctor…Că nu înțeleg nimic..

PSIHANALISTUL : Dragul meu…Când un nebun se duce la un  psihanalist să îl trateze, acesta poartă cu el o discuţie, care se numeşte şedinţă de psihanaliză…În urma acestei şedinţe de psihanaliză  omul bolnav, adică nebunul, îşi revine, se face sănătos…Este ceea ce  s-a întâmplat cu dumneata…(îl priveşte fericit)  Acum eşti sănătos…Ai văzut  singur ce bine gândeşti…Acum ai o minte brici…Ai  şi cunoştinţe de istorie avansate…Poţi să porţi o discuție normală, logică…Ba ai chiar o minte profundă…de filozof.

OMUL : (îngrozit) Domnule doctor, dumneavoastră vă bateţi joc de mine…? (îl priveşte trist, dezamăgit) Eu sunt poporul român, domnule doctor, şi sunt un popor foarte bolnav…Pentru ce îmi dai dumneata Certificatul ăsta de sănătate mintală ? Doar ca să-mi iei banii…?

PSIHANALISTUL : (încurcat) Dragul meu, te rog…Nu vreau s-o mai luăm de la capăt…(se inervează) Că mă aduci într-o stare de nebunie.

OMUL : (îl priveşte nedumeri, trist) Păi dumneavoastră nici  acum, după două zile de discuţii, nu aţi reţinut că  eu sunt poporul român, domnule doctor ?…Păi aşa se poartă un român cu poporul lui, cu poporul român? (molfăind cuvintele)  Nu vedeţi că uitaţi de la mână până la gură, domnule doctor… Şi măcar dacă aş fi un popor bogat…

PSIHANALISTUL : (disperat)  Domnule, te rog… Ședința   te costă 100 de euro…

OMUL. ( îl priveşte cu  o silă amestecată cu milă) Şi de unde să vă dau eu  dumneavoastră 100 de euro, dacă eu sunt cel mai sărac popor din Europa…? Nu vedeţi că nu am nici după ce bea apă…  Dacă nu-mi dădeaţi  bucata aia de pine muream de foame…

PSIHANALISTUL : ( nervos, obraznic) Domnule, nu ştiu…Eu ştiu că timpul meu costă bani şi că trebuie să-mi dai 100 de euro…Atâta costă şedinţa de psihanaliză la mine…

OMUL : (se gândeşte) Înțeleg, domnule doctor, înţeleg…Înţeleg în primul rând că de fapt dumneata eşti mai nebun decât mine… Adevăratul nebun eşti dumneata…

PSIHANALISTUL :  (panicat,  înfuriat) Domnule, nu-ţi permit.

 OMUL: (oftează ca un bătrân amărât) Nu-i nimic, domnule doctor…Mâine vin eu şi vă  vindec eu… Că acum ştiu cum să vă vindec…Şi eu vă vindec gratis, domnule doctor…

PSIHANALISTUL : (dezamăgit, furios)  Ia uite, domnule, ce obraznic este. După ce că l-am vindecat  şi l-am făcut bine… Acum face pe nebunu

OMUL : Cum să vindece, domnule doctor, un individ nebun un popor nebun ? Ia gândiţi-vă dumneavoastră…dacă un individ nebun poate să vindece un  popor nebun…? (dă să plece)  Şi mâine  vă vindec sigur… la revedere..

PSIHANALISTUL :  (îl prinde de mâneca hainei) Stai aşa , domnule…Că nu scapi cu una cu două.

OMUL : (se întoarce) A, am uitat să iau curca şi desaga…(se întoarce şi ia desaga cu curca.  Psihanalistul pune mâna pe desagă)

PSIHANALISTUL : (trăgând de desagă) Curca şi desaga rămân aici.

OMUL: Daţi-mi, domnule doctor, curca înapoi, ce Dumnezeu…Că nu mi-aţi făcut nimic…Mai rău m-aţi îmbolnăvit decât să mă vindecaţi.

PSIHANALISTUL : (înfierbântat, urlă la el) Lasă, domnule, curca aici când îţi spun ! (trage de desagă)

OMUL: (inervat, trage şi el de desagă)  Dă-i, domnule doctor, drumu la curcă şi la desagă, că nu sunt ale dumneavoastră..

PSIHANALISTUL: (trage cu putere de desagă)   Lasă, domnule curca aici…

OMUL : (tare) N-o las , domnule doctor, n-o lasă… Pentru nimic în lume n-o las.

PSIHANALISTUL (înfierbântat, urlă la el) Lasă , domnule curca aici când îţi spun. (trage de desagă)

OMUL: (trage şi el de desagă) Dă-i, domnule doctor, drumu la curcă şi la desagă, că nu sunt ale dumneavoastră…

PSIHANALISTUL: (trage cu putere de desagă)   Lasă, domnule curca aici… 

  (cei doi rămân în această  poziţie trăgând de curcă. În timpul acesta lumina se stinge treptat.  Cortina se lasă încet în timp ce auzim  sirena maşinii salvării  apropiindu-se, din ce în ce mai tare, până când devine asurzitoare)

 

 24.05. 2014       PUBLICAT  AZI 9.02.2018    ȘTEFAN DUMITRESCU